Gabriel Kolbay

Gabriel Kolbay

Gălăţenii mănâncă 42.000 de tone de cartofi anual

Sâmbătă, 04 Ianuarie 2014 13:00 | Publicat în SOCIETATE
Un român consumă anual, în medie, 90 de kilograme de cartofi. Prin urmare, statistic vorbind, "porţia" gălăţenilor ar fi în jurul a 42.000 de tone anual. Or, potrivit datelor Direcţiei Judeţene de Statistică (DJS) Galaţi, în judeţul nostru s-au produs, în 2012, doar 12.497 de tone. Cel mai bun an pentru cartof la Galaţi a fost 2005, când s-au recoltat 40.754 de tone. Oricum, la acea vreme populaţia judeţului era mai mare, deci producţia era tot sub necesar. În lipsa resursei ...

Fermele duc lipsă de tehnologie modernă

Sâmbătă, 04 Ianuarie 2014 00:00 | Publicat în SOCIETATE
În medie, un agricultor european are înzestrare tehnică de 26 de ori mai bună decât unul român. Concluzia a fost dată publicităţii de ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, şi de Brigitte Mehlmauer, reprezentant al companiei de consultanta GBI."E foarte clar, România are lipsuri în sectorul fermierilor obişnuiţi, lor le lipseşte un standard de modernizare, le lipseşte mecanizarea", a spus Mehlmauer. Gradul de înzestrare tehnică pe agricultor este de numai 350 euro în Româ ...

Agricultura fără asociere nu are acces la bani

Sâmbătă, 04 Ianuarie 2014 06:00 | Publicat în SOCIETATE
* Fermierilor care nu vor să se asocieze li se va reduce cuantumul subvenţiei pe suprafaţă şi li se vor diminua mult şansele de a accesa fonduri europeneCă va fi făcută de voie sau de nevoie, asocierea fermierilor gălăţeni tot va trebui să se întâmple până la urmă. Nu de alta, dar mai ales agricultorii care exploatează suprafeţe mici şi nu vor să îşi unească forţele cu vecinii de tarla vor primi şi subvenţie mai mică şi, mai nou, nu vor mai avea mari şanse să acce ...

Anul 2014 aduce scumpiri pe bandă! Iată ce ne aşteaptă

Sâmbătă, 04 Ianuarie 2014 00:00 | Publicat în ECONOMIE
Traiul de subzistenţă în anul 2014 vă va costa măcar cu vreo mie de lei în plus faţă de 2013 * Creşte preţul carburanţilor, gazului şi energiei electrice, deci se scumpeşte şi mâncarea * Ţigările mai câştigă şi ele 50 de bani la preţ * Mai cresc şi salariile, dar după valul de scumpiri nivelul de trai al gălăţeanului s-ar putea să scadă Dacă aţi intrat în noul an cu gândul să puneţi bani deoparte, n-ar fi rău să ţineţi cont şi de scumpirile care se anun ...

STATISTICĂ / S-au înmulţit hotelurile din Galaţi

Vineri, 03 Ianuarie 2014 13:00 | Publicat în ECONOMIE
Deşi cazarea la hotel, pensiune sau hostel nu este unul dintre serviciile aflate la mare căutare în judeţ, numărul unităţilor care oferă un pat cu ziua a crescut în ultimii nouă ani. Mai exact, în 2004, funcţionau la Galaţi 20 de unităţi de cazare, potrivit Direcţiei de Statistică. Printre acestea se numărau şi trei tabere şcolare, pe lângă cele opt hoteluri, opt vile şi un hostel. La începutul anului trecut, nu mai funcţiona nicio tabără şcolară şi nici un hostel, ...

Cetăţenii străini ar putea cumpăra teren arabil din acest an

Vineri, 03 Ianuarie 2014 12:00 | Publicat în SOCIETATE
Cetăţenii străini vor putea să cumpere teren arabil în România şi, implicit, în Galaţi, începând din acest an. Mai exact, deşi prioritate la cumpărare au coproprietarii persoanelor fizice, arendaşii, vecinii proprietarilor şi statul român, posesorii de terenuri pot vinde şi către străini.Potrivit celei mai recente statistici de profil, care prezintă datele aferente începutului de an 2012, cetăţenii străini ar deţine în ţara noastră circa 700.000 de hectare, adică cir ...

