Florin Răvdan

Florin Răvdan

România ar putea intra în INFRINGEMENT pentru GROPILE DE GUNOI

Miercuri, 05 Iulie 2017 06:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Decizia Guvernului de a suspenda, până la 1 ianuarie 2019, aplicarea taxării la groapă a deşeurilor cu 80 de lei pe tonă va duce la intrarea României în infringement, pentru nerealizarea reducerii cantităţii de deşeuri depozitate cu 50 la sută până în 2020, iar din 2021 România va plăti până la 200.000 euro pe zi, avertizează Coaliţia pentru Economia Circulară în România, o iniţiativă privată şi apolitică a unor experţi de mediu. Prin Ordonanţa de Urgenţă 48/201 ...

Şomeri avem, dar cât de mult vor să muncească?

Miercuri, 05 Iulie 2017 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Ultimele date de la AJOFM Galaţi arată că în judeţul nostru sunt, în continuare, ceva mai mult de 18.000 de şomeri, dintre care trei sferturi sunt din mediul rural. Şi aici vorbim, ca de fiecare dată, despre cei înregistraţi în evidenţe, pentru că numărul real poate fi, evident, mult mai mare. În ultimii ani, Galaţiul a rămas constant în ceea ce priveşte rata şomajului (între 8,5 şi 9 la sută) şi în ceea ce priveşte numărul şomerilor. De multe ori, cauza acestui fap ...

La Rădeşti, investiţiile NU bat pasul pe loc

Miercuri, 05 Iulie 2017 08:30 | Publicat în SOCIETATE
Renaşterea unei comune, prin munca tuturor "În 2004, când s-a reînfiinţat comuna Rădeşti, aici era un singur telefon, cu manivelă, nu existau nici măcar drumuri pietruite, iar toată lumea ne considera un cătun". Aşa şi-a început primarul Ioan Porumb pledoaria privind renaşterea comunei pe care o conduce încă de la reînfiinţare.  Situată la 82 de kilometri de Galaţi, comuna Rădeşti a făcut parte, între 1968 şi 2004, din comuna Bălăbăneşti, însă condiţiile erau ...

Unde puteţi arunca hârtia pentru reciclare

Miercuri, 05 Iulie 2017 12:00 | Publicat în UTILE
Conform unui anunţ făcut de directorul Ecosal, Mirela Furtună, în cazul în care aveţi deşeuri sub formă de hârtie pe care doriţi să le trimiteţi la reciclare, puteţi merge la oricare dintre punctele Ecosal, de pe strada Drumul Viilor, strada Etna sau staţia de sortare Barboşi. "Dacă există o cantitate prea mare pentru a fi cărată de gălăţeni, atunci pot suna la dispeceratul nostru şi o echipă va merge la adresă pentru a ridica deşeurile", a precizat Mirela Furtună. ...

ECOTIC şi Ecosal lansează o nouă campanie de reciclare

Miercuri, 05 Iulie 2017 06:00 | Publicat în SOCIETATE
Organizaţia ECOTIC, în parteneriat cu autorităţile şi companiile de salubritate locale, continuă campania „Oraşe Curate”. După trecerea prin Botoşani, Filiaşi, Târgu Mureş, Dorohoi şi Brăila, între 3 şi 28 iulie 2017 locuitorii din Galați vor fi informaţi şi încurajaţi să devină conştienţi de problema deşeurilor de echipamente electrice şi electronice (DEEE) şi de necesitatea de a le preda corect spre reciclare. "Suntem mândri să facem din nou parte din acest p ...

În Galați, nimeni nu taie buruiana nici pe bani

Miercuri, 05 Iulie 2017 00:00 | Publicat în SOCIETATE
De la începutul verii, aproape zilnic ajung pe adresa redacţiei sesizări privind iarba crescută în mod necontrolat în majoritatea cartierelor Galaţiului. Şi, dacă acum câteva săptămâni, conducerea societăţii Gospodărire Urbană spera într-o vară fără ploi pentru reducerea buruienilor din oraş, acum problemele sunt diferite. Concret, problema buruienilor şi bălăriilor din oraş este una stringentă, iar lipsa de intervenţie a autorităţilor îi nemulţumeşte vădit pe ...

Câini plecaţi din padoc

Marți, 04 Iulie 2017 03:00 | Publicat în SOCIETATE
Potrivit unui comunicat al Serviciului Public Ecosal, în ultima săptămână au fost adoptaţi, din padocul public, 12 câini. Aceştia au fost luaţi din padoc de mai multe organizaţii non-guvernamentale. Pentru o adopţie aveţi nevoie de o copie de C.I, o copie după factura de utilităţi şi o dovadă de venit. Câinii sunt vaccinaţi, sterilizaţi şi deparazitaţi. ...

Atenţie, românii se dau cu ISIS!

