Președintele Consiliului Național al PSD, Mihai Tudose, a declarat joi că în luna februarie va avea loc un congres în care va fi validat candidatul pentru alegerile prezidențiale, informează Agerpres.
„Am stabilit că avem candidat comun. De asemenea, s-a stabilit foarte clar că în ceea ce privește candidatul comun, acesta nu poate fi unul dintre președinții celor două partide. Vom avea congrese în care această decizie va fi validată. În februarie va fi un congres al PSD”, a menționat Tudose, la sediul central al PSD. El a adăugat că va fi făcut un sondaj de opinie amplu, care nu se va referi doar la candidatul la prezidențiale, ci și la alte chestiuni.
„Nu facem un sondaj numai pe Crin Antonescu dacă e frumos sau nu e, e înalt sau scund - și așa mai departe. Este un studiu mare, că de asta și durează mult, să vedem și starea de spirit a populației, să vedem care sunt problemele reale ale populației”, a afirmat liderul social-democrat.
Tudose a refuzat să dea mai multe amănunte despre sondaj și nu a vrut să spună dacă se va renunța la candidatura lui Crin Antonescu în cazul în care rezultatele acestui sondaj ar indica acest lucru. „Există posibilitatea și ca domnul Crin Antonescu să se retragă. Există posibilitatea să cadă luna peste noi la noapte”, a mai afirmat acesta.
La rândul său, candidatul comun al coaliției de guvernare, Crin Antonescu, a declarat joi că este aproape convins că această candidatură a sa va fi validată în forurile de conducere ale partidelor, precizând că nu se simte deloc nesigur sau inconfortabil. Antonescu a mai arătat că nu îl deranjează sub nicio formă faptul că partidele fac sondaje în această perioadă, potrivit News.ro.