UTILE - Viaţa Liberă Galaţi

HOROSCOP 1 iulie 2024

Scris de

Berbec
Așteaptă-te la o zi agitată, dar plină de succes, dacă te lași purtat de evenimente.
Taur
O zi a revelațiilor, a descoperirii adevărului, a dezvăluirii secretelor. Dai dovadă de creativitate.
Gemeni
Iei decizii, ești activ, inspiri încredere, dar simți nevoia validării celor din jur.
Rac
Apar câteva șanse, chiar dacă vei întâlni persoane care îți vor pune piedici.
Leu
Simți nevoia să te afirmi. Fii mai clar, mai atent, mai implicat!
Fecioară
Dai dovadă de focalizare, dar îi poți incomoda sau chiar intimida pe ceilalți.
Balanță
Ești puțin neliniștit și ai nevoie de calm, de timp ca să se așeze lucrurile.
Scorpion
Ies la iveală anumite nemulțumiri, situații din trecut, conflicte nerezolvate. Le poți gestiona.
Săgetător
Azi vine o răsplată, o recunoaștere, este apreciat un efort pe care l-ai depus anterior.
Capricorn
Te gândești să faci unele achiziții. Spre seară s-ar putea să fii mai nostalgic.
Vărsător
Preferi să petreci mai mult timp acasă sau în jurul casei, poate în grădină.
Pești
Te concentrezi mai mult pe relațiile cu cei dragi, pe a îmbunătăți confortul locuinței.

S-a întâmplat pe 1 iulie

Scris de

1646 - Se naşte GOTTFRIED WILHELM LEIBNIZ (m. 1716), filosof, matematician, fizician german, membru fondator al Academiei de Ştiinţe din Berlin (1700).
1804 - Se naşte GEORGE SAND (m. 1876), scriitoare franceză.
1866 - A fost promulgată Constituţia României, întemeiată pe principii democratice moderne, inspirată, în multe privinţe, de Constituţia belgiană din 1831.
1872 - Se naşte LOUIS BLERIOT (m. 1936), aviator, constructor francez de avioane. [A traversat pentru prima oară, într-un avion, Canalul Mânecii, la 25 iulie 1909].
1874 - Se deschide, în Philadelphia, SUA, prima grădină zoologică.
1878 - S-a încheiat Congresul de pace de la Berlin. Prin Tratatul de pace s-au recunoscut independenţa României şi drepturile ei asupra Dobrogei. Judeţele Cahul, Bolgrad şi Ismail din sudul Basarabiei, aflate în componenţa României după Congresul de la Paris din 1856, au fost integrate Imperiului ţarist.
1938 - Se naşte COSMA TUDOSE, fizician, scriitor, pedagog, fondator şi director al Editurii Fundaţiei Universitare "Dunărea de Jos" Galaţi.
1961 - Se naşte Lady DIANA, prinţesă de Wales (m. 1997, la Paris, într-un accident rutier).
1966 - Îşi începe activitatea, la Galaţi, Institutul de Cercetare Ştiinţifică şi Inginerie Tehnologică pentru Construcţii Navale (ICEPRONAV).
1997 - Hong Kong a revenit sub suveranitatea Chinei.
2004 - Încetează din viaţă MARLON BRANDO (n. 1924), actor american, laureat cu premii Oscar, cu alte premii.
2005 - Denominarea monedei naţionale (10.000 lei vechi devin 1 leu nou).

