Dănuţ Lungu

Dănuţ Lungu

Mândru că rămân

Joi, 01 Decembrie 2022 00:00 | Publicat în MAGAZIN
* Asta cu mândria că ești român s-a demonetizat, au băgat-o unii cu forța prin campaniile electorale, s-a fâsâit. E scumpă dragostea de țară, dar dacă s-ar putea s-o ia altul în franciză, ai fi cel mai bucuros. Eu sunt doar mândru că am rămas și că rămân aici, ca să aibă și camarazii care s-au stabilit în altă parte pe cineva aproape de părinții lor. Și chiar trebuie păziți, numai și prin achitarea de taxe și impozite, un exercițiu pe cale de dispariție. La mul ...

Să nu intre doamna Carmen la bănuieli!

Miercuri, 30 Noiembrie 2022 00:00 | Publicat în MAGAZIN
* Dacă doamna Carmen ar fi geloasă (cred că mi-am mai închipuit această variantă, nu mai știu dacă am ieșit pe plus), în această perioadă, cu diverse vizite din partea celor de la NATO și din Statele Unite ale Americii, ar fi intrat la bănuieli. "Băi Klause, nu sunt cam dubioase vizitele astea dese pe la tine? Sper să nu-ți bage în cap să-ți faci schimbare de domiciliu!" * Răzvan Burleanu, nefericitul președinte al Federației Române de Fotbal, se află în Qatar, pentru ...

Job pentru un viitor fost președinte

Marți, 29 Noiembrie 2022 00:00 | Publicat în MAGAZIN
* Preşedintele Klaus Iohannis l-a primit ieri la Palatul Cotroceni pe secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg. Consider că toate cheltuielile de organizare ar trebui trecute exclusiv pe camera bossului nostru, nu văd interes național în acest desant surprinzător. Klaus și-a primit la locul de muncă viitorul angajator, doar cunoașteți speculația: după al doilea mandat de la Cotroceni, ar putea face cafele în locul lui Mircea Geoană. "Și spuneți că aveți ...

Ciolacu Internaționalu'

Luni, 28 Noiembrie 2022 00:00 | Publicat în MAGAZIN
* În ce ape am ajuns să ne scăldăm, nu ne conștientizăm importanța! Marceluș de la Buzău a fost ales - nu știu la al câtelea congres - vicepreședinte al Internaționalei Socialiste la nivelul Europei Centrale şi de Est. N-am habar ce înseamnă acest titlu pompos, doar îmi reamintesc că expresii kilometrice vizavi de Internaționale Socialiste citeam în ”Scânteia”, pe vremuri. Eram adolescent, îmi băgam nasul și prin asemenea articole. Doar nu e vina mea că nu se inventa ...

Îmi iau licurici pentru blackout

Sâmbătă, 26 Noiembrie 2022 00:00 | Publicat în MAGAZIN
* Întrebat despre riscul unui blackout în România, Raed Arafat a parat, ierta-mi-s-ar rima: "Mai degrabă vom avea probleme din cauza viscolului." Mereu s-a întâmplat pe dos, așadar voi pleca la cules de licurici. * Un fost interlop a ajuns profesor de matematică într-un liceu din Turda. E o notă bună pentru falia socială de care scrie presa, pe care o cunoaște bine și Poliția, dar căreia nu i s-a identificat schema pentru extincție. E o metaforă, nu încercați să dați telefo ...

Blurați imaginile cu inconștienții japonezi!

Vineri, 25 Noiembrie 2022 00:00 | Publicat în OPINII
* După Argentina, un alt colos al fotbalului mondial s-a împiedicat la turneul final din Qatar, semn că e mai bine pentru noi. Am rămas acasă, ne-am reîmprietenit cu televizorul, însă măcar suntem siguri că nu ne poate descălța vreo națională care încă nu ne-a dibuit virtuțile: pasa cu călcâiul și atletismul practicat atunci când responsabilitatea presupune poziția de drepți. * Germania a fost învinsă de Japonia. E titlu istoric, însă doar pentru cei care n-au căutat ...

