Cezar Oană

Cezar Oană

Nutriționiștii avertizează: Ciucă exagerează cu fibrele culturale

Sâmbătă, 02 Decembrie 2023 00:00 | Publicat în MAGAZIN
* Cu nedisimulată și nejustificată mândrie, vă anunț ritos și respectuos că azi este sâmbătă. Dar mai important decât acest detaliu aproape nesemnificativ este faptul că mulți români sărbătoresc Revelionul Ospătarilor Patrioți. De Ziua Națională a românilor, îndrăgitul patriot ecvestru Iulian Bulai și-a dat în petic. Practic, a încercat, pentru a câta oară, să intre în Alba Iulia, călare, cu ajutorul mârțoagei cu care a apărut și pe feisbuc. Din fericire, parl ...

"Țara mea", de Mine Însuți

Vineri, 01 Decembrie 2023 08:38 | Publicat în MAGAZIN
E ziua ei, a României. Încă se ține bine. Țara, de ea fac vorbire scrisă. Aș vorbi eu chiar și 3 minute, precum moara hodorogită despre România, dar nu mă pricep la slovele festive. Bașca n-aș vrea să creadă Iohannis sau epigonii săi că-ncerc să-i fac concurență retorică și oratorică neloială. Păi, unde ne trezim aicea, la Dubai, în safari, sau în târgul în care "se râde" precupeața care vinde simțul ridicolului la suprapreț?! Pe asta am auzit-o la noi, în piaț ...

"Capre diem" (Lenuța Udrea, blondă titrată)

Joi, 30 Noiembrie 2023 00:00 | Publicat în MAGAZIN
Drumul către libertate e varianta prescurtată a celui care duce către Iad. Mă refer, desigur, la Iadul Alb. Drumul spre libertate este şi el pavat și asfaltat. Cu intenții şi mai bune decât cele cu care suntem obișnuiți. Dacă nu mă credeți, întrebați-i pe apropiații Elenei Udrea. Domnul Băsescu este unul dintre ei, da' vă rog eu să nu-i ziceți că sugestia îmi aparține! Vă mulțumesc pentru înțelegere! Elena Udrea vrea să i se dea drumul din pușcărie. Nimic anormal. ...

La Klausland a fost împodobit ficusul

Miercuri, 29 Noiembrie 2023 00:00 | Publicat în MAGAZIN
* Vine Crăciunul! Nu chiar acum, dar vine. Nu m-ar mira ca această "nenorocire" să-l prindă pe Iohannis în țară. Și mă refer, culmea, la România.La Klausland se vând deja brazi, dar mai ales ficuși numa' buni de împodobit, la fetițe, cât și băieți. Pe adresa redacției era cât pe ce să primesc întrebarea "Ce-i ăla Klausland?" Mă prefac că nu-mi dau seama la băutură și răspund: Klausland este magazinul în care intri cu atenție și îngrijorare, ca-n România, și ie ...

Cine n-are cheș sau Cherecheș, poate fugi și cu cardul

Marți, 28 Noiembrie 2023 00:00 | Publicat în MAGAZIN
* L-au pus ăștia de la DNA pe Vlăduț Voiculescu sub lupa cercetării, pardon de ambiguitate, dar încă n-am aflat de ce i s-a sleit omului supa aia. Pe vremea în care era ministru al sănătății precare, Vlad Voiculescu de la USR era atât de obosit, extenuat, dedicat și istovit de munca în folosul comunității, încât a fost nevoit să pună pe feisbuc o poză cu chinul său, poză în care se putea observa o farfurie îndoielnică și vai de capul ei, cu o biată supă care, din ca ...