S-a întâmplat pe 30 iunie

Scris de

1825 - Se naşte FLORIMOND RONGER HERVE (m. 1892), compozitor francez, autor al operetei "Mam’zelle Nitouche".
1859 - Francezul Charles Blondin a traversat cascada Niagara pe o funie.
1884 - Se naşte GEORGES DUHAMEL (m. 1966), filosof, scriitor francez.
1909 - Se naşte PAUL CONSTANTINESCU (m. 1963), compozitor, membru corespondent al Academiei Române.
1948 * La "Bell Laboratory" din Murray Hill (SUA) a fost inventat tranzistorul, de către inginerii John Bardeen, Walter Brattain şi William Shockley - distinşi, în 1956, cu Premiul Nobel pentru Fizică.
        * Se desfăşoară, la Belgrad (30 iunie - 18 august), Conferinţa Internaţională pentru problemele navigaţiei pe Dunăre. Se creează o nouă Comisie a Dunării, compusă din reprezentanţii ţărilor riverane: Bulgaria, Cehoslovacia, Iugoslavia, România, Ucraina şi Rusia.
1962 - Încetează din viaţă B. JORDAN (n. 1903, la Jorăşti, jud. Galaţi), prozator. Este şi realizator al unei "Antologii a învăţătorilor în literatură", a unei biografii romanţate ["Greta Garbo"], autor de manuale pentru învăţământul primar şi traducător al romanului "Ţăranii", al scriitorului polonez W. Reymont.
2007 - Încetează din viaţă MICHELANGELO ANTONIONI (n. 1912), regizor, laureat cu Premiul Oscar, cu alte premii.
2015 - Încetează din viaţă LUDOVIC BACS (n. 1930), dirijor, compozitor, fondator şi conducător al orchestrei de cameră "Muzica rediviva".

S-a întâmplat pe 29 iunie

Scris de

1793 - Se naşte JOSEF LUDVIK FRANTISEK RESSEL (m. 1857), inventator ceh. A inventat elicea.
1798 - Se naşte GIACOMO LEOPARDI (m. 1837), filosof, scriitor italian.
1819 - Se naşte NICOLAE BĂLCESCU (m. 1852), istoric, prozator, unul dintre reprezentanţii clarvăzători şi progresişti ai mişcării paşoptiste, conducător al Revoluţiei Române de la 1848 din Muntenia. A fondat, alături de Christian Tell, Ion Ghica şi C.A. Rosetti, Societatea Secretă "Frăţia"; s-a implicat direct în redactarea programului revoluţionar "Proclamaţia de la Islaz" şi a făcut parte din guvernul revoluţionar provizoriu.
1855 - A apărut, la Londra, primul număr al publicaţiei "The Daily Telegraph".
1873 - Se naşte PETRE ANTONESCU (m. 1965), arhitect, membru al Academiei Române. A realizat, la Galaţi, clădirea Palatului Navigaţiei.
1890 - Se naşte, la Galaţi, DIMITRIE IURAŞCU (m. 1964), diplomat de carieră, reprezentant al misiunilor diplomatice ale României în străinătate.
1895 - Se naşte VICTOR ION POPA (m. 1946), prozator, dramaturg, om de teatru. S-a manifestat şi ca publicist, eseist.
1900 - Se naşte ANTOINE de SAINT-EXUPERY (m. 1944), scriitor francez.
1940 - Încetează din viaţă PAUL KLEE (n. 1879), pictor, gravor, scriitor elveţian, teoretician al artei.
1977 - Se naşte SERGIU DUMITRESCU jr., sculptor.
2000 - Încetează din viață VITTORIO GASSMAN (n. 1922), actor italian.
2003 - Încetează din viaţă KATHARINE HEPBURN (n. 1906), actriţă britanică de teatru şi film, laureată cu patru Premii Oscar.

HOROSCOP 29 iunie 2024

Scris de

Berbec
Aveţi ocazia să puneţi în practică planurile în legătură cu o afacere rentabilă.
Taur
Schimbările pe care le iniţiaţi în cămin sunt apreciate de membrii familiei.
Gemeni
Astăzi sunteți hotărât să finalizaţi o lucrare începută mai demult în casă.
Rac
Sunteţi tentat să cheltuiţi o sumă mare de bani. Vă recomandăm să fiţi prudent.
Leu
Este o zi bună pentru a vă ocupa de problemele financiare nerezolvate.
Fecioară
Se anunţă o zi deosebit de încărcată, aşa că vă sfătuim să vă organizaţi cât mai riguros.
Balanţă
Este momentul să vă concentraţi atenţia asupra problemelor din cămin.
Scorpion
Astăzi puteţi rezolva o problemă financiară care vă frământă de mai mult timp.
Săgetător
O persoană pe care ați ajutat-o atunci când avea mare nevoie vă va răsplăti.
Capricorn
Pentru a avea succes pe plan profesional, trebuie să fiţi perseverent şi inventiv.
Vărsător
Vă sfătuim să vă detaşaţi de problemele de moment şi să fiţi mai optimist.
Peşti
Ar fi bine să ţineţi cont de sfaturile unei rude mai în vârstă.

