Plan pe 10 ani pentru modernizarea rețelelor electrice de transport

Plan pe 10 ani pentru modernizarea rețelelor electrice de transport
Evaluaţi acest articol
(8 voturi)

Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA va implementa un plan de dezvoltare în valoare de 9,49 miliarde de lei a Rețelei Electrice de Transport pentru perioada 2024-2033, informează compania, într-un comunicat de presă.

Noul plan include proiectele de investiții deja aflate în derulare, precum și 12 proiecte noi, structurate pe patru axe prioritare de dezvoltare: retehnologizare/ modernizare RET, siguranța alimentării consumului, integrarea producției din surse regenerabile și din centrale noi în Dobrogea și Moldova și creșterea capacității de interconexiune.

Potrivit sursei citate, valoarea Planului de Dezvoltare a RET, pentru o perioadă de zece ani, înregistrează o creștere de 2,3 miliarde de lei față de cuantumul alocat în intervalul 2022-2031. În acest sens, structura cheltuielilor de investiții, din punct de vedere al obiectivelor prioritare urmărite, este: lucrări de investiții care au ca scop retehnologizarea rețelelor electrice de transport (RET) existente - 30 la sută din valoarea totală a investițiilor planificate în perioadă este alocată; lucrări de investiții care au ca scop integrarea producției din surse regenerabile și din alte centrale noi - 28 la sută din valoarea totală a investițiilor planificate în perioadă este alocată; investiții planificate în vederea creșterii capacității de interconexiune - 26 la sută din valoarea totală a investițiilor planificate în perioadă este alocată; investiții destinate creșterii siguranței alimentării cu energie electrică - 13 la sută din valoarea totală a investițiilor planificate în perioadă este alocată.

Cea mai mare pondere a investițiilor planificate pentru următoarea decadă o au proiectele pentru retehnologizarea și modernizare rețelei electrice, respectiv aproximativ 2,9 miliarde de lei. De asemenea, având în vedere obiectivul de interconectare de 15 la sută pentru anul 2030, respectiv atingerea țintei de 7.000 MW pentru capacitatea de schimburi transfrontaliere, proiectele de investiții planificate în următorii 10 ani pentru creșterea gradului de interconexiune au o valoare de peste 2,4 miliarde de lei. Pentru creșterea siguranței în alimentare cu energie electrică sunt planificate investiții de peste 1,2 miliarde de lei.

Din valoarea totală a Planului de Dezvoltare RET 2024-2033, de 9,49 miliarde de lei, structura de finanțare a proiectelor va fi: 66 la sută tarif reglementat de transport, 17 la sută venituri din alocare de capacitate și 17 la sută fonduri europene nerambursabile.

Pe lista celor 12 proiecte noi anunțate se află, printre altele: modernizare sistem de comandă control protecție în stația 220/110/20 kV FAI; modernizare sistem de comandă control protecție în stațiile 400 kV Bacău Sud și Roman Nord; modernizare sistem de comandă control protecție în stația 400/220/110 kV Gutinaș; instalarea unui al doilea transformator 400/110 kV în stația Suceava; mărirea capacității de transport LEA 220 kV București Sud - Fundeni; realizarea celui de-al doilea circuit al Liniei Electrice Aeriene 400 kV Oradea - Bekescsaba și lucrări conexe în stația de 400 kV Nădab.

Totodată, Planul de Dezvoltare al RET include proiecte de interes european care contribuie la implementarea priorităților strategice ale Uniunii Europene privind infrastructura energetică transeuropeană din următoarele clustere de investiții: Proiectul 138 'Black Sea Corridor', Proiectul 144 'Mid Continental East Corridor', Proiectul 259 Ungaria - România și Proiectul 341 North CSE Corridor.

Citit 555 ori Ultima modificare Luni, 20 Ianuarie 2025 16:48

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro