Prin votul deputaţilor şi senatorilor reuniţi în şedinţă comună, Marius Mitică Mărgărit, deputat PSD de Galaţi a devenit, începând de astăzi, membru în Comisia de control a activității Serviciului Român de Informații. Este o comisie cu statut special în cadrul Parlamentului României, o structură comună a celor două camere, formată din nouă senatori şi deputaţi de la toate partidele politice. Desemnarea lui Marius Mărgărit s-a făcut în cadrul şedinţei comune a ...
Deputatul PSD Nicolae Bacalbaşa a fost amendat pentru a doua oară de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD). Dacă, în octombrie 2019, Bacalbaşa a fost amendat cu 2.000 de lei pentru discurs de ură şi depăşirea limitelor libertăţii de exprimare, miercuri, 20 mai 2020, parlamentarul a primit o amendă de 6.000 de lei, pentru discriminare şi încălcare a dreptului la demnitate.Comentariul lui Nicolae Bacalbaşa referitor la romi considerat a fi discriminatoriu de c ...
"Aşa este. Noi suntem urmaşii lui Traian, ai lui Traian Băsescu", declara Elena Udrea pe 25 octombrie 2009, în comuna gălăţeană Cavadineşti, unde participa, alături de liderul PDL Galaţi, Mircea Toader, de senatorul Marius Necula şi de stafful partidului, la un spectacol electoral. Gheorghe Turda tocmai terminase de cântat "Noi suntem români", iar ultima rimă, "Noi suntem romani/ Noi suntem urmaşi ai lui Traian", i-a inspirat Elenei Udrea celebra concluzie. Cu sau fără declara ...
"La Galaţi, Durbacă e puterea!", declara, în urmă cu 15 ani, unul dintre politicienii pe care Eugen Durbacă i-a susţinut, vremelnic, într-o importantă funcţie publică. De două ori primar al Galaţiului, apoi consilier local, pe urmă preşedinte al Consiliului Judeţului (CJ) Galaţi, ulterior vicepreşedinte al CJ, mai apoi senator, iar în prezent deputat! Sunt funcţiile deţinute, în ultimii 28 de ani, de Eugen Durbacă. Mandate de câte patru ani fiecare, pe care Durbacă le-a c ...

O nouă condamnare pentru fostul deputat Mihail Boldea

Miercuri, 29 Ianuarie 2020 00:04 | Publicat în JURIDIC
După mai bine de trei ani de la înregistrarea dosarului, judecătorii de la Curtea de Apel Bucureşti au pronunţat o primă sentinţă în dosarul în care fostul deputat Mihail Boldea a fost acuzat de obţinerea unor sume de bani, fie prin inducerea în eroare a instituţiilor bugetare, fie prin sustragerea de la plata impozitelor şi taxelor datorate bugetului de stat. În dosarul înregistrat iniţial la Curtea de Apel Galaţi şi strămutat apoi la Bucureşti, alături de Mihail Boldea, a ...
Deputatul PSD gălăţean Nicolae Bacalbaşa i s-a adresat unui coleg din Parlament cu terminologia nazistă „untermensch", termen folosit de nazişti pentru „non-arieni”, informează Mediafax. Deputatul Ovidiu Gantz din partea grupului minorităţilor l-a apostrofat pe Bacalbaşa acuzând o campanie de discreditare a etniei germane. „Sigur că aici ne-am adunat oameni de pe toate orizonturile sociale şi culturale. Suntem colegi nu pentru că ne-au plăcut unii, ci pentru că ne-a aduna ...

Ciolan să fie, că mitraliere se găsesc

Vineri, 14 Decembrie 2018 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Dacă-l paşte necazul şi nu plăteşte „fonciirea” sau alte taxe şi impozite la timp, simplul cetăţean se trezeşte cu poşta invadată de somaţii, conturile îi sunt blocate chiar şi pentru sume „de doi lei”, devine brusc inamicul nr. 1 al bugetelor publice. „Nu se poate, dom’le, aşa – vrei sănătate, poliţie, medici, păi de unde bani, dacă nu din taxe şi impozite!” – este muştruluit rău-platnicul de impozanţii apărători ai finanţelor publice. Într-adevăr, ...

Fostul deputat Boldea, condamnat la şapte ani de închisoare

Marți, 31 Iulie 2018 18:00 | Publicat în JURIDIC
După şase ani de la sesizare, magistraţii de la Curtea de Apel Iaşi au pronunţat o primă decizie, care nu este însă definitivă, în dosarul fostului deputat Mihail Boldea. Dosarul a stagnat mult timp, dar, după ce judecătorul Dan Anton a fost pus sub acuzare de procurorii DIICOT, lucrurile au început să se mişte. În tot acest timp, o parte dintre inculpaţi, precum fostul subprefect Aurica Luchiniuc, şi-au recunoscut faptele şi au fost condamnaţi. Timpul însă şi-a pus ampren ...

Dreptate în paşi de melc

Miercuri, 01 August 2018 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Punct şi de la capăt. Asta se poate spune despre dosarul în care fostul deputat Mihail Boldea a fost trimis în judecată, de procurorii DIICOT, în 2012, alături de alte 18 persoane. După şase ani de judecată, magistraţii au reuşit să dea, într-un final, o primă decizie, care, de altfel, nu este definitivă.Dosarul a stat la Curtea de Apel Iaşi nu mai puţin de şase ani, timp în care o parte dintre fapte, nu puţine la număr, s-au prescris. Unii dintre inculpaţi şi-au recunosc ...
Aşa cum a promis, ziarul „Viaţa liberă” continuă să vă prezinte cine sunt politicienii care, uimitor şi inexplicabil, au urcat neaşteptat de repede în vârful administraţiei locale şi naţionale. Un mandat de parlamentar, un portofoliu de secretar ori de subsecretar de stat, îndelungate posturi de director în tot felul de instituţii publice politizate, sunt slujbele pe care partidul le poate oferi, ca recompensă, celor mai devotaţi membri. Însă, în vreme ce unii aşteapt ...
Pagina 2 din 8