HOROSCOP 28 iunie 2024

Scris de

Berbec
Ceva te macină, te copleșește și încerci să negi, să amâni sentimentele sau frământările.
Taur
Vii cu o strategie inovatoare, reușești să-i convingi și pe ceilalți să adopte anumite schimbări.
Gemeni
Cauți alte sarcini, alte proiecte, idei despre cum poți progresa.
Rac
Vei avea tăria să nu te lași pradă influențelor din jurul tău, să te menții ferm pe poziție.
Leu
Dacă apare ocazia să-ți expui părerea, nu lăsa nimic să-ți stea în cale!
Fecioară
Este important să accepți ce simți înainte de a schimba orice altceva. Eliberează-ți furia.
Balanță
Reușești să improvizezi și dintr-o situație aparent care ducea la rezultate neplăcute.
Scorpion
Fii cooperant, chiar dacă ai tendința să renunți repede când ceva nu e așa cum îți dorești.
Săgetător
Nu e cazul să-ți asumi rolul de salvator.  Ziua poate fi reușită dacă te detașezi la timp!
Capricorn
Reușești azi să te faci remarcat, să-ți îmbunătățești anumite abilități la locul de muncă, găsești soluții.
Vărsător
O zi interesantă pe tot ceea ce ține de relații. Sunt avantajate discuțiile de grup, ședințele.
Pești
S-ar putea ca azi să faci anumite descoperiri legate de colegi, de prieteni, de colaboratori sau parteneri.

S-a întâmplat pe 28 iunie

Scris de

1358 - Primul privilegiu comercial cunoscut acordat negustorilor braşoveni de către Ţara Românească. Se confirmă existenţa unui drum comercial ce pornea din Transilvania pe Valea Prahovei şi a Buzăului spre Dunăre, drum ce se va numi al Brăilei.
1577 - Se naşte PETER PAUL RUBENS (m. 1640), pictor olandez.
1581 - A ieşit de sub tipar "Evanghelia cu învăţătură" sau "Cazania", ultima şi cea mai de seamă carte a diaconului Coresi.
1712 - Se naşte JEAN-JACQUES ROUSSEAU (m. 1778), scriitor, muzician francez de origine elveţiană.
1867 - Se naşte LUIGI PIRANDELLO (m. 1936), scriitor italian, laureat cu Premiul Nobel pentru Literatură (1934).
1898 - Se aşază, la Galaţi, piatra de temelie a clădirii Palatului Episcopal. Devine funcţional la 19 octombrie 1900.
1912 - Se naşte SERGIU CELIBIDACHE (m. 1996), dirijor, compozitor, membru de onoare al Academiei Române, mentor a numeroase generaţii de muzicieni.
1916 - Încetează din viaţă ŞTEFAN LUCHIAN (n. 1868), pictor, membru de onoare, post-mortem, al Academiei Române.
1926 - Se naşte ROBERT LEDLEY (m. 2012), fiziolog, fizician american. A inventat computerul  tomograf.
1946 - A fost creată Organizaţia Internaţională de Radiodifuziune şi Televiziune - OIRT.
1959 - Se naşte, la Galaţi, ANCA TOFAN (m. 2023), pictor, scenograf, membru al UAPR - Filiala Galaţi.
1969 - Se naşte, la Galaţi, RAUL POPA, pictor.
2008 - Se inaugurează, la Shanghai, un pod în forma unui arc de oţel, de 3,9 kilometri, cel mai lung de acest fel din lume.