Daltoniștii din Galați sunt sub cod roșu

Luni, 27 Noiembrie 2023 00:00 | Publicat în MAGAZIN
A venit iarba! Pardon, iarba și-a intrat în drepturi!Vă rog respectuos să-mi iertați mugetul! Din păcate, nu m-am putut abține. Dacă, Doamne ferește, nu intram la timp pe internet, e greu de presupus c-aș fi aflat că "iarna a venit în forță".Despre Galați se spune, și nu de ieri, de azi, că este orașul de la poalele Turnului de televiziune de lângă bătrânul fluviu. Ieri, pe când se îngâna noaptea minții cu ziua mondială a energiei termice, am aflat încă o dată că G ...

Cîțu ar putea pleca la Întorsătura Bulăului

Sâmbătă, 25 Noiembrie 2023 00:00 | Publicat în MAGAZIN
Klaus și Carmen, în fața icoanei făcătoare de minuni de sezon:- Doamne, fă, Doamne, o minune!- Și pentru mine una!- Deci, Doamne, te rog, în total 3!- Care trei, că-s două?!- Ei, lasă, dragă Carmen, că io m-am rugat și ieri. Îmi e dator cu încă una.- Aha, deci iartă-mă, Doamne, pentru că m-am pripit, smintindu-mi aproapele, că n-am știut de faza asta! Recunosc, nu știu, dar nici mâna pe prognoză nu vreau săpun! Pardon, să pun!Cred că cineva își exersează ironia pe ...

Ciolacu are licență poetică Pro de antrenor

Vineri, 24 Noiembrie 2023 00:00 | Publicat în MAGAZIN
* Zilnic, presa remarcă și consemnează câte o "răsturnare de situație". Dincolo de folosirea cu obstinație a acestei expresii, fără recomandarea medicului de redacție, mă macină o întrebare: ce-o fi în sufletul cititorilor din Caracal, când află că s-a mai răsturnat o situație?!* Nici n-a apucat Edi Iordănescu să-și tragă sufletul și să se bucure cum se cuvine de calificarea echipei naționale de fotbal a României la Campionatul European, că Marcel Ciolacu s-a și apu ...

Avem generali și șampon să ne punem și-n cap

Joi, 23 Noiembrie 2023 00:00 | Publicat în MAGAZIN
* În timp ce premierul Marcel căuta PNRR-ul în carul cu fân răsturnat în Piața Centrală din Caracal, noi băteam Elveția. Nu neapărat noi toți, ci doar echipa națională de fotbal a României. Cu acest prilej, Mihai Stoichiță și-a amintit că cea mai bună apărare este atacul de panică, fapt pentru care a mai rostit un clișeu istoric în aerul expirat, în prezența iscoditorilor din presa de sport. România - Elveția 1-0, rezultat care a calificat echipa noastră națională ...

La Arad au apărut lentilele de contact sexual

Miercuri, 22 Noiembrie 2023 00:00 | Publicat în MAGAZIN
* Un proverb relativ vechi spune că "Omul sfințește focul". Iar când nu reușește să facă asta, omul cheamă organele abilitate, prin apel la 112.O soție de pompier din Arad a incendiat de cinci ori gospodăriile vecinilor, doar ca să-i vadă pe pompieri cum vin să stingă focul.Un alt fetiș al doamnei era să-i privească pe salvatori prin lentile de contact sexual "Pompierre Cardin".* Ministerul Culturii a anunțat că trimite Corpul de Control la Bojdeuca lui Ion Creangă, pentru ...
Pagina 67 din 85

Gălățean reținut după postări rasiste și antisemite pe rețelele sociale

Un bărbat de 35 de ani, din comuna Independența, a fost reținut pentru 24 de ore, după ce ar fi publ ...

Hochei. „Micii mari gladiatori” de la Dunărea Galați - locul al doilea la un turneu internațional din Polonia

În weekendul trecut a avut loc la Sanok, în Polonia, primul tur al competiției internaționale „Carpa ...

Câştigătoarele Galei HOP, invitate la Festivalul Naţional de Comedie de la Galaţi

Teatrul Dramatic „Fani Tardini” continuă tradiţia de a aduce pe scena Festivalului Național de Comed ...

