Decizie definitivă în dosarul de corupţie al fostului prefect de Galaţi, Cătălin Emanoil Bocăneanu. Magistraţii Curţii de Apel Galaţi au pus astfel punct în dosarul în care fostul prefect a fost acuzat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie că a intervenit pentru câţiva amici, fie pentru a-i scuti de nişte amenzi de circulaţie, fie pentru ca aceştia să-şi păstreze fotoliile de şefi ai unor instituţii publice, fie să treacă de un examen de angajare într-o sluj ...

Cercetare până la uitare

Sâmbătă, 09 Iunie 2018 00:00 | Publicat în EDITORIAL
„După un interval de timp relativ îndelungat de la momentul presupusei săvârşiri a infracţiunilor, mijloacele procedurale aflate la dispoziţia organelor de urmărire penală sunt limitate şi nu oferă posibilitatea stabilirii unei situaţii de fapt probate, care să conducă spre tragerea la răspundere penală a persoanelor responsabile”. Aşa sună una dintre frazele din ordonanţa de clasare emisă de procurorul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Structura Centrală în dosar ...
Decizia de miercuri a Curţii Constituţionale a României (CCR), care a stabilit că există un conflict constituţional între preşedinte şi Guvern, dispunând ca şeful statului să semneze decretul de revocare a procurorului-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a stârnit reacţii aprinse în rândul procurorilor. Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a transmis, ieri, un comunicat de presă în care trage un "semnal de alarmă" şi îşi exprimă "îngrijoarea faţă de potenţiala af ...

Directorul APDM Galaţi a fost trimis în judecată

Sâmbătă, 19 Mai 2018 00:02 | Publicat în JURIDIC
Directorul Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Dunării Maritime (APDM) SA, Marius Luigi Ciubrei, a fost trimis în judecată de procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) - Serviciul Teritorial Galaţi. Marius Luigi Ciubrei, care se află în arest la domiciliu, este acuzat  de săvârşirea a patru infracţiuni de luare de mită. Alături de Ciubrei, în acelaşi dosar, a fost trimis în judecată şi complicele său, Constantin Tarău, marinar în cadrul APDM ...

DNA cere şapte ani de închisoare pentru Dragnea

Miercuri, 16 Mai 2018 19:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
În pledoaria finală în dosarul angajărilor fictive, procurorul DNA a cerut instanţei supreme acordarea unei pedepse de şapte ani şi şase luni de închisoare pentru liderul PSD, Liviu Dragnea, precum şi anularea suspendării din dosarul "Referendumul". În schimb, pentru fosta soţie a politicianului, Bombonica Prodana, procurorul a cerut instanţei să ia act de încetarea procesului penal, arătând că aceasta a achitat prejudiciul. Sentinţa ar putea fi pronunţată pe 29 mai. ...

Liviu Dragnea, la DNA în dosarul Tel Drum

Duminică, 29 Aprilie 2018 23:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, care s-a prezentat, vineri seară, 27 aprilie 2018, la Direcţia Naţională Anticorupţie, a declarat, la plecare, că a fost chemat de procurori în dosarul Tel Drum, pentru a fi anunţat că i-a fost aprobată solicitarea de a-i fi pus la dispoziţie dosarul în format electronic. "Am fost chemat să mi se aducă la cunoştinţă că mi s-a aprobat cererea de a mi se pune la dispoziţie dosarul scanat", a spus Dragnea, care a stat la DNA mai puţin de 15 min ...

Tudorel Toader insistă să o revoce pe Kovesi

Luni, 30 Aprilie 2018 03:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, crede că lui îi revine rolul central în procedura de revocare a procurorilor-şefi, nu preşedintelui ţării. Asta rezultă din sesizarea trimisă de Guvern la Curtea Constituţională a României, în cazul cererii de revocare a şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi. În cele 23 de pagini trimise, Executivul vrea să îi convingă pe judecătorii Curţii Constituţionale că legea îl obligă pe preşedinte să aprobe cererea ministrului Justiţiei şi nu ...
UPDATE | Directorul Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Dunării Maritime (C.N.A.P.D.M.) SA, Marius Luigi Ciubrei, a fost plasat în arest la domiciliu. Asta au decis judecătorii gălățeni, care au emis mandat de arest la domiciliu și pentru complicele directorului de la APDM, marinarul Constantin Tarău. Astfel, cei doi nu vor avea voie să își părăsească domiciliile pentru următoarele 30 de zile. Decizia magistraților de la Tribunalul Galați nu este definitive, ea putân ...
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, luni, 16 aprilie 2018, că nu o va revoca pe Laura Codruţa Kovesi de la conducerea Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).   Klaus Iohannis a declarat că motivele invocate de ministrul Justiţiei nu au fost de natură să îl convingă.   "La jumătatea lunii februarie, ministrul Justitiei mi-a trimis o propunere de revocare a procurorului şef al DNA, împreună cu raportul activității manageriale a DNA. După cum probabil vă amințiți, du ...

Inspecţia judiciară face un control la DNA

Luni, 16 Aprilie 2018 22:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
O echipă de la Inspecţia Judiciară (IJ) efectuează, în perioada 16-20 aprilie, un control la Structura centrală a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, solicitat de Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, pentru remedierea unor deficienţe. Conform unui comunicat de presă al IJ, controlul vizează cauzele mai vechi de un an de la data primei sesizări, dosarele repartizate spre soluţionare procurorilor Doru Florin Ţuluş şi Mihaiela Moraru Iorga şi comunicăr ...
Pagina 8 din 39