Ministerul Muncii a pus în transparență proiectul privind majorarea salariului minim brut pe țară la 4.050 lei lunar la 4.325 de lei, începând cu 1 iulie 2026, ceea ce reprezintă o creștere de 6,8%, față de luna iunie 2026.
Potrivit sursei citate, această majorare va avea „efecte sociale pozitive” prin „stimularea” muncii și prin „creșterea puterii de cumpărare a salariaților”, de ea urmând să beneficieze peste 1, 7 milioane de angajați. Totodată, această majorare va influența și alte drepturi și obligații, precum creșterea contribuției pentru persoane cu handicap neîncadrate și creșterea punctului de amendă pentru șoferi. Această majorare mai afectează sectoare cum ar fi comerțul, transporturile și întreprinderile mici și mijlocii, unde salariile sunt mai mici față de medie, cu influențe asupra creșterii cheltuielilor cu forța de muncă, informează News.ro.
Conform Hotărârii de Guvern, începând cu 1 iulie 2026, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, fără sporuri și alte adaosuri, este stabilit la 4.325 lei lunar, pentru un program normal de lucru în medie de 166,667 ore pe lună, reprezentând 25,949 lei/oră. În prezent, salariul de bază minim brut pe țară este de 4.050 lei lunar, pentru un program normal de lucru în medie de 165,334 ore pe lună, reprezentând 24,496 lei/oră.
”De majorarea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată la 4.325 de lei vor beneficia un număr de 1.759.027 salariați. Totodată, majorarea propusă va avea efecte pozitive asupra creșterii economice prin stimularea ocupării, creșterii puterii de cumpărare a salariaților și reducerii muncii la negru”, precizează specialiștii ministerului.
Aceștia adaugă că măsura are impact asupra creșterii consumului cu o influență și asupra importului bunurilor de consum. Totodată, creșterea salariului minim poate avea efecte pozitive asupra ocupării în sectoarele în care există cerere de forță de muncă datorită faptului că munca devine mai atractivă pentru anumite categorii de salariați, cum ar fi tineri sau femei.
Majorarea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată influențează mai multe drepturi și obligații, cum ar fi: creșterea contribuției pentru persoane cu handicap neîncadrate, întrucât acest calcul se raportează la salariul minim, creșterea punctului de amendă pentru șoferi, raportat tot la salariul minim. De asemenea, durata medie lunară a timpului de muncă, potrivit acestei legi, se modifică în mod corespunzător în funcție de calendarul anului respectiv și de distribuția zilelor de sărbătoare legală, față de zilele de repaus săptămânal.