Femeie din Galați, prinsă când ridica un colet în care era o armă

O femeie de 40 de ani, din comuna Gohor, județul Galați, a fost prinsă de polițiști în timp ce ridic ...

Informații online false, despre alimente retrase și boli la animale

Informații false despre presupuse retrageri sau rechemări de produse alimentare, dar și despre focar ...

Salonul Auto GAS2026, de 15 ani cel mai mare Salon Auto din România

11-13 Septembrie, Faleza Superioară Galați, intre parcul Viva si Elice Galați Auto Show (GAS) revin ...

Zeci de cazuri, lunar, de fraude cu credite bancare. Cum sunt păcăliți românii

Anul acesta, consumatorii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniu ...

Castraveți gratis la Matca. Cum a ajuns un fermier să-și dea marfa pe nimic celor care vin la cules

Un fermier din Matca, județul Galați, a ajuns să ofere gratis castraveții din solar, după ce prețul ...

Demisie din Consiliul Local al municipiului Galaţi

Social-democrata Silviana Ciupercă a demisionat din funcţia de consilier local al municipiului Galaţ ...

Reparaţii pe Viaductul uitat al Galaţiului

„Viaductul uitat al Galaţiului”, aşa se intitula articolul publicat în ediţia din 2 iulie 2026 a zia ...

Cine i-a furnizat Primăriei Galaţi jardinierele de 12.490 de lei bucata

Publicată la rubrica „Poza zilei”, ştirea despre noile jardiniere stradale, achiziţionate de Primări ...

Misiune oficială a Consiliului Judeţean Galaţi în Franţa. Cine pleacă şi cât costă deplasarea

După turneul de promovare a județului Galați și de cooperare economică în Statele Unite, desfăşurat ...

Dacă e septembrie, e zi liberă la ENGIE. Toate centrele, închise pe 11

Toate centrele de relații cu clienții ENGIE din țară, inclusiv din Galați, vor fi închise vineri, 11 ...

BNS solicită anchetă parlamentară în domeniul energiei și gazelor

Blocul Național Sindical (BNS) trage din nou un semnal de alarmă, prin intermediul unui comunicat, c ...

„Să nu renunțăm”. Directorul general al Liberty, mesaj către salariații combinatului de Ziua Siderurgistului

Directorul general al combinatului siderurgic gălățean, Aida Nechifor, a transmis, marți, 8 septembr ...

Protest spontan de Ziua Siderurgistului la Galaţi

Angajații Liberty Galați au întâmpinat Ziua Siderurgistului cu un protest spontan, în fața Prefectur ...

Theodosios Paralikas, noul antrenor al CSM Galați

Echipa masculină de baschet CSM Galați va aborda noul sezon al Ligii Naționale cu un nou antrenor pr ...

Ultimele două achiziții pentru Oțelul. Întăriri pentru apărare și la mijloc

SC Oțelul Galați și-a completat lotul cu doi jucători străini, ambii prezentați oficial de clubul ro ...

La Galați, „Cupa Dacia” la tenis de câmp – ediția a 25-a

În organizarea clubului de tenis cu același nume, la Galați s-au disputat meciurile celei de-a 25-a ...

VOLEI. Coordonator din Polonia transferat la CSM Arcada

Cel mai recent transfer la CSM Arcada este polonezul Kajetan Kubicki. Un jucător de 23 de ani și jum ...

Fosta directoare a Liceului Tehnologic Nr. 1 Corod îl acuză de hărţuire pe primarul comunei

Început de an școlar cu scandal la Liceul Tehnologic Nr. 1 din comuna Corod, județul Galați. Prof. A ...

Un nou început, la Seminarul Teologic „Sfântul Andrei” - Galați

535 de elevi s-au întâlnit, luni -  7 septembrie 2026, la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Andrei ...

Cum a fost, la Galaţi, prima zi din anul şcolar 2026-2027

Emoțiile unui nou început sau bucuria revederii, cam așa poate fi definită ziua de luni, 7 septembri ...

