Acordul UE - Mercosur, blocat şi de europarlamentarii PSD

Acordul UE - Mercosur, blocat şi de europarlamentarii PSD
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

Acordul comercial dintre Uniunea Europeană (UE) și Mercosur a fost trimis la Curtea de Justiție a UE, la sesizarea Parlamentului European, fapt care blochează teoretic intrarea sa în vigoare. Decizia finală a Curții este așteptată într-un termen estimat la un an, un an și jumătate, însă Comisia Europeană ar putea aplica acordul provizoriu în acest interval.

Trimiterea la CJUE a fost votată şi de europarlamentarii PSD, în contextul protestelor exprimate de fermierii români, conform news.ro.

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a salutat votul din Parlamentul European, subliniind că nu se opune principiului comerțului liber, ci solicită garanții clare pentru protejarea fermierilor și procesatorilor europeni. El a avertizat asupra riscului de dumping, în condițiile în care în statele Mercosur sunt utilizate substanțe interzise în UE, precum neonicotinoidele, ceea ce creează dezechilibre de competitivitate.

Barbu a cerut realizarea unor studii de impact și introducerea unor clauze de protecție pentru sectoarele sensibile, precum cel avicol și zootehnic, unde România se află pe primele locuri la nivel european.

Citit 457 ori Ultima modificare Vineri, 23 Ianuarie 2026 13:47

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.