Maria Fabian

Maria Fabian

După ce şi-a nenorocit familia, contestă condamnarea la 13 ani de puşcărie

Miercuri, 09 Ianuarie 2013 11:00 | Publicat în JURIDIC
Florin Oană, cel care şi-a înjunghiat soţia sub ochii copiilor, după care a fugit în lumea largă, contestă acum condamnarea la 13 ani de închisoare dată de către magistraţii gălăţeni. În urmă cu aproape trei ani, scandalurile care se ţineau lanţ, au făcut-o pe Elena, soţia lui Florin, să-şi ia micuţii şi să plece acasă la părinţi. Era însărcinată cu cel de-al treilea copil, dar acest „amănunt” nu a părut să conteze foarte mult pentru Florin, atunci când a ...

De opt luni, "Dosarul Volaret" este între discuţii şi cereri

Marți, 08 Ianuarie 2013 00:00 | Publicat în JURIDIC
În „dosarul Volaret”, ajuns la instanţă anul trecut în mai, termenele s-au scurs punctate cu discuţii pe cereri de abţinere din partea unor judecători sau cu absenţe ale unor păgubiţi. La ultimele întâlniri s-au cerut dosarele de lichidare şi radiere ale societăţii Volaret, agenţia imobiliară prin care s-au dat tunurile cu imobile. Pe 17 ianuarie, cei şapte inculpaţi vor ajunge din nou în faţa magistratului. Ei au fost trimişi în judectă după ce mai mulţi gălăţen ...

Cei 88 de păgubiţi în "Dosarul Belşugul" aşteaptă de trei ani să li se facă dreptate

Marți, 08 Ianuarie 2013 03:00 | Publicat în JURIDIC
O cooperativă de credit din Suceveni, 88 de păgubiţi şi o pagubă de aproape 300.000 de lei sunt datele care compun „Dosarul Belşugul”, intrat în al treilea an de judecată. Trimis la Tribunal în august 2010, procesul are următorul termen pe 15 ianuarie. În tot acest timp s-au făcut audieri şi s-a ajuns în situaţia în care una dintre inculpate, Gina Iancu, a fost arestată de judecătorul care are pe masa de lucru cazul. Fiind cercetată în libertate, ca şi celelalte inculpat ...

Magistrat civil, la un proces penal: O contrabandă de toată frumuseţea

Marți, 08 Ianuarie 2013 00:00 | Publicat în JURIDIC
O contrabandă de ţigări atrage atenţia prin noutăţile pe care le aduce la Tribunal. Este primul caz judecat de un magistrat specializat în procese civile. S-a ajuns în această situaţie din cauză că întreaga Secţie Penală, care judecase luarea măsurilor de arestare împotriva inculpaţilor, s-a abţinut să intre în proces, pe motiv că şi-au exprimat părerea, închizându-i. Aşa s-a ajuns ca procesul să fie repartizat unui magistrat din Secţia Civilă. Prima decizie a fost ...

Viorel Gheorghiţă este liber, iar procesul continuă după un an de judecată la Bacău

Luni, 07 Ianuarie 2013 11:00 | Publicat în JURIDIC
Dosarul lui Viorel Gheorghiţă se află încă pe rolul Tribunalului din Bacău şi are termen de judecată pe 24 ianuarie. Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie l-au trimis în judecată pe acesta, la finele lui 2011, alături de alte 20 de persoane. Anul trecut, în septembrie, el a fost pus în libertate de către judecătorul care are pe masa de lucru acest caz. De altfel, Gheorghiţă era singurul arestat din dosar. Procurorii gălăţeni l-au acuzat că s-a folosit de funcţia de ...

Cereri de eliberare judecate pe 16 ianuarie, în "dosarul Boldea"

Luni, 07 Ianuarie 2013 10:00 | Publicat în JURIDIC
Aurica Luchiniuc, Ştefan Lazăr şi Carmen Mirică, inculpaţi în „dosarul Boldea”, vor mai avea de aşteptat până pe 16 ianuarie cu solicitările de eliberare sub control judiciar. Asta deoarece dosarul nu s-a întors încă de la Înalta Curte. Ei sunt arestaţi şi judecaţi alături de fostul parlamentar Mihail Boldea pentru fapte de crimă organizată. ...

