Raluca Ichim

Raluca Ichim

Un „Moromete” din Siliștea-Gumești, în vizită la Galați

Marți, 01 Septembrie 2026 00:00 | Publicat în Prima Pagina
Din Siliștea-Gumești, din lumea lui Marin Preda și a personajelor sale, a poposit în redacția „Vieții libere” Dorel Petrescu, consătean cu marele scriitor. Fondator al Asociației Culturale „Marin Preda” Siliștea-Gumești, Dorel Petrescu a revenit într-o vizită la Galaţi, oraşul în care, cu ani în urmă, a studiat Filologie-Istorie. Fascinat de viaţa şi opera lui Marin Preda, în urmă cu zece ani, a pus bazele unei asociaţii culturale dedicate acestuia. Dincolo de păs ...

Cetăţean spaniol cu permis emis în Columbia, oprit la frontiera gălățeană

Joi, 27 August 2026 09:00 | Publicat în JURIDIC
În dimineața zilei de 25 august, în jurul orei 6,00, în Punctul de Trecere a Frontierei Galați s-a prezentat, pentru efectuarea formalităților de control necesare trecerii frontierei, un spaniol, de 30 de ani, la volanul unui autoturism înmatriculat în Spania. Bărbatul a prezentat la control un permis de conducere eliberat de autorităţile din Columbia, document care avea imprimate datele și fotografia acestuia. Polițiștii au efectuat verificări specifice, în urma cărora au cons ...

Profesorii spun „NU” noii legi a salarizării

Miercuri, 26 August 2026 16:30 | Publicat în EDUCAŢIE
Un „NU” categoric! Acesta este mesajul pe care cadrele didactice îl transmit actualului guvern, după ce demnitarii au propus variante noi pentru cadrele didactice în proiectul Legii salarizării. Guvernul a propus introducerea, începând cu 1 septembrie 2027, a unei indemnizații de senioritate didactică, în cuantum de 15% din valoarea de referință, dacă vechimea în învățământ este mai mare de 30 de ani. Pe lângă faptul că profesorii nu mai cred niciuna dintre promisiunile ...

Început de an școlar cu unități de învățământ fără autorizație de funcționare, la Galaţi

Marți, 25 August 2026 07:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Așa cum se întâmplă la începutul fiecărui an școlar, mai multe unități de învățământ din municipiu și județ își deschid porțile fără autorizație de funcționare. Inspectoratul Şcolar Judeţean Galaţi va prezenta marţi, 25 august, în cadrul Comisiei de Dialog Social, o informare privind situaţia unităţilor de învăţământ şcolar. Conform documentului făcut public pe site-ul Instituţiei Prefectului, din cele 425 de unități de învățământ, 36 de unități ...

Caz de infecție cu virusul West Nile confirmat la Galaţi. Recomandările Direcției de Sănătate Publică

Luni, 24 August 2026 14:59 | Publicat în SOCIETATE
Un caz de meningită cu virus West Nile a fost confirmat la Galaţi pe 21 august 2026. Potrivit Lilianei Iordăchescu, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Judeţene de Sănătate Publică Galați, pacienta este o femeie în vârstă de 66 ani, din municipiul Galaţi, internată în Spitalul Clinic de Boli Infecţioase, cu stare generală ameliorată. În acest context, iată care sunt recomandările Direcției de Sănătate Publică Galați pentru populație, având în vedere confirmarea unui ...

Se caută șoferi pentru ambulanță la Galați, Tecuci și Ivești

Marți, 25 August 2026 06:00 | Publicat în CARIERE
Serviciul de Ambulanță Județean Galați organizează concurs pentru ocuparea a trei posturi vacante de șofer, pe durată nedeterminată. Cele trei posturi sunt disponibile la sediul central din Galați și la substațiile din Tecuci și Ivești. Documentele de înscriere se depun la sediul SAJ din str. Focșani nr. 1, începând de luni, 24 august, și până pe 4 septembrie. Concursul se desfășoară în trei etape succesive: selecție de dosare, probă scrisă și interviu.Relații supli ...

Bucureștean cu permisul suspendat, oprit la Frontiera Oancea

Marți, 25 August 2026 13:00 | Publicat în Regional
Duminică, 23 august, la Punctul de Trecere a Frontierei Oancea s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control un bucureștean, de 41 de ani, la volanul unui autoturism înmatriculat în România, care a prezentat un permis de conducere valabil pentru categoriile AM, B1, B. În urma verificărilor efectuate în bazele de date specifice, polițiștii de frontieră au constatat că bărbatul figurează cu dreptul de a conduce suspendat până la sfârșitul lunii septembrie. În ac ...

