Protest spontan a peste 5.000 de angajaţi de la uzina Dacia Mioveni

Protest spontan a peste 5.000 de angajaţi de la uzina Dacia Mioveni
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Peste 5.000 de angajaţi ai uzinei Dacia din Mioveni, judeţul Argeş, au oprit activitatea, miercuri dimineaţă, nemultumiţi că nu a fost semnat contractul colectiv de muncă şi că revendicările salariale cerute de ei nu au fost incluse în document.

Potrivit salariaţilor, este un protest spontan care iniţial a avut loc în interiorul societăţii, departe de poarta principală, unde presa nu are acces în interiorul uzinei, dar ulterior angajaţii au ajuns la gardul societăţii pentru a sta de vorbă cu jurnaliştii.

Protestul spontan a fost declanşat în jurul orei 9.00, la Secţia de Vopsitorie a uzinei.

"Muncitorii din secţii au oprit lucrul, suntem nemulţumiţi de prevederile noului contract colectiv, care ar trebui semnat pe 31 martie", a declarat un protestatar, care a precizat că angajaţii Dacia au cerut majorarea salariilor cu 25 la sută, însă patronatul a acceptat o creştere cu doar cinci la sută.

Conducerea sindicatului Dacia nu a prezentat un punct de vedere, la ora transmiterii acestei ştiri protestul fiind în desfăşurare.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Dacia Mioveni, Anca Oreviceanu, discuţiile între reprezentanţii angajaţilor uzinei şi patronat sunt în curs.

Citit 723 ori Ultima modificare Miercuri, 20 Martie 2013 11:18

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.