Gabriel Kolbay

Gabriel Kolbay

Sufletul ţăranului de altădată se pierde fără implicarea noastră, a tuturor

Joi, 15 August 2013 00:00 | Publicat în SOCIETATE
Mai cu seamă în comunele mari, viaţa poate fi şi bună. Nu de puţine ori, localnicii care au muncit în străinătate şi-au ridicat case falnice, în stil italian sau spaniol, în faţa cărora parchează limuzine sau maşini de teren în valoare de multe zeci de mii de euro. Spre deosebire de multe sate de dincolo de munţi, în Galaţi nu mai vezi opincă, ie sau război de ţesut lăsat prin curte. Detalii despre modul în care s-a transformat satul românesc ne-a oferit Anişoara Ştef ...

Cine sunt singurii angajatori din mediul rural gălăţean

Joi, 15 August 2013 09:00 | Publicat în SOCIETATE
Dacă n-ai din ce trăi, n-ai nici puterea să sfinţeşti locul şi să faci ca satul sau comuna natală să se dezvolte. Nimic nu se mişcă fără bani, iar banii, la ţară, n-au de unde să mai vină, de vreme ce singurii angajatori permanenţi au rămas bătrânii cu pensii, care le mai dau tinerilor câte un ban, ca să-i ajute prin gospodărie sau la câmp.„Transformarea sistemului de administraţie, în agricultură, a atras desfiinţarea multor locuri de muncă. Înainte existau CAP- ...

Condiţii de viaţă ca în secolul al XIX-lea / Judeţul Galaţi are nevoie de investiţii de sute de milioane de euro

Joi, 15 August 2013 06:00 | Publicat în SOCIETATE
De peste 300 de milioane de eruo ar fi nevoie, la nivel de judeţ, pentru ca toţi gălăţenii să aibă acces la reţele de apă curentă şi canalizare Oricât de mic ar fi un sat, apă curentă şi canalizare tot ar trebui să aibă! Nu de alta, dar asemenea servicii nu ţin de lux sau de vreo tendinţă de urbanizare, ci de condiţii minime de trai. Nu o spunem doar noi, ci o spune Instituţia Prefectului care, la solicitarea Guvernului, a întocmit o statistică privind gradul de acop ...

DEZBATERE "VIAŢA LIBERĂ" / Cum salvăm satele uitate ale Galaţiului

Joi, 15 August 2013 00:00 | Publicat în SOCIETATE
Lipsa locurilor de muncă este, cu siguranţă, cel mai mare duşman al dezvoltării satului românesc. Nu ajută deloc nici drumurile stricate, nici lipsa de cultură. Fonduri europene sunt, dar fermierul mic, fără putere economică, poate ajunge cu mare greutate la ele şi de multe ori ce gândeşte Guvernul nu se potriveşte cu nevoile gălăţeanului. De ce ar depinde dezvoltarea satului românesc în care prea puţini oameni tineri mai rămân să ducă greul? Iată ce cred reprezentanţi ...

Sărăcia satului românesc, adusă în dezbatere de Viața liberă

Miercuri, 14 August 2013 11:00 | Publicat în SOCIETATE
În încheierea campaniei „Sate care mor”, "Viaţa liberă" a invitat la dezbatere instituţii al căror rol este esenţial în dezvoltarea mediului rural gălăţean. Vreme de aproape două ore, plecând de la nenumăratele probleme cu care se confruntă oamenii din satele judeţului, am încercat să găsim direcţii de dezvoltare şi soluţii. Au răspuns invitaţiei noastre la discuţii: Instituţia Prefectului Galaţi (reprezentată de Aristiţa Coman), Consiliul Judeţulu (prezent la m ...

Campanie VL "Din culisele agriculturii": Cu cât se mai vând terenurile la Galaţi

Marți, 13 August 2013 00:00 | Publicat în SOCIETATE
Preţul hectarului arabil, în judeţ, porneşte de pe la 3.500 de lei şi ajunge şi la peste 10.000 de lei * În spatele celor mai multe dintre anunţurile de vânzare se ascund intermediarii care şi-au făcut un job din speculaţiile imobiliare Liberalizarea preţurilor terenurilor, programată pentru 1 ianuarie 2014, îi va prinde cu garda jos pe mulţi dintre micii proprietari gălăţeni de pământuri. Preţurile pieţei nu sunt nici prea mari, nici prea mici, dar oameni săraci avem ...

