Raluca Ichim

Raluca Ichim

Poziționarea pompierilor români în Grecia

Vineri, 31 Iulie 2026 12:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
În perioada 1 august – 15 septembrie, Departamentul pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, prin Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU), va participa în Grecia cu un modul național specializat în stingerea incendiilor de pădure, în cadrul programului de pre-poziționare organizat de Direcția Generală pentru Protecție Civilă Europeană și Operațiuni de Ajutor Umanitar (DG ECHO). Misiunea are ca scop sprijinirea autorităților el ...

Șofer cu un permis prea „mic” pentru un ansamblu rutier atât de mare

Joi, 30 Iulie 2026 18:00 | Publicat în JURIDIC
Marți dimineață, 28 iulie, în jurul orei 9.00, un echipaj al poliției de frontieră de la Foltești, a oprit, pe raza localității Băleni, un ansamblu rutier format dintr-un autoturism și o remorcă. Ambele vehicule componente ale ansamblului rutier erau înmatriculate în România, iar acesta era condus de către un șofer român, de 56 de ani. Cu ocazia efectuării controlului, șoferul a prezentat un permis de conducere emis de către autoritățile române, valabil pentru categoriile ...

Se lucrează pentru restaurarea sistemelor informatice ale Administrației Penitenciarelor

Joi, 30 Iulie 2026 14:30 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Reprezentanții  Administrației Naționale a Penitenciarelor anunță că echipele tehnice implicate în investigare, alături de autoritățile competente din domeniul securității cibernetice, continuă să lucreze pentru limitarea impactului și restaurarea sistemelor informatice, după atacul cibernetic produs marți.Conform acestora, activitatea curentă specifică sistemului penitenciar se desfășoară în parametri normali, utilizând comunicații telefonice și radio. Persoanele pr ...

Continuă protestele în spitale

Joi, 30 Iulie 2026 11:30 | Publicat în SOCIETATE
Reprezentanții Uniunii Sindicale Sanitas Galați anunță că, deși două dintre doleanțele lor par să se fi rezolvat, greva continuă și joi, fiind deja a treia zi. Angajații spun că au reușit deblocarea angajărilor în sistem, iar legea salarizării, în forma actuală, nu mai are nicio șansă să fie adoptată. Depunerea acesteia în Parlament a fost amânată cu două săptămâni. „Acestea confirmă că presiunea noastră funcționează, dar și că este esențial să rămâne ...

Un nou contingent de pompieri români, trimis în lupta împotriva incendiilor devastatoare din Franța

Miercuri, 29 Iulie 2026 17:30 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Miercuri, 29 iulie, cel de-al treilea contingent de pompieri români a plecat spre Franța, pentru a continua misiunea desfășurată de România în cadrul Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene.  Astfel, România și-a prelungit cu încă două săptămâni participarea la misiunea de sprijin pentru stingerea incendiilor de vegetație și fond forestier din Franța. Schimbarea efectivelor va avea loc pe 1 august, când cei 40 de pompieri români care alcătuiesc noul conting ...

Sistemul informatic al penitenciarelor, atacat de hackeri

Miercuri, 29 Iulie 2026 13:05 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Miercuri, 29 iulie, Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) a fost vizată de un atac cibernetic de tip ransomware asupra mai multor stații de lucru și servere care aparțin ANP. Echipa IT a ANP a contactat  Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC), care a intervenit pentru limitarea impactului acestui atac, fiind izolate fizic toate echipamentele. Potrivit unui comunicat al ANP, specialiștii IT ai instituției și ai DNSC lucrează pentru remedierea problemei, dar ...

Jurământul lui Hipocrate, pe 430 de voci. Ceremonia absolvenţilor Facultăţii de Medicină şi Farmacie din Galaţi - promoţia 2026

Marți, 28 Iulie 2026 17:10 | Publicat în REPORTAJ
Emoții mari, dar şi bucuria reuşitei, a unor speranțe și visuri împlinite! Asta au trăit din plin absolvenţii promoţiei 2026 a Facultății de Medicină și Farmacie din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi, la ceremonia găzduită de Sala Sporturilor. După ani de muncă și de studiu, viitoarele cadre medicale au depus jurământul lui Hipocrate și și-au făcut promisiuni de viitor. Maestru de ceremonie şi inima întregii festivităţi a fost prof. univ. dr. Aur ...

Sănătatea fierbe în unitățile spitalicești gălățene

Marți, 28 Iulie 2026 10:30 | Publicat în SOCIETATE
Cadrele medicale afiliate sindicatului SANITAS de la principalele spitale din Galaţi s-au adunat astăzi, 28 iulie, la ora 8,30, în curțile unităților spitalicești, pentru a deschide greva generală. Potrivit datelor oficiale, SANITAS Galaţi numără 1.500 de membri la nivelul judeţului nostru, dar la grevă participă aproximativ 150-200 de lucrători în sănătate. Protestul vine ca urmare a grevei de avertisment care a avut loc pe 20 iulie. Deși cadrele medicale spun că, de aceas ...

