Tatiana Dumitru

Tatiana Dumitru

România riscă penalități de 15 miliarde de euro

Sâmbătă, 16 Mai 2026 12:00 | Publicat în Bani Europeni
România se află într-un punct critic în ceea ce privește implementarea Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Potrivit unei informări discutate în ședința de Guvern de joi, statul român riscă să plătească penalități de până la 15 miliarde de euro, din cauza reformelor neîndeplinite, în condițiile în care restul de plată pe care îl mai are de încasat este de aproximativ 13 miliarde de euro, informează HotNews.ro. Cu doar trei luni înainte de încheier ...

Specialiști din mai multe țări, reuniți la Galați

Vineri, 15 Mai 2026 11:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Universitatea Internațională "Danubius" organizează, în perioada 15-16 mai 2026, cea de-a XXI-a ediție a Conferinței Internaționale privind Integrarea Europeană - Realități și Perspective (EIRP 2026), eveniment dedicat provocărilor și oportunităților emergente din domeniul educației. Tema din acest an, „Emergent Global Issues in Education: Rising to the Challenges and Embracing the Opportunities”, reflectă preocupările actuale ale mediului academic internațional în conte ...

Conflict juridic între Parlament și Guvern, pe ordonanţa de înzestrare a armatei

Vineri, 15 Mai 2026 09:00 | Publicat în SOCIETATE
Relațiile instituționale dintre Parlament și Executiv au intrat într-o etapă de blocaj juridic, după ce Biroul permanent al Senatului a decis sesizarea Curții Constituționale a României (CCR). Măsura vizează existența unui posibil conflict juridic de natură constituțională, generat de procedura de adoptare a Ordonanței de Urgență 38/2026, act normativ care reglementează programul strategic SAFE pentru înzestrarea armatei, scrie Digi24. Esența conflictului rezidă în modul ...

Pasionații de ciclism, invitați la GalBikeFest

Vineri, 15 Mai 2026 10:00 | Publicat în Regional
Pasionații de mișcare și natură sunt invitați sâmbătă, 16 mai, începând cu ora 11:00, la o nouă ediție a GalBikeFest. Evenimentul, organizat de Asociația GAL Covurlui, propune o experiență unică de explorare a peisajelor pitorești de pe raza comunelor Suceveni și Oancea, într-o atmosferă relaxată de festival. Traseul din acest an promite să fie unul „de poveste”, oferind participanților ocazia de a descoperi două arii naturale protejate, de o frumusețe rară, înce ...

PSD pune condiții pentru o viitoare guvernare

Joi, 14 Mai 2026 08:30 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Liderii Partidului Social Democrat (PSD) s-au reunit miercuri în ședința Biroului Permanent Național pentru a stabili mandatul cu care delegația partidului va merge la consultările de la Palatul Cotroceni privind formarea viitorului guvern. Deși social-democrații susțin că sunt deschiși negocierilor, două variante sunt excluse categoric: revenirea lui Ilie Bolojan în fruntea Executivului și o eventuală alianță cu AUR. Potrivit surselor politice citate de Digi24.ro, în cadrul ...

Atelier gratuit despre conturi și plăți online

Joi, 14 Mai 2026 11:00 | Publicat în SOCIETATE
Biblioteca Județeană „V.A. Urechia” organizează, cu sprijinul Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Galați, o nouă sesiune practică dedicată utilizării serviciilor digitale. Evenimentul va avea loc vineri, 15 mai, de la ora 10.30, la sediul C.A.R. Pensionari din strada Domnească nr. 53. Tema întâlnirii este „Conturi și plăți online pentru utilități”, participanții urmând să afle informații utile despre folosirea conturilor de utilizator ale operatorilor de telefo ...

Palatul Copiilor, închis din cauza riscului seismic. O bijuterie arhitecturală care se scufundă

Miercuri, 13 Mai 2026 19:00 | Publicat în EDUCAŢIE
După două zile de tăcere și răspunsuri evazive care au învăluit Palatul Copiilor într-un mister inutil, „Viața liberă” a reușit să pună cap la cap piesele puzzle-ului. Ceea ce părea a fi o decizie subită a conducerii instituției s-a dovedit a fi, în realitate, o măsură impusă de autoritățile de control. Lacătul a fost pus pe poarta Casei Robescu nu din dorința de a grăbi vacanța, ci pentru că edificiul nu mai prezintă siguranță pentru copii și profesori. Lumin ...

Obiceiuri care salvează podoaba capilară. Metode naturale pentru întărirea rădăcinilor

Sâmbătă, 16 Mai 2026 16:00 | Publicat în SOCIETATE
Părul este un simbol al vitalității, însă stresul, schimbările de sezon sau oboseala îl pot face să-și piardă strălucirea și să cadă mai mult decât de obicei. În loc să ne îngrijorăm, putem privi în grădina naturii, unde găsim soluții blânde care hrănesc scalpul și trezesc la viață firele adormite. O primă etapă importantă este masajul regulat al capului cu uleiuri vegetale călduțe, precum cel de ricin sau de brusture, care pun sângele în mișcare și aduc nu ...

