Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Fii primul care postează comentarii!

Judecătoria Sectorului 2 a decis, definitiv, obligarea europarlamentarului Corneliu Vadim Tudor la plata a 5.000 de euro daune morale către şeful Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), Horia Georgescu.

Vadim Tudor va fi executat silit, iar executorii pot folosi toate mijloacele legale pentru recuperarea prejudiciului, după ce Judecătoria Sectorului 5 a decis să-i acorde 5.000 de euro daune morale lui Horia Georgescu în urma declaraţiilor pe care Vadim Tudor le-a făcut la adresa lui.
"Admite cererea de încuviinţare a executării silite formulată de către petentul Dorina Beja Gonţ, Lucian Gonţ şi Marian Panait, privind pe creditorul Horia Georgescu şi pe debitorul Corneliu Vadim Tudor. Încuviinţează executarea silită, în oricare dintre formele prevăzute de lege, simultan sau succesiv, până la concurenţa sumelor de 5.000 euro reprezentând daune morale şi a sumei de 19,30 lei reprezentând cheltuieli de judecată în baza titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 1797/28.02.2012 pronunţată de Judecătoria Sector 5 Bucureşti. Autorizează creditorul să treacă la executarea silită a obligaţiei cuprinse în titlul executoriu. Fără cale de atac", se arată în decizia instanţei, luată pe 31 august.
ANI a sesizat, pe 5 mai 2011, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la posibila săvârşire de către europarlamentarul Corneliu Vadim Tudor a infracţiunii de fals în declaraţii, deoarece acesta nu a menţionat în declaraţiile de avere şi interese venituri obţinute din drepturi de autor.

Citit 462 ori Ultima modificare Vineri, 02 August 2013 15:33

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.