Ruxandra Podlisnic

Ruxandra Podlisnic

Tradiţiile revin la Galaţi/ Târg de produse meşteşugăreşti

Vineri, 29 Aprilie 2016 13:00 | Publicat în UNDE MERGEM
O varietate de obiceiuri şi tradiţii care înfrumuseţează şi adaugă farmec sărbătorilor pascale vor fi prezentate astăzi, 29 aprilie, la Shopping City Galaţi, în cadrul evenimentului „Meştereşte Româneşte”. Potrivit organizatorilor, sunt pregătite o serie de demonstraţii ale unor meşteşuguri deosebite, precum ţesutul la război, frământarea lutului în roata olarului şi ateliere de încondeiat ouă. Nu vor lipsi produsele meşteşugăreşti, precum lumânările realiza ...

CÂND am putea AFLA unde s-au găsit tonele de BRÂNZĂ EXPIRATĂ

Joi, 28 Aprilie 2016 07:00 | Publicat în SOCIETATE
Cazul celor şase tone de brânză expirată, descoperite de poliţiştii şi inspectorii sanitar-veterinari gălăţeni, a provocat mari controverse, pentru că nu a fost publicat numele societăţii comerciale anchetate. Despre condiţiile în care s-ar putea afla la ce societate au fost identificate aceste nereguli am discutat cu comisarul şef-adjunct al Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Galaţi, Carmen Tudor. Reprezentanta CJPC a precizat că instituţia în ca ...

Ce PROGRAM au instituţiile publice din Galați de sărbătorile pascale

Joi, 28 Aprilie 2016 10:00 | Publicat în EVENIMENT
În perioada sărbătorilor pascale, instituţiile publice din Galaţi îşi vor modifica programul. Vă prezentăm mai jos planul de activitate anunţat de acestea. Sâmbătă, 30 aprilie, oficiile poştale vor fi închise, cu excepţia Oficiului Poştal Nr. 1 (str. Lahovary nr. 1). Acesta va funcţiona în intervalul orar 9,00 - 13,00. Se va reveni la programul normal de lucru începând de marţi, 3 mai. Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului va fi închis în perioada 30 a ...

Aveţi grijă ce cumpăraţi! ALIMENTE EXPIRATE de un an, comercializate în judeţ

Miercuri, 27 Aprilie 2016 00:00 | Publicat în SOCIETATE
Zeci de nereguli la produsele alimentare specifice sărbătorilor pascale au fost depistate de reprezentanţii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Galaţi, la 23 de unităţi comerciale de pe raza judeţului. Comisarii au verificat calitatea produselor comercializate (carne preambalată, ouă, vopsea de ouă, ciocolată şi produse din cacao, tablete şi figurine pe baza de cacao şi grăsimi vegetale, produse de patiserie, vin), informarea consumatorilor, condiţiil ...

Pod de cărţi peste Prut/ Centrul Cultural din Galați a dotat o bibliotecă din Cahul

Miercuri, 27 Aprilie 2016 02:00 | Publicat în CULTURA
Centrul Cultural "Dunărea de Jos" a marcat "Ziua Mondială a Cărţii" la Liceul "Ion Creangă" din Cahul. La invitaţia Consulatului General al României la Cahul, reprezentat de consulul general Anca Corfu, instituţia gălăţeană a făcut o donaţie de 1.000 de cărţi, dotând biblioteca Liceului "Ion Creangă". Totodată, 36 de olimpici ai unităţii de învăţământ amintite au fost răsplătiţi pentru efortul depus cu reviste şi cărţi editate de Centrul Cultural din Galaţi. Î ...

