Anca Spânu

Anca Spânu

Lansare de carte la Biblioteca „V.A. Urechia”. O interpretare laică a unor aspecte teologice

Luni, 24 Octombrie 2022 11:32 | Publicat în CULTURA
Miercuri, 19 octombrie, într-o atmosferă călduroasă și în fața a numeroşi invitaţi, a avut loc, în Sala "Mihai Eminescu" a Bibliotecii Judeţene "V.A. Urechia", lansarea cărții „Dorințe_Împlinite_ Prin_ Psalmi_ Înfăptuite”, scrisă de Florin Grigore, cunoscut gălăţenilor, dar nu numai, prin prisma rezultatelor spectaculoase obținute în cadrul „Asociației Române de Hirudoterapie”, al cărei întemeietor este. Prima sa carte, „Arta vindecării cu lipitori medicina ...

Dublă lansare de carte şi vernisaj, la CARP Galaţi

Marți, 18 Octombrie 2022 08:30 | Publicat în EVENIMENT
Salonul Cultural "Armonii de toamnă", al Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Galaţi, organizează miercuri, 19 octombrie 2022, de la ora 10,00, în sala bibliotecii CARP din strada Domnească nr. 53, o dublă lansare de carte. Vor fi prezentate volumele "Prin labirintul epigramei", de Vasile Manole, apărut la Editura "Axis Libri", Galaţi, 2022, şi "Penelopa", de Năstase Marin, Editura "Olimpia", Galaţi, 2022. Vor prezenta cele două cărţi şi pe autorii lor scriitorii şi criticii ...

A murit soprana Mariana Nicolesco

Vineri, 14 Octombrie 2022 20:44 | Publicat în EVENIMENT
Soprana Mariana Nicolesco a încetat din viaţă, la vârsta de 73 de an, potrivit News.ro și TVR. Soprana în vârstă de 73 de ani era internată într-un spital din Bucureşti. ”Această seară ne aduce într-un moment al despărţirii de o stea memorabilă a lumii lirice! Îndureraţi, ne luăm rămas bun de la Primadonna Assoluta: Mariana Nicolesco. Descrisă în cuvinte precum Regina del Belcanto, Primadonna Assoluta sau Diva Divină, Mariana Nicolesco lasă în urmă un univers pe car ...

De ce îi apărăm pe hoţi

Vineri, 14 Octombrie 2022 00:00 | Publicat în EDITORIAL
O scenă surprinsă zilele trecute în autobuz mi-a readus în minte un subiect pe care demult voiam să-l abordez şi faţă de care atitudinea publică s-a schimbat puţin sau deloc. Într-un 105 plin, în care absolut toată lumea validase card sau bilet, controlorii au surprins fără bilet un tânăr, căruia i-au cerut să îi însoţească la prima staţie, pentru a le furniza datele necesare pentru întocmirea procesului-verbal de amendă. Până aici, nimic special, cel surprins fără ...

Un gard la podeţul prăbuşit din Parcul Cloşca

Joi, 13 Octombrie 2022 15:20 | Publicat în EVENIMENT
Parcul Cloşca sau, cum îi spun şi acum gălăţenii Parcul lui Durbacă, are mare nevoie să fie reabilitat, acest aspect nefiind o noutate nici pentru cetăţeni, nici pentru edili. În aşteptarea lucrărilor atât de necesare, parcul este încă folosit la maximum. Familiile cu copii mici ocupă zi de zi locul de joacă, stăpânii de câini îi aduc aici să mai alerge, existând spaţii deschise, mai puţin umblate, unde patrupedele pot să se bucure la maximum de un pic de libertate, ...

Rusia a atacat cu rachete oraşul ucrainean Nikolaev

Joi, 13 Octombrie 2022 13:27 | Publicat în Război în Ucraina
Rusia a lansat joi o rafală de rachete asupra orașului ucrainean Nikolaev și un val de drone asupra instalațiilor de infrastructură din Kiev, după ce Adunarea Generală a ONU a condamnat tentativa Moscovei de anexare a patru zone ucrainene, iar aliații Kievului s-au angajat să-i acorde mai mult ajutor militar. Cancelarul Olaf Scholz a subliniat joi, într-un discurs, implicațiile războiului din Ucraina pentru Occident, numindu-l parte a unei cruciade a Rusiei împotriva democrației ...

A murit actorul Doru Ana, cunoscut pentru cele peste 100 de roluri din cariera sa

Marți, 11 Octombrie 2022 10:12 | Publicat în EVENIMENT
Actorul Doru Ana a murit în noaptea de luni spre marţi, la vârsta de 68 de ani, informația fiind difuzată de mai multe mass media naționale. "Drum lin în lumină, Doru Ana (28 februarie 1954 - 11 octombrie 2022)", se arată pe pagina de Facebook a Casei de Producţie a TVR. Colegii şi foştii studenţi şi-au exprimat deja regretul pentru pierderea artistului. "Cât de trist! Ştiam cât de bolnav a fost! Şi totuşi fostul meu coleg de an, prin dispariţia lui tragică îmi lasă un go ...

"În acest ocean al informației, nu toţi înotăm!". Deontologia jurnalistică în era digitalizării.

Vineri, 07 Octombrie 2022 17:46 | Publicat în EVENIMENT
Cea de-a XV-a ediţie a Conferinţei Internaţionale "Cultura şi presa în spaţiul european" a debutat vineri, 7 octombrie, la Galaţi, cu o temă generoasă, controversată şi foarte actuală - Deontologia jurnalistică în era digitalizării - care a adus la Galaţi 50 de universitari, cercetători și ziariști din patru țări. Lucrările conferinţei au avut parte de o emoționantă interpretare a Imnului de Stat al României, pe care talentata Alexia Mocăniță l-a dăruit celor preze ...

Apă de ploaie, blocată pe o alee modernizată

Luni, 03 Octombrie 2022 10:00 | Publicat în EVENIMENT
În multe zone modernizate de oraş, cetăţenii se plâng că s-au făcut asfaltări de alei şi drumuri secundare fără să se fi luat în calcul înclinaţiile necesare pentru scurgerea eficientă a apelor pluviale. Şi nu e nevoie să plouă torenţial sau prea mult, la orice ploaie, oricât de mică, multe asemenea alei devin impracticabile, iar dacă, din cauza poziţiei, nu le vede nici soarele, apa bălteşte zile întregi, devenind mizerabilă şi un focar de infecţie, atrăgător mai ...

Spune-mi ce WC ai...

Luni, 03 Octombrie 2022 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Dacă ești român, știi că, indiferent că pleci din casa unui prieten, de la tine de acasă ori dintr-un restaurant, bar, mare magazin, este bine să vizitezi, ai, n-ai treabă, toaleta. De ce? Simplu, fiindcă toaletele publice ori nu există, ori sunt complet impracticabile. Chestiunile rușinoase nu sunt, în cazul nostru, diversele acțiuni pentru care concetățenii își fac reclamă pe pereții stabilimentelor de ușurat vezica, ci chiar starea de curățenie și funcționare a majori ...
Pagina 55 din 168