Grevă de avertisment la metrou

Luni, 12 Noiembrie 2018 20:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Ion Rădoi, preşedintele Uniunii Sindicatelor Libere din Metrou, a declarat că angajaţii vor fi în grevă de avertisment joi, 15 noiembrie 2018, pentru două ore, şi, dacă negocierile privind contractul colectiv de muncă eşuează, săptămâna viitoare aceştia vor intra în grevă generală. În urmă cu câteva săptămâni, mai mulţi sindicalişti din Metrou au pichetat Ministerul Transporturilor, acuzând că, din cauza lipsei de personal şi a alocărilor financiare insuficiente, a ...
Cei 140 de ani de relaţii diplomatice dintre România şi Turcia au fost marcate cu eleganţă, printr-un simpozion internaţional cu o prezenţă semnificativă „la vârf”. Au fost primite cu pâine şi sare numeroase VIP-uri, de la ambasadorul Turciei la Bucureşti, Excelenţa Sa Osman Koray Ertaş, la profesori şi oameni din mediul economici, simpozionul fiind onorat prin prezenţă de prefect, de reprezentanţi ai Consiliului Judeţean şi ai Primăriei, pe 13 octombrie, în Sala Audit ...

Un înalt oficial al UE, în vizită la București

Luni, 01 Octombrie 2018 17:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Negociatorul-şef al Comisiei Europene pentru negocierile privind Brexit, Michel Barnier, se va afla, marți, 2 octombrie 2018, într-o vizită oficială la Bucureşti, în cursul căreia va avea întâlniri cu preşedintele Klaus Iohannis, preşedinţii Senatului şi Camerei Deputaţilor şi premierul Viorica Dăncilă. De asemenea, negociatorul-şef al Comisiei Europene va purta discuţii cu reprezentanţi ai comisiilor reunite pentru afaceri europene şi politică externă din Senat şi Cam ...

S-au mutat de la Bucureşti la Galaţi pentru a-şi salva fiul

Luni, 01 Octombrie 2018 00:03 | Publicat în SOCIETATE
Primele ceasuri din anul 2017 au fost de ajuns pentru a schimba din temelii viaţa familiei Lupu. Ce a urmat de atunci este povestea unei mame care, prin perseverenţă şi spirit de observaţie, a reuşit să treacă dincolo de aparenţe în demersul de a-şi salva propriul copil şi de a le reda şansa la o viaţă normală şi altor micuţi grav bolnavi. În noaptea dintre anii 2016 şi 2017, la doar o oră şi jumătate după miezul nopţii, Mihaela Lupu a resimţit dureri atroce în abdome ...
Jean-Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene (CE), a declarat, ieri, în deschiderea sesiunii plenare din cadrul summitului Iniţiativei celor 3 Mări de la Bucureşti, că proiectele gândite în cadrul summitului vor fi sprijinite, că este avută în vedere dezvoltarea infrastructurii de transport, "mai ales în zona voastră", şi a subliniat faptul că respectarea statului de drept este esenţială, relatează Digi 24. "Iniţiativa celor 3 Mări este pe linia Uniunii Europene", a s ...
Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Capitalei, Georgian Enache, a vorbit, la Digi24, despre violențele de la mitingul diasporei. "Sunt imagini care nu ne fac cinste", a spus Enache. Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei a făcut această declarație în contextul în care jurnaliștii Digi 24 au prezentat imagini cu oameni nevinovați care țineau mâinile ridicate și pe care jandarmii i-au lovit cu bestialitate, nu oricum. "Nu se pot desfășura, în paralel, mai multe anchete. Există ...
Zeci de protestatari care, vineri, au fost loviți, bătuți crunt de jandarmi, împușcați sau au suferit arsuri din cauza armelor și a gazelor au solicitat certificate la Institutul de Medicină Legală (IML) și au depus plângeri împotriva Jandarmeriei. Audierile încep astăzi, informează Pro TV. Zeci de protestatari răniţi, vineri, în Piața Victoriei după intervenția în forță a jandarmilor au mers sâmbătă la Institutul de Medicină Legală (IML) "Mina Minovici" din Capital ...
Titlul mi-a fost sugerat de o postare a fostului meu coleg de radio Sorin George Genes, cunoscut de prieteni şi ca "Săbiuţă". Echipa "Vieţii libere" a fost prezentă la mitingul din 10 august din Piaţa Victoriei şi, din mijlocul majorităţii non-violente a protestatarilor, exact aşa a părut intervenţia în forţă a jandarmilor împotriva ÎNTREGII mulţimi de oameni: de o brutalitate exagerată şi fără rost, cu o răutate peste regulamentele militare şi cu mii de oameni fără vi ...

Două tabere și o țară făcută de râs

Luni, 13 August 2018 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Am urmărit, la televizor, protestele violente din București. Tot la televizor am văzut și protestele pașnice din alte orașe ale țării. Am văzut, la București, oameni care au avut de suferit din cauza gazelor lacrimogene, am văzut oameni loviți de jandarmi fără să aibă vreo vină. Am văzut însă și o femeie jandarm bătută cu bestialitate de mai mulți bărbați, care și-au vărsat ura, strânsă în ani de zile, față de o instituție, pe un singur om. Toate acestea au avu ...
"Viața liberă" transmite LIVE de la protestul din Capitală IMAGINI VIDEO, dar și alte FOTO, click aici UPDATE ora 23.30 - Jandarmeria a intervenit în forţă pentru evacuarea pieţei, imediat după ora 23.00. S-au folosit gaze lacrimogene şi tunuri cu apă, iar protestatarii au fost împinşi spre străzile laterale. Conform primelor estimări, peste 200 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale. În jurul orei 23.20, Piaţa Victoriei a fost evacuată complet. UPDATE ora 22.15 - ...
Pagina 5 din 25