S-a întâmplat pe 27 iunie

Scris de

1574 - Încetează din viaţă GIORGIO VASARI (n. 1511), pictor, arhitect, istoric de artă italian, nume de referinţă în istoria artei renascentiste.
1885 - Inventatorii americani Chichester Bell şi Charles S. Tainter au patentat gramofonul.
1902 - Se naşte PETRE VANCEA (m. 1986), medic, membru al Academiei Române.
1923 - Încetează din viaţă CONSTANTIN C. ARION (n. 1855), jurist, om politic, membru de onoare al Academiei Române.
1925 - Se naşte  GH. S. ŞTEFĂNESCU (m. 1992, la Galaţi), publicist, istoric literar, pedagog.
1936 - Se naşte SERGIU PAVEL DAN (m. 2021), critic şi istoric literar, eseist, laureat cu Premiul Academiei Române.
1941 - Se naşte KRZYSZTOF KIESLOWSKI (m. 1996), regizor, scenarist, actor, producător polonez, unul dintre marii artişti ai primului secol de cinema.
1955 - Se naşte ISABELLE ADJANI, actriţă franceză, laureată cu mai multe premii.
1970 - Încetează din viaţă VICTOR N. VÎLCOVICI (n. 1885, la Galaţi), matematician, membru al Academiei Române. Este considerat creatorul hidrodinamicii şi aerodinamicii moderne româneşti.
1997 - Încetează din viaţă ZENAIDA PALLY (n. 1919), mezzosoprană.
2001 - Încetează din viaţă JACK LEMMON (n. 1925), actor american de teatru şi film, laureat cu Premiul Oscar, cu alte premii.
2011 - Banca Naţională a pus în circulaţie, în scop numismatic, o monedă de argint dedicată aniversării a 150 de ani de la stabilirea stemei Principatelor Unite.
2016 - Încetează din viață BUD SPENCER (n. 1929), actor și fost înotător olimpic italian.

HOROSCOP 27 iunie 2024

Scris de

Berbec
Azi este despre apropiere, telepatie, despre a fi mai atent la premoniții, la semne.
Taur
Te simți confortabil în momentul în care va apărea ocazia de a fi cel care coordonează ceva.
Gemeni
Fă puțină curățenie în jurul tău, ori pe masa de la birou, ori în locuință.
Rac
Ești emotiv. Pot să apară unele contexte sau situații care să amplifice emoțiile tale.
Leu
Este o zi bună pentru a învăța, a acumula informații care te pot ajuta mult în evoluție.
Fecioară
Porți discuții cu membrii familiei, care te ajută să iei decizii bune pe termen lung.
Balanță
Te preocupi de sănătate, poți lua în calcul chiar o dietă sau poți adopta obiceiuri noi.
Scorpion
Azi poate fi o ocazie bună de a-ți îmbunătăți relațiile, în sfera profesională sau socială.
Săgetător
Ai parte de discuții pe care ar fi bine să le iei în serios, ceva trebuie clarificat.
Capricorn
Ai nevoie să ieși din zona de confort. Faci ceva nou, pentru a-ți demonstra că poți.
Vărsător
Clarifică lucrurile, eliberează-te de tot ce nu este stabil, de ceea ce e confuz, ambiguu.
Pești
Te gândești la evenimente din trecut, dacă ai procedat corect în anumite situații.

Ucrainean, șofer de TIR cu atestat fals

Scris de Marți, 25 Iunie 2024
Încă un cetățean ucrainean a încercat să își găsească o slujbă fără a îndeplini condițiile legale de circulație pe drumurile europene Bărbatul, în vârstă de 55 de ani, și-a procurat un certificat de competență pentru a conduce vehicule de transport marfă, numai că la controlul de frontieră din România neregula…
Pagina 125 din 242

Continuă protestele în spitale

Reprezentanții Uniunii Sindicale Sanitas Galați anunță că, deși două dintre doleanțele lor par să se ...

Programul de stagii „Cartea albastră”, deschis și absolvenților de școli profesionale

Comisia Europeană a adoptat un nou set de reguli pentru programul de stagii „Cartea albastră”, care ...

Parlamentul a aprobat legea care poate reduce acciza la motorină. Noi reguli pe piața carburanților

Camera Deputaților a adoptat, miercuri, o lege care stabilește cum poate interveni statul în cazul u ...