Luni, 03 Iulie 2017 00:00 | Publicat în TV MANIA
* Bombă! Din aia pe bune, nu prostii de wowbiz. Un român a fost arestat pentru presupuse legături cu Statul Islamic, iar autorităţile spun că omul era în plin proces de autoradicalizare. Adică, îşi cumpărase cearceafuri pe post de haine, îşi lăsase barbă, başca citise şi nişte cărţi despre cum să construieşti o bombă, să ţi-o legi de piept şi să o detonezi. Deh, pentru peste 70 de virgine care te aşteaptă în rai, ce nu face românul... * Se pare chiar că suspectul ...

Politicienii se înmulţesc... in vitro

Sâmbătă, 01 Iulie 2017 00:00 | Publicat în TV MANIA
* Elena Udrea a fost surprinsă la o clinică de fertilizare. Pff, ce a ajuns şi lumea asta... Păi aşa femeie frumoasă, celebră, să aibă nevoie de eprubete pentru a face un copil? Dar ce s-a întâmplat cu toţi bărbaţii din lumea asta, ce s-a întâmplat cu familia tradiţională? Aloo, Coaliţia pentru Familie, se aude? * Numai că, spune fostul ministru, nu pentru ea a mers acolo. ”Am fost cu o bună prietenă din Buzău, am ajutat-o să identifice locaţia. Ea ajunsese cu un tax ...

Cum puteţi contacta Serviciul Public Ecosal

Joi, 29 Iunie 2017 22:00 | Publicat în UTILE
"Viaţa liberă" vă pune la dispoziţie numerele de telefon şi adresele la care puteţi contacta Serviciul Public Ecosal. Pentru gunoiul neridicat ori probleme legate de câinii maidanezi, puteţi trimite un e-mail la adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. document.getElementById('cloakd4984806df401ff282eb73b9a863c951').innerHTML = ''; var prefix = 'ma' + 'il' + 'to'; var path = 'hr' + 'ef ...
Pagina 69 din 220

Viitorul umanității în era inteligenței artificiale dezbătut la Galați

Clubul de Filosofie ”Socratic Jam” din Galați continuă seria întâlnirilor tematice și organizează sâ ...

Ce joburi caută românii din Germania și Marea Britanie

În afară de origine, se pare că românii care lucrează în Germania și Marea Britanie mai au cel puțin ...

Poza zilei. De câți oameni e nevoie ca să sapi un șanț?

O fotografie trimisă pe adresa redacției de unul dintre cititorii „Vieții libere” ne-a confirmat fap ...

Siegfried Mureșan începe redactarea programului de guvernare

Eurodeputatul PNL Siegfried Mureșan, desemnat de președintele Nicușor Dan pentru funcția de prim-min ...

Liceenii din România, invitați de Samsung să creeze soluții pentru probleme reale

Samsung România a lansat cea de-a șasea ediție a competiției naționale „Solve for Tomorrow”, adresat ...

Cenaclul „Noduri și Semne”: Toxicitatea iubirii sau despre seducția creației

Vineri, 11 septembrie, Cenaclul „Noduri și Semne” de pe lângă USR – Filiala S-E și-a reînceput activ ...

Casa AUSCHNITT, actualul AÚRIA PALACE ia conturul unui palat cultural al Galațiului

Pe Strada Domnească din Galați, într-una dintre clădirile care păstrează memoria orașului de la înce ...

Galaţiul se „aliniază” la tarifele practicate de alte municipii… pentru concesiunea locurilor de înhumare

„Societatea Gospodărire Urbană propune majorarea tarifului de concesiune a locurilor de înhumare, o ...

Echipa PSD, pe minus în Consiliul Local Galaţi

Reuniţi în şedinţă extraordinară, aleşii locali ai municipiului Galaţi au luat act de o demisie din ...

Pozele zilei. În câte locuri s-a surpat Galaţiul după ploile abundente

În Galaţi, expresia „au răsărit precum ciupercile după ploaie” ar putea fi actualizată în varianta „ ...

În plină toamnă, o nouă dezinsecţie în Galaţi

Luni, 14 septembrie 2026, în intervalul orar 06:00 – 12;00, se va desfășura acțiunea de larvicidare ...

O nouă plată parțială, de 1.000 de lei, la Liberty. Salariile de la Laminorul de Țevi Sudate, achitate prin Fondul de garantare

Conducerea Combinatului Siderurgic Liberty Galați a anunțat, miercuri, 16 septembrie, începerea tran ...

CFR Călători, 257 de zile fără buget. „Circulația trenurilor s-ar putea opri complet”

CFR Călători funcționează de mai bine de opt luni fără un buget de venituri și cheltuieli aprobat pe ...