Când câinele schimbă abatorul

Joi, 24 Noiembrie 2022 00:00 | Publicat în MAGAZIN
* Vai, se desparte grupul italian Enel de România, îmi vine să-mi dau facturile cu capul de pereții imprimantei. Comunicatul acestei companii este înduioșător: "Motivul pentru care plecăm nu este pentru că nu ne place cadrul legal." Nu trăisem încă ziua în care PR-ul câinelui care părăsește măcelăria ne dă de știre (a notifica, acesta e verbul oficial într-un asemenea context) că, "potrivit analizei SWOT", suntem nevoiți să schimbăm abatorul. * Premierul Nicolae Ciucă ...

Al-Qaida și drepturile omului, baba și mitraliera

Miercuri, 23 Noiembrie 2022 00:00 | Publicat în MAGAZIN
* Îmi plac glumele de orice fel, de aceea salut anunțul lui Sică Mandolină. Trezit cu niște mingi plutind la fileu, Orban a afirmat că e interesat de o candidatură la prezidențiale. Cinstit, și subsemnatul i-ar trimite niște bezele lui Charlize Theron, dar se abține la timp: dacă nu dă niciun răspuns aroganta aia de la Hollywood? * Aripa din Yemen a grupării Al-Qaida îi îndeamnă pe musulmanii din întreaga lume să boicoteze Cupa Mondială de Fotbal din Qatar. Iar voi vă plân ...

Pe-a noastră când o mai distribuiți?

Marți, 22 Noiembrie 2022 00:00 | Publicat în MAGAZIN
* În timp ce noi slalomam printre deziluzii, o concitadină puncta doar ca elitele. O femeie care lucra ca funcționar la o bancă din Galați a scos timp de patru ani bani din conturile oamenilor. A continuat să scurgă din conturi și după ce și-a încheiat relațiile contractuale cu instituția bancară - era ca un soi de hobby. Madama ar fi reușit să fure 736.000 de lei și 365.000 de euro și deja știu ce trebuie să fac după ce termin aceste rânduri. O să-mi verific contul. N-o s ...

Da, o să mă uit la Cupa Mondială!

Luni, 21 Noiembrie 2022 00:00 | Publicat în MAGAZIN
* Presa occidentală anunță că a început "Cupa Mondială a Rușinii", ediția din Qatar, plină de "acuzații de crimă, sclavie și corupție". Aceeași presă evită afirmațiile lui Gianni de la FIFA, care și-a permis să-i dea peste nas Occidentului că joacă ipocrit: "Pentru tot ceea ce noi, europenii, am făcut timp de 3.000 de ani, noi trebuie să ne cerem scuze pentru următorii 3.000 de ani înainte de a începe să dăm lecţii de morală altora." Când un cetățean european, cu ...
Pagina 11 din 545

Weekend plin de evenimente pe strada Domnească

În weekendul 12 - 13 septembrie 2026, vor avea loc evenimente atractive pe strada Domnească, anunţă ...

Dacă e septembrie, e zi liberă la ENGIE. Toate centrele, închise pe 11

Toate centrele de relații cu clienții ENGIE din țară, inclusiv din Galați, vor fi închise vineri, 11 ...

Fundația „Fapte Bune” a început construcția unei case pentru o mamă care creşte singură doi copii

Adina este o mamă greu încercată de viață, dintr-o comună gălățeană. Femeia își crește singură cei d ...

Medicina de urgență își dă întâlnire la Galați. Patru zile de prezentări și workshopuri

Profesioniști din medicina de urgență se întâlnesc la Galați, în cadrul EMERGal, o conferință dedica ...

Theodosios Paralikas, noul antrenor al CSM Galați

Echipa masculină de baschet CSM Galați va aborda noul sezon al Ligii Naționale cu un nou antrenor pr ...