Guvernul a aprobat ajutoarele pentru apicultori

Marți, 31 Decembrie 2013 10:00 | Publicat în SOCIETATE
Guvernul a aprobat finanţarea apiculturii, în perioada 2014-2016, printr-o hotarâre care a fost deja publicată în Monitorul Oficial. Pentru întreaga perioada, suma alocată de la bugetul de stat, prin intermediul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), este de 44.545.756 lei.Sprijinul financiar alocat va fi destinat realizării sistemului informatic pentru identificarea stupilor, cumpărarea de medicamente, funduri de stupi pentru control sau funduri de stupi antivarooa, ...

Se anunţă un an bun pentru viticultorii gălăţeni / Vin în valuri, în 2014

Luni, 30 Decembrie 2013 06:00 | Publicat în SOCIETATE
Producţia de vin va creşte, la nivel naţional, cu peste 65 la sută în anul care vine, potrivit estimărilor făcute de organizaţiile viticultorilor * Galaţiul, aflat pe locul trei pe ţară la reconversia viilor, mizează pe producţii bogate * Importante vor fi însă şi tehnologiile de prelucrare şi îmbuteliere în vederea comercializării Fermierii europeni apreciază că producţia de vin a ţării noastre va creşte exploziv, respectiv cu circa 65 la sută, în anul 2013-2014 ...

Retrospectiva agricolă a anului 2013: Ţăranii gălăţeni au trecut de la secetă la inundaţii

Sâmbătă, 28 Decembrie 2013 02:00 | Publicat în SOCIETATE
* Chiar dacă au scăpat de secetă, în 2013 fermierii gălăţeni s-au confruntat cu inundaţii şi ruperi de nori care le-au adus pagube de peste 50 de milioane de euro Anul agricol 2013 a fost unul plin. Niciun fermier gălăţean, oricât de priceput, n-a reuşit să facă producţii record, dar per total recoltele au fost  bune, mai ales în comparaţie cu secetosul an precedent. Marea problemă, în 2013, a fost potopul care a lovit judeţul şi care le-a creat fermierilor din Lunca B ...

Cât ne costă o masă pe cinste de Crăciun

Luni, 23 Decembrie 2013 06:00 | Publicat în ECONOMIE
* De la câteva zeci de lei, o masă de Crăciun poate să coste şi mii de lei, în funcţie de cât şi ce mâncaţi şi în funcţie de vinurile alese Masa de Crăciun a gălăţeanului care ţine la tradiţii, inclusiv la cele culinare, nu-i desăvârşită fără cârnaţi, tobă, sarmale şi mămăliguţă. Şi, cu toate că nu aşteptăm Sărbătorile doar ca să ne punem burţile la cale, avem voie să ne gândim la niscaiva cozonac, vin sau chiar plăcinte de tot soiul. Asta, doar da ...
Pagina 172 din 423

Poza zilei. Trece vara… băncile din Ţiglina I, tot lipsă la apel

„Potrivit autorităţilor locale, sunt patru bănci care lipsesc. «Vor fi montate bănci noi și le vom r ...

Galaţiul petrece din 20 august cu Loredana, Vlăduța Lupău, Raluka și Elena Gheorghe

Vlăduţa Lupău, Loredana & Banda Agurida, Raluka & Band şi Elena Gheorghe, alături de Ansambl ...

Descoperire arheologică la Băleni. Ritualuri funerare de acum 5.000 de ani

„O cercetare arheologică preventivă desfășurată la Băleni, județul Galați, în punctul Movila/Kurganu ...

Suflă vântul la Galaţi. Cod galben instituit de meteorologi

După arşiţă şi instabilitate atmosferică, judeţul Galaţi a intrat sub un alt Cod galben, instituit d ...