ANALIZĂ. Euro a crescut după șase ședințe de scădere

În așteptarea deciziei de politică a Rezervei Federale americane, investitorii au luat poziții de pr ...

Federația IMM-urilor din Regiunea Sud-Est cere ca deciziile administrative locale să fie bazate pe date economice reale

Federația Patronatelor Întreprinderilor Mici și Mijlocii (FPIMM) – Regiunea Sud-Est, organizație din ...

Creierul e o prioritate. Sistem de monitorizare a funcțiilor vitale, de ultimă generație, pentru pacienții cu AVC, la Spitalul Județean Galați

Secția Clinică de Neurologie a Spitalului Județean Galați a fost dotată cu un sistem modern de monit ...

Deșeuri colectate în sistem talmeș-balmeș

Un operator economic din satul Umbrărești-Deal, din comuna gălățeană Umbrărești, care desfășoară act ...

ANALIZĂ. În ultimele ședințe, euro a pierdut un ban

La sfârșitul acestei săptămâni, agenția de evaluare Fitch urmează să anunțe dacă păstrează ratingul ...

Faleza Dunării, „debarasată” de bănci şi coşuri de gunoi. Lucrări pregătitoare pentru viitorul şantier

Faleza Inferioară a Dunării va deveni, în curând, şantier. Pregătirile pentru începerea lucrărilor d ...

Poza zilei. Dunăre, Dunăre... mal plin de gunoaie

„Dunăre, Dunăre, drum fără pulbere” – versul din tulburătorul cântec popular al Ilenei Constantinesc ...

Finanţare pentru becuri LED, pe mai mult de 50 străzi din Galați

Datorită unui nou contract de finanțare, semnat cu Administrația Fondului pentru Mediu, Primăria mun ...

Abia intrat în PNL, şi e deja vicepreşedinte la organizaţia municipală Galaţi

Antreprenor de succes, cu o bogată implicare civică şi socială, gălăţeanul Constantin Cojocaru a dev ...

Studiu de fezabilitate pentru electrificarea completă a căii ferate Iași – Tecuci

Sucursala Regională Căi Ferate (SRCF) Iași a semnat, recent, contractul de studiu de fezabilitate pr ...

ANALIZĂ. Scade cererea de titluri de stat

Trezoreria a organizat, luni, o licitație de titluri de stat, cu scadența în iulie 2031. Ofertele d ...

O delegație a Vămii Galați, întâlnire cu omologii ucraineni pentru întărirea colaborării pe Dunăre

O delegație a Direcției Regionale Vamale (DRV) Galați, condusă de directorul executiv adjunct Valent ...

146 de locuri vacante, prin AJOFM Galați. Este nevoie de muncitori în construcții

146 este numărul locurilor de muncă declarate vacante la AJOFM Galați de agenții economici din județ ...

Din sportul gălăţean. Sezon cu 10 medalii pentru Rebecca Ciocan

ATLETISM. Rebecca Daria Ciocan a participat cu regularitate la întrecerile Campionatului Național – ...

De la event, la riscul dispariției. Campioana United Galați se destramă în plină vară

În urmă cu mai puțin de două luni, United Galați sărbătorea câștigarea celui de-al șaselea titlu naț ...

Din sportul gălățean. Studenții gălățeni – la „Europenele” universitare de fotbal

FOTBAL. Campionatul European Universitar de fotbal a debutat în weekend, cu 16 echipe repartizate în ...

Explicațiile lui Tomas după egalul dramatic de la Arad: „L-am lăsat pe secund să fie în față și să susțină echipa”

Oțelul a fost foarte aproape să obțină a doua victorie consecutivă din actualul sezon al Superligii, ...

CATEDRA. Povestea de succes care continuă: Școala Gimnazială Nr. 16, pe podium şi la Boovie 2026

„CATEDRA”, rubrica în care le oferim cadrelor didactice şi instituţiilor de învăţământ posibilitatea ...

Universitatea „Dunărea de Jos” prelungește înscrierile la masterat

Vești bune pentru absolvenții interesați să urmeze un masterat. Universitatea „Dunărea de Jos” din G ...