Castraveți gratis la Matca. Cum a ajuns un fermier să-și dea marfa pe nimic celor care vin la cules

Un fermier din Matca, județul Galați, a ajuns să ofere gratis castraveții din solar, după ce prețul ...

Controale îngreunate la granița cu Republica Moldova din cauza unei defecțiuni

Un incident tehnic la frontiera Republicii Moldova a dus la îngreunarea, miercuri dimineață, timp de ...

Zoo Park la Podul peste Dunăre. 13 septembrie, ultima zi la Smârdan (FOTO)

Până pe 13 septembrie 2026, comuna Smârdan (Tulcea) găzduiește ZOO PARK. Pe malul tulcean al Dunării ...

Reparaţii pe Viaductul uitat al Galaţiului

„Viaductul uitat al Galaţiului”, aşa se intitula articolul publicat în ediţia din 2 iulie 2026 a zia ...

Cine i-a furnizat Primăriei Galaţi jardinierele de 12.490 de lei bucata

Publicată la rubrica „Poza zilei”, ştirea despre noile jardiniere stradale, achiziţionate de Primări ...

Misiune oficială a Consiliului Judeţean Galaţi în Franţa. Cine pleacă şi cât costă deplasarea

După turneul de promovare a județului Galați și de cooperare economică în Statele Unite, desfăşurat ...

2,99 milioane de lei şi 60 de zile pentru reparaţii pe strada Movilei

„Preţul cel mai scăzut”, acesta a fost criteriul pe baza căruia Primăria Galaţi a atribuit contractu ...

Protest spontan de Ziua Siderurgistului la Galaţi

Angajații Liberty Galați au întâmpinat Ziua Siderurgistului cu un protest spontan, în fața Prefectur ...

AFDJ Galați, parte civilă într-un dosar al Parchetului European, pentru recuperarea unui prejudiciu de aproximativ 42 milioane de lei

Consiliul de Administrație al AFDJ Galați a decis ca regia gălățeană să se constituie parte civilă î ...

Ziua siderurgistului fără bani

Sărbătorită în fiecare an pe 8 septembrie, Ziua Metalurgistului avea, până de curând, o tradiție put ...

„Portretul-robot” al șomerului gălățean

S-au împlinit în august 20 de luni de când numărul înregistrat oficial al șomerilor din județul Gala ...

VOLEI. Coordonator din Polonia transferat la CSM Arcada

Cel mai recent transfer la CSM Arcada este polonezul Kajetan Kubicki. Un jucător de 23 de ani și jum ...

În ciuda eșecului suferit de Oțelul contra Rapidului, Tomas și Munteanu păstrează încrederea în echipă

Oțelul a cedat dramatic, scor 0-1, partida disputată pe teren propriu cu Rapid București, în etapa a ...

Din sportul gălățean. Doar o victorie în Liga a III-a de fotbal

FOTBAL. Eșalonul al treilea de fotbal a programat meciurile etapei cu numărul doi. O etapă încheiată ...

Oțelul, învinsă dramatic de Rapid. Gol marcat de oaspeți la ultima fază

Oțelul a pierdut dramatic confruntarea cu Rapid București, scor 0-1, după un gol înscris de Alexandr ...

Un nou început, la Seminarul Teologic „Sfântul Andrei” - Galați

535 de elevi s-au întâlnit, luni -  7 septembrie 2026, la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Andrei ...

Cum a fost, la Galaţi, prima zi din anul şcolar 2026-2027

Emoțiile unui nou început sau bucuria revederii, cam așa poate fi definită ziua de luni, 7 septembri ...

Bursele elevilor în anul școlar 2026-2027. Câți bani primesc și cine poate beneficia

Elevii ar urma să primească și în anul școlar 2026-2027 burse după aceleași reguli ca anul trecut. M ...

