Gabriel Kolbay

Gabriel Kolbay

LICITAŢIE pentru AUTOSTRADA Buzău - Brăila - Galaţi

Duminică, 01 Iunie 2014 09:00 | Publicat în ECONOMIE
Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România a scos la licitaţie - cu posibilitate de înscriere a societăţilor până în iulie - studii de fezabilitate pentru 430 de kilometri de autostradă. Printre segmentele pentru care urmează să se facă studii de fezabilitate se numără şi autostrada Buzău - Brăila - Galaţi, cu lungimea de 120 de kilometri. Celelalte segmente sunt: Târgu Mureş - Ditrău (91 km), Ditrău - Târgu Neamţ (118 km) şi Târgu Neamţ - I ...

Plata către abator, în maximum cinci zile

Vineri, 30 Mai 2014 18:00 | Publicat în SOCIETATE
Tot Liga Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR) susţine că, în fermele zootehnice, plata cărnii sau a animalelor vândute în viu ar trebui făcută abatorului în cinci zile de la livrarea mărfii. Plata efectuată de cumpărător după intervale mari de timp îi provoacă pierderi proprietarului de abator, spune fermierii. ...

Putem conduce tractorul ca pe maşina mică?

Vineri, 30 Mai 2014 17:00 | Publicat în SOCIETATE
Membrii Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli Români (LAPAR) cer ca fermierii să îşi poată conduce tractoarele şi cu permisul pentru categoria B. La acest moment, legea cere categorie specială, dar fiind faptul că tractoarele noi au motoare de putere mare, iar agricultorii spun că se aleg adesea cu amenzi, din cauză că ies pe drumuri publice - fie şi pe distanţe foarte mici - cu tractoarele pentru care nu au permis.  ...

SCANDAL la coada pentru subvenţie! APIA Galaţi, ACUZATĂ de lipsă de comunicare (FOTO)

Luni, 02 Iunie 2014 00:00 | Publicat în SOCIETATE
Peste 150 de fermieri s-au adunat, ieri dimineaţă, la sediul Agenţiei de plăţi şi Intervenţii în Agricultură Galaţi pentru a-şi depune dosarele necesare încasării subvenţiei pentru animalele pe care le cresc. Unii dintre oameni s-au plâns că abia aseară târziu au aflat, de la televizor, că s-a prelungit termenul de depunere a dosarelor până pe 20 iunie şi că – nepărându-li-se credibilă o ştire de ultimă oră – au venit să-şi depună dosarele şi să se asigure c ...

ŢESĂTOARELE din Cuca şi povestea unei tradiţiii seculare (FOTO

Vineri, 30 Mai 2014 06:00 | Publicat în SOCIETATE
* Un meşteşug complex, pe care puţine gospodine gălăţence îl mai ştiu "Mergeam cu părintele pe drum şi mă întreba: la casa asta ai ţesut? Am ţesut, părinte! Altă casă, altă întrebare. Aici ai ţesut? Şi aici am ţesut, părinte! Nu cred că mai e casă la care să nu fi ţesut eu măcar un aşternut de şase coţi", îşi aminteşte Margareta Tănase, în vârstă de 79 de ani. Vârstnica n-a început, încă, ţesutul în acest an, dar promite că în scurt timp îşi va ...

Târg de joburi în agricultură

Joi, 29 Mai 2014 02:30 | Publicat în SOCIETATE
Gălăţenii interesaţi să lucreze în agricultură pot merge mâine, la Facultatea de Inginerie din Brăila, unde instituţia de învăţământ organizează, în parteneriat cu AgribuisinessJob, un târg de joburi pe domeniul agricol. Activitatea începe la ora 10.00. ...

