Discotecile, barurile şi cluburile de noapte, controlate de poliţişti

Discotecile, barurile şi cluburile de noapte, controlate de poliţişti
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Poliţiştii vor face controale, de vineri până duminică, în zona discotecilor, barurilor şi cluburilor de noapte, pentru prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri şi pentru depistarea persoanelor care practică prostituţia, a anunţat Poliţia Română.

Controalele vor avea loc la discoteci, baruri, cluburi de noapte şi alte localuri de alimentaţie publică, atât din mediul urban cât şi din cel rural. "Poliţişti din cadrul serviciilor de ordine publică şi investigaţii criminale, împreună cu poliţişti din cadrul structurilor de combatere a criminalităţii organizate, vor acţiona pentru prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri şi substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive, prevenirea furturilor din patrimoniul public şi privat, depistarea persoanelor care practică prostituţia şi proxenetismul, precum şi pentru prevenirea infracţiunilor cu violenţă", se arată într-un comunicat de presă de vineri al Poliţiei Române. Totodată, controalele vizează depistarea şi tragerea la răspundere a persoanelor urmărite, identificarea bunurilor obţinute din comiterea de infracţiuni şi sancţionarea celor care încalcă prevederile legale. Poliţiştii vor verifica şi dacă sunt asigurate paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor.

Citit 731 ori Ultima modificare Vineri, 17 August 2012 13:49

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.