Vernisaj: Ambient cotidian din prima jumătate a secolului al XX-lea

Marți, 25 August 2026 12:00 | Publicat în CULTURA
Muzeul de Istorie „Paul Păltănea" Galați, organizează miercuri, 26 august, începând de la ora 11.00, vernisajul expoziției „Ambient cotidian din prima jumătate a secolului al XX-lea". Evenimentul va avea loc la Secția „Lapidarium", expoziția fiind organizată de muzeograful Ionela Daniela Antohe. Expoziția cuprinde piese de mobilier de epocă și bunuri provenite din donația dr. Magdalena Moroșanu, reunite într-un ambient care își propune să readucă în atenția publicu ...

Sfârşit cumplit pentru o bătrână din Băleni

Duminică, 23 August 2026 23:00 | Publicat în Regional
O nonagenară din comuna Băleni, judeţul Galaţi, şi-a găsit sfârşitul într-o fântână, duminică seara. Pentru scoaterea ei, au intervenit echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, SMURD şi Poliţie. Potrivit datelor transmise de pompieri, s-a acţionat cu două autospeciale de stingere (dotate cu scripete) și un echipaj SMURD tip B. „Persoana este decedată și se intervine pentru extragerea acesteia”, au transmis reprezentanţii Inspectoratului pentru Situa ...

Întâlnire între polițiștii gălățeni și locuitorii din Cudalbi

Luni, 24 August 2026 12:00 | Publicat în SOCIETATE
PrevenţieDuminică, 23 august, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Galați, în colaborare cu Primăria Comunei Cudalbi, a organizat cu cetățenii din localitate. Acțiunea face parte din seria întâlnirilor inițiate anul trecut și desfășurate în localități din întreg județul, având ca obiectiv consolidarea relației dintre poliție și comunitate, prin încurajarea unui dialog deschis, a încrederii reciproce și a cooperării. Demersul are ca scop prevenirea faptelor antisoc ...
Pagina 1 din 329

Primăria Galaţi caută specialist în comunicare pentru Compartimentul Documente Secrete

Da, chiar aşa se numeşte: Compartiment Documente Secrete, Agendă Primar, Raport Primar, Transparență ...

Accident rutier pe DN 22B, din cauza nerespectării distanţei regulamentare între autoturisme

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Galați au intervenit, luni, 31 august 2026, la un eveniment ...

Poza zilei. Cât au costat noile jardiniere din Centrul Galaţiului

N-au fost tocmai ieftine! Ba chiar putem spune că, dintre toate ghivecele şi jardinierele stradale p ...

Gălățenii care rămân fără curent în perioada următoare

Gălățenii din mai multe localități ale județului vor rămâne temporar fără energie electrică în perio ...

La 18 şi 77 de ani, depistați în trafic fără permis de conducere

Doi bărbați, unul de 77 de ani și celălalt de 18 ani, s-au ales cu dosare penale după ce au fost pri ...

China: Tinerii care devin „copii” pentru vârstnicii singuri

China a găsit o soluţie inedită pentru singurătatea vârstnicilor: compania unor tineri care merg în ...

Modernizarea semnalizării feroviare din Regionalele Iași și Galați poate începe

Sucursala Regională Căi Ferate (SRCF) Iași a anunțat un pas important pentru proiectul de modernizar ...

Toamna începe cu instabilitate atmosferică

Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare valabilă pentru 1 septembrie, între orele ...

Poza zilei. Noile semafoare de pe strada Stadionului, în probe

Galben intermitent, aşa arătau, în dimineaţa de vineri, 28 august, semafoarele nou-instalate pe stra ...

Strada Domnească, pietonală şi în ultimul weekend al verii. Trasee de transport deviate

Strada Domnească, pe tronsonul cuprins între arterele Navelor și Brăilei, va fi pietonală şi în aces ...

Finanțarea United Galați, retrasă de pe ordinea de zi a Consiliului Local

Proiectul de hotărâre privind finanțarea de la bugetul local a United Galați a fost retras de pe ord ...

Un nou consilier judeţean se pregăteşte să depună jurământul

Fost candidat pe locul al patrulea la Senat, social-democratul Ionuț Cătălin Movileanu se pregăteşte ...

ANALIZĂ. Revenirea PSD la butoane îngrijorează piața

Vestea pozitivă venită la sfârșitul lui august din partea Finanțelor este aceea că deficitul bugetar ...

România e în criză energetică, dar capacități noi de producție și stocare sunt blocate. BNS cere convocarea de urgență a conducerii ANRE

Blocul Național Sindical (BNS) solicită Parlamentului să convoace, de urgență, conducerea Autorități ...

Cât timp mai poate fi lăsat Liberty Galați să se stingă?

O uzină nu se pierde numai atunci când este închisă oficial. Se pierde și atunci când este lăsată pr ...

