
UTILE (2608)
Categoriile copii

PUBLICITATE (4)
MICA PUBLICITATE
Viaţa liberă este singurul cotidian gălăţean auditat de BRAT - Biroul Român de Audit al Tirajelor şi unul dintre puţinele publicaţii incluse în Studiul Naţional de Audienţă realizat de Departamentul pentru Studii de Audienţă din cadrul BRAT.
Viaţa liberă are 6 ediţii săptămânal (de luni până sâmbătă) tipărite în format tabloid, cu o medie de 24 de pagini zilnic (integral în policromie) şi cuprinde următoarele secţiuni: eveniment local, naţional şi internaţional, ştiri economice şi financiare, sănătate, editoriale şi opinii, divertisment, sport, anunţuri de mică şi mare publicitate.
În fiecare vineri, împreuna cu Viaţa liberă se distribuie suplimentul Weekend Magazin.
Biroul Român de Audit al Tirajelor (BRAT), al cărui membru fondator este şi societatea care editează Viaţa liberă, Trustul de Presă Dunărea de Jos S.A., este un organism constituit în scopul verificării independente şi obiective a cifrelor de difuzare ale diverselor produse media în funcţie de criterii convenţionale, standardizate la nivel naţional. În cadrul BRAT funcţionează Departamentul pentru Studii de Audienţă (DSA) care realizează studii de audienţă pentru presa scrisă.
Studiul Naţional de Audienţă (SNA) oferă informaţii despre: presa scrisă, TV, radio în ceea ce priveşte impactul mediatic al mass-media şi este necesar în vederea realizării unui media-plan eficient şi pentru întocmirea unei strategii de vânzări documentate şi convingătoare.
Conform ultimului certificat de audit, aferent perioadei aprilie 2015 - martie 2016, tirajul mediu zilnic a fost de 4.809 de exemplare. Rezultatele furnizate de Studiul Naţional de Audienţă, măsurate în perioada februarie 2016 - noiembrie 2017, Viaţa liberă are o audienţă extinsă de 40.000 de cititori per apariţie.
Ediţia on-line a Vieţii libere este prima publicaţie a unui ziar electronic din Galaţi (1997). Platforma electronică a suferit permanent up-grade-uri pentru a fi în acord cu cerinţele cititorilor noştri. La finele anului trecut am introdus cu success platforma pentru mobil, disponibilă, deocamdată, pentru dispozitivele cu Android. Valorile de audienţă, certificate permanent de măsurările Google Analytics şi trafic.ro în mediul on-line sunt în continuă creştere. Potrivit datelor oferite de către trafic.ro, în februarie 2018, www.viata-libera.ro înregistra o medie de aproximativ 110.000 de vizitatori unici pe săptămână şi peste 400.000 de afişări, pentru acelaşi interval de timp.
www.viata-libera.ro este un reper şi pentru comunitatea româna şi în special pentru gălăţenii din afara ţării - aproximativ 15 % dintre vizitatori sunt români stabiliţi, aflaţi la studii sau la muncă în Italia, Spania, SUA, Anglia, Canada etc.
Informatiile prezentate mai sus au rolul de a stabili o relatie corecta si obiectiva cu dumneavoastra. Este important sa stiti cui va adresati, care este publicul nostru (al dumneavoastra, în cele din urma) si care este pozitia pe piata a Vietii libere. Aceasta prezentare are rolul de a sublinia înca odata faptul ca investitia în parteneriatul cu Viata libera este profitabila si profesionista.
Apăsaţi aici pentru a descărca media kit-ul 2021 în format Adobe PDF.
Cititorii nostri sunt potentialii dumneavoastra clienti, iar nevoii permanente de promovare a unei afaceri, Viata libera îi va raspunde întotdeauna cu promptitudine si transparenta.
Oferta de mica publicitate prin SMS (anunturile dumneavoastra le puteti transmite prin SMS) în editia tiparita
Apasati aici pentru a vizualiza oferta de publicitate pe site.
Vezi articole ...