Ce spun textele sfinte despre Înălţare

Joi, 29 Mai 2014 11:00 | Publicat în SOCIETATE
Înălţarea Domnului este un praznic cu dată variabilă şi se sărbătoreşte la 40 de zile de la Înviere. Reprezintă, aşa cum îi spune îi numele, înălţarea la Ceruri a Domnului Înviat din morţi, care vreme de 40 de zile li se arătase ucenicilor săi şi mironosiţelor. Potrivit teologiei creştin-ortodoxe, învingând moartea şi înălţându-se să „şadă de-a dreapta Tatălui”, Hristos le-a arătat oamenilor viaţa veşnică pe care o pot câştiga prin Mântuire. Mărtur ...

Cum se sărbătoreşte Ziua Eroilor în judeţ

Joi, 29 Mai 2014 05:00 | Publicat în SOCIETATE
* Se cunoaşte cât de gospodar şi patriot eşti după cum îţi cinsteşti eroii Monumente ale eroilor există în comunele gălăţene de zeci de ani. În urma hotărârilor Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe din anii 1999 şi 2001, însă, Înălţarea Domnului a fost consfinţită oficial ca Zi a Eroilor şi ca sărbătoare naţională bisericească. De începutul deceniului trecut, deci, cu atât mai mult, autorităţile locale au toate motivele să-şi îndrepte atenţia spre reabi ...

Datini de Ispas, din vechime

Joi, 29 Mai 2014 13:00 | Publicat în SOCIETATE
Din popor, Înălţării Domnului i-a rămas numele de Ispas. Se obişnuia, din moşi-strămoşi, ca femeile cărora le muriseră rude în anul respectiv, să dea, în ziua Ispasului, de pomană azime şi ceapă verde, ba chiar şi lapte dulce fiert cu păsat. De ce? Există credinţa că în această zi sufletele celor morţi se înalţă la cer şi au nevoie de merinde pentru drum. Se mai crede şi că, între Înviere şi Înălţare, cerurile sunt deschise şi că cei care mor se duc direct ...

Dezlegări la peşte, până la Rusalii

Joi, 29 Mai 2014 03:00 | Publicat în SOCIETATE
Mâine, creştinii ortodocşi îi prăznuiesc pe Sf. Cuv. Isaachie Mărturisitorul şi Varlaam şi Sf. M. Natalie. E dezlegare la peşte, la fel cum va fi şi miercurea şi vinerea care vine. Apoi, în a doua săptămâna din iulie, după Rusaliile care se prăznuiesc pe 9 iunie, miercurea şi vinerea va fi harţi. ...
Pagina 145 din 423

Ministrul Mediului, despre modernizarea Falezei din Galați: „Primăria ar trebui să spună exact care vor fi arborii salvați”

Scandalul arborilor care vor fi sacrificaţi de modernizarea Falezei Dunării din Galați a devenit sub ...

S-a dat startul programărilor pentru sterilizarea și microciparea gratuită a câinilor, la Galați

Gălățenii care au câini de rasă comună sau metiși își pot programa animalele pentru sterilizare și m ...

Spaţiu permanent, dedicat sculptorului Ovidiu Maitec

Muzeul de Artă Vizuală Galați readuce în atenția publicului creația unui sculptor care a conferit le ...

Primă de stabilitate pentru tinerii la prima angajare

Tinerii gălățeni NEET (care nu au loc de muncă, nu merg la școală sau facultate și nu participă la c ...

Street FOOD Festival revine la Galați cu o ediție aniversară de 10 ani din 13 în 16 august, în Grădina Publică!

Între 13 și 16 august, Grădina Publică din Galați se transformă într-un adevărat punct de întâlnire ...

Poliția ar putea fi invizibilă pe aplicația Waze

Șoferii din Uniunea Europeană ar putea să nu mai vadă în aplicația Waze anumite alerte privind preze ...

DISPOZIŢIA nr. 181 din 12 august 2026

      PREŞEDINTE DISPOZIŢIA NR. 181 din 12 august 2026   privind: convocarea de îndată în ş ...