Galațiul, locul I național la Definitivat 2026, înainte de contestații

După afișarea, marți, a rezultatelor inițiale ale Examenului Național de Definitivare în Învățământ, ...

Titularizare la Galaţi. 773 de candidați și doar 89 de posturi didactice pe durată nedeterminată

După ce absolvenții de gimnaziu și liceu au trecut prin emoțiile examenelor de final de ciclu, a ven ...

Grădina Sfântului Ilie din cartierul gălăţean Ada Marinescu. Comunitatea, expresie a speranţei, credinţei şi dragostei

În 20-a zi a lui Cuptor, curtea Bisericii „Sfântul Proroc Ilie” din Galați s-a transfigurat într-o g ...

Cum a fost prima ediţie D’n’Bike & Run Galați

Energie, ritm şi o comunitate în mişcare. Pe două roţi, pe trotinete sau în pantofi sport, peste 200 ...

UPDATE. Trafic îngreunat pe strada Brăilei din cauza unui accident de teren

Echipe ale operatorului Apă Canal şi ale Primăriei municipiului Galaţi intervin în continuare la acc ...

Băiatul de la „Cuza”. Virgil Tănase – aşa cum l-am cunoscut

Veche colaboratoare a „Vieţii libere”, doamna profesoară Ioana Stoian ne-a propus să ne amintim de c ...

Un român a cucerit Madridul cu „apele” de oțel ale cuţitelor pe care le făureşte

Fără să se fi născut într-o familie de fierari, fără vreo nicovală moştenită ori vreun secret transm ...

Cine promovează istoria şi frumuseţile României în Luxemburg: „Architecture: Man versus Nature”

„Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg”, aflaţi ...

Tânăr gălățean, mort în Italia după ce a sărit în râu să-și salveze fratele

O familie din comuna gălățeană Matca trece printr-o dramă greu de imaginat, după ce un tânăr și-a pi ...

Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg

O spectaculoasă expoziție fotografică în aer liber poate fi vizionată, până pe 31 august 2026, pe ga ...

UPDATE. Membrii SANITAS Galaţi anunţă grevă generală: „Acest conflict nu este între angajații spitalelor și cetățenii județului Galați

„Începând cu 28 iulie 2026, membrii SANITAS Galați vor intra în grevă generală, ca formă legală de p ...

Un august de foc(uri). Noi trageri în poligonul Smârdan, luna viitoare

Ca urmare a adresei transmise de Garnizoana Galați, Prefectura informează cetățenii că, în poligonul ...

PROGRAM. Științescu Galați caută idei pentru proiecte care îi apropie pe copii de știință

Profesorii, specialiștii din domenii tehnice, antreprenorii, studenții sau pasionații de știință car ...

UPDATE: Tragedie la Ionășești. Copilul de un an și două luni lovit de mașina tatălui său a murit

Durere fără margini într-o familie din Ionășești, comuna Nicorești. Un copil de un an și două luni a ...

La numai 22 de ani, între Harvard și Wall Street. Gălățeanca Alexandra Mihailopol, creatoarea unei platforme-unicat pentru femeile din România

Gălățeanca Alexandra Mihailopol tocmai a fost admisă la Harvard Business School prin programul 2+2, ...

Vecinii care vor să producă împreună energie și să investească în viitorul cartierului

În timp ce tot mai mulți români caută soluții pentru facturi mai mici și o mai mare independență ene ...

Gălăţeancă absolventă de Harvard, pe scenă în opera „Nunta lui Figaro”. De la fizică şi matematică, la pian, cor şi canto clasic

Ce legătură ar putea exista între studiile de licență în matematică și fizică, plus un masterat în f ...

Zborul infinit al Luizei şi al lui Momo. Viziunea lui Brâncuși, onorată la Galați (FOTO)

„Sărutul”, „Zbor” şi „Coloana fără sfârșit” - trei dintre operele-simbol ale lui Constantin Brâncuși ...

Săptămâna bunelor maniere, la Biblioteca Estivală din Grădina Publică

După „Ştiinţă distractivă”, „Sport, nutriţie şi sănătate”- temele săptămânilor anterioare - Bibliote ...