Trageri la sorţi speciale pentru concursurile ”Vieţii libere”
Scris de Anca Spânu Vineri, 29 Mai 2020Răbdare de ceasornicar, experienţă câştigată în ani de muncă şi zeci de cursuri de specializare, naţionale şi internaţionale: gălăţeanca Iuliana Grosu este cea care ne-ar putea spune cu mâna pe inimă că îngrijirea genelor şi sprâncenelor nu mai este o fiţă şi nici moft. Pare să fi devenit ştiinţă în toată regula. Ba mai mult, chiar artă. Ca dovadă, din ce în ce mai des au început să se organizeze peste tot, dar şi la noi, concursuri internaţionale pentru cei mai buni în branşă.
Iuliana Grosu a fost premiată, la mijlocul lunii februarie, la Campionatul de Gene şi Sprâncene de la Veneţia la care au participat peste 180 competitori din toată Europa, dar şi din Canada şi Japonia. Ea s-a dovedit a fi cea mai bună la nivel mondial la secţiunea Laminarea sprâncenelor, în timp ce la Arhitectura sprâncenelor cu hena s-a clasat pe locul al treilea. Şi a participat la Categoria VIP, adică cea mai cruntă competiţie destinată campionilor, juraţilor la alte competiţii şi trainerilor.
Nu este pentru prima dată când se numără printre cei mai buni makeup artists la nivel internaţional. În noiembrie 2019, a participat la LashFest la Bucureşti, de unde s-a întors cu nu mai puţin de şapte premii, după festivitatea de premiere coborând de pe scenă cu un braţ de cupe.
Deşi noi încă mai râdem de bărbaţii care aleg să-şi îngrijească genele şi sprâncenele, în Occident se încurajează acest lucru. "La concurs, am fost încurajaţi să alegem modele bărbaţi, pentru acest lucru acordându-ni-se punctaj în plus. Se consideră că îngrijirea sprâncenelor şi genelor la bărbaţi este mai dificilă, pentru că trebuie să ţii cont să nu le dai un aer feminin. Fiindcă la Laminarea sprâncenelor am luat zece pe linie, n-au avut unde să mai adauge cele trei puncte în plus. La concursurile internaţionale e destul de dificil să găseşti modele. La Laminarea genelor, de exemplu, l-am avut pe soţul meu. A fost însă un model dificil, a lăcrimat tot timpul, nu s-a prins vopseaua cum trebuie, lucru care a fost observat la jurizare", povesteşte lucruri parcă dintr-o altă lume interlocutoarea mea.
Cu arta arcuirii sprâncenelor sub lupă
Deşi mă ruşinez de ignoranţa mea în materie de cosmetică, am totuşi curajul să o întreb ce presupune laminarea sprâncenelor. De vopsitul cu hena şi laminarea genelor mai auzisem şi eu.
"Laminarea sprâncenelor este un procedeu de ridicare şi corectare a direcţiei firelor din sprâncene. Plus umplerea unor anumite zone unde există goluri", vine explicaţia dată de profesionist.
Încerc să-mi imaginez cum se face jurizarea la un asemenea concurs. E o muncă în care, ca să poţi face departajarea, trebuie să te uiţi cu lupa, gândesc eu cu voce tare.
"Chiar se jurizează cu lupa la propriu. Unul vine şi verifică fiecare fir de păr dacă e în direcţia care trebuie, altul acurateţea lucrării, altul modul în care ai îmbinat culorile, altul verifică dacă tehnica folosită se potriveşte modelului", mă lămureşte Iuliana Grosu.
Prin urmare, nu e deloc distractiv să faci parte dintr-un asemenea juriu care pare să fie în căutarea acului în carul cu fân.
Aţi mai fi şocaţi să aflaţi că ditai festivalul de la Veneţia a fost organizat de o româncă stabilită în Italia, Loredana Atanasiu, şi că la concurs au participat foarte multe conaţionale de-ale noastre, care însă reprezentau brand-uri străine.