Duminică, petrecem româneşte şi greceşte în Centrul Galaţiului

Dacă n-aveţi deja planuri pentru duminică seară, ce spuneţi de o petrecere pe ritmuri tradiţionale r ...

Colebil și Panzcebil dispar temporar de pe rafturile farmaciilor

Două dintre medicamentele utilizate frecvent pentru afecțiuni digestive nu mai pot fi comercializate ...

Peste 100 de jandarmi vor fi mobilizați la Iarmarocul Moldovenesc din Tecuci

Peste 100 de jandarmi din Galați, sprijiniți de colegi de la Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău, vor ...

CNAIR avertizează șoferii asupra unui portal neautorizat de vânzare a rovinietei

Șoferii care cumpără rovinieta online trebuie să fie atenți la site-urile prin care fac plata. CNAIR ...

Consilierii locali ai PNL Galaţi: „Votul acordat proiectului de modernizare a Falezei nu reprezintă un cec în alb”

Proiectul de modernizare a Falezei Dunării – aflat deja în execuţie cu fonduri europene atrase de Pr ...

Şase cluburi sportive gălăţene ar putea primi bani de la bugetul local

Cum se împart 5 milioane de lei la şase cluburi sportive vor stabili consilierii locali ai Galaţiulu ...

UPDATE. A venit Garda la Primăria Galaţi, pentru Faleza Dunării. Povestea conferinţei de presă a primarului Ionuţ Pucheanu

De aproape o săptămână, nemulţumirile, temerile şi acuzaţiile gălăţenilor cu privire la modernizarea ...

Până unde (mai) este deschisă Faleza Inferioară a Dunării. Continuă mobilizarea pentru salvarea arborilor

„Vor să taie copacii!”, „… taie copacii!”, acestea au fost cuvintele pe care le-am auzit cel mai des ...

ANALIZĂ. Cotațiile euro au urcat la 5,277 lei

Cu o zi înainte de decizia agenției Moody's privind ratingul suveran al României, dealerii bancari a ...

ANALIZĂ. Piața locală este prudentă înainte de decizia Moody's

Vineri seară, agenția de evaluare Moody's urmează să anunțe decizia sa în privința ratingului Români ...

UPDATE. Tren blocat pe raza Regionalei CFR Galați, după ce un cablu rupt a căzut peste linia de contact

Circulația trenului IR 1661 București Nord – Iași este temporar întreruptă în stația Mizil, pe raza ...

Piața auto pierde teren. Înmatriculările de mașini noi au scăzut cu aproape 30% în iulie față de anul trecut

Românii au cumpărat mai puține autoturisme noi în luna iulie a acestui an, comparativ cu aceeași per ...

Baschetbaliștii de la CSM Galați și-au aflat programul din Liga Națională

Formația masculină de baschet CSM Galați și-a aflat programul pentru ediția 2026-2027 a Ligii Națion ...

Alți doi foști jucători ai Oțelului și-au găsit echipe

Doi dintre fotbaliștii care s-au despărțit în această vară de Oțelul și-au găsit noi angajamente, du ...

Djordje Pejici, antrenor secund la echipa de volei CSM Galați

Djordje Pejici se alătură proiectului CSM Arcada Galați, în calitate de secund al noului antrenor pr ...

Derbi adjudecat de Sporting Liești. Meci cu 6 goluri în Cupa României

Mijlocul acestei săptămâni a programat o nouă etapă în populara competiție națională „Cupa României“ ...

„Micul Astronom prin Univers” revine la Galați

Complexul Muzeal de Științele Naturii „Răsvan Angheluță” anunță deschiderea înscrierilor pentru cea ...

Echipa „Vox Machina” a elevilor de la CNMK, premiată la Festivalul Boovie 2026

Echipa „Vox Machina” de la Colegiul Național „Mihail Kogălniceanu” Galați a obținut Locul I - catego ...

”ByteForce”, în semifinalele unei competiții internaționale de robotică

La doar câteva săptămâni după câștigarea celei mai prestigioase distincții din cadrul FIRST Tech Cha ...