Cu permisul suspendat, a încercat să treacă frontiera cu un automarfar

Marți, 28 Iulie 2026 17:00 | Publicat în Regional
Recent, în Punctul de Trecere a Frontierei Galați - Rutier, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, pentru a intra în România, un cetățean ucrainean, de 61 de ani, șofer al unui ansamblu rutier format dintr-un cap tractor și o semiremorcă. Ambele vehicule erau înmatriculate în Ucraina. În urma verificărilor specifice efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat că bărbatul avea dreptul de a conduce autovehicule pe teritoriul României suspendat. Ucr ...

Moldoveni condamnați în Austria, descoperiți la frontiera Oancea

Marți, 28 Iulie 2026 06:00 | Publicat în Regional
Doi moldoveni, de 29 și 39 de ani, care aveau de executat mandate de arestare și erau căutați de polițiștii din Austria, au fost depistați de oamenii legii români, la frontiera Oancea. Sâmbătă, 25 iulie, în jurul orei 01.40, cei doi au ajuns în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea, solicitând efectuarea formalităților pentru a intra în țară, fiind pasageri într-un autoturism înmatriculat în Bulgaria. În urma verificărilor, polițiștii de frontieră au constatat că pe ...
Pagina 2 din 326

Atenție la apelurile false! Escrocii folosesc numărul SRI pentru a cere date și bani

Serviciul Român de Informații (SRI) avertizează asupra unei noi metode de înșelăciune prin telefon. ...

Cod portocaliu de caniculă și cod galben de furtuni. Galațiul, sub dublă avertizare meteo

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis două avertizări care vizează și județul Galați. ...

„Micul Astronom prin Univers” revine la Galați

Complexul Muzeal de Științele Naturii „Răsvan Angheluță” anunță deschiderea înscrierilor pentru cea ...

Duminică, petrecem româneşte şi greceşte în Centrul Galaţiului

Dacă n-aveţi deja planuri pentru duminică seară, ce spuneţi de o petrecere pe ritmuri tradiţionale r ...

Cu remorca neînmatriculată, la frontiera Galați

În dimineața zilei de 4 august, în jurul orei 10:30, în Punctul de Trecere a Frontierei Galați–Rutie ...

Parteneriate pentru comunitate - Sprijin pentru salvatorii care intervin în situații de urgență, vârstnici și victimele violențelor domestice

Consiliul Județean Galați investește în oameni și în fapte care contează.  "Continuăm parteneriate ...

Tuluceștiul intră într-o rețea europeană de cooperare teritorială

Comuna Tulucești a fost inclusă ca membru fondator în Gruparea Europeană de Cooperare Teritorială (G ...

OJFIR Galați: A fost publicat Ghidul pentru investiții în floricultură, plante medicinale și aromatice

Oficiul Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (OJFIR) Galați informează că pe pagina AFIR ...

Şase cluburi sportive gălăţene ar putea primi bani de la bugetul local

Cum se împart 5 milioane de lei la şase cluburi sportive vor stabili consilierii locali ai Galaţiulu ...

Autoritățile gălățene nu au identificat sursa mirosului neplăcut semnalat în mai multe cartiere din oraș

„Comisia mirosului” înființată de Prefectura Galațiului, așa cum am numit-o într-un articol publicat ...

Pozele zilei. Copacii Falezei „strigă” după ajutor

Imaginile pe care le-am considerat potrivite pentru rubrica „Poza zilei” au fost surprinse astăzi, 2 ...

Competiţii naţionale de gimnastică, în Sala Sporturilor. Proiectul „Nadia 10” ajunge şi în Galaţi

Galaţiul a fost selectat între cele zece oraşe din ţară în care Federaţia Română de Gimnastică şi Co ...

ANALIZĂ. Piața locală este prudentă înainte de decizia Moody's

Vineri seară, agenția de evaluare Moody's urmează să anunțe decizia sa în privința ratingului Români ...

Piața auto pierde teren. Înmatriculările de mașini noi au scăzut cu aproape 30% în iulie față de anul trecut

Românii au cumpărat mai puține autoturisme noi în luna iulie a acestui an, comparativ cu aceeași per ...

ANALIZĂ. Euro a urcat la 5,25 lei

O tendință de apreciere a monedelor față de euro s-a manifestat, marți, la nivel regional. BNR a an ...

Cartel ALFA cere ca DNA și DIICOT să verifice modul în care s-au închis centralele pe bază de cărbune

Confederația Națională Sindicală (CNS) Cartel ALFA semnalează, printr-un comunicat de presă, că, în ...

