Ştiu şi îmi asum riscul de a fi ironică în mod gratuit şi prostesc. Şi, dacă e să fiu sinceră, chiar mi-aş dori să apuc ziua în care să-mi fac autocritica pentru acest editorial. Dar la cât de rău m-am "fript" cu tunelul pe sub Dunăre, cu aeroportul, cu fabrica de baterii pentru maşinile electrice şi cu toate mega-investiţiile anunţate la Galaţi… am tot dreptul să pun la îndoială chiar şi evidenţa.
Evidenţa, însemnând faptul că, săptămâna trecută, s-au anunţat la Galaţi două investiţii importante, esenţiale chiar, în infrastructura sportivă: contractarea unui consultant care să ne ajute să organizăm licitaţia pentru construcţia unui nou stadion la Galaţi şi aprobarea de către Guvern a indicatorilor tehnico-economici pentru extinderea şi modernizarea Patinoarului "Dunărea". Lucrări care ar trebui să înceapă la anu, cică. Ah, ar trebui să pun la socoteală şi licitaţia lansată de Primăria Galaţi pentru utilităţile necesare şi viabilizarea terenului pe care urmează a fi construit un bazin de înot didactic şi de agrement.
E adevărat, patinoarul şi bazinul nu-s stadioane, ci baze sportive! Dar viitorul complex de atletism care ar urma să fie amenajat prin regenerarea autobazei Transurb poate intra oarecum la categoria "stadion". Atleţii să mă judece! În special, cei care chiar se implică, oferind consultanţă, graţie experienţei şi a competenţei dobândite în activitatea sportivă. O activitate remarcabilă, atestată de medalii, trofee şi diplome!
Tot de domeniul evidenţei sunt renovarea Sălii Sporturilor - la zece ani distanţă de o altă renovare chinuită, abandonată, reluată, prost gândită şi, în final, şi mai prost făcută!
Şi tot evidenţă este sala de sport care se construieşte la fosta mea Şcoală Nr. 29, pe lângă care trec cel puțin o dată pe săptămână. Bine, termenul de finalizare a fost ratat de două ori până acum, dar acesta-i alt subiect!
Tot o evidenţă este şi faptul că un alt primar al Galaţiului ne-a promis mall, Primărie şi stadion, aşa că duşi cu vorba am mai fost. Şi o să mai fim! Prostiţi pe faţă, amăgiţi electoral, cumpăraţi cu promisiuni şi umiliţi de realitate.
Dar DACĂ toate investiţiile despre care vorbeam la începutul editorialului vor deveni reale şi funcţionale? Că real e şi terenul de sport de pe terasa parcării multietajate din Mazepa, dar n-a găzduit în existenţa lui nici măcar o miuţă. Un "dă-mi-o mie, na-ţi-o ţie" cu piciorul sau cu mâna. DACĂ le vom avea, probabil că vom fi mai sănătoşi. Mai vioi. Mai activi. Mai bine antrenaţi. Şi nu neapărat în a părăsi oraşul spre alte zări cu oportunităţi veritabile. Nu doar în stadiu de proiecte, planuri şi promisiuni…
Da’ las’ că-i bine! Ioane-Ioane, poate chiar ne umplem de stadioane. Olimpici o să devenim cu toţii…
