Şoferul autoturismului implicat în accidentul produs miercuri, între localităţile brăilene Lacu Sărat şi Silistraru, între o autocisternă încărcată cu benzină şi un autoturism, care a fost găsit carbonizat, era poliţist şi avusese o tentativă de sinucidere pe 15 februarie anul acesta, transmite IPJ Brăila, citat de Agerpres. Tânărul, de 22 de ani, din Brăila, fusese încadrat din sursă externă în luna noiembrie 2022 la Poliţia Municipiului Brăila - Biroul Ordine Publică", se spune în comunicatul poliției brăilene.
"Având în vedere informaţiile apărute în spaţiul public privind o tentativă de suicid a acestuia, precizăm că, la data de 15 februarie a.c., în jurul orei 19,30, poliţiştii au fost sesizaţi, prin apel la 112, de către un bărbat cu privire la faptul că l-ar fi găsit pe fiul său, de 22 de ani, din Brăila, inconştient în cadă. Tânărul a fost preluat de un echipaj al ambulanţei, fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, fără a se impune internarea acestuia", se arată în comunicatul remis de IPJ Brăila.
Sursa citată precizează că, "având în vedere cele constatate, au fost efectuate şapte şedinţe de asistenţă psihologică de specialitate". "De la momentul incidentului, poliţistului i-a fost retras armamentul din dotare, desfăşurând activităţi ce nu presupun relaţia cu publicul până la data de 30 aprilie a.c. Începând cu data de 1 mai a.c., a efectuat serviciul de pază la sediul Poliţiei Municipiului Brăila cu armamentul din dotare. În această perioadă, nu au fost observate schimbări de comportament de natură a ridica suspiciuni", precizează poliția brăileană.
Cu o zi înainte de accident, pe 4 iunie, polițistul a fost reintrodus în serviciu la Biroul Ordine Publică. În momentul în care mașina sa s-a izbit de cisternă, el era în timpul liber. "Pentru clarificarea modalităţii de gestionare a acestei situaţii, conducerea IPJ Brăila a dispus efectuarea de verificări interne", se mai menţionează în comunicat.