Ex-directorul Muzicalului iese la atac: Florin Melinte vrea un post pe care l-a desfiinţat în 2007!

Joi, 03 Ianuarie 2013 00:00 | Publicat în JURIDIC
Fostul şef al Teatrului Muzical, Florin Melinte, a câştigat dreptul de a se reintegra pe un post de clarinetist, pe care însă l-a desfiinţat în 2007, pe vremea când conducea destinele instituţiei. Acestea par a fi coordonatele unui proces câştigat într-o primă instanţă de Florin Melinte. Acţiunea a fost înregistrată anul trecut, pe 1 august, la Tribunal, iar contractul pe care „s-a bătut” Melinte cu Muzicalul este înregistrat pe 13 iulie 2012. De curând, judecătorul car ...

Judecat pentru fapte de corupţie, Costache Roşca a cerut întoarcerea dosarului la DNA

Vineri, 28 Decembrie 2012 06:00 | Publicat în JURIDIC
Procesul fostului prin-procuror gălăţean se va relua, la Constanţa, pe 24 ianuarie După ce a fost trimis în judecată pentru fapte de corupţie, fostul şef al Parchetului de pe lânga Judecătoria Galaţi, Costache Roşca, a cerut şi i s-a acceptat strămutarea procesului la Constanţa. Cât a stat la Curtea de Apel Galaţi, în acest dosar nu s-a întâmplat nimic din cauză că Roşca nu s-a prezentat.Odată ajuns la Constanţa, fostul prim-procuror al localei gălăţene a făcut ...

În dosarul denunţului făcut de Boldea, un inculpat are de stat la puşcărie doi ani şi jumătate

Vineri, 28 Decembrie 2012 06:00 | Publicat în JURIDIC
Procesul în care Daniel Troacă şi Nicolae Marin sunt judecaţi pentru trafic de influenţă, respectiv complicitate, a trecut rapid prin două instanţe, aflându-se acum la Înalta Curte, cel puţin în ceea ce-l priveşte pe primul inculpat. Troacă s-a ales deja cu o condamnare de doi ani şi jumătate.După cum se ştie, ca urmare a denunţului făcut de Mihail Boldea, cei doi au ajuns să fie trimişi în judecată pentru fapte de corupţie. Subofiţer în cadrul unei unităţi militare, ...

Au jefuit până şi casa unui procuror! Ani grei de puşcărie pentru doi spărgători de locuinţe

Joi, 27 Decembrie 2012 10:00 | Publicat în JURIDIC
Doi indivizi s-au ales cu pedepse de 11, respectiv, cinci ani de închisoare, pentru nu mai puţin de 28 de furturi din locuinţe, care au totalizat un prejudiciu de 136.900 de lei. Cei doi au ajuns să spargă şi casa unui procuror. Acum Dumitru Cosma şi George Sandu se află la judecata magistraţilor Curţii, unde au atacat decizia Judecătoriei. Ei sunt nemulţumiţi de cuantumul pedepselor. Cel de-al doilea le-a declarat judecătorilor că cinci ani e prea mult pentru cele nouă furturi l ...
Pagina 79 din 133

Accident cu două victime pe DN 25, la Tudor Vladimirescu. O mașină s-a răsturnat

Doi tineri au ajuns la spital în urma unui accident rutier produs miercuri seară, 2 septembrie, pe D ...

Valeriu Pintilie de la K-1 Galați, victorie spectaculoasă la Viena

Tânărul sportiv de la K-1 Galați, Valeriu Pintilie, supranumit „The Lion”, a debutat cu dreptul în c ...

Congres medical la Galați, dedicat tratării plăgilor complexe

Galațiul găzduiește, în perioada 4-5 septembrie, la Grădina Botanică, prima ediție a Congresului Reg ...