Copiii au descoperit „Universul lumii subacvatice” la Complexul Muzeal de Științele Naturii

Disecții de pești, rechini, specii veninoase, recorduri din lumea subacvatică și o vizită la Acvariu ...

Gălăţeni, la capătul răbdării: „Nu mai putem tolera îngrămădirea pe rutele ocolitoare, lungi și costisitoare”

„Conștienți de eforturile de modernizare pe care le face municipalitatea, am așteptat, cu înțelegere ...

Poveste poliţistă în Cartierul Dunărea. O gălăţeancă a câştigat concursul organizat de Ministerul de Interne

Aurelia Ledaru, plutonier în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Galați, a fost desemn ...

„Loggia di Galazzi”, prima lojă masonică din spațiul românesc. Aspecte istorice ale francmasoneriei la Dunărea de Jos

Dintr-o perspectivă ştiinţifică, francmasoneria reprezintă și acum o latură a istoriei autohtone și ...

Din Jorăşti, la performanţa sportivă şi şcolară. Povestea de succes a Larisei şi a lui Roberto Tufă

„Larisa Tufă este o tânără handbalistă care a fost remarcată pentru calitățile sale la nivel naționa ...

„Mădălinii”, din Piscu şi Focşani, în lumea largă. Povestea familiei de vloggeri din „Călătorind pe Roți”

Nu mai puţin de 30.000 de abonaţi au sărbătorit, în urmă cu doar câteva zile, Mădălina şi Mădălin Al ...

Aleasă Miss Jura, o gălăţeancă are şansa de a concura pentru Miss Franța. Théodora Dragomir-Perrodin are nevoie de susţinere

Născută în Galaţi, Théodora Dragomir-Perrodin a fost aleasă Miss Jura 2026 și concurează acum la tit ...

Un român a cucerit Madridul cu „apele” de oțel ale cuţitelor pe care le făureşte

Fără să se fi născut într-o familie de fierari, fără vreo nicovală moştenită ori vreun secret transm ...

Cine promovează istoria şi frumuseţile României în Luxemburg: „Architecture: Man versus Nature”

„Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg”, aflaţi ...

Polițiștii gălățeni, cu ochii pe școli la început de an

Noul an școlar începe cu emoții pentru copii, griji pentru părinți și, ca în fiecare toamnă, cu mai ...

„eSănătatea Mea”, noul portal pentru informații medicale. Probleme întâmpinate la începutul funcționării

Casa Națională de Asigurări de Sănătate a lansat, începând cu 1 septembrie 2026, portalul „eSănătate ...

25 de voluntari au încheiat cursul introductiv „Salvator din pasiune”, la ISU Galați

O nouă serie de 25 de voluntari a încheiat, pe 3 septembrie, cursul introductiv din cadrul programul ...

Fantasticii Down Galați, șapte medalii la Jocurile Naționale Special Olympics România

Șase sportivi ai Asociației Fantasticii Down Galați au plecat la Jocurile Naționale Special Olympics ...

Proiectul-unicat al Galațiului care poate „repara” Dunărea navigabilă. „Hub-ul” gălățean de la malul fluviului, ignorat de autorități

Fără nicio îndoială, Galațiul are cea mai mare concentrație din țară de specialiști în navigație, în ...

Cât sunt dispuși gălățenii să strângă cureaua pentru a face economie la curent

Seceta și nivelul foarte scăzut al Dunării au pus România într-o situație complicată din punct de ve ...

Ce părere au gălățenii despre evenimentele care închid traficul din centrul orașului

Evenimentele publice organizate în centrul Galațiului au adus, în ultimii ani, mii de oameni în stra ...

Artist gălăţean, premiat de Ministerul Culturii din Republica Moldova

Pentru lucrarea „Despre rocadă”, artistului plastic gălăţean Constantin-Adrian (Cornel) Corcăcel i-a ...

Carnet cultural gălăţean. Ultima zi a expoziţiei „acasă”

Pe 2 septembrie este ultima zi în care puteţi vizita expoziţia „acasă” a pictorului Neluș Oană. Iată ...