Piesa ”Your Job”, în PREMIERĂ, la Teatrul Muzical. Trupa ”De ce Ficatul?” impresionează din nou

Marți, 26 Aprilie 2016 20:15 | Publicat în UNDE MERGEM
Casa de Cultură a Studenţilor din Galaţi şi trupa de teatru independent „De ce Ficatul?”, formată din elevi şi studenţi, prezintă premiera piesei „Your Job”. Miercuri, de la ora 19,00, pe scena Teatrului Muzical „N. Leonard” vor urca tineri actori cu un suflu nou. Este abordată o temă socială de actualitate şi anume cea a absolvirii. Regia şi textul piesei sunt semnate de Oana Mogoş. În distribuţie regăsim feţe tinere: Bianca Aionoaiei, Silviu Dobre, Valeria Brânz ...

Din toamnă, SĂNĂTATEA ELEVILOR, într-o platformă digitală

Miercuri, 27 Aprilie 2016 10:00 | Publicat în SOCIETATE
Potrivit Ministerului Tineretului şi Sportului şi Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, începând cu luna septembrie 2016, în câte o şcoală din fiecare judeţ va fi implementat programul „Biomotric”. Acesta reprezintă o platformă digitală pe care se înregistrează starea de sănătate a elevilor. Baza de date va strânge informaţii despre trăsăturile fizice şi biologice. Se mai anunţă că, în aceeaşi lună, anul viitor, programul va funcţiona ...

Studenţii se pot ÎNSCRIE la o şcoală de vară din Franţa

Miercuri, 27 Aprilie 2016 05:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Studenţii se pot înscrie la şcoala de vară "L’Ecole des nouveaux métiers de la communication”. Programul vizează dezvoltarea abilităţilor de comunicare, tehnici de marketing, publicitate, audio-vizuale şi se va desfăşura în perioada 30 mai - 24 iunie la Paris şi, opţional, 25 iunie - 2 iulie în Bordeaux. Înscrierile se fac pe www.efap.com, unde pot fi accesate şi informaţiile suplimentare. ...

FOTO/ Ce s-a ales din cartierul ”Zonei metropolitane Dunărea de Jos”. Promisul PARADIS locativ al tinerilor - o mare PĂCĂLEALĂ

Luni, 25 Aprilie 2016 00:00 | Publicat în REPORTAJ
Ambiţiosul proiect al Galaţiului, presărat cu promisiuni, este un eşec pe care astăzi îl suportă gălăţenii * Fără şcoli, farmacii, alimentare, dispensar şi transport public accesibil, oamenii se simt ai nimănui La începutul lunii noiembrie 2003, demarau lucrările pentru construirea primului bloc de locuinţe, destinate tinerilor cu vârsta până în 35 de ani, din cartierul „Dimitrie Cantemir”. Zvonul că la Galaţi va exista un adevărat paradis locativ pentru tineri î ...

PROGRAMUL FESTIVALULUI SCRUMBIEI

Sâmbătă, 23 Aprilie 2016 17:00 | Publicat în UNDE MERGEM
La Galaţi se anunţă o sărbătoare cu muzică, grătare, invitaţi de seamă, expoziţii şi concursuri inedite. Toate acestea vor avea loc duminică, 24 aprilie, de Florii, în cadrul tradiţionalului Festival al Scrumbiei, ajuns la a XV-a ediţie. Sărbătoarea va debuta dis-de-dimineaţă, pe Faleza Inferioară a Dunării, în zona Foişor. Gălăţenii vor avea parte de distracţie începând cu ora 9,30, când va începe concursul pentru pescarii împătimiţi. Datorită perioadei de pr ...
Pagina 27 din 66

Primăria Galaţi caută specialist în comunicare pentru Compartimentul Documente Secrete

Da, chiar aşa se numeşte: Compartiment Documente Secrete, Agendă Primar, Raport Primar, Transparență ...

Accident rutier pe DN 22B, din cauza nerespectării distanţei regulamentare între autoturisme

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Galați au intervenit, luni, 31 august 2026, la un eveniment ...

Poza zilei. Cât au costat noile jardiniere din Centrul Galaţiului

N-au fost tocmai ieftine! Ba chiar putem spune că, dintre toate ghivecele şi jardinierele stradale p ...

