Sistemul Patriot pentru Ucraina, în dezbatere și vot în Parlament

Sistemul Patriot pentru Ucraina, în dezbatere și vot în Parlament
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Parlamentul a primit pentru dezbatere şi vot în sesiunea de toamnă – care va începe luni, 2 septembrie – proiectul de lege transmis de Ministerul Apărării Naţionale (MApN), care prevede donarea către Ucraina a unui sistem de rachete sol-aer Patriot. Costul pentru cumpărarea unei alte baterii este zero. Vor fi însă cheltuieli de câteva zeci de milioane de euro pentru taxele achiziţionării unui nou sistem Patriot, relatează Europa Liberă.

„Finalizarea actului de donaţie va contribui la accentuarea poziţiei României ca furnizor de securitate regional şi la consolidarea relaţiei de parteneriat cu Statele Unite ale Americii”, spune MApN în documentul trimis Legislativului.

Ministerul Apărării menţionează că va furniza unul dintre cele şapte sisteme Patriot în configuraţia 3+ cumpărate de la SUA. Patru dintre ele au ajuns deja în România – două sunt operaţionalizate. Celelalte trei vor ajunge în România în perioada imediat următoare.

Configuration 3+ este cea mai modernă variantă a sistemului de apărare Patriot și este folosită de Statele Unite și alți aproape 20 de aliați. Această configurație se bazează pe sisteme radar de înaltă performanță și rachete interceptoare aeriene avansate cu numele PAC-3, care pot lovi rachete balistice aflate la distanțe de până la 20 de kilometri. O baterie conține patru rachete PAC-3, spre deosebire de versiunea anterioară PAC-2, care conține doar una. Un sistem Patriot costă în jur de 1 miliard de dolari, iar fiecare rachetă costă aproape 4 milioane de dolari.

Donaţia va fi făcută prin modificarea Legii 222 din 2017 prin care România a cumpărat cele şapte sisteme Patriot de la Statele Unite, pentru suma de aproape 4 miliarde de dolari, potrivit proiectului de lege consultat de Europa Liberă.

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) a aprobat donaţia într-o şedinţă care a avut loc în luna iunie.

Prin modificarea Legii nr. 222/2017, urmează ca Parlamentul să creeze cadrul legal înlocuirii sistemului Patriot din surse externe nerambursabile: programul FMS (vânzări militare externe) al Statelor Unite şi „oportunităţile de finanţare existente în cadrul parteneriatelor internaţionale de sprijin al Ucrainei”, precizează Europa Liberă.

Conform proiectului, rezultă că România nu va plăti din bugetul de stat pentru noul sistem – nefiind trecut în anexă niciun impact bugetar – iar costurile vor fi acoperite din fondurile internaţionale destinate ajutorării Ucrainei.

În schimb, Parlamentul va urma să aprobe inclusiv recepţia noului sistem, care va avea un cost estimat de aproximativ 60 de milioane de dolari pentru taxe şi comisioane, sumă care va fi suportată din bugetul Ministerul Apărării de la Bucureşti.

Proiectul MApN nu prevede o dată exactă a donaţiei către Ucraina şi lasă acest lucru la latitudinea Guvernului României, astfel încât acest lucru să aibă loc „cât mai rapid posibil”.

Citit 520 ori Ultima modificare Duminică, 01 Septembrie 2024 15:17

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.