Sute de gălățeni au ”pierdut” bani pe străzi de Paște

Miercuri, 15 Aprilie 2026 08:00 | Publicat în EVENIMENT
Șoferii care s-au urcat la volan și au plecat la drum la sfârșitul săptămânii trecute precum și în cea de-a doua zi de Paște fără a respecta regulile rutiere au avut parte de surprize nu tocmai plăcute. Echipajele rutiere au ieșit cu toate forțele pe principalele artere și nu au iertat nimic, peste 300 de amenzi ajungând în buzunarele celor care au nesocotit Codul rutier. Peste 40 de șoferi au rămas pietoni, după ce le-a fost suspendat dreptul de a conduce, în timp ce 190 ...

Cât de liniște a fost în Galați, în zilele de Paște

Marți, 14 Aprilie 2026 10:00 | Publicat în EVENIMENT
Gălățenii nu au făcut exces, cel puțin în privința abaterilor de la normele de conduită, asta dacă ar fi să luăm în calcul numărul mic de situații care au necesitat intervenții ale forțelor de ordine alocate în perioada Sărbătorilor Pascale pentru menținerea ordinii publice. Jandarmii, singuri sau împreună cu polițiștii, au avut de gestionat 39 de misiuni care au avut drept scop menținerea unui climat de siguranță în spațiul public, mai exact să se asigure că str ...
Comisarii Gărzii de Mediu Galați au efectuat, în luna martie, 162 de controale, din care 88 au fost neplanificate, ca urmare a sesizărilor și verificărilor operative. Conform instituției gălățene, cele mai multe intervenții au constat în verificarea respectării condițiilor din actele de reglementare, soluționarea reclamațiilor, precum și colaborări cu alte instituții. În urma controalelor, comisarii de mediu gălățeni au aplicat 34 de amenzi, în valoare totală de 847.20 ...
„Protejăm drumurile județene și acționăm ferm împotriva celor care le degradează. Ca administratori ai acestor drumuri județene, verificăm constant greutatea autovehiculelor, în special a camioanelor și vehiculelor de mare tonaj. Depășirea limitelor legale înseamnă distrugerea directă a carosabilului - iar acest lucru nu poate fi tolerat. În acest sens, facem controale regulate pe toate drumurile județene cu cântarul mobil și dăm amenzi, în colaborare cu Poliția Rutier ...

UPDATE. Realitatea Plus poate continua să emită

Miercuri, 08 Aprilie 2026 16:45 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
UPDATE. Curtea de Apel București a decis să suspende aplicarea deciziei CNA de retragere a licenței televiziunii Realitatea Plus. Decizia nu este definitivă, dar este executorie, astfel că televiziunea poate continua să emită până la o sentință finală. Realitatea Plus rămâne fără licență. Rediscutarea cazului, respinsă Consiliul Național al Audiovizualului a respins miercuri, 8 aprilie, solicitarea postului Realitatea Plus de a rediscuta retragerea licenței de emisie, sc ...
Mii de gălățeni au fost prezenți în spațiul public, la biserici, pe Faleza Dunării și în alte locuri de agrement, cu ocazia Paștelui Catolic și al Floriilor, care, la noi, coincide cu Festivalul Scrumbiei. A fost un prilej de plimbare, socializare și distracție, pe care unii nu au ratat să îl bifeze într-un stil mai puțin civilizat, dovadă că echipajele de ordine publică formate din jandarmii prezenți în cele mai aglomerate zone au avut de treabă.Intervențiile militarilo ...
Proiectul de ordonanță privind măsurile pe piața carburanților, pus în dezbatere luni de Ministerul Energiei, a fost modificat pe circuitul de avizare, conform surselor HotNews. Textul nu conține măsuri de reduceri ale accizelor la carburanți, așa cum a cerut PSD. Principalele modificări față de varianta inițială, conform documentului obținut de HotNews îi vizează pe producătorii de carburanți, exportul de combustibil și valoarea amenzilor. Astfel, nu mai sunt limitate cu 5 ...
Proiectul de hotărâre prin care siderurgiștii ar putea fi scutiți de la plata majorărilor de întârziere aferente impozitelor și taxelor locale neachitate la termenele scadente pentru anul 2026 a ajuns la comisiile Consiliului Local. Joi, aleșii se vor întruni în ședință ordinară pentru a hotărî dacă le acordă sau nu facilitatea. După ce a fost supus consultării publice, luna trecută, proiectul de hotărâre prin care siderurgiștii ar putea beneficia de o facilitate la pla ...

Primul oraș din România cu radare e-Sigur

Miercuri, 18 Martie 2026 14:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Timișoara devine primul oraș din România în care radarele fixe sunt integrate în sistemul e‑Sigur. Testele au început luni, 16 martie, iar în câteva zile vor fi emise și primele amenzi pentru șoferii care depășesc viteza legală, potrivit Mediafax.Noile echipamente sunt compatibile cu sistemul informatic al Poliției Române și vor trimite automat sancțiunile prin poștă către proprietarii mașinilor. Radarele sunt instalate în două intersecții din oraș și urmează să t ...

Bilanțul pe luna februarie al Gărzii de Mediu Galați

Miercuri, 11 Martie 2026 10:00 | Publicat în SOCIETATE
Comisariatul Județean Galați al Gărzii Naționale de Mediu a efectuat, în luna februarie, 104 controale în județ, vizând respectarea legislației de mediu, din care 37 au fost controale neplanificate. Inspecțiile s-au soldat cu 37 de sancțiuni aplicate, din care 15 avertismente și 22 de amenzi, totalizând 738.000 de lei. A fost dispusă, de asemenea, suspendarea unei activități, ca măsură complementară pentru nerespectarea legislației de mediu. În cursul lunii trecute au fos ...
Pagina 1 din 15