Premierul Marcel Ciolacu a declarat, miercuri, înaintea şedinţei de Guvern, că într-o clădire rezidenţială există o fermă de troli care l-ar ajuta pe Mircea Geoană în campanie şi că instituţiile statului trebuie să spună dacă activitatea este legală. Şeful AEP, Toni Greblă, spune că a luat legătura deja cu alte instituţii implicate în combaterea unor asemenea practici.
Premierul Ciolacu a declarat că există într-o clădire rezidenţială foarte multe servere în care se află o fermă de troli, care ar lucra în sprijinul lui Mircea Geoană. El a cerut instituţiilor statului să spună dacă activitatea acesteia este legală, precizând că a sesizat şi AEP, informează News.ro.
Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a declarat că nu cunoaşte subiectul, dar că se va informa.
Preşedintele AEP, Toni Greblă, spune că nu a primit nicio solicitare oficială cu privire la activitatea unei ferme de troli, el arătând că AEP are atribuţii în privinţa cheltuielilor efectuate în campania electorală de către competitorii politici, potrivit Digi24. Preşedintele AEP anunţă că a luat legătura deja cu alte instituţii care sunt implicate şi ele în combaterea unor asemenea practici, precum MAI, Autoritatea pentru Digitalizare şi SRI.
Ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Bogdan Ivan, a declarat miercuri că s-au primit nişte solicitări, din partea unor persoane fizice, care au fost transmise mai departe platformelor Meta şi TikTok, pentru a stabili dacă există astfel de conturi false care să promoveze anumiţi candidaţi.
"De ce v-aţi întâlnit recent cu Tal Hanan, recunoscut şi sub numele de Jorge? Pentru cei care nu ştiu cine este Tal Hanan, este un individ care coordonează o echipă foarte mare de hackeri, ferme de troli, de dezinformare, un individ care a manipulat alegerile din peste 30 de ţări din lume", l-a întrebat Elena Lasconi, marţi seară, pe Mircea Geoană, în dezbaterea electorală organizată de Antena 3. Ulterior, în timpul dezbaterii, Lasconi a făcut o nouă postare pe Facebook pe acest subiect, postând şi imagini cu acesta în faţa sediului Institutului Aspen din Bucureşti, la care Mircea Geoană este preşedinte fondator.
Mircea Geoană a afirmat că nu ştie cine este Tal Hanan. "Doamna Lasconi, vă rog eu foarte mult, cine vă bagă prostiile astea în cap? Cine e omul ăsta? Nu l-am văzut în viaţa mea, nu l-am întâlnit niciodată în viaţa mea. Iar faptul că mă duc la Institutul Aspen, mă duc foarte des pentru că eu l-am fondat şi am antrenat 2.500 de tineri din această ţară, ceea ce dumneavoastră nu o să faceţi niciodată".
"Discreditarea singurului candidat care îl poate învinge pe Marcel Ciolacu face doar jocul lui Ciolacu şi al AUR", subliniază echipa lui Geoană, adăugând că acesta este cel mai atacat candidat din actuala campanie electorală, fiind "ţinta numărul unu a unei campanii agresive de discreditare".
Colaj Hotnews / Foto: Inquam Photos, Profimedia, Shutterstock