Spălatul pe mâini, cel mai bun scut pentru sănătate

Duminică, 17 Mai 2026 09:30 | Publicat în SOCIETATE
Mâinile noastre ating mii de lucruri în fiecare zi, de la clanțele ușilor până la bani sau sacoșele de cumpărături. Fără să ne dăm seama, adunăm pe piele o mulțime de musafiri nepoftiți, care ne pot îmbolnăvi dacă ne atingem ochii sau gura. Spălatul pe mâini nu este doar o regulă învățată la școală, ci şi cea mai simplă și ieftină metodă prin care ne putem proteja sănătatea fără să apelăm la medicamente. Este foarte important să trecem pe la chiuvetă ime ...

Secretele unei danturi sănătoase prin alimentație corectă

Duminică, 17 Mai 2026 11:00 | Publicat în SOCIETATE
Zâmbetul strălucitor reprezintă oglinda sănătății noastre interioare, însă acesta este supus zilnic unor agresiuni pe care de multe ori nici nu le bănuim. Multe dintre alimentele pe care le considerăm binefăcătoare pentru organism se dovedesc a fi adevărate provocări pentru rezistența smalțului dentar. De exemplu, citricele consumate în exces, deși aduc un aport prețios de vitamine, eliberează acizi care înmoaie treptat stratul protector al dintelui, lăsându-l vulnerabil ...
Pagina 11 din 212

Poza zilei. Stație de încărcare pentru mașini electrice pusă la pământ, lângă Palatul Justiției

După bănci și coșuri de gunoi rupte sau smulse din pământ, gunoaie aruncate peste tot sau stații de ...

Școala de Vară „Micul naturalist”, la Complexul Muzeal de Științele Naturii

Copiii cu vârste între 8 și 12 ani sunt invitați, în perioada 19-21 august, să descopere lumea vie î ...

APDM draghează în porturile Galațiului, pentru accesul în siguranță al navelor maritime

Porturile maritime din Galați, Brăila și Tulcea nu se confruntă, deocamdată, cu probleme cauzate de ...

Ce se întâmplă cu cardul de sănătate de la 1 septembrie. Un alt document îi va lua locul

Cardul de sănătate nu dispare peste noapte, de la 1 septembrie 2026, însă începe o nouă etapă în car ...

Duminică, 16 august, Doamna Maria Brâncoveanu întregește soborul Martirilor Brâncoveni

Între cele 16 modele de jertfelnicie, confirmate ca Sfinte de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ro ...

6.000 de spectatori, la concertul „Madrigal la Răsărit”

6.000 de spectatori din toate colțurile țării au participat, sâmbătă dis-de-dimineață, la concertul ...

Ce electrocasnice folosite zilnic consumă curent chiar și atunci când sunt oprite

Televizorul, consola, imprimanta sau aparatul de cafea pot continua să consume energie chiar și atun ...

Sfânta Maria Mare și Sfânta Maria Mică. Care este diferența și când se spune „La mulți ani”

Astăzi, 15 august, este Sfânta Maria Mare, una dintre cele mai importante sărbători din calendarul c ...

Cine vrea să modernizeze cele mai năpăstuite străzi din Galaţi. Contract de aproape 14 milioane de lei

Cinci asocieri de firme îşi dispută un contract, cu o valoare estimată de 13.968.449 de lei fără TVA ...

Poza zilei. Girafa din Micro 13

Simpatică foc! Aşa ni s-a părut girafa care, în mod sigur, le va atrage atenţia prichindeilor care v ...

Centru de îngrijiri paliative, în construcţie la Spitalul „Buna Vestire”. Investiţie cu bani europeni

Lucrările pentru înființarea unei secții moderne de îngrijiri paliative la Spitalul Clinic de Obstet ...

Cât de repede au început lucrările de modernizare la şcoala pentru care s-au bătut zece ofertanţi

Concurenţă, nu glumă, pentru un contract cu o valoare estimată de 9.566.102 de lei fără TVA! Nu mai ...

ACCIZĂ. Guvernul reduce prețul motorinei cu 68 bani/litru, până la sfârșitul lunii august

Ministerul Finanțelor reduce temporar cu 20% acciza la motorina standard, în perioada 16-31 august, ...

Mugur Isărescu: „Cursul euro este mai flexibil”

Mugur Isărescu a declarat joia aceasta, la prezentarea raportului asupra inflației, că parcursul leu ...

Analiza financiară. Leul a profitat de scăderea inflației

Faptul că rata anuală a inflaţiei a scăzut în iulie, conform INS, la 8,2%, de la 10,4% în iunie, a f ...

ANALIZĂ. BNR a menținut rata de referință la 6,50%

Banca Națională a decis, luni, să mențină dobânda de politică monetară la 6,50%/an, valoare identică ...

Sporting Liești, din nou cu parcurs foarte bun în Cupa României. Victorie clară pe terenul CSM Adjud

Echipa din Liești continuă parcursul foarte bun din Cupă. Început în sezonul trecut cu trei victorii ...

Oțelul și Sporting Liești și-au aflat adversarele din Cupa României

Cele două reprezentante ale județului Galați rămase în cursa pentru grupele Cupei României și-au afl ...

FOTBAL. Noi transferuri pentru Oțelul II

Oțelul II își completează lotul pentru noul sezon al Ligii a III-a de fotbal, principala noutate fii ...

Juniorii gălățeni, medaliați la ”Naționalele” de kaiac-canoe