Investiţie unică în judeţul Galaţi: Mure, zmeure şi coacăz pe o plantaţie extinsă

Luni, 12 August 2013 04:00 | Publicat în SOCIETATE
Fructele de pădure mult dorite se coc, în judeţ, doar la Plevna * Există în continuare planuri de mărire a suprafeţei * Din păcate, banii europeni pentru construcţia agriculturii sănătoase nu-s la îndemâna cui are nevoie de ei Au trecut mai bine de doi ani de la înfiinţarea celei mai însemnate plantaţii de mur, zmeur şi coacăz din judeţul nostru, în satul Plevna din comuna Rediu. Cu răbdare, dar mai ales cu multă, multă muncă, investiţia începe să dea roade. Planta ...

Mercurial de vară: Salată, salată şi iar salată!

Sâmbătă, 10 August 2013 02:00 | Publicat în ECONOMIE
E weekend, e cald din cale afară, aşa că o salată ca fel principal şi o salată de fructe pe post de desert n-ar face altceva decât să ne bucure simţurile gastronomice şi să ne ofere un plus de hidratare pentru restul zilei. Preţurile sunt acceptabile, în Piaţa Centrală, aşa că ne-am şi permite să mâncăm uşor şi sănătos. Preţul roşiilor bune de salată începe de pe la un leu şi jumătate şi ajunge la patru lei, în cazul tomatelor mari, pare-se din soiul «inimă de ...

Cum au evoluat preţurile produselor agricole în ultimii şase ani

Vineri, 09 August 2013 00:00 | Publicat în SOCIETATE
Vă prezentăm astăzi o analiză a evoluţiei preţurilor la grâu, porumb şi floarea soarelui pe piaţa gălăţeană a cerealelor, dar şi a subvenţiei pe suprafaţă, în ultimii şase ani European doar cu numele, prost subvenţionat şi cu marfă vândută mult sub preţ, agricultorul gălăţean n-are prea mari şanse să se uite, în curând, în ochii cultivatorilor de cereale şi plante tehnice din ţările membre dezvoltate ale Uniunii. Subvenţia, chiar dacă se majorează anul, ...

Cine are bătrâni, să-i preţuiască!

Joi, 08 August 2013 06:00 | Publicat în SOCIETATE
Prin satele uitate de lume şi de timp, mai trăiesc încă oameni trecuţi de 80 de ani sau chiar de 90 de ani. Bogaţi n-au fost niciodată, dar au fost tineri şi puternici, aşa că au supravieţuit în satele care nici pe vremea comuniştilor nu erau din cale afară de mari sau de accesibile. Acum, oamenii mai au doar amintiri. „Era mai mare satul pe vremea când eram eu tânără. Pe aici, pe marginea bălţii, unde este acum loc liber, erau case. Mai mult de 30 de case, din câte îmi m ...
Pagina 187 din 423

Galaţiul petrece din 20 august cu Loredana, Vlăduța Lupău, Raluka și Elena Gheorghe

Vlăduţa Lupău, Loredana & Banda Agurida, Raluka & Band şi Elena Gheorghe, alături de Ansambl ...

Descoperire arheologică la Băleni. Ritualuri funerare de acum 5.000 de ani

„O cercetare arheologică preventivă desfășurată la Băleni, județul Galați, în punctul Movila/Kurganu ...

A doua sesiune a bacalaureatului. Peste 800 de absolvenţi gălăţeni intră, de luni, în examene

Potrivit Inspectoratului Şcolar Judeţean, pentru susţinerea celei de-a doua sesiuni a examenului naț ...

Suflă vântul la Galaţi. Cod galben instituit de meteorologi

După arşiţă şi instabilitate atmosferică, judeţul Galaţi a intrat sub un alt Cod galben, instituit d ...

