Operarea DRONELOR în spaţiul aerian naţional este PERMISĂ

Operarea DRONELOR în spaţiul aerian naţional este PERMISĂ
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Camera Deputaţilor a adoptat miercuri un proiect de lege prin care se permite operarea avioanelor fără pilot în spaţiul aerian naţional, informează AGERPRES.

Potrivit raportului Comisiei pentru transporturi şi infrastructură, proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 29/1997 privind Codul aerian civil, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru a permite operarea avioanelor fără pilot (UAV - unmanned aerial vehicle) sau drone, cum mai sunt cunoscute, în spaţiul aerian naţional.

Prin intervenţiile legislative propuse, legislaţia naţională este adusă la zi, în acord cu dezvoltarea curentă a aplicaţiilor şi zborurilor UAV.

Proiectul a fost adoptat de Senat pe 28 noiembrie 2013, Camera Deputaţilor fiind for decizional.

Citit 1124 ori Ultima modificare Miercuri, 11 Iunie 2014 16:24

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.