Din sportul gălățean. Jucătoare de tenis din Galați, primul loc la un turneu brăilean

TENIS. Gălățeanca legitimată la Clubul Dacia, Carolina Ciobotaru (foto), a dominat meciurile turneul ...

Din sportul gălăţean. Laura Iordăchescu, trofeu la turneul de tenis de la Onești

TENIS. Orașul Onești a găzduit un interesant turneu de tenis organizat sub tutela F.R. Tenis. La cat ...

Cine este noul director al Clubului Sportiv Municipal Galaţi

Cu 78 de puncte la proba scrisă şi 80 la interviu, Dragoș George Axente a fost declarat admis la con ...

Etapa a doua în ”Cupa României” la fotbal

Pe 5 august sunt programate meciurile etapei a doua naționale a ”Cupei României”, în care vor evolua ...

CATEDRA. Premiul I și mențiune pentru Colegiul Național „Costache Negri” la Boovie 2026

Boovie 2026, Ediția a XI-a, a adus Colegiului Național „Costache Negri” (CNCN) din Galați premiul I, ...

Săptămâna tainelor marinărești, la Biblioteca Estivală din Grădina Publică

Copiii și adolescenții din Galați sunt așteptați, între 3 și 7 august, la Biblioteca Estivală din Gr ...

Preşedintele României, Nicuşor Dan, deplânge moartea unui matematician gălăţean – profesorul universitar Florian Luca

Preşedintele României, Nicuşor Dan, a publicat, sâmbătă seară, pe pagina sa de Facebook, un mesaj em ...

Programul de stagii „Cartea albastră”, deschis și absolvenților de școli profesionale

Comisia Europeană a adoptat un nou set de reguli pentru programul de stagii „Cartea albastră”, care ...

Spital duhovnicesc, oază de pace și de liniște. Mănăstirea din staţiunea Lacu Sărat, după 30 de ani

Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon” din stațiunea Lacu Sărat, judeţul Brăila, a primit,  în ...

Rochii de poveste, printre opere de artă din patrimoniul gălăţean

Veritabile opere de artă – materializate în rochii – au putut fi admirate printre valoroase lucrări ...

Grădina Sfântului Ilie din cartierul gălăţean Ada Marinescu. Comunitatea, expresie a speranţei, credinţei şi dragostei

În 20-a zi a lui Cuptor, curtea Bisericii „Sfântul Proroc Ilie” din Galați s-a transfigurat într-o g ...

Cum a fost prima ediţie D’n’Bike & Run Galați

Energie, ritm şi o comunitate în mişcare. Pe două roţi, pe trotinete sau în pantofi sport, peste 200 ...

Un român a cucerit Madridul cu „apele” de oțel ale cuţitelor pe care le făureşte

Fără să se fi născut într-o familie de fierari, fără vreo nicovală moştenită ori vreun secret transm ...

Cine promovează istoria şi frumuseţile României în Luxemburg: „Architecture: Man versus Nature”

„Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg”, aflaţi ...

Tânăr gălățean, mort în Italia după ce a sărit în râu să-și salveze fratele

O familie din comuna gălățeană Matca trece printr-o dramă greu de imaginat, după ce un tânăr și-a pi ...

Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg

O spectaculoasă expoziție fotografică în aer liber poate fi vizionată, până pe 31 august 2026, pe ga ...

UPDATE. Codul portocaliu de caniculă care vizează și Galațiul, prelungit până vineri

UPDATE. Galațiul va rămâne în zilele de miercuri, joi și vineri (5, 6 și 7 august) sub cod portocali ...

Mănăstirea din Toflea susţine sute de familii defavorizate. Hrană, îmbrăcăminte și medicamente oferite săptămânal

De doi ani, Mănăstirea „Sfinţii Trei Ierarhi şi Sfântul Voievod Ştefan cel Mare” din localitatea Tof ...

Ministerul Sănătății activează măsurile pentru caniculă. Recomandări pentru populație

Județul Galați se află sub avertizare Cod galben de caniculă, iar Ministerul Sănătății a activat măs ...

Mai mult socializare decât protest. Viitorul Falezei a mobilizat, la Elice, aproximativ 200 de gălăţeni

„Mobilizare pentru viitorul Falezei”, evenimentul creat pe Facebook de PACT pentru Galaţi, a adunat ...

Ce părere au gălățenii despre evenimentele care închid traficul din centrul orașului

Evenimentele publice organizate în centrul Galațiului au adus, în ultimii ani, mii de oameni în stra ...

Galaţiul îşi premiază excelenţa, dar n-o şi păstrează. Ce ar schimba tinerii la oraşul lor?

„Doar o premiază, nu o şi păstrează...”, acesta a fost un comentariu pe care l-am primit la articolu ...