Peste 100 de jandarmi vor fi mobilizați la Iarmarocul Moldovenesc din Tecuci

Peste 100 de jandarmi din Galați, sprijiniți de colegi de la Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău, vor ...

CNAIR avertizează șoferii asupra unui portal neautorizat de vânzare a rovinietei

Șoferii care cumpără rovinieta online trebuie să fie atenți la site-urile prin care fac plata. CNAIR ...

Polițiștii gălățeni au ajuns în Pădurea Gârboavele cu sfaturi pentru copii

Vacanța de vară înseamnă joacă și ieșiri în natură, dar și câteva reguli simple care îi pot feri pe ...

Almira Urban Village, oază de lux în inima Galațiului

„Cartierul celor 10” – propunerea de proiect pe care „Viața liberă” a lansat-o atât în cotidianul on ...

Şase cluburi sportive gălăţene ar putea primi bani de la bugetul local

Cum se împart 5 milioane de lei la şase cluburi sportive vor stabili consilierii locali ai Galaţiulu ...

UPDATE. A venit Garda la Primăria Galaţi, pentru Faleza Dunării. Povestea conferinţei de presă a primarului Ionuţ Pucheanu

De aproape o săptămână, nemulţumirile, temerile şi acuzaţiile gălăţenilor cu privire la modernizarea ...

Până unde (mai) este deschisă Faleza Inferioară a Dunării. Continuă mobilizarea pentru salvarea arborilor

„Vor să taie copacii!”, „… taie copacii!”, acestea au fost cuvintele pe care le-am auzit cel mai des ...

Autoritățile gălățene nu au identificat sursa mirosului neplăcut semnalat în mai multe cartiere din oraș

„Comisia mirosului” înființată de Prefectura Galațiului, așa cum am numit-o într-un articol publicat ...

ANALIZĂ. Cotațiile euro au urcat la 5,277 lei

Cu o zi înainte de decizia agenției Moody's privind ratingul suveran al României, dealerii bancari a ...

ANALIZĂ. Piața locală este prudentă înainte de decizia Moody's

Vineri seară, agenția de evaluare Moody's urmează să anunțe decizia sa în privința ratingului Români ...

UPDATE. Tren blocat pe raza Regionalei CFR Galați, după ce un cablu rupt a căzut peste linia de contact

Circulația trenului IR 1661 București Nord – Iași este temporar întreruptă în stația Mizil, pe raza ...

Piața auto pierde teren. Înmatriculările de mașini noi au scăzut cu aproape 30% în iulie față de anul trecut

Românii au cumpărat mai puține autoturisme noi în luna iulie a acestui an, comparativ cu aceeași per ...

Baschetbaliștii de la CSM Galați și-au aflat programul din Liga Națională

Formația masculină de baschet CSM Galați și-a aflat programul pentru ediția 2026-2027 a Ligii Națion ...

Alți doi foști jucători ai Oțelului și-au găsit echipe

Doi dintre fotbaliștii care s-au despărțit în această vară de Oțelul și-au găsit noi angajamente, du ...

Djordje Pejici, antrenor secund la echipa de volei CSM Galați

Djordje Pejici se alătură proiectului CSM Arcada Galați, în calitate de secund al noului antrenor pr ...

Derbi adjudecat de Sporting Liești. Meci cu 6 goluri în Cupa României

Mijlocul acestei săptămâni a programat o nouă etapă în populara competiție națională „Cupa României“ ...

Echipa „Vox Machina” a elevilor de la CNMK, premiată la Festivalul Boovie 2026

Echipa „Vox Machina” de la Colegiul Național „Mihail Kogălniceanu” Galați a obținut Locul I - catego ...

”ByteForce”, în semifinalele unei competiții internaționale de robotică

La doar câteva săptămâni după câștigarea celei mai prestigioase distincții din cadrul FIRST Tech Cha ...

CATEDRA. Premiul I și mențiune pentru Colegiul Național „Costache Negri” la Boovie 2026

Boovie 2026, Ediția a XI-a, a adus Colegiului Național „Costache Negri” (CNCN) din Galați premiul I, ...

