Dramaturgul Paul Everac a decedat

Dramaturgul Paul Everac a decedat
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Dramaturgul Paul Everac a murit marţi, la vârsta de 87 de ani, la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală, din cauza unor suferinţe cronice, a declarat Bogdan Opriţa, purtătorul de cuvânt al unităţii sanitare. Bogdan Opriţa a spus că Paul Everac a murit marţi dimineaţă, în urma unor suferinţe cronice multiple. Paul Everac, pe adevăratul său nume Petre Constantinescu s-a născut la Bucureşti pe 23 august 1924. În 1948, el a scris prima sa opera literară, poemul dramatic "Robinson". Au urmat, în interval de câţiva ani, alte zece piese, în general reinterpretări şi parafraze de mituri cunoscute ca Oedip, Ifigenia, Ioan Botezătorul, Noe sau evenimente ca Revoluţia Franceză. Piesele sale de teatru - peste 140 - au cunoscut reprezentări în ţară şi în străinătate, au fost adaptate pentru teatru radiofonic, film şi televiziune, primind cronici elogioase şi fiind premiate de Ministerul Culturii, Uniunea Scriitorilor din România, al cărui membru a fost din 1960, şi Academia Română. În 1986, i-a fost acordat premiul Uniunii Scriitorilor pentru întreaga activitate. După Revoluţie, a fost numit director general al Televiziunii Române (1993 - 1994), iar apoi director al Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistă "Nicolae Iorga" de la Veneţia (1995 - 1997). În 2008, îi este publicat volumul "Scrisori", cu epistole către personalităţi ca Ion Iliescu, Constantin Noica, Răzvan Theodorescu, Cristian Tudor Popescu, Adrian Năstase, Mircea Geoană, Corneliu Vadim Tudor, Florin Piersic, Marta Petreu, Gabriela Adameşteanu, Paul Goma, Ion Caramitru, Mircea Dinescu, Augustin Buzura, Mona Muscă şi Dan Diaconescu. O biografie mai detaliată, cu nuanţe comice şi ironice a lui Paul Everac se găseşte în volumul său memorial "Revelionul" apărut în anul 2000.

Citit 857 ori Ultima modificare Marți, 18 Octombrie 2011 15:44

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.