Gălățenii care rămân fără curent în perioada următoare

Gălățenii din mai multe localități ale județului vor rămâne temporar fără energie electrică în perio ...

La 18 şi 77 de ani, depistați în trafic fără permis de conducere

Doi bărbați, unul de 77 de ani și celălalt de 18 ani, s-au ales cu dosare penale după ce au fost pri ...

China: Tinerii care devin „copii” pentru vârstnicii singuri

China a găsit o soluţie inedită pentru singurătatea vârstnicilor: compania unor tineri care merg în ...

Modernizarea semnalizării feroviare din Regionalele Iași și Galați poate începe

Sucursala Regională Căi Ferate (SRCF) Iași a anunțat un pas important pentru proiectul de modernizar ...

Toamna începe cu instabilitate atmosferică

Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare valabilă pentru 1 septembrie, între orele ...

Poza zilei. Noile semafoare de pe strada Stadionului, în probe

Galben intermitent, aşa arătau, în dimineaţa de vineri, 28 august, semafoarele nou-instalate pe stra ...

Strada Domnească, pietonală şi în ultimul weekend al verii. Trasee de transport deviate

Strada Domnească, pe tronsonul cuprins între arterele Navelor și Brăilei, va fi pietonală şi în aces ...

Finanțarea United Galați, retrasă de pe ordinea de zi a Consiliului Local

Proiectul de hotărâre privind finanțarea de la bugetul local a United Galați a fost retras de pe ord ...

Un nou consilier judeţean se pregăteşte să depună jurământul

Fost candidat pe locul al patrulea la Senat, social-democratul Ionuț Cătălin Movileanu se pregăteşte ...

ANALIZĂ. Revenirea PSD la butoane îngrijorează piața

Vestea pozitivă venită la sfârșitul lui august din partea Finanțelor este aceea că deficitul bugetar ...

România e în criză energetică, dar capacități noi de producție și stocare sunt blocate. BNS cere convocarea de urgență a conducerii ANRE

Blocul Național Sindical (BNS) solicită Parlamentului să convoace, de urgență, conducerea Autorități ...

Cât timp mai poate fi lăsat Liberty Galați să se stingă?

O uzină nu se pierde numai atunci când este închisă oficial. Se pierde și atunci când este lăsată pr ...

ANALIZĂ. August s-a transformat în luna deprecierii pentru leu

Leul s-a aflat sub presiune, consecință a semnelor de întrebare care planează asupra deciziei din oc ...

Sporting Liești, victorie în derbiul gălățean. Oțelul II a debutat cu stângul

În etapa de debut, două dintre echipele gălățene s-au întâlnit chiar în derbiul local. Sporting Lieș ...

Cinci meciuri tari pentru voleibaliștii ”tricolori”. Patru jucători de la Arcada, în lot

Selecționata României se află în febra pregătirilor în vederea participării la jocurile Campionatulu ...

Oțelul a revenit de două ori și a plecat cu un punct de la Voluntari. Bordun, decisiv după intrarea pe teren

Oțelul Galați a încheiat la egalitate, scor 2-2, partida disputată în deplasare cu FC Voluntari, în ...

În etapa a șaptea din Superligă, Oțelul caută prima victorie în deplasare, pe terenul nou-promovatei FC Voluntari.

Oțelul Galați deschide etapa a șaptea din Superligă cu o deplasare pe terenul formației FC Voluntari ...

Rechizite pentru un început de școală cu șanse egale. „Primul Clopoțel” dedicat copiilor din Hanu Conachi

Fundația Dicor Academy a lansat campania „Primul Clopoțel”, prin care strânge fonduri și rechizite p ...

500 de lei pentru rechizite și haine de școală. Cine poate primi banii în noul an școlar

Copiii din familii cu venituri mici pot primi și în anul școlar 2026-2027 un sprijin de 500 de lei p ...