Casa de Pensii, la un click distanță. Ce servicii pot fi accesate online și cum îți faci cont

Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) are o nouă platformă online, unde utilizatorii pot găsi info ...

Istorica Biserică din Ciureștii Noi, județul Galați, înnoită în Duh și Adevăr

În 30 august, în ziua prăznuirii Sfântului Ierarh Varlaam, Mitropolitul Moldovei, în zi de hram, în ...

Pe 5 septembrie, Via Dobrogeana începe la Galați! Traseu turistic ce va pune în valoare bogățiile naturale și culturale din județul nostru

Există drumuri care leagă locuri. Și există drumuri care leagă oameni, povești și comunități.    " ...

Inflația îi întoarce pe români de la portbagaj la sacoșă

„Românii nu se mai duc o dată la săptămână sau la două săptămâni la un hipermarket, de unde să plece ...

Senatorul George Ştefănache şi-a anunţat demisia din USR. Reproşuri aduse filialei gălăţene

Printr-o postare pe pagina publică de Facebook, senatorul George Ştefănache şi-a anunţat demisia din ...

Via Dobrogeana prinde contur. Unde şi când va fi marcată Borna Zero în municipiul Galaţi

„Via Dobrogeana”, drumul care continuă unirea, pornind din Galați – despre care aţi putut afla din z ...

Cu câţi bani sunt remuneraţi şefii Consiliului Judeţean Galaţi. Topul veniturilor nete în 2026

Pentru că sunt remunerați din bani publici, ni se pare normal ca gălăţenii să ştie cu cât sunt plăti ...

Primăria Galaţi caută specialist în comunicare pentru Compartimentul Documente Secrete

Da, chiar aşa se numeşte: Compartiment Documente Secrete, Agendă Primar, Raport Primar, Transparență ...

Ecologizare pe calea ferată din Regionala Galați, de ziua „Let's Do It, Romania!”

19 septembrie 2026 este ziua în care românii se mobilizează în cadrul Campaniei Naționale de Curățen ...

Ce soluții are agricultura românească pentru a ieși din criza de lichiditate

Agricultura locală trece printr-o criză de lichiditate de durată, care s-a acutizat în ultimii ani. ...

Regionala ANAF Galați, un milion de euro pentru servicii de pază și transport valori

Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice (DGRFP) Galați a lansat o licitație publică pentru ...

Motorina a scăzut sub 10 lei/litru. Deocamdată, numai la Petrom

Ministerul Finanțelor a majorat cu încă 5 puncte procentuale, de la 20 la 25%, reducerea temporară a ...

Din sportul gălățean. Gloria Ivești a câștigat Supercupa județeană la fotbal

SUPERCUPĂ. Asociația Județeană de Fotbal Galați a organizat meciul Supercupei Județene, între Gloria ...

Stadionul „Oțelul” se îmbracă în roșu pentru duelul Lieștiului cu Dinamo

Sporting Liești se pregătește pentru unul dintre cele mai importante meciuri din istoria clubului. F ...

Din sportul gălățean. Medalie de bronz la volei pe plajă pentru Sorina Răileanu și Diana Milea

VOLEI. Sezonul de volei pe plajă s-a încheiat în weekend, odată cu turneul final al Campionatului Na ...

Apărarea, principala problemă a Oțelului înaintea următoarelor meciuri

Oțelul a obținut un punct pe terenul celor de la FC Voluntari, scor 2-2, după o partidă în care a fo ...

Rechizite pentru un început de școală cu șanse egale. „Primul Clopoțel” dedicat copiilor din Hanu Conachi

Fundația Dicor Academy a lansat campania „Primul Clopoțel”, prin care strânge fonduri și rechizite p ...

500 de lei pentru rechizite și haine de școală. Cine poate primi banii în noul an școlar

Copiii din familii cu venituri mici pot primi și în anul școlar 2026-2027 un sprijin de 500 de lei p ...