ANALIZĂ. Euro a depășit cota 5,26 lei

Au trecut 4 luni și o săptămână de când cursul euro a fost ținut sub pragul de 5,26 lei. Marțea acea ...

Conducerea Liberty a anunțat repornirea Laminorului de Țevi Sudate

Conducerea Combinatului Liberty Galați a anunțat, printr-o notă internă către salariați, că luni, 14 ...

Voleibaliștii „tricolori” au învins campionii olimpici

VOLEI. Miercuri s-au încheiat meciurile din grupa de la Cluj Napoca a Campionatului European de vole ...

Scoruri-record în liga a patra de fotbal

Liga a IV-a de fotbal ne-a oferit câteva meciuri cu scoruri-record, atingând cifra de 28 de goluri î ...

Oțelul a ajuns pe loc de baraj. Bookmakerii anticipează o luptă grea pentru evitarea retrogradării

Începutul de sezon este sub așteptări pentru Oțelul Galați. După disputarea primelor nouă etape din ...

Competiții. Recital al rugbiștilor gălățeni, în fața celor de la CSM Suceava

S-a dat startul întrecerilor Diviziei Naționale de seniori – eșalonul al doilea de rugby. CSM Galați ...

70 de absolvenți ai fostului Liceu Pedagogic, revedere după 55 de ani

Ziua de 8 septembrie a fost una memorabilă pentru promoția 1971 a fostului Liceu Pedagogic. Absolven ...

Peste 2.500 de calculatoare pentru școli și ONG-uri. Au început înscrierile

Școlile, ONG-urile și instituțiile sociale care au nevoie de calculatoare se pot înscrie, începând d ...

Cum arată Grădinița Nr. 36, modernizată cu fonduri europene

Grădinița cu program prelungit Nr. 36, situată în cartierul Țiglina I, a fost modernizată în cadrul ...

Dublă investiţie la o şcoală din Ţiglina I

Școala Gimnazială „Gheorghe Marinescu”, situată în cartierul Țiglina I, a fost modernizată în cadrul ...

Banii n-au miros, dar toaletele publice…

Probabil că ar trebui să încep cu un avertisment: acest articol nu este recomandat persoanelor cu st ...

Târgul de vechituri într-o lume nouă: Talciocul din Galați (VIDEO)

În fiecare weekend, talciocul din Galați adună comercianți și cumpărători din oraș, dar și din comun ...

Via Dobrogeana pornește din Galați. Un drum de sute de kilometri își începe povestea pe malul Dunării

Inaugurarea Bornei Zero a traseului Via Dobrogeana a avut loc sâmbătă, 5 septembrie, la ora 10:00, î ...

Gălăţeni, la capătul răbdării: „Nu mai putem tolera îngrămădirea pe rutele ocolitoare, lungi și costisitoare”

„Conștienți de eforturile de modernizare pe care le face municipalitatea, am așteptat, cu înțelegere ...

„Mădălinii”, din Piscu şi Focşani, în lumea largă. Povestea familiei de vloggeri din „Călătorind pe Roți”

Nu mai puţin de 30.000 de abonaţi au sărbătorit, în urmă cu doar câteva zile, Mădălina şi Mădălin Al ...

Aleasă Miss Jura, o gălăţeancă are şansa de a concura pentru Miss Franța. Théodora Dragomir-Perrodin are nevoie de susţinere

Născută în Galaţi, Théodora Dragomir-Perrodin a fost aleasă Miss Jura 2026 și concurează acum la tit ...

Un român a cucerit Madridul cu „apele” de oțel ale cuţitelor pe care le făureşte

Fără să se fi născut într-o familie de fierari, fără vreo nicovală moştenită ori vreun secret transm ...

Cine promovează istoria şi frumuseţile României în Luxemburg: „Architecture: Man versus Nature”

„Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg”, aflaţi ...

Încă o generație de miri de aur, premiată la Teatrul „Nae Leonard”

Nu mai puțin de 168 de cupluri care au împlinit 50 de ani de căsnicie au fost premiate în cadrul une ...

Poza zilei. Câtă nesimţire poate încăpea într-o toaletă publică... înfundată

Articolul „Banii n-au miros, dar toaletele publice…”, publicat în „Viaţa liberă” atât în ediţia tipă ...

Echipa IPA Regiunea Galați, locul doi la ultramaratonul Autism 24h Marea Neagră

Echipa IPA Regiunea Galați s-a clasat din nou pe podium la ultramaratonul caritabil Autism 24h Marea ...

Cât costă asigurarea de sănătate pentru cei fără venituri, în 2026

Persoanele care nu au venituri și vor să fie asigurate în sistemul public de sănătate trebuie să plă ...

Proiectul-unicat al Galațiului care poate „repara” Dunărea navigabilă. „Hub-ul” gălățean de la malul fluviului, ignorat de autorități

Fără nicio îndoială, Galațiul are cea mai mare concentrație din țară de specialiști în navigație, în ...