„Micul naturalist”. Trei zile de joacă și descoperiri la Complexul Muzeal de Științele Naturii

25 de copii au fost, pentru trei zile, mici naturaliști la Complexul Muzeal de Științele Naturii „Ră ...

Vrei să ajuți un copil să înceapă școala cu ghiozdanul pregătit? A revenit „Clopoțelul Prieteniei”

O mie de copii care au nevoie de rechizite și alte lucruri necesare pentru școală ar putea primi aju ...

Spectacol pe Dunăre de Ziua Marinei. Mii de gălățeni au urmărit parada navelor

Gălățenii au venit, sâmbătă după-amiază, cu mic, cu mare, pe Faleza Dunării, pentru Ziua Marinei Rom ...

Preluare PressHub: Reportaj în satul unde un clip de pe TikTok a transformat o ambulanță într-o țintă

Povestea ambulanței care răpește copii este o veche legendă urbană est-europeană, transmisă și adapt ...

Tânărul tenisman gălățean Mateo Andrei Bocăneală, medaliat cu aur la Strasbourg

Echipa masculină U12 a României a devenit campioană europeană la prestigioasa competiție de profil i ...

Dansul care uneşte comunitatea. Spectacol în piaţeta de la Biserica Greacă (FOTO)

Piaţeta de la Biserica Greacă a fost pur şi simplu neîncăpătoare pentru numărul mare de gălăţeni car ...

Aleasă Miss Jura, o gălăţeancă are şansa de a concura pentru Miss Franța. Théodora Dragomir-Perrodin are nevoie de susţinere

Născută în Galaţi, Théodora Dragomir-Perrodin a fost aleasă Miss Jura 2026 și concurează acum la tit ...

Un român a cucerit Madridul cu „apele” de oțel ale cuţitelor pe care le făureşte

Fără să se fi născut într-o familie de fierari, fără vreo nicovală moştenită ori vreun secret transm ...

Cine promovează istoria şi frumuseţile României în Luxemburg: „Architecture: Man versus Nature”

„Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg”, aflaţi ...

Tânăr gălățean, mort în Italia după ce a sărit în râu să-și salveze fratele

O familie din comuna gălățeană Matca trece printr-o dramă greu de imaginat, după ce un tânăr și-a pi ...

O nouă platformă pentru beneficiarii de asistență socială

Solicitarea unor beneficii de asistență socială, cum ar fi alocația de stat pentru copii, indemnizaț ...

De ce se aud aeronave militare deasupra Galațiului

Zgomotele elicopterelor militare și vederea aeronavelor pe cer le pot provoca emoții gălățenilor în ...

Somalez fără acte, ridicat de polițiștii gălățeni, noaptea, din zona străzii Vânători

Vineri, 28 august, în jurul orei 4:15, polițiștii din cadrul Secției 5 Galați au intervenit în urma ...

Gălăţeni înarmaţi, depistaţi de poliţişti în toiul nopţii trecute

În cursul nopții de 27 spre 28 august 2026, polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Galați au depist ...

Cât sunt dispuși gălățenii să strângă cureaua pentru a face economie la curent

Seceta și nivelul foarte scăzut al Dunării au pus România într-o situație complicată din punct de ve ...

Ce părere au gălățenii despre evenimentele care închid traficul din centrul orașului

Evenimentele publice organizate în centrul Galațiului au adus, în ultimii ani, mii de oameni în stra ...

Galaţiul îşi premiază excelenţa, dar n-o şi păstrează. Ce ar schimba tinerii la oraşul lor?

„Doar o premiază, nu o şi păstrează...”, acesta a fost un comentariu pe care l-am primit la articolu ...

Vernisaj: Ambient cotidian din prima jumătate a secolului al XX-lea

Muzeul de Istorie „Paul Păltănea" Galați, organizează miercuri, 26 august, începând de la ora 11.00, ...

Expoziția „Acasă” a lui Neluș Oană, o sărbătoare a culorii

Plasticianul româno-australian Neluș Oană, noul expozant de la Galeriile de Artă „Nicolae Mantu”, pr ...