„Micul naturalist”. Trei zile de joacă și descoperiri la Complexul Muzeal de Științele Naturii

25 de copii au fost, pentru trei zile, mici naturaliști la Complexul Muzeal de Științele Naturii „Ră ...

Vrei să ajuți un copil să înceapă școala cu ghiozdanul pregătit? A revenit „Clopoțelul Prieteniei”

O mie de copii care au nevoie de rechizite și alte lucruri necesare pentru școală ar putea primi aju ...

Poveste poliţistă în Cartierul Dunărea. O gălăţeancă a câştigat concursul organizat de Ministerul de Interne

Aurelia Ledaru, plutonier în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Galați, a fost desemn ...

„Loggia di Galazzi”, prima lojă masonică din spațiul românesc. Aspecte istorice ale francmasoneriei la Dunărea de Jos

Dintr-o perspectivă ştiinţifică, francmasoneria reprezintă și acum o latură a istoriei autohtone și ...

Din Jorăşti, la performanţa sportivă şi şcolară. Povestea de succes a Larisei şi a lui Roberto Tufă

„Larisa Tufă este o tânără handbalistă care a fost remarcată pentru calitățile sale la nivel naționa ...

Spectacol pe Dunăre de Ziua Marinei. Mii de gălățeni au urmărit parada navelor

Gălățenii au venit, sâmbătă după-amiază, cu mic, cu mare, pe Faleza Dunării, pentru Ziua Marinei Rom ...

Aleasă Miss Jura, o gălăţeancă are şansa de a concura pentru Miss Franța. Théodora Dragomir-Perrodin are nevoie de susţinere

Născută în Galaţi, Théodora Dragomir-Perrodin a fost aleasă Miss Jura 2026 și concurează acum la tit ...

Un român a cucerit Madridul cu „apele” de oțel ale cuţitelor pe care le făureşte

Fără să se fi născut într-o familie de fierari, fără vreo nicovală moştenită ori vreun secret transm ...

Cine promovează istoria şi frumuseţile României în Luxemburg: „Architecture: Man versus Nature”

„Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg”, aflaţi ...

Tânăr gălățean, mort în Italia după ce a sărit în râu să-și salveze fratele

O familie din comuna gălățeană Matca trece printr-o dramă greu de imaginat, după ce un tânăr și-a pi ...

Harta cabinetelor stomatologice din Galați. Unde sunt dentiștii când ai nevoie de ei

Ați observat că, de cele mai multe ori, durerea de dinți pare să te lovească mai ales în weekend, câ ...

A început Campionatul Reciclării în Galați și Brăila, cu premii totale de 10.000 de lei

Ai în casă echipamente electrice și electrocasnice – unele chiar grele, gen frigider sau mașină de s ...

O nouă platformă pentru beneficiarii de asistență socială

Solicitarea unor beneficii de asistență socială, cum ar fi alocația de stat pentru copii, indemnizaț ...

3.300 de ghiozdane complet echipate pentru copiii din Galaţi şi Brăila. Sprijin din partea Bisericii, la început de an şcolar

Nu mai puţin de 3.300 de ghiozdane complet echipate cu rechizite şcolare (caiete, penare, stilouri, ...

Proiectul-unicat al Galațiului care poate „repara” Dunărea navigabilă. „Hub-ul” gălățean de la malul fluviului, ignorat de autorități

Fără nicio îndoială, Galațiul are cea mai mare concentrație din țară de specialiști în navigație, în ...

Cât sunt dispuși gălățenii să strângă cureaua pentru a face economie la curent

Seceta și nivelul foarte scăzut al Dunării au pus România într-o situație complicată din punct de ve ...

Ce părere au gălățenii despre evenimentele care închid traficul din centrul orașului

Evenimentele publice organizate în centrul Galațiului au adus, în ultimii ani, mii de oameni în stra ...

Dramaticul gălăţean aniversează 71 de ani

Cu monumentalul sediu proaspăt eliberat din schele, Dramaticul gălăţean are un motiv în plus de sărb ...