CATEDRA. Premiul I și mențiune pentru Colegiul Național „Costache Negri” la Boovie 2026

Boovie 2026, Ediția a XI-a, a adus Colegiului Național „Costache Negri” (CNCN) din Galați premiul I, ...

Jurământul lui Hipocrate, pe 430 de voci. Ceremonia absolvenţilor Facultăţii de Medicină şi Farmacie din Galaţi - promoţia 2026

Emoții mari, dar şi bucuria reuşitei, a unor speranțe și visuri împlinite! Asta au trăit din plin ab ...

Spital duhovnicesc, oază de pace și de liniște. Mănăstirea din staţiunea Lacu Sărat, după 30 de ani

Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon” din stațiunea Lacu Sărat, judeţul Brăila, a primit,  în ...

Rochii de poveste, printre opere de artă din patrimoniul gălăţean

Veritabile opere de artă – materializate în rochii – au putut fi admirate printre valoroase lucrări ...

Grădina Sfântului Ilie din cartierul gălăţean Ada Marinescu. Comunitatea, expresie a speranţei, credinţei şi dragostei

În 20-a zi a lui Cuptor, curtea Bisericii „Sfântul Proroc Ilie” din Galați s-a transfigurat într-o g ...

Un român a cucerit Madridul cu „apele” de oțel ale cuţitelor pe care le făureşte

Fără să se fi născut într-o familie de fierari, fără vreo nicovală moştenită ori vreun secret transm ...

Cine promovează istoria şi frumuseţile României în Luxemburg: „Architecture: Man versus Nature”

„Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg”, aflaţi ...

Tânăr gălățean, mort în Italia după ce a sărit în râu să-și salveze fratele

O familie din comuna gălățeană Matca trece printr-o dramă greu de imaginat, după ce un tânăr și-a pi ...

Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg

O spectaculoasă expoziție fotografică în aer liber poate fi vizionată, până pe 31 august 2026, pe ga ...

Atenție la apelurile false! Escrocii folosesc numărul SRI pentru a cere date și bani

Serviciul Român de Informații (SRI) avertizează asupra unei noi metode de înșelăciune prin telefon. ...

Posibile întârzieri în circulația mijloacelor de transport public

Societatea Transurb îşi informează călătorii despre posibile întârzieri temporare în circulaţia mijl ...

UPDATE. Codul portocaliu de caniculă care vizează și Galațiul, prelungit până vineri

UPDATE. Galațiul va rămâne în zilele de miercuri, joi și vineri (5, 6 și 7 august) sub cod portocali ...

Mănăstirea din Toflea susţine sute de familii defavorizate. Hrană, îmbrăcăminte și medicamente oferite săptămânal

De doi ani, Mănăstirea „Sfinţii Trei Ierarhi şi Sfântul Voievod Ştefan cel Mare” din localitatea Tof ...

Ce părere au gălățenii despre evenimentele care închid traficul din centrul orașului

Evenimentele publice organizate în centrul Galațiului au adus, în ultimii ani, mii de oameni în stra ...

Galaţiul îşi premiază excelenţa, dar n-o şi păstrează. Ce ar schimba tinerii la oraşul lor?

„Doar o premiază, nu o şi păstrează...”, acesta a fost un comentariu pe care l-am primit la articolu ...

La numai 22 de ani, între Harvard și Wall Street. Gălățeanca Alexandra Mihailopol, creatoarea unei platforme-unicat pentru femeile din România

Gălățeanca Alexandra Mihailopol tocmai a fost admisă la Harvard Business School prin programul 2+2, ...

Vecinii care vor să producă împreună energie și să investească în viitorul cartierului

În timp ce tot mai mulți români caută soluții pentru facturi mai mici și o mai mare independență ene ...

Clubul umoriștilor gălățeni, în „VERVĂ” la 50 de ani. Antologie umoristică aniversară, lansată la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor

Recent, sub egida Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Galați și a Clubului Umoriștilor „VERVA” ...

Clubul de vacanță al Bibliotecii „V. A. Urechia” revine în august

Filiala nr. 2 „Paul Păltănea” a Bibliotecii Județene „V.A. Urechia” Galați organizează, în perioada ...