Tezaurul monetar de la Buciumeni, clasat în patrimoniul cultural național

La inițiativa Muzeului de Istorie „Teodor Cincu” din Tecuci, tezaurul monetar de la Buciumeni a fost ...

Scena lirică, în doliu. A încetat din viaţă una dintre gălăţencele care au uimit lumea

Soprana Ileana Cotrubaș, una dintre cele mai importante voci românești ale secolului XX și un reper ...

Cazurile de violență asupra femeilor care au zguduit Galațiul în 2026: victime bătute, sechestrate și amenințate

Femei bătute, amenințate, răpite, sechestrate sau atacate în plină stradă. Unele au ajuns la spital, ...

Containerele inteligente au ieşit din garanţie. Cele mai multe nici nu au fost puse în funcţiune

Bun găsit în Galaţiul situaţiilor cel puţin curioase, dacă nu paradoxale! În care autorităţile local ...

Galațiul, oraș verde sau oraș de beton? Cum văd gălățenii schimbarea la față a municipiului

Odată cu lucrările de modernizare a Falezei Dunării, una dintre zonele cele mai iubite ale Galațiulu ...

Încă un milionar în Galați. Orașul nostru, în istoria marilor câștiguri la Loto

Premiul de categoria I la tragerea Loto 5/40 de joi, în valoare de aproape un milion de lei, a fost ...

Pieton imprudent și cu alcool „la bord”, acroșat de o mașină pe bulevardul Henri Coandă

Joi după-amiază, 27 august, o șoferiță de 20 de ani din Vrancea, care circula pe bulevardul Henri Co ...

Un biciclist prins beat și amenzi de 20.000 de lei în 24 de ore, la Galați

Nici mai mult, nici mai puțin de 160 de sancțiuni, în valoare de aproximativ 20.000 de lei, au fost ...

Cetăţean spaniol cu permis emis în Columbia, oprit la frontiera gălățeană

În dimineața zilei de 25 august, în jurul orei 6,00, în Punctul de Trecere a Frontierei Galați s-a p ...

UPDATE. Arest la domiciliu pentru minorul de 15 ani care a înjunghiat un tânăr în Micro 20

UPDATE: Minorul de 15 ani, care a înjunghiat un tânăr într-un parc din Micro 20, a fost plasat în ar ...

Înghețată „made in Galați”, la Nibiru

Krantz, producătorul de îngheţată artizanală din Galaţi, şi-a deschis primul sau spaţiu fizic în Nib ...

UPDATE. Observațiile astronomice din Galați ale eclipsei de Lună din noaptea aceasta, anulate

Complexul Muzeal de Științele Naturii „Răsvan Angheluță” Galați a anunțat, printr-o postare pe pagin ...

Partydul Kiss FM revine la Galați. Petrecere în aer liber, pe terasa Shopping City

Gălățenii sunt așteptați vineri, 28 august, la o nouă ediție Partydul Kiss FM, organizată pe terasa ...

Legendara Dolly Parton s-a stins din viaţă

Dolly Parton, una dintre cele mai mari cântărețe și compozitoare din muzica country, apreciată și pe ...

Mitul ascuns despre jocurile video ca hobby solitar

Stereotipul gamerului izolat este deja unul cunoscut, însă nu surprinde felul în care se desfășoară ...

Grătare de grădină: cum alegi modelul potrivit

Un grătar bine ales poate transforma o terasă, o pensiune sau o zonă de evenimente într-un spațiu de ...

Papuci de interior copii – siguranță și confort pentru pașii celor mici

Pașii mici pe care îi fac copiii noștri prin casă sunt un spectacol plin de energie, dar și o respon ...

În ce situații merită să alegi un credit rapid online în locul unui împrumut bancar tradițional?

Un credit online pe termen scurt și un credit de consum oferit de o bancă pot răspunde unor nevoi si ...