Fiică a meleagurilor gălățene, pe o monedă de argint emisă de BNR

Banca Națională a României (BNR) lansează în circuitul numismatic, începând cu data de 27 iulie, o m ...

Încă un spectacol gălățean selectat pentru Festivalul Național de Teatru

După „A douăsprezecea noapte” a Teatrului Dramatic „Fani Tardini”, un alt spectacol gălăţean, pus în ...

„O vară zvăpăiată”, la Complexul Muzeal de Științele Naturii

Lansarea cărţii „O vară zvăpăiată”, semnată de autoarea gălățeană Alina Diaconu și ilustrată de Geor ...

Ce concedii își mai permit gălățenii și cât sunt dispuși să cheltuiască. Vacanța se face anul acesta cu calcule la leu

Pentru unii gălățeni, bagajele de vacanță sunt deja pregătite. Pentru alții, planul de concediu a ră ...

Ce nu are acum Faleza Dunării şi ar putea avea în 2028. O tiroliană, pe lista dorinţelor

O Faleză a Dunării modernizată şi accesibilă, stabilă şi ferită de inundaţii, cu o zonă pietonală „u ...

UPDATE. Sălile de jocuri de noroc rămân în oraş. Vot final în Consiliul Local

Cu 14 voturi „pentru”, 4 „împotrivă” şi 4 abţineri, Regulamentul privind autorizarea, amplasarea și ...

„Găurile negre” din Spitalul Județean de Urgență. Cele mai grave probleme din domeniul medical, semnalate de gălățeni

Publicarea sondajului „Vieții libere” despre schimbările pe care gălățenii le-ar dori la Spitalul Cl ...

Va fi introdus un nou sistem național de prevenire a traficului de minori

Un nou sistem de prevenire a traficului de minori va fi aplicat la nivel național, după ce Autoritat ...

Loverboy ridicat de mascați după ce a obligat o minoră cu handicap să se prostitueze

Un tânăr de 23 de ani este acuzat că ar fi manipulat o adolescentă de 16 ani, aflată într-o situație ...

Un gălățean a fost arestat după ce și-a bătut soția într-un loc public

Un gălățean de 29 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce și-ar fi bătut soția. D ...

Șoferul beat care a fugit după accidentul de pe DN 26 și a furat o mașină a fost arestat

Un gălățean de 34 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după accidentul produs sâmbătă ...

Alina Diaconu și „O vară zvăpăiată”, întâlnire cu cititorii la Galați

Copii, părinți și iubitori ai lecturii s-au întâlnit la Complexul Muzeal de Științele Naturii „Răsva ...

Eleganță, muzică și bune maniere, într-o seară regală la Grădina Müller din Galați

Gălățenii au avut parte, recent, de o seară dedicată eleganței, muzicii clasice și bunelor maniere, ...

Actriţa Adela Mărculescu s-a stins din viaţă. Va fi înmormântată la Cimitirul Bellu

S-a stins din viață marea actriță Adela Mărculescu, o figură de o distincție aparte, ale cărei elega ...

Prezentare de modă la Muzeul de Artă Vizuală din Galați

Muzeul de Artă Vizuală din Galați va fi gazda unui eveniment spectaculos – prezentarea unei colecții ...

Pastile slăbit - cât de mult ajută într-o dietă VLCD?

Mulți oameni ajung la un moment dat să caute o scurtătură - ceva discret, simplu, care să rezolve pr ...

All inclusive în Turcia: cele mai frumoase locuri de vizitat și stațiuni pentru 2026

Turcia are un avantaj pe care puține destinații din jurul Mediteranei îl mai păstrează: reușește să ...

Oboseală inexplicabilă sau fluctuații de greutate: Află cum îți controlează tiroida întregul organism

Ritmul alert al vieții moderne ne face adesea să ignorăm semnalele subtile pe care corpul ni le tran ...

Dr. Jakub Wiącek explică: ce este microbiomul intestinal și de ce influențează sănătatea?

Termenul „microbiom” desemnează totalitatea microorganismelor care trăiesc într-un anumit mediu, împ ...