Dramaticul gălăţean aniversează 71 de ani

Cu monumentalul sediu proaspăt eliberat din schele, Dramaticul gălăţean are un motiv în plus de sărb ...

UPDATE. Trei actriţe din Galaţi, la Gala HOP

Gala HOP - Gala Tânărului Actor îşi va desemna câştigătorii în această seară de duminică, 30 august ...

O grădină de bloc și șase polițiști locali. Reclamaţii de hărţuire şi abuz privind spaţiile verzi

În aceeaşi zi de 13 august, la interval de numai o oră, o gălăţeancă din cartierul I.C Frimu s-a tre ...

Cazurile de violență asupra femeilor care au zguduit Galațiul în 2026: victime bătute, sechestrate și amenințate

Femei bătute, amenințate, răpite, sechestrate sau atacate în plină stradă. Unele au ajuns la spital, ...

Containerele inteligente au ieşit din garanţie. Cele mai multe nici nu au fost puse în funcţiune

Bun găsit în Galaţiul situaţiilor cel puţin curioase, dacă nu paradoxale! În care autorităţile local ...

Galațiul, oraș verde sau oraș de beton? Cum văd gălățenii schimbarea la față a municipiului

Odată cu lucrările de modernizare a Falezei Dunării, una dintre zonele cele mai iubite ale Galațiulu ...

Bătaie în stradă, după un conflict online. O fată de 12 ani, agresată de patru adolescente

Un conflict început pe rețelele de socializare a ajuns să se transforme într-o bătaie între minore, ...

Un adolescent s-a ales cu dosar penal după o plimbare cu mopedul

Un adolescent de 17 ani din Galați a fost prins în noaptea de joi spre vineri, pe strada Roșiori, în ...

De la arest la domiciliu, la arest preventiv, pentru minorul care a înjunghiat un tânăr în Micro 20

Minorul care, la sfârșitul lunii august, ar fi înjunghiat un tânăr într-un parc din Micro 20 a ajuns ...

Un gălățean s-a dus peste fosta iubită cu un cuțit și a atacat-o

Un bărbat de 30 de ani, din Frumușița, a ajuns în arest preventiv pentru 30 de zile, după ce și-ar f ...

Poza zilei. Dunărea continuă să scadă la Galați

Este a treia lună consecutivă în care Dunărea înregistrează debite aflate mult sub normalul perioade ...

Surorile Cristina şi Alexandra din Galaţi au întors patru scaune şi inimile tuturor celor de acasă, la „Vocea României” (VIDEO)

Surorile Cristina Boghici şi Alexandra Bordei, din Galaţi, au oferit finalul de senzaţie al primei e ...

China: Tinerii care devin „copii” pentru vârstnicii singuri

China a găsit o soluţie inedită pentru singurătatea vârstnicilor: compania unor tineri care merg în ...

Brăileanul Cristian Ciauşu, abonat la Premiul al II-lea la Mamaia

Pentru al doilea an la rând, brăileanul Cristian Ciauşu a câştigat Premiul al II-lea la secţiunea So ...

Presiunea diferită între punți, detaliul care încurcă anvelopele de iarnă între sezoane

Schimbi roțile, pleci din vulcanizare și mașina pare brusc mai rigidă sau mai nesigură în viraje. De ...

Implant dentar Straumann și adiție osoasă: când pot fi necesare ambele proceduri

Un implant are nevoie de os suficient în poziția în care urmează să fie inserat, însă pierderea unui ...

Picioarele mici au nevoie de alegeri mari

  Există o diferență uriașă între a cumpăra încălțăminte pentru un copil și a cumpăra încălțăminte ...

Ruptura de stoc la cutii de pizza în weekend: cât costă și de ce afectează doar distribuitorii fără importator

Lipsa stocului în vârful de sezon nu este un accident - este o consecință directă a structurii lanțu ...