ANALIZĂ. August s-a transformat în luna deprecierii pentru leu

Leul s-a aflat sub presiune, consecință a semnelor de întrebare care planează asupra deciziei din oc ...

Sporting Liești, victorie în derbiul gălățean. Oțelul II a debutat cu stângul

În etapa de debut, două dintre echipele gălățene s-au întâlnit chiar în derbiul local. Sporting Lieș ...

Cinci meciuri tari pentru voleibaliștii ”tricolori”. Patru jucători de la Arcada, în lot

Selecționata României se află în febra pregătirilor în vederea participării la jocurile Campionatulu ...

Oțelul a revenit de două ori și a plecat cu un punct de la Voluntari. Bordun, decisiv după intrarea pe teren

Oțelul Galați a încheiat la egalitate, scor 2-2, partida disputată în deplasare cu FC Voluntari, în ...

În etapa a șaptea din Superligă, Oțelul caută prima victorie în deplasare, pe terenul nou-promovatei FC Voluntari.

Oțelul Galați deschide etapa a șaptea din Superligă cu o deplasare pe terenul formației FC Voluntari ...

Rechizite pentru un început de școală cu șanse egale. „Primul Clopoțel” dedicat copiilor din Hanu Conachi

Fundația Dicor Academy a lansat campania „Primul Clopoțel”, prin care strânge fonduri și rechizite p ...

500 de lei pentru rechizite și haine de școală. Cine poate primi banii în noul an școlar

Copiii din familii cu venituri mici pot primi și în anul școlar 2026-2027 un sprijin de 500 de lei p ...

„Micul naturalist”. Trei zile de joacă și descoperiri la Complexul Muzeal de Științele Naturii

25 de copii au fost, pentru trei zile, mici naturaliști la Complexul Muzeal de Științele Naturii „Ră ...

Vrei să ajuți un copil să înceapă școala cu ghiozdanul pregătit? A revenit „Clopoțelul Prieteniei”

O mie de copii care au nevoie de rechizite și alte lucruri necesare pentru școală ar putea primi aju ...

Spectacol pe Dunăre de Ziua Marinei. Mii de gălățeni au urmărit parada navelor

Gălățenii au venit, sâmbătă după-amiază, cu mic, cu mare, pe Faleza Dunării, pentru Ziua Marinei Rom ...

Preluare PressHub: Reportaj în satul unde un clip de pe TikTok a transformat o ambulanță într-o țintă

Povestea ambulanței care răpește copii este o veche legendă urbană est-europeană, transmisă și adapt ...

Tânărul tenisman gălățean Mateo Andrei Bocăneală, medaliat cu aur la Strasbourg

Echipa masculină U12 a României a devenit campioană europeană la prestigioasa competiție de profil i ...

Dansul care uneşte comunitatea. Spectacol în piaţeta de la Biserica Greacă (FOTO)

Piaţeta de la Biserica Greacă a fost pur şi simplu neîncăpătoare pentru numărul mare de gălăţeni car ...

Aleasă Miss Jura, o gălăţeancă are şansa de a concura pentru Miss Franța. Théodora Dragomir-Perrodin are nevoie de susţinere

Născută în Galaţi, Théodora Dragomir-Perrodin a fost aleasă Miss Jura 2026 și concurează acum la tit ...

Un român a cucerit Madridul cu „apele” de oțel ale cuţitelor pe care le făureşte

Fără să se fi născut într-o familie de fierari, fără vreo nicovală moştenită ori vreun secret transm ...

Cine promovează istoria şi frumuseţile României în Luxemburg: „Architecture: Man versus Nature”

„Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg”, aflaţi ...

Tânăr gălățean, mort în Italia după ce a sărit în râu să-și salveze fratele

O familie din comuna gălățeană Matca trece printr-o dramă greu de imaginat, după ce un tânăr și-a pi ...

O nouă platformă pentru beneficiarii de asistență socială

Solicitarea unor beneficii de asistență socială, cum ar fi alocația de stat pentru copii, indemnizaț ...

De ce se aud aeronave militare deasupra Galațiului

Zgomotele elicopterelor militare și vederea aeronavelor pe cer le pot provoca emoții gălățenilor în ...

Somalez fără acte, ridicat de polițiștii gălățeni, noaptea, din zona străzii Vânători

Vineri, 28 august, în jurul orei 4:15, polițiștii din cadrul Secției 5 Galați au intervenit în urma ...

Gălăţeni înarmaţi, depistaţi de poliţişti în toiul nopţii trecute

În cursul nopții de 27 spre 28 august 2026, polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Galați au depist ...

Cât sunt dispuși gălățenii să strângă cureaua pentru a face economie la curent

Seceta și nivelul foarte scăzut al Dunării au pus România într-o situație complicată din punct de ve ...

