Cerere de ridicare a imunității în cazul Nelu Tătaru

Cerere de ridicare a imunității în cazul Nelu Tătaru
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Ministrul Alina Gorghiu a trimis preşedintelui Camerei Deputaţilor, vineri, cererea de ridicare a imunităţii parlamentare în sensul încuviinţării efectuării procedurilor privind percheziţia în cazul fostului ministru al Sănătăţii Nelu Tătaru, a anunţat Ministerul Justiţiei.

Vineri, Direcţia Naţională Anticorupţie a anunţat că solicită aviz de la Camera Deputaţilor pentru încuviinţarea percheziţiei informatice şi domiciliare în dosarul în care Nelu Tătaru este acuzat de luare de mită.

Procurorii DNA Iaşi au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de Nelu Tătaru, medic specialist în cadrul Blocului Operator al Spitalului Municipal "Dimitrie Castroian" din Huşi, judeţul Vaslui, şi deputat, acesta având calitatea de suspect pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată (57 de acte materiale).

Procurorii anticorupţie notează în ordonanţă că, în perioada 3 aprilie - 12 iulie, în calitate de medic specialist în cadrul spitalului din Huşi, Nelu Tătaru ar fi primit cu titlu de mită sume de bani cuprinse în general între 100 şi 500 de lei, precum şi bunuri alimentare, de la 45 de persoane (pacienţi şi aparţinători), în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor sale de serviciu, respectiv intervenţii chirurgicale, consult pacienţi sau eliberare de reţete medicale.

În cauză se mai efectuează urmărirea penală şi privitor la alte 27 de persoane, care au calitatea de suspecţi pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, informează DNA.

Citit 511 ori Ultima modificare Vineri, 11 Octombrie 2024 16:23

1 comentariu

  • postat de Ion
    Sâmbătă, 12 Octombrie 2024 06:48
    5.13.222.***
    Inca un caz mare pentru DNA, care justifica nivelul pensiilor speciale din sistem. Sa numaram ouale (bio) si sa sa cautam penele pentru probe... Politia pietei si Politia locala sunt deja la nivel de FBI fata de DNA!
    1
    1

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.