Europarlamentarul Elena Băsescu a demisionat din PDL

Europarlamentarul Elena Băsescu a demisionat din PDL
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Elena Băsescu şi-a anunţat oficial demisia din PDL, printr-un comunicat în care nu precizează dacă se înscrie în alt partid şi nici nu menţionează dacă va candida pentru un nou mandat în PE.

Conform sursei citate, textul demisiei depuse la PDL este următorul: "Domnule preşedinte Vasile Blaga, vă informez cu privire la decizia mea defitinivă şi irevocabilă de a demisiona din Partidul Democrat Liberal, începând cu momentul înregistrării acestui document. Le mulţumesc membrilor Partidului Democrat Liberal pentru colaborare şi le doresc succes pe viitor".

Membrii conducerii PDL, aflaţi în şedinţă, au aflat prin SMS de demisia Elenei Băsescu din partid. Potrivit surselor citate, demisia Elenei Băsescu a fost depusă la sediul central al PDL de către un consilier al acesteia.

Reprezentanţii PMP au invitat-o în mod repetat pe Elena Băsescu să candideze pe lista Mişcării Populare pentru un nou mandat în PE, având rezervat locul al doilea pe lista acestui partid. În acelaşi timp, Elena Băsescu ar fi strâns o sută de mii de semnături pentru o candidatură independentă la PE, potrivit tot reprezentanţilor PMP.

 

Citit 941 ori Ultima modificare Luni, 24 Martie 2014 13:41

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.