La numai 22 de ani, între Harvard și Wall Street. Gălățeanca Alexandra Mihailopol, creatoarea unei platforme-unicat pentru femeile din România

Gălățeanca Alexandra Mihailopol tocmai a fost admisă la Harvard Business School prin programul 2+2, ...

Vecinii care vor să producă împreună energie și să investească în viitorul cartierului

În timp ce tot mai mulți români caută soluții pentru facturi mai mici și o mai mare independență ene ...

Clubul umoriștilor gălățeni, în „VERVĂ” la 50 de ani. Antologie umoristică aniversară, lansată la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor

Recent, sub egida Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Galați și a Clubului Umoriștilor „VERVA” ...

Clubul de vacanță al Bibliotecii „V. A. Urechia” revine în august

Filiala nr. 2 „Paul Păltănea” a Bibliotecii Județene „V.A. Urechia” Galați organizează, în perioada ...

Săptămâna bunelor maniere, la Biblioteca Estivală din Grădina Publică

După „Ştiinţă distractivă”, „Sport, nutriţie şi sănătate”- temele săptămânilor anterioare - Bibliote ...

Fiică a meleagurilor gălățene, pe o monedă de argint emisă de BNR

Banca Națională a României (BNR) lansează în circuitul numismatic, începând cu data de 27 iulie, o m ...

Tot cu „avioane” pe hârtie! Ce au decis autorităţile de mediu cu privire la aeroportul Galaţi-Brăila

„Planul Urbanistic Zonal «Aeroport Internaţional Galaţi-Brăila», cu amplasamentul în comunele Lieşti ...

Ce concedii își mai permit gălățenii și cât sunt dispuși să cheltuiască. Vacanța se face anul acesta cu calcule la leu

Pentru unii gălățeni, bagajele de vacanță sunt deja pregătite. Pentru alții, planul de concediu a ră ...

Ce nu are acum Faleza Dunării şi ar putea avea în 2028. O tiroliană, pe lista dorinţelor

O Faleză a Dunării modernizată şi accesibilă, stabilă şi ferită de inundaţii, cu o zonă pietonală „u ...

UPDATE. Sălile de jocuri de noroc rămân în oraş. Vot final în Consiliul Local

Cu 14 voturi „pentru”, 4 „împotrivă” şi 4 abţineri, Regulamentul privind autorizarea, amplasarea și ...

O gălățeancă a ajuns la închisoare într-un dosar de grup infracțional organizat

O femeie de 38 de ani din Galați a fost găsită de polițiști și dusă la închisoare, după ce Tribunalu ...

26 de noi polițiști la IPJ Galați, pregătiți pentru intervențiile din stradă

Cei 26 de agenți de poliție încadrați recent la Inspectoratul de Poliție Județean Galați au trecut d ...

Șofer cu un permis prea „mic” pentru un ansamblu rutier atât de mare

Marți dimineață, 28 iulie, în jurul orei 9.00, un echipaj al poliției de frontieră de la Foltești, a ...

Primele arestări în dosarul fraudelor cu pensii care a vizat și Galațiul. Gaură de peste 12 milioane de lei în banii publici

Trei dintre inculpații din dosarul în care ani de muncă ar fi fost „fabricați” pe hârtie pentru pens ...

O gălăţeancă a câştigat „Trofeul Tinereții” la Amara

Gălăţeanca Briana-Ioana Gușu este marea câştigătoare a Festivalului „Trofeul Tinereții” Amara 2026. ...

Caravană de screening pulmonar gratuit în Galați. Numărul cazurilor de tuberculoză din județul nostru, peste media națională

Începând de marți, 4 august, locuitorii din mai multe comunități ale județului Galați vor avea acces ...

Scurtmetraje româneşti premiate, la Teatru pe Ţeavă

O seară dedicată cinematografiei românești contemporane va fi găzduită vineri, 7 august, începând cu ...

Peste 130 de copii cu dizabilități din Galați vor beneficia de terapii și servicii de recuperare printr-un nou proiect

Un nou proiect destinat copiilor cu dizabilități din județul Galați își propune să aducă mai aproape ...

Spider Solitair – un joc de cărți relaxant care îți pune mintea la contribuție

Spider Solitair este varianta cea mai populară a jocurilor de solitaire. Este favorita oamenilor car ...

Ce se întâmplă în casă când afară sunt 38 de grade și tu setezi aerul la 18

August e luna în care aerul condiționat trece de la „moft" la „necesitate". Temperaturile depășesc f ...

Rutina de styling care chiar economisește timp și păstrează părul îngrijit

Când programul devine aglomerat, iar oglinda cere soluții rapide, rutina de coafat trebuie să fie ma ...

Pastile slăbit - cât de mult ajută într-o dietă VLCD?

Mulți oameni ajung la un moment dat să caute o scurtătură - ceva discret, simplu, care să rezolve pr ...