Sporting Liești joacă la CSM Adjud, în Cupa României

Astăzi, 12 august, este zi pentru meciurile de fotbal din Cupa României. Sunt meciurile turului al t ...

Centru de îngrijiri paliative, în construcţie la Spitalul „Buna Vestire”. Investiţie cu bani europeni

Lucrările pentru înființarea unei secții moderne de îngrijiri paliative la Spitalul Clinic de Obstet ...

Cât de repede au început lucrările de modernizare la şcoala pentru care s-au bătut zece ofertanţi

Concurenţă, nu glumă, pentru un contract cu o valoare estimată de 9.566.102 de lei fără TVA! Nu mai ...

Casa Artelor devine (şi) centru de informare turistică. Galaţiul, promovat ca destinaţie atractivă pentru vizitatori

Cu votul aleşilor locali, Casa Artelor a fost preluată din administrarea Teatrului Național de Operă ...

Contract atribuit în iunie, lucrări demarate în august. Investiţie în Valea Oraşului

Potrivit datelor din portalul achiziţiilor publice, pe 18 iunie 2026, a fost atribuit contractul de ...

ANALIZĂ. BNR a menținut rata de referință la 6,50%

Banca Națională a decis, luni, să mențină dobânda de politică monetară la 6,50%/an, valoare identică ...

Ziua cu cei mai puțini necalificați la AJOFM Galați

În ultimele luni, a devenit o regulă nescrisă ca oferta locurilor de muncă declarate vacante la AJOF ...

Petiție publică inițiată din Galați, pentru reintegrarea pe piața muncii a persoanelor peste 50 de ani

O inițiativă civică lansată de gălățeanca Ramona C., sub forma unei petiții publice pe platforma Dec ...

Investiția strategică a Apă Canal pentru protejarea alimentării orașului, accelerată de situația excepțională de pe Dunăre

O investiție strategică a operatorului regional Apă Canal, care în mod normal ar fi trebuit să aibă ...

Juniorii gălățeni, medaliați la ”Naționalele” de kaiac-canoe

Baza nautică de la Bascov a găzduit, zilele trecute, ultimele două competiții de kaiac-canoe din ace ...

Din sportul gălăţean. Atleții gălățeni au dominat „Naționalele” veteranilor

ATLETISM. Întrecerile Campionatului Național de pistă ale atleților veterani au fost dominate de spo ...

Din sportul gălățean. Buchet de medalii la malul mării pentru înotătorii gălățeni

NATAȚIE. Un concurs nautic special a avut loc pe litoral – ”Aqua Challenge Constanța 2026”, la care ...

REVINE „ACASĂ”. Miguel Silva, din nou jucătorul Oțelului

Oțelul Galați a oficializat revenirea fundașului stânga Miguel Silva, unul dintre cei mai apreciați ...

„Micul Astronom prin Univers” revine la Galați

Complexul Muzeal de Științele Naturii „Răsvan Angheluță” anunță deschiderea înscrierilor pentru cea ...

Echipa „Vox Machina” a elevilor de la CNMK, premiată la Festivalul Boovie 2026

Echipa „Vox Machina” de la Colegiul Național „Mihail Kogălniceanu” Galați a obținut Locul I - catego ...

”ByteForce”, în semifinalele unei competiții internaționale de robotică

La doar câteva săptămâni după câștigarea celei mai prestigioase distincții din cadrul FIRST Tech Cha ...

CATEDRA. Premiul I și mențiune pentru Colegiul Național „Costache Negri” la Boovie 2026

Boovie 2026, Ediția a XI-a, a adus Colegiului Național „Costache Negri” (CNCN) din Galați premiul I, ...

Dansul care uneşte comunitatea. Spectacol în piaţeta de la Biserica Greacă (FOTO)

Piaţeta de la Biserica Greacă a fost pur şi simplu neîncăpătoare pentru numărul mare de gălăţeni car ...