Cât sunt dispuși gălățenii să strângă cureaua pentru a face economie la curent

Seceta și nivelul foarte scăzut al Dunării au pus România într-o situație complicată din punct de ve ...

Ce părere au gălățenii despre evenimentele care închid traficul din centrul orașului

Evenimentele publice organizate în centrul Galațiului au adus, în ultimii ani, mii de oameni în stra ...

UPDATE. Cât costă biletele la Festivalul Național de Comedie de la Galați

Nu mai puțin de 200 de lei costă cel mai scump bilet de spectacol la Festivalul Național de Comedie ...

Câştigătoarele Galei HOP, invitate la Festivalul Naţional de Comedie de la Galaţi

Teatrul Dramatic „Fani Tardini” continuă tradiţia de a aduce pe scena Festivalului Național de Comed ...

Scena gălățeană, în doliu. S-a stins din viață artistul Mihail Anton

S-a stins din viață Mihail Anton, un artist care și-a legat o parte importantă a vieții și carierei ...

Salonul de toamnă, o expoziție sub semnul lirismului

Așteptat cu interes de publicul iubitor de artă de la Dunărea de Jos, Salonul de toamnă al Filialei ...

O grădină de bloc și șase polițiști locali. Reclamaţii de hărţuire şi abuz privind spaţiile verzi

În aceeaşi zi de 13 august, la interval de numai o oră, o gălăţeancă din cartierul I.C Frimu s-a tre ...

Cazurile de violență asupra femeilor care au zguduit Galațiul în 2026: victime bătute, sechestrate și amenințate

Femei bătute, amenințate, răpite, sechestrate sau atacate în plină stradă. Unele au ajuns la spital, ...

Containerele inteligente au ieşit din garanţie. Cele mai multe nici nu au fost puse în funcţiune

Bun găsit în Galaţiul situaţiilor cel puţin curioase, dacă nu paradoxale! În care autorităţile local ...

Galațiul, oraș verde sau oraș de beton? Cum văd gălățenii schimbarea la față a municipiului

Odată cu lucrările de modernizare a Falezei Dunării, una dintre zonele cele mai iubite ale Galațiulu ...

Dosare penale pentru un comandant și un mecanic, după un control pe Dunăre, la Galați

Un control făcut marți, 15 septembrie, pe Dunăre, la Galați, s-a lăsat cu dosare penale. Polițiștii ...

Cinci gălățeni, arestați preventiv după o petrecere încheiată cu bătaie

O petrecere din Tulucești s-a terminat cu pumni, jigniri și amenințări, iar pentru cinci dintre part ...

UPDATE: Arest preventiv pentru șoferul beat care s-a răsturnat cu mașina pe Centură

UPDATE: Șoferul de 29 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, iar ulterior Judecătoria Galați a disp ...

Ucigașul care și-a omorât tatăl în Micro 40 a fost trimis în judecată

George Bineață, bărbatul acuzat că și-a ucis tatăl cu un cuțit, într-un apartament din Micro 40, a f ...

Breşă de securitate la Revolut. Datele compromise includ numere de telefon, e-mailuri, acte de identitate

Compania britanică de tehnologie financiară Revolut a confirmat că informaţii sensibile ale clienţil ...

Ziua Inginerului Român, sărbătorită la Galați prin povești de familie

Ziua Inginerului Român va fi sărbătorită luni, 14 septembrie, la Galați, printr-un eveniment dedicat ...

Pozele zilei. Istorie pe patru roţi - maşini retro pe strada Domnească

Galați Auto Show (GAS), salonul auto care se desfăşoară pe Faleza Superioară, are parte de concurenţ ...

Alexandra Căpitănescu, duet de senzaţie cu un concurent la „Vocea României”

Un duet de senzaţie Alexandra Căpitănescu – Luca Măstăcan a încheiat cea de-a doua ediţie a audiţiil ...

Plaja Macao, Saona sau Frontón: cele mai frumoase țărmuri din Republica Dominicană se aleg după drumul până la ele

Când cauți cele mai frumoase plaje din Republica Dominicană, fotografia cu nisip alb și apă turcoaz ...

Funcții interesante în Apple Health pe care le poți folosi cu noile telefoane din seria iPhone 18

Aplicația Sănătate ajunge ușor într-un colț uitat al telefonului. O deschizi pentru pași, vezi câtev ...

Testul RSP – Răspunsul Simpatic al Pielii

Ce este, când este recomandat și cum se desfășoară investigația? Corpul nostru controlează permanen ...

Cât costă un implant dentar în Galați și ce influențează prețul final al tratamentului?

Întrebarea aceasta are un defect ascuns: compară implantul cu nimic. O sumă privită singură pare înt ...