O contabilă cu un suflet de bijutier
Iuliana Grosu a practicat întâi o meserie care nu avea nimic de a face cu arta. A fost contabilă în Combinat, cu două licenţe, una în Economie şi una în Drept. "Mama a fost şi ea contabilă şi m-a dus şi pe mine spre această meserie. În urmă cu 17 ani, a fost o dimineaţă în care m-am trezit şi mi-am spus că vreau altceva de la viaţă. Cum mă pricepeam să machiez şi să pensez, toate prietenele mele apelau la mine, chiar şi colegele de la serviciu, am făcut întâi un curs de makeup artist. Mi-am deschis propriul meu salon. Încercând să angajez fete care să se priceapă la aşa ceva, mi-am dat seama că nu sunt bine pregătite. Aşa am decis să mă specializez eu mai mult, pentru a putea organiza cursuri unde să predăm ultimele noutăţi în materie de machiaj şi cosmetică", povesteşte ea.
Prin urmare, la asemenea performanţe în domeniu nu se ajunge foarte uşor. Iuliana are 17 ani muncă şi este şi antrenor de foarte mult timp, şi profesor. Dar toate acestea nu ar fi fost nimic fără o înclinaţie estetică nativă şi o mulţime de specializări şi cursuri la care ea însăşi merge să mai înveţe încă. "M-am specializat pe sprâncene, dar faptul că ştiu şi machiaj şi cosmetică mă ajută foarte mult. Apoi sunt atâtea tendinţe noi, dacă vrei să te numeri printre cei buni, nu trebuie să te opreşti din a învăţa. Eu am peste 150 de certificate de participare la cursuri şi workshop-uri. Asta le spun şi fetelor care vin să înveţe de la mine. Că trebuie să se specializeze continuu", mai explică ea.
Matematica sprâncenelor - artă şi precizie
Celor care au citit materialul până aici şi încă li se pare o chestie frivolă toată această muncă urmează să le mai spunem că ultimele trend-uri în materie de modă se axează exact pe scoaterea în evidenţă a sprâncenelor şi pe machiaj cât mai natural, în rest. Dar chiar şi dacă nu ar fi vorba de ultima modă, toată lumea e de acord că nişte sprâncene prost arcuite strică toată simetria feţei. De aceea toate aceste tehnici de corectare acolo unde mama natură a fost mai puţin generoasă. Şi dacă tot vi se pare un lucru neserios, atunci trebuie să ştiţi că la Kiev, de exemplu, există chiar şi o ditai Universitatea de Gene şi Sprâncene, unde se şcolesc cele mai rafinate artiste. Şi cum frumuseţea ucrainiencelor este deja proverbială, or fi ştiind ele ce-or fi ştiind.
"Pe cosmetică şi arta machiajului, ruşii sunt de departe cei mai buni. De la ei apar tendinţele noi, nu de la Milano sau Paris. Chiar şi vopsitul sprâncenelor cu hena a fost reinventat de două ucrainience, pentru că arta veche a asiaticilor fusese dată uitării", spune Iuliana.
În prezent, interlocutoarea noastră a primit oferte să reprezinte mai multe brand-uri străine, dar este invitată şi în turneu prin ţară ca să le predea tinerelor care vor să înveţe "Matematica sprâncenelor". Zâmbiţi şi vă gândiţi că aceşti oameni n-au altceva mai bun de făcut decât să pună cele două sprâncene într-un sistem de ecuaţii. Să ştiţi că de pe vremea lui Leonardo Da Vinci s-a constatat că toate componentele corpului uman sunt făcute după aceleaşi proporţii de aur 1,618 şi 1 de cealaltă parte. Chiar măsoară desenarea unei sprâncene până la virgulă? "Şi da, şi nu. E clar că la un simplu pensat, sau la vopsirea cu hena, calculăm două treimi versus o treime, dar la microblading, unde se tatuează pielea cu micropigment şi e ceva de lungă durată, ca să nu-i strici faţa omului, foloseşti şi şubler şi compas", mă asigură Iuliana. Artă şi precizie!