O familie din Galați își plânge câinele mort în chinuri. Proprietarii susțin că animalul ar fi fost otrăvit în curtea casei

Pentru o familie din Galați, curtea casei a devenit locul unei amintiri dureroase. Proprietarii pove ...

Jurământul lui Hipocrate, pe 430 de voci. Ceremonia absolvenţilor Facultăţii de Medicină şi Farmacie din Galaţi - promoţia 2026

Emoții mari, dar şi bucuria reuşitei, a unor speranțe și visuri împlinite! Asta au trăit din plin ab ...

Spital duhovnicesc, oază de pace și de liniște. Mănăstirea din staţiunea Lacu Sărat, după 30 de ani

Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon” din stațiunea Lacu Sărat, judeţul Brăila, a primit,  în ...

Un român a cucerit Madridul cu „apele” de oțel ale cuţitelor pe care le făureşte

Fără să se fi născut într-o familie de fierari, fără vreo nicovală moştenită ori vreun secret transm ...

Cine promovează istoria şi frumuseţile României în Luxemburg: „Architecture: Man versus Nature”

„Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg”, aflaţi ...

Tânăr gălățean, mort în Italia după ce a sărit în râu să-și salveze fratele

O familie din comuna gălățeană Matca trece printr-o dramă greu de imaginat, după ce un tânăr și-a pi ...

Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg

O spectaculoasă expoziție fotografică în aer liber poate fi vizionată, până pe 31 august 2026, pe ga ...

Blocarea sistemului informatic al CNAS, un carusel al frustrărilor

„Nu pot să vin zilnic la farmacie să văd dacă pot să îmi iau medicamentele!”, ne-a spus, luni, o găl ...

Pilda vindecării lunaticului. Rugăciune, credință și post la Dunărea de Jos

În a X-a duminică de la Rusalii, la Sfânta Liturghie, în Catedrala Arhiepiscopală din Galați, și nu ...

Dezinsecţie la sol, trei nopţi la rând. Primăria ne recomandă să închidem ferestrele

Primăria municipiului Galați a anunţat că, în perioada 10 – 12 august 2026, între orele 22.00 și 06. ...

Poza zilei. Trece vara… băncile din Ţiglina I, tot lipsă la apel

„Potrivit autorităţilor locale, sunt patru bănci care lipsesc. «Vor fi montate bănci noi și le vom r ...

Ce părere au gălățenii despre evenimentele care închid traficul din centrul orașului

Evenimentele publice organizate în centrul Galațiului au adus, în ultimii ani, mii de oameni în stra ...

Galaţiul îşi premiază excelenţa, dar n-o şi păstrează. Ce ar schimba tinerii la oraşul lor?

„Doar o premiază, nu o şi păstrează...”, acesta a fost un comentariu pe care l-am primit la articolu ...

La numai 22 de ani, între Harvard și Wall Street. Gălățeanca Alexandra Mihailopol, creatoarea unei platforme-unicat pentru femeile din România

Gălățeanca Alexandra Mihailopol tocmai a fost admisă la Harvard Business School prin programul 2+2, ...

Vecinii care vor să producă împreună energie și să investească în viitorul cartierului

În timp ce tot mai mulți români caută soluții pentru facturi mai mici și o mai mare independență ene ...

Muzeul „Teodor Cincu” din Tecuci şi-a stins luminile arhitecturale

Deşi luminile arhitecturale pun în valoare şi adaugă farmec monumentalei clădiri a Muzeului de Istor ...

PORTRET. Adevărat ospăț vizual oferit de Vasile Trandafir, un acuarelist redutabil

Cu creația plasticianului Vasile Trandafir gălățenii s-au întâlnit în octombrie – noiembrie 2025, câ ...

Descoperire arheologică la Băleni. Ritualuri funerare de acum 5.000 de ani

„O cercetare arheologică preventivă desfășurată la Băleni, județul Galați, în punctul Movila/Kurganu ...

