Prinţul Charles, în vizită oficială în România

Prinţul Charles, în vizită oficială în România
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Prinţul Charles al Marii Britanii şi-a început, miercuri, 29 martie, vizita oficială în România, programată a se desfăşura până vineri, 31 martie. În prima zi, Prinţul Charles s-a întâlnit la Palatul Cotroceni cu preşedintele Klaus Iohannis. Cei doi au discutat despre dezvoltarea şi aprofundarea relaţiei de Parteneriat Strategic dintre România şi Marea Britanie, relaţiilor dintre cele două ţări în perspectiva Brexit, cu accent pe situaţia comunităţii româneşti din Marea Britanie, precum şi despre ampla activitate caritabilă desfăşurată de Prinţul de Wales în România. De altfel, şeful statului i-a conferit Prinţului Charles "Steaua României" în Grad de Mare Cruce, în semn de "preţuire pentru activitatea în România şi pentru promovarea imaginii acesteia în lume".

Prinţul Charles se află la a doua vizită oficială în ţara noastră, însă pe lângă acestea vine frecvent în România, în vizite particulare, fiind un admirator şi un susţinător activ al păstrării patrimoniului naţional românesc. În 2006, Prinţul Charles şi-a achiziţionat în satul braşovean Viscri o fostă proprietate a unei familii de saşi, o căsuţă veche construită în 1758, pe care a restaurat-o. Pe lângă aceasta, prinţul mai are şi alte proprietăţi în România.

Citit 1122 ori Ultima modificare Miercuri, 29 Martie 2017 19:16

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.