Subvenții APIA pentru lucernă 2025

Miercuri, 30 Aprilie 2025 16:45 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Fermierii români pot beneficia în 2025 de o subvenție între 95,40 și 137,80 euro/ha (până la 685 lei) pentru cultura de lucernă, prin intervenția PD 10 gestionată de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA). Sprijinul este condiționat de respectarea unor reguli stricte: utilizarea terenului arabil înregistrat, producerea de masă verde sau fân, folosirea semințelor certificate și recoltarea la maturitate. Producția trebuie consumată, stocată sau vândut ...
România se află printre țările cu cele mai accesibile prețuri la ouă din Uniunea Europeană, un avantaj semnificativ pentru consumatori în preajma Sărbătorilor Pascale, când cererea atinge cote maxime. Potrivit lui Ilie Van, președintele Uniunii Crescătorilor de Păsări din România (UCPR), prețul mediu la poarta fermei este de aproximativ 60 de bani pe ou, comparativ cu 55 de bani anul trecut. Această diferență minoră este considerată neglijabilă, având în vedere creșter ...
Apa pentru agricultură se tranzacționează, în premieră, în Statele Unite, prin contracte futures, la Bursa de Mărfuri de la Chicago (CME - Chicago Mercantile Exchange), cea mai mare și mai puternică bursă din lume, scrie agrointel.ro. Susținătorii acestei mișcări economice spun că rolul acesteia este de a-i proteja pe fermieri de fluctuațiile de preț la apa de irigații, care este din ce în ce mai rară, din cauza schimbărilor climatice. Există, însă, și critici care spun ...

„Rabla pentru tractoare”, gata de start

Joi, 20 Februarie 2025 09:30 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Programul „Rabla pentru tractoare” va deveni operațional până la finalul lunii martie, a anunțat Ministerul Mediului, fermierii putând beneficia de vouchere de până la 44.000 de euro, în funcție de vârstă. Dacă anterior înregistrarea se făcea prin intermediul dealerilor, acum fiecare fermier are posibilitatea de a aplica personal. Crește și perioada de monitorizare a beneficiarilor, de la un an la cinci ani. Solicitantul trebuie să predea un autovehicul uzat, vechiul tract ...
Uniunea Europeană (UE) intenționează să blocheze importul anumitor produse alimentare care nu respectă diferite criterii, în ideea de a-și proteja fermierii, urmând exemplul dat de politica comercială a președintelui SUA, Donald Trump, potrivit unui articol publicat în ediția de duminică a cotidianului Financial Times. Executivul comunitar va conveni, în zilele următoare, să analizeze o serie de restricții mai dure la importuri, au dezvăluit mai mulți oficiali consultați de ...

Plata subvențiilor pentru fermieri

Luni, 17 Februarie 2025 08:00 | Publicat în ECONOMIE
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a autorizat la plată, în perioada 2 decembrie 2024 - 14 februarie 2025, suma totală de 579,968 milioane de euro, aferentă anului de cerere 2024, pentru un număr de 669.208 fermieri. Potrivit unui comunicat de presă al instituției, numărul fermierilor pentru care s-au efectuat plăți reprezintă 94,01 la sută din totalul solicitanților eligibili. Pentru plata finală aferentă Campaniei 2024, APIA a achitat, începând cu ...

Autorizații de plată pentru fermieri

Luni, 20 Ianuarie 2025 07:30 | Publicat în ECONOMIE
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a autorizat la plată peste 90 la sută din totalul fermierilor declarați eligibili în campania aferentă anului de cerere 2024, se arată într-un comunicat de presă al instituției. Astfel, în perioada 2 decembrie 2024 - 17 ianuarie 2025, au fost autorizați la plată 644.634 de fermieri, cu suma totală de 362,9 milioane de euro (1,8 miliarde de lei), reprezentând plăți finale aferente anului de cerere 2024. Potrivit surse ...

Amenzi pentru fermierii care murdăresc drumurile cu tractoarele

Luni, 09 Decembrie 2024 08:00 | Publicat în Regional
Primăria comunei gălățene Matca a informat că îi va amenda cu 1.000 de lei pe fermierii care vor intra pe drumurile din localitate cu tractoarele murdare de noroi pe anvelope sau care scapă pe carosabil crengi sau vrejuri de la legume, scrie site-ul specializat agrointel.ro."În urma mai multor sesizări, am luat decizia ca persoanele care lucrează cu tractoare și circulă pe drumurile recent asfaltate lăsând pământ și noroi pe carosabil să fie sancționate. De asemenea, vor fi a ...

Plăți finale din subvențiile pentru fermieri

Miercuri, 04 Decembrie 2024 12:00 | Publicat în SOCIETATE
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a demarat, la începutul acestei săptămâni, autorizarea plăţilor finale, ca diferenţă între cuantumul calculat şi cuantumul acordat în avans pentru anul de cerere 2024 Potrivit unui comunicat al instituţiei, până la acest moment s-au autorizat la plată un număr de 15.737 fermieri, cu suma totală de 3,17 milioane de euro (15,79 milioane de lei), din care 2,66 milioane de euro (13,25 milioane de lei) din Fondul Europe ...
Micii fermierii gălățeni își vor putea cumpăra utilaje agricole în valoare de până la 55.000 de euro, odată cu lansarea de către Ministerul Mediului a unei noi ediții a Programul de stimulare a înnoirii Parcului naţional de tractoare şi maşini agricole autopropulsate, așa-numitul "Rabla pentru tractoare". Ordinul pentru aprobarea ghidului de finanţare al programului "Rabla pentru tractoare", emis de Ministerul Mediului, a fost publicat la sfârșitul săptămânii trecute în ...
Pagina 1 din 6