Săptămâna tainelor marinărești, la Biblioteca Estivală din Grădina Publică

Copiii și adolescenții din Galați sunt așteptați, între 3 și 7 august, la Biblioteca Estivală din Gr ...

Jurământul lui Hipocrate, pe 430 de voci. Ceremonia absolvenţilor Facultăţii de Medicină şi Farmacie din Galaţi - promoţia 2026

Emoții mari, dar şi bucuria reuşitei, a unor speranțe și visuri împlinite! Asta au trăit din plin ab ...

Spital duhovnicesc, oază de pace și de liniște. Mănăstirea din staţiunea Lacu Sărat, după 30 de ani

Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon” din stațiunea Lacu Sărat, judeţul Brăila, a primit,  în ...

Rochii de poveste, printre opere de artă din patrimoniul gălăţean

Veritabile opere de artă – materializate în rochii – au putut fi admirate printre valoroase lucrări ...

Grădina Sfântului Ilie din cartierul gălăţean Ada Marinescu. Comunitatea, expresie a speranţei, credinţei şi dragostei

În 20-a zi a lui Cuptor, curtea Bisericii „Sfântul Proroc Ilie” din Galați s-a transfigurat într-o g ...

Un român a cucerit Madridul cu „apele” de oțel ale cuţitelor pe care le făureşte

Fără să se fi născut într-o familie de fierari, fără vreo nicovală moştenită ori vreun secret transm ...

Cine promovează istoria şi frumuseţile României în Luxemburg: „Architecture: Man versus Nature”

„Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg”, aflaţi ...

Tânăr gălățean, mort în Italia după ce a sărit în râu să-și salveze fratele

O familie din comuna gălățeană Matca trece printr-o dramă greu de imaginat, după ce un tânăr și-a pi ...

Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg

O spectaculoasă expoziție fotografică în aer liber poate fi vizionată, până pe 31 august 2026, pe ga ...

Atenție la apelurile false! Escrocii folosesc numărul SRI pentru a cere date și bani

Serviciul Român de Informații (SRI) avertizează asupra unei noi metode de înșelăciune prin telefon. ...

Posibile întârzieri în circulația mijloacelor de transport public

Societatea Transurb îşi informează călătorii despre posibile întârzieri temporare în circulaţia mijl ...

UPDATE. Codul portocaliu de caniculă care vizează și Galațiul, prelungit până vineri

UPDATE. Galațiul va rămâne în zilele de miercuri, joi și vineri (5, 6 și 7 august) sub cod portocali ...

Mănăstirea din Toflea susţine sute de familii defavorizate. Hrană, îmbrăcăminte și medicamente oferite săptămânal

De doi ani, Mănăstirea „Sfinţii Trei Ierarhi şi Sfântul Voievod Ştefan cel Mare” din localitatea Tof ...

Ce părere au gălățenii despre evenimentele care închid traficul din centrul orașului

Evenimentele publice organizate în centrul Galațiului au adus, în ultimii ani, mii de oameni în stra ...

Galaţiul îşi premiază excelenţa, dar n-o şi păstrează. Ce ar schimba tinerii la oraşul lor?

„Doar o premiază, nu o şi păstrează...”, acesta a fost un comentariu pe care l-am primit la articolu ...

La numai 22 de ani, între Harvard și Wall Street. Gălățeanca Alexandra Mihailopol, creatoarea unei platforme-unicat pentru femeile din România

Gălățeanca Alexandra Mihailopol tocmai a fost admisă la Harvard Business School prin programul 2+2, ...

Vecinii care vor să producă împreună energie și să investească în viitorul cartierului

În timp ce tot mai mulți români caută soluții pentru facturi mai mici și o mai mare independență ene ...

Clubul umoriștilor gălățeni, în „VERVĂ” la 50 de ani. Antologie umoristică aniversară, lansată la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor

Recent, sub egida Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Galați și a Clubului Umoriștilor „VERVA” ...

Clubul de vacanță al Bibliotecii „V. A. Urechia” revine în august

Filiala nr. 2 „Paul Păltănea” a Bibliotecii Județene „V.A. Urechia” Galați organizează, în perioada ...