Bursele elevilor în anul școlar 2026-2027. Câți bani primesc și cine poate beneficia

Elevii ar urma să primească și în anul școlar 2026-2027 burse după aceleași reguli ca anul trecut. M ...

Gălăţeni, la capătul răbdării: „Nu mai putem tolera îngrămădirea pe rutele ocolitoare, lungi și costisitoare”

„Conștienți de eforturile de modernizare pe care le face municipalitatea, am așteptat, cu înțelegere ...

Poveste poliţistă în Cartierul Dunărea. O gălăţeancă a câştigat concursul organizat de Ministerul de Interne

Aurelia Ledaru, plutonier în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Galați, a fost desemn ...

„Loggia di Galazzi”, prima lojă masonică din spațiul românesc. Aspecte istorice ale francmasoneriei la Dunărea de Jos

Dintr-o perspectivă ştiinţifică, francmasoneria reprezintă și acum o latură a istoriei autohtone și ...

Din Jorăşti, la performanţa sportivă şi şcolară. Povestea de succes a Larisei şi a lui Roberto Tufă

„Larisa Tufă este o tânără handbalistă care a fost remarcată pentru calitățile sale la nivel naționa ...

„Mădălinii”, din Piscu şi Focşani, în lumea largă. Povestea familiei de vloggeri din „Călătorind pe Roți”

Nu mai puţin de 30.000 de abonaţi au sărbătorit, în urmă cu doar câteva zile, Mădălina şi Mădălin Al ...

Aleasă Miss Jura, o gălăţeancă are şansa de a concura pentru Miss Franța. Théodora Dragomir-Perrodin are nevoie de susţinere

Născută în Galaţi, Théodora Dragomir-Perrodin a fost aleasă Miss Jura 2026 și concurează acum la tit ...

Un român a cucerit Madridul cu „apele” de oțel ale cuţitelor pe care le făureşte

Fără să se fi născut într-o familie de fierari, fără vreo nicovală moştenită ori vreun secret transm ...

Cine promovează istoria şi frumuseţile României în Luxemburg: „Architecture: Man versus Nature”

„Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg”, aflaţi ...

Fundația „Fapte Bune” a început construcția unei case pentru o mamă care creşte singură doi copii

Adina este o mamă greu încercată de viață, dintr-o comună gălățeană. Femeia își crește singură cei d ...

Medicina de urgență își dă întâlnire la Galați. Patru zile de prezentări și workshopuri

Profesioniști din medicina de urgență se întâlnesc la Galați, în cadrul EMERGal, o conferință dedica ...

Aria tematică „PermaZumzăit”, inaugurată, miercuri, la Grădina Botanică

Asociația Parteneriatul Global al Apei din România și Complexul Muzeal de Științele Naturii „Răsvan ...

Polițiștii gălățeni, cu ochii pe școli la început de an

Noul an școlar începe cu emoții pentru copii, griji pentru părinți și, ca în fiecare toamnă, cu mai ...

Proiectul-unicat al Galațiului care poate „repara” Dunărea navigabilă. „Hub-ul” gălățean de la malul fluviului, ignorat de autorități

Fără nicio îndoială, Galațiul are cea mai mare concentrație din țară de specialiști în navigație, în ...

Cât sunt dispuși gălățenii să strângă cureaua pentru a face economie la curent

Seceta și nivelul foarte scăzut al Dunării au pus România într-o situație complicată din punct de ve ...

Ce părere au gălățenii despre evenimentele care închid traficul din centrul orașului

Evenimentele publice organizate în centrul Galațiului au adus, în ultimii ani, mii de oameni în stra ...

Salonul de toamnă, o expoziție sub semnul lirismului

Așteptat cu interes de publicul iubitor de artă de la Dunărea de Jos, Salonul de toamnă al Filialei ...

Diversitate artistică la Galeria „Nicolae Mantu”: Salonul de Toamnă al UAPR - Filiala Galaţi

Noua ediție a „Salonului de Toamnă” adună pe simezele Galeriei de Artă „Nicolae Mantu” din Galați 39 ...