UPDATE. Trei actriţe din Galaţi, la Gala HOP

Gala HOP - Gala Tânărului Actor îşi va desemna câştigătorii în această seară de duminică, 30 august ...

Expoziția „Culorile verii”, o manifestare a diversității genurilor picturii, la Muzeul Spiritualității Creștine de la Dunărea de Jos

Deschisă în prezența și cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, expoziția personală „ ...

Gălăţeanul Grigoraş Moisă, din nou pe scena Festivalului „Mamaia”

Tânărul solist gălățean Grigorie Moisă – Grigoraș, așa cum îi spune mai toată lumea – va urca din no ...

Cazurile de violență asupra femeilor care au zguduit Galațiul în 2026: victime bătute, sechestrate și amenințate

Femei bătute, amenințate, răpite, sechestrate sau atacate în plină stradă. Unele au ajuns la spital, ...

Containerele inteligente au ieşit din garanţie. Cele mai multe nici nu au fost puse în funcţiune

Bun găsit în Galaţiul situaţiilor cel puţin curioase, dacă nu paradoxale! În care autorităţile local ...

Galațiul, oraș verde sau oraș de beton? Cum văd gălățenii schimbarea la față a municipiului

Odată cu lucrările de modernizare a Falezei Dunării, una dintre zonele cele mai iubite ale Galațiulu ...

Încă un milionar în Galați. Orașul nostru, în istoria marilor câștiguri la Loto

Premiul de categoria I la tragerea Loto 5/40 de joi, în valoare de aproape un milion de lei, a fost ...

Nepot arestat preventiv după ce a incendiat casa mătuşii lui din Iveşti

Un bărbat, în vârstă de 46 de ani, din localitatea Ivești, județul Galați, a fost arestat preventiv, ...

Tânără de 23 de ani, arestată preventiv pentru 30 de zile, după ce ar fi lovit un polițist

Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați a dispus, pe 31 august, măsu ...

Hoț brăilean, prins și încarcerat de polițiști în Galați

Vineri, 28 august, n-a fost o zi cu noroc pentru un tânăr brăilean de 21 de ani pe numele căruia Jud ...

Pieton imprudent și cu alcool „la bord”, acroșat de o mașină pe bulevardul Henri Coandă

Joi după-amiază, 27 august, o șoferiță de 20 de ani din Vrancea, care circula pe bulevardul Henri Co ...

Brăileanul Cristian Ciauşu, abonat la Premiul al II-lea la Mamaia

Pentru al doilea an la rând, brăileanul Cristian Ciauşu a câştigat Premiul al II-lea la secţiunea So ...

Trafic intens la frontiera Galațiului. Poliția de Frontieră ia măsuri pentru evitarea cozilor

Sfârșitul sezonului estival vine cu trafic mai intens la granița de est, iar polițiștii de frontieră ...

Înghețată „made in Galați”, la Nibiru

Krantz, producătorul de îngheţată artizanală din Galaţi, şi-a deschis primul sau spaţiu fizic în Nib ...

UPDATE. Observațiile astronomice din Galați ale eclipsei de Lună din noaptea aceasta, anulate

Complexul Muzeal de Științele Naturii „Răsvan Angheluță” Galați a anunțat, printr-o postare pe pagin ...

Picioarele mici au nevoie de alegeri mari

  Există o diferență uriașă între a cumpăra încălțăminte pentru un copil și a cumpăra încălțăminte ...

Ruptura de stoc la cutii de pizza în weekend: cât costă și de ce afectează doar distribuitorii fără importator

Lipsa stocului în vârful de sezon nu este un accident - este o consecință directă a structurii lanțu ...

Schimbarea pe care nu o vei regreta peste ani

Renovarea unei locuințe pornește adesea de la o nevoie imediată: o cameră pare învechită, finisajele ...

Riviera din propria curte: de ce cucerește trendul mediteraneean grădinile în această vară?

Nu mai e nevoie de bilet de avion ca să simți atmosfera unei vacanțe din sudul Europei. Cel mai pute ...