Trecutul trăiește și prin cartea de istorie. Cronica unei cărți-document despre Galațiul de odinioară

Recent, sub prestigioasa semnătură a autoarelor Violeta Ionescu (cunoscută și reputată jurnalistă, a ...

Galațiul, oraș verde sau oraș de beton? Cum văd gălățenii schimbarea la față a municipiului

Odată cu lucrările de modernizare a Falezei Dunării, una dintre zonele cele mai iubite ale Galațiulu ...

Încă un milionar în Galați. Orașul nostru, în istoria marilor câștiguri la Loto

Premiul de categoria I la tragerea Loto 5/40 de joi, în valoare de aproape un milion de lei, a fost ...

Tot cu „avioane” pe hârtie! Ce au decis autorităţile de mediu cu privire la aeroportul Galaţi-Brăila

„Planul Urbanistic Zonal «Aeroport Internaţional Galaţi-Brăila», cu amplasamentul în comunele Lieşti ...

Ce concedii își mai permit gălățenii și cât sunt dispuși să cheltuiască. Vacanța se face anul acesta cu calcule la leu

Pentru unii gălățeni, bagajele de vacanță sunt deja pregătite. Pentru alții, planul de concediu a ră ...

Scandal la băutură, pe o terasă din Drăgănești. Un bărbat a fost tăiat pe față de un consătean

Un scandal a degenerat duminică seară, la o terasa din Drăgănești, și s-a încheiat cu un tânăr de 26 ...

Căutați pentru furt și înșelăciune, doi tineri au ajuns în arest la Galați

Doi tineri, unul de 20 de ani și celălalt de 18 ani, pe numele cărora instanțele au emis mandate de ...

Un bărbat a băut până și-a omorât tatăl, cu un cuțit, în Micro 40. Ucigașul este recidivist

Un conflict între un tată și fiul său s-a terminat tragic, într-un apartament din Micro 40. Fiul, af ...

Acuzat de tentativă de omor după o bătaie soră cu moartea, la Galați. Victima a fost lovită cu bâta în cap

Un bărbat din Galați este acuzat de tentativă de omor, după ce, în urma unui scandal, ar fi pus mâna ...

Premieră la vecini. 128 de treceri de pietoni, iluminate de LED-uri alimentate cu sisteme autonome

128 de treceri de pietoni de pe drumurile județene din Brăila au fost echipate cu sisteme dedicate d ...

Un trofeu şi o pleiadă de premii câştigate de artiştii „Voces” din Galaţi la „RIMINI FEST”, în Italia

Trofeul la secţiunea Grupuri şi o pleiadă de premii I, II şi III cucerite la International Competiti ...

Duminică, petrecem româneşte şi greceşte în Centrul Galaţiului

Dacă n-aveţi deja planuri pentru duminică seară, ce spuneţi de o petrecere pe ritmuri tradiţionale r ...

Poza zilei. Un porumbel cu mult… tupeu

Adevărul este că porumbeii care au „cucerit” zone importate din Galaţi au devenit tot mai curajoşi. ...

Laptop gaming sau ultrabook pentru liceu: diferența se vede după orele de curs

Un laptop poate rula jocurile preferate și totuși să fie o alegere obositoare pentru școală. Îl cari ...

Dyson Airwrap vs. Ondulator ceramic: de ce structura firului de păr este singurul detaliu care contează cu adevărat

Dacă buclele dispar înainte să ieși din casă, iar părul rămâne aspru după fiecare sesiune de coafat, ...

Cum alegi laptopul potrivit pentru muncă fără să plătești pentru specificații inutile

Cauți un laptop pentru muncă și ajungi să compari procesoare, nuclee, memorie RAM și denumiri care p ...

Colebil și Panzcebil dispar temporar de pe rafturile farmaciilor

Două dintre medicamentele utilizate frecvent pentru afecțiuni digestive nu mai pot fi comercializate ...