Un medic de la Spitalul Fundeni este acuzat că a amenințat un șofer cu pistolul în urma unui conflict în trafic și că a încercat să fugă în momentul în care i s-a solicitat să permită să-i fie controlat autoturismul, precum și un control corporal, de către polițiștii sesizați prin apel 112 de persoana amenințată. În interiorul autoturismului au fost găsite două pistoale airsoft și o macetă, scrie News.ro.
"Incidentul (conflictul în trafic) s-a produs în afara incintei I.C. Fundeni și a programului de lucru. Incidentul s-a produs, din cunoștințele noastre, anterior orei 7.15 AM. Precizăm că activitatea medicală nu a fost afectată, pacienții dumnealui urmărindu-și indicațiile terapeutice conform recomandărilor. Soluționarea incidentului este de competența Poliției", au transmis reprezentanții Institutului Fundeni, unde medicul lucrează.
"Astăzi, 3 iulie 2024, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Secția 7 Poliție au fost sesizați de către un bărbat, prin apel 112, cu privire la faptul că, în timp ce se afla pe o stradă din Sectorul 2, în urma unui conflict în trafic, ar fi fost amenințat cu un pistol, de conducătorul altui vehicul, care a intrat, ulterior, în incinta unei instituții medicale. În urma verificărilor efectuate de polițiști din cadrul Secției 7 Poliție, a fost identificată persoana în cauză, un bărbat, în vârstă de 40 de ani, angajat în cadrul unității respective", a anunțat Poliția Capitalei.
În momentul în care polițiștii i-au solicitat bărbatului să le permită efectuarea unui control asupra autoturismului, precum și un control corporal, acesta a încercat să fugă. "Ulterior, bărbatul a fost oprit, iar în urma controlului efectuat, în interiorul mașinii au fost găsite două pistoale de tip airsoft și un obiect tăietor-înțepător, acestea fiind ridicate în vederea continuării cercetărilor. Cel în cauză a fost condus la sediul Secției 7 Poliție pentru continuarea cercetărilor", precizează sursa citată.
Surse apropiate anchetei afirmă că incidentul a avut loc pe Șoseaua Fundeni din Capitală, bărbatul care a amenințat fiind în vârstă de 40 de ani, medic primar în cadrul Spitalului Fundeni, Secția Chirurgie Generală. În interiorul autoturismului au fost găsite două pistoale airsoft și o macetă.