Săptămâna bunelor maniere, la Biblioteca Estivală din Grădina Publică

După „Ştiinţă distractivă”, „Sport, nutriţie şi sănătate”- temele săptămânilor anterioare - Bibliote ...

Fiică a meleagurilor gălățene, pe o monedă de argint emisă de BNR

Banca Națională a României (BNR) lansează în circuitul numismatic, începând cu data de 27 iulie, o m ...

Tot cu „avioane” pe hârtie! Ce au decis autorităţile de mediu cu privire la aeroportul Galaţi-Brăila

„Planul Urbanistic Zonal «Aeroport Internaţional Galaţi-Brăila», cu amplasamentul în comunele Lieşti ...

Ce concedii își mai permit gălățenii și cât sunt dispuși să cheltuiască. Vacanța se face anul acesta cu calcule la leu

Pentru unii gălățeni, bagajele de vacanță sunt deja pregătite. Pentru alții, planul de concediu a ră ...

Ce nu are acum Faleza Dunării şi ar putea avea în 2028. O tiroliană, pe lista dorinţelor

O Faleză a Dunării modernizată şi accesibilă, stabilă şi ferită de inundaţii, cu o zonă pietonală „u ...

UPDATE. Sălile de jocuri de noroc rămân în oraş. Vot final în Consiliul Local

Cu 14 voturi „pentru”, 4 „împotrivă” şi 4 abţineri, Regulamentul privind autorizarea, amplasarea și ...

Caz cutremurător la Frumușița. Un gălățean și-a omorât în bătaie tatăl de 83 de ani

O tragedie greu de imaginat s-a petrecut în comuna gălățeană Frumușița, unde un bătrân de 83 de ani ...

Un gălățean a fost jefuit de soțul prostituatei pe care o vizitase pentru servicii sexuale

Ceea ce trebuia să fie o întâlnire cu o prostituată s-a transformat într-un coșmar pentru un gălățea ...

O gălățeancă a ajuns la închisoare într-un dosar de grup infracțional organizat

O femeie de 38 de ani din Galați a fost găsită de polițiști și dusă la închisoare, după ce Tribunalu ...

26 de noi polițiști la IPJ Galați, pregătiți pentru intervențiile din stradă

Cei 26 de agenți de poliție încadrați recent la Inspectoratul de Poliție Județean Galați au trecut d ...

Programul de sprijin pentru fertilizări in vitro dă startul înscrierilor. Care sunt condițiile de eligibilitate

Cuplurile căsătorite sau necăsătorite, dar și femeile singure care își doresc un copil vor putea sol ...

Brăila Plaza. Un nou mall se construiește în orașul vecin

Grupul imobiliar românesc NestPlus, prin divizia NestPlus Plaza, a semnat cu Exim Banca Românească u ...

O gălăţeancă a câştigat „Trofeul Tinereții” la Amara

Gălăţeanca Briana-Ioana Gușu este marea câştigătoare a Festivalului „Trofeul Tinereții” Amara 2026. ...

Caravană de screening pulmonar gratuit în Galați. Numărul cazurilor de tuberculoză din județul nostru, peste media națională

Începând de marți, 4 august, locuitorii din mai multe comunități ale județului Galați vor avea acces ...

„Hidratare pentru pacienții seniori”, toată luna august, în farmaciile Dona

Lanțul de farmacii Dona prelungește până pe 31 august inițiativa „Hidratare pentru pacienții seniori ...

Spider Solitair – un joc de cărți relaxant care îți pune mintea la contribuție

Spider Solitair este varianta cea mai populară a jocurilor de solitaire. Este favorita oamenilor car ...

Ce se întâmplă în casă când afară sunt 38 de grade și tu setezi aerul la 18

August e luna în care aerul condiționat trece de la „moft" la „necesitate". Temperaturile depășesc f ...

Rutina de styling care chiar economisește timp și păstrează părul îngrijit

Când programul devine aglomerat, iar oglinda cere soluții rapide, rutina de coafat trebuie să fie ma ...