Sistemul centralizat de termoficare vs centrală proprie

Sistemul centralizat de termoficare vs centrală proprie
Evaluaţi acest articol
(8 voturi)

Aproape două treimi dintre gospodăriile din România erau conectate, anul trecut, la un sistem individual de încălzire, mai mult de una din cinci gospodării la un sistem de încălzire centralizat şi mai mult de una din zece gospodării la o reţea de termoficare, conform unei analize privind condiţiile de viaţă ale populaţiei din România în 2023, realizate de Institutul Naţional de Statistică.

"Pe medii de rezidenţă, proporţiile sunt diferite, în mediul rural sistemul individual de încălzire este de 1,8 ori mai des întâlnit decât în mediul urban. În marile aglomerări urbane, însă, locuinţele conectate la sistemele de încălzire centralizată şi reţeaua de termoficare se regăsesc mai frecvent (31,6 la sută şi respectiv 20,1 la sută), comparativ cu mediul rural (12,1 la sută şi respectiv 1,2 la sută). Frecvenţa mai ridicată a acestora în oraşe se justifică prin randamentului ridicat pe care îl au în eficienţa energetică, iar datorită infrastructurii existente, impactul este mai redus asupra mediului, comparativ cu alternativele individuale de încălzire", se menţionează în ancheta INS.

La nivelul ţării, sistemele de încălzire utilizate în locuinţe variază semnificativ în funcţie de infrastructura disponibilă din fiecare regiune, de preferinţele locuitorilor şi de politicile guvernamentale sau locale implementate. Cele mai mari ponderi ale reţelei de termoficare se regăsesc în regiunea Bucureşti-Ilfov (acoperind mai mult de jumătate din sistemele de încălzire utilizate în regiune), urmate la mare distanţă de regiunile Sud-Est şi Sud-Vest Oltenia (9,8 la sută şi respectiv 9,6 la sută).

Citit 1027 ori Ultima modificare Duminică, 08 Septembrie 2024 15:43

1 comentariu

  • postat de gushpi
    Luni, 09 Septembrie 2024 06:03
    5.13.175.***
    ...acum m-am luminat!
    0
    6

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.