Săptămâna bunelor maniere, la Biblioteca Estivală din Grădina Publică

După „Ştiinţă distractivă”, „Sport, nutriţie şi sănătate”- temele săptămânilor anterioare - Bibliote ...

Fiică a meleagurilor gălățene, pe o monedă de argint emisă de BNR

Banca Națională a României (BNR) lansează în circuitul numismatic, începând cu data de 27 iulie, o m ...

Tot cu „avioane” pe hârtie! Ce au decis autorităţile de mediu cu privire la aeroportul Galaţi-Brăila

„Planul Urbanistic Zonal «Aeroport Internaţional Galaţi-Brăila», cu amplasamentul în comunele Lieşti ...

Ce concedii își mai permit gălățenii și cât sunt dispuși să cheltuiască. Vacanța se face anul acesta cu calcule la leu

Pentru unii gălățeni, bagajele de vacanță sunt deja pregătite. Pentru alții, planul de concediu a ră ...

Ce nu are acum Faleza Dunării şi ar putea avea în 2028. O tiroliană, pe lista dorinţelor

O Faleză a Dunării modernizată şi accesibilă, stabilă şi ferită de inundaţii, cu o zonă pietonală „u ...

UPDATE. Sălile de jocuri de noroc rămân în oraş. Vot final în Consiliul Local

Cu 14 voturi „pentru”, 4 „împotrivă” şi 4 abţineri, Regulamentul privind autorizarea, amplasarea și ...

Caz cutremurător la Frumușița. Un gălățean și-a omorât în bătaie tatăl de 83 de ani

O tragedie greu de imaginat s-a petrecut în comuna gălățeană Frumușița, unde un bătrân de 83 de ani ...

Un gălățean a fost jefuit de soțul prostituatei pe care o vizitase pentru servicii sexuale

Ceea ce trebuia să fie o întâlnire cu o prostituată s-a transformat într-un coșmar pentru un gălățea ...

O gălățeancă a ajuns la închisoare într-un dosar de grup infracțional organizat

O femeie de 38 de ani din Galați a fost găsită de polițiști și dusă la închisoare, după ce Tribunalu ...

26 de noi polițiști la IPJ Galați, pregătiți pentru intervențiile din stradă

Cei 26 de agenți de poliție încadrați recent la Inspectoratul de Poliție Județean Galați au trecut d ...

Programul de sprijin pentru fertilizări in vitro dă startul înscrierilor. Care sunt condițiile de eligibilitate

Cuplurile căsătorite sau necăsătorite, dar și femeile singure care își doresc un copil vor putea sol ...

Brăila Plaza. Un nou mall se construiește în orașul vecin

Grupul imobiliar românesc NestPlus, prin divizia NestPlus Plaza, a semnat cu Exim Banca Românească u ...

O gălăţeancă a câştigat „Trofeul Tinereții” la Amara

Gălăţeanca Briana-Ioana Gușu este marea câştigătoare a Festivalului „Trofeul Tinereții” Amara 2026. ...

Caravană de screening pulmonar gratuit în Galați. Numărul cazurilor de tuberculoză din județul nostru, peste media națională

Începând de marți, 4 august, locuitorii din mai multe comunități ale județului Galați vor avea acces ...

„Hidratare pentru pacienții seniori”, toată luna august, în farmaciile Dona

Lanțul de farmacii Dona prelungește până pe 31 august inițiativa „Hidratare pentru pacienții seniori ...

Spider Solitair – un joc de cărți relaxant care îți pune mintea la contribuție

Spider Solitair este varianta cea mai populară a jocurilor de solitaire. Este favorita oamenilor car ...

Ce se întâmplă în casă când afară sunt 38 de grade și tu setezi aerul la 18

August e luna în care aerul condiționat trece de la „moft" la „necesitate". Temperaturile depășesc f ...

Rutina de styling care chiar economisește timp și păstrează părul îngrijit

Când programul devine aglomerat, iar oglinda cere soluții rapide, rutina de coafat trebuie să fie ma ...