Artist gălăţean, premiat de Ministerul Culturii din Republica Moldova

Pentru lucrarea „Despre rocadă”, artistului plastic gălăţean Constantin-Adrian (Cornel) Corcăcel i-a ...

Carnet cultural gălăţean. Ultima zi a expoziţiei „acasă”

Pe 2 septembrie este ultima zi în care puteţi vizita expoziţia „acasă” a pictorului Neluș Oană. Iată ...

O grădină de bloc și șase polițiști locali. Reclamaţii de hărţuire şi abuz privind spaţiile verzi

În aceeaşi zi de 13 august, la interval de numai o oră, o gălăţeancă din cartierul I.C Frimu s-a tre ...

Cazurile de violență asupra femeilor care au zguduit Galațiul în 2026: victime bătute, sechestrate și amenințate

Femei bătute, amenințate, răpite, sechestrate sau atacate în plină stradă. Unele au ajuns la spital, ...

Containerele inteligente au ieşit din garanţie. Cele mai multe nici nu au fost puse în funcţiune

Bun găsit în Galaţiul situaţiilor cel puţin curioase, dacă nu paradoxale! În care autorităţile local ...

Galațiul, oraș verde sau oraș de beton? Cum văd gălățenii schimbarea la față a municipiului

Odată cu lucrările de modernizare a Falezei Dunării, una dintre zonele cele mai iubite ale Galațiulu ...

UPDATE: Bărbatul care și-a urmărit cumnatul cu un cuțit în trafic a fost reținut

UPDATE: Unul dintre bărbații implicați în scandalul surprins duminică seară în trafic, la Cuza Vodă, ...

Bătaie în stradă, după un conflict online. O fată de 12 ani, agresată de patru adolescente

Un conflict început pe rețelele de socializare a ajuns să se transforme într-o bătaie între minore, ...

Un adolescent s-a ales cu dosar penal după o plimbare cu mopedul

Un adolescent de 17 ani din Galați a fost prins în noaptea de joi spre vineri, pe strada Roșiori, în ...

De la arest la domiciliu, la arest preventiv, pentru minorul care a înjunghiat un tânăr în Micro 20

Minorul care, la sfârșitul lunii august, ar fi înjunghiat un tânăr într-un parc din Micro 20 a ajuns ...

„Hoinari prin Munți” ajunge la Galați. Povestea aventurierilor care sfidează vârsta

Gălățenii vor putea vedea, din 11 septembrie, documentarul „Hoinari prin Munți”, povestea lui Dinu ș ...

Poza zilei. Dunărea continuă să scadă la Galați

Este a treia lună consecutivă în care Dunărea înregistrează debite aflate mult sub normalul perioade ...

Surorile Cristina şi Alexandra din Galaţi au întors patru scaune şi inimile tuturor celor de acasă, la „Vocea României” (VIDEO)

Surorile Cristina Boghici şi Alexandra Bordei, din Galaţi, au oferit finalul de senzaţie al primei e ...

China: Tinerii care devin „copii” pentru vârstnicii singuri

China a găsit o soluţie inedită pentru singurătatea vârstnicilor: compania unor tineri care merg în ...

Boom-ul delivery-ului transformă industria ambalajelor din România

Comenzile de mâncare livrată la domiciliu au crescut constant în ultimii ani în România, iar acest t ...

Presiunea diferită între punți, detaliul care încurcă anvelopele de iarnă între sezoane

Schimbi roțile, pleci din vulcanizare și mașina pare brusc mai rigidă sau mai nesigură în viraje. De ...

Implant dentar Straumann și adiție osoasă: când pot fi necesare ambele proceduri

Un implant are nevoie de os suficient în poziția în care urmează să fie inserat, însă pierderea unui ...

Picioarele mici au nevoie de alegeri mari

  Există o diferență uriașă între a cumpăra încălțăminte pentru un copil și a cumpăra încălțăminte ...