Ştiu şi îmi asum riscul de a fi ironică în mod gratuit şi prostesc. Şi, dacă e să fiu sinceră, chiar mi-aş dori să apuc ziua în care să-mi fac autocritica pentru acest editorial. Dar la cât de rău m-am "fript" cu tunelul pe sub Dunăre, cu aeroportul, cu fabrica de baterii pentru maşinile electrice şi cu toate mega-investiţiile anunţate la Galaţi… am tot dreptul să pun la îndoială chiar şi evidenţa.
Evidenţa, însemnând faptul că, săptămâna trecută, s-au anun ...
Pare să fie patentul după care s-a derulat, cel puțin la Galați, campania electorală ce stă să se încheie în câteva zile și care se va concretiza, duminică, în liberul și democraticul exercițiu de punere a ștampilei de vot. Nu, campania nu a însemnat poze, defilări, parade cu zâne și dragoni, ci o pregătire temeinică a terenului pe care să facă ”bum” fie mărețele realizări și promisiuni, fie criticile celor care vin din urmă, promițând schimbarea.Vă mai aminti ...
Zău dacă nu-mi place mai mult Galațiul electoral! Se simte din plin implicarea autorităților și chiar eficiența. Sau, mă rog, efervescența! Se întâmplă (și) lucruri bune. Se vede preocuparea! Se muncește, se analizează, se caută soluții, se rezolvă. Sau măcar se declară că se face asta și se simulează! Încep investiții noi, se lucrează cu mai mult avânt și chiar constant la cele începute. Politicienii și aleșii devin mai accesibili, mai receptivi, mai activi, ce s ...
Salariații Direcției Județene de Statistică Galați s-au aflat joi, timp de o oră, în cea de-a noua zi de protest. „După cum am spus și zilele trecute, nu vom stopa protestele doar cu promisiuni, pentru că asta e tot ce am obținut în aceste nouă zile de protest. Nu mai acceptăm promisiuni, este frustrant pentru noi să vedem că toate celelalte instituții care au protestat au obținut tot ce au dorit, în timp ce noi, ca de fiecare dată, nu suntem prinși în Ordonanța de urgen ...
Pagina 2 din 2