Ce părere au gălățenii despre evenimentele care închid traficul din centrul orașului

Evenimentele publice organizate în centrul Galațiului au adus, în ultimii ani, mii de oameni în stra ...

Galaţiul îşi premiază excelenţa, dar n-o şi păstrează. Ce ar schimba tinerii la oraşul lor?

„Doar o premiază, nu o şi păstrează...”, acesta a fost un comentariu pe care l-am primit la articolu ...

Vernisaj: Ambient cotidian din prima jumătate a secolului al XX-lea

Muzeul de Istorie „Paul Păltănea" Galați, organizează miercuri, 26 august, începând de la ora 11.00, ...

Expoziția „Acasă” a lui Neluș Oană, o sărbătoare a culorii

Plasticianul româno-australian Neluș Oană, noul expozant de la Galeriile de Artă „Nicolae Mantu”, pr ...

Tezaurul monetar de la Buciumeni, clasat în patrimoniul cultural național

La inițiativa Muzeului de Istorie „Teodor Cincu” din Tecuci, tezaurul monetar de la Buciumeni a fost ...

Scena lirică, în doliu. A încetat din viaţă una dintre gălăţencele care au uimit lumea

Soprana Ileana Cotrubaș, una dintre cele mai importante voci românești ale secolului XX și un reper ...

Cazurile de violență asupra femeilor care au zguduit Galațiul în 2026: victime bătute, sechestrate și amenințate

Femei bătute, amenințate, răpite, sechestrate sau atacate în plină stradă. Unele au ajuns la spital, ...

Containerele inteligente au ieşit din garanţie. Cele mai multe nici nu au fost puse în funcţiune

Bun găsit în Galaţiul situaţiilor cel puţin curioase, dacă nu paradoxale! În care autorităţile local ...

Galațiul, oraș verde sau oraș de beton? Cum văd gălățenii schimbarea la față a municipiului

Odată cu lucrările de modernizare a Falezei Dunării, una dintre zonele cele mai iubite ale Galațiulu ...

Încă un milionar în Galați. Orașul nostru, în istoria marilor câștiguri la Loto

Premiul de categoria I la tragerea Loto 5/40 de joi, în valoare de aproape un milion de lei, a fost ...

Pieton imprudent și cu alcool „la bord”, acroșat de o mașină pe bulevardul Henri Coandă

Joi după-amiază, 27 august, o șoferiță de 20 de ani din Vrancea, care circula pe bulevardul Henri Co ...

Un biciclist prins beat și amenzi de 20.000 de lei în 24 de ore, la Galați

Nici mai mult, nici mai puțin de 160 de sancțiuni, în valoare de aproximativ 20.000 de lei, au fost ...

Cetăţean spaniol cu permis emis în Columbia, oprit la frontiera gălățeană

În dimineața zilei de 25 august, în jurul orei 6,00, în Punctul de Trecere a Frontierei Galați s-a p ...

UPDATE. Arest la domiciliu pentru minorul de 15 ani care a înjunghiat un tânăr în Micro 20

UPDATE: Minorul de 15 ani, care a înjunghiat un tânăr într-un parc din Micro 20, a fost plasat în ar ...

Înghețată „made in Galați”, la Nibiru

Krantz, producătorul de îngheţată artizanală din Galaţi, şi-a deschis primul sau spaţiu fizic în Nib ...

UPDATE. Observațiile astronomice din Galați ale eclipsei de Lună din noaptea aceasta, anulate

Complexul Muzeal de Științele Naturii „Răsvan Angheluță” Galați a anunțat, printr-o postare pe pagin ...

Partydul Kiss FM revine la Galați. Petrecere în aer liber, pe terasa Shopping City

Gălățenii sunt așteptați vineri, 28 august, la o nouă ediție Partydul Kiss FM, organizată pe terasa ...

Legendara Dolly Parton s-a stins din viaţă

Dolly Parton, una dintre cele mai mari cântărețe și compozitoare din muzica country, apreciată și pe ...

Mitul ascuns despre jocurile video ca hobby solitar

Stereotipul gamerului izolat este deja unul cunoscut, însă nu surprinde felul în care se desfășoară ...

Grătare de grădină: cum alegi modelul potrivit

Un grătar bine ales poate transforma o terasă, o pensiune sau o zonă de evenimente într-un spațiu de ...

Papuci de interior copii – siguranță și confort pentru pașii celor mici

Pașii mici pe care îi fac copiii noștri prin casă sunt un spectacol plin de energie, dar și o respon ...

În ce situații merită să alegi un credit rapid online în locul unui împrumut bancar tradițional?

Un credit online pe termen scurt și un credit de consum oferit de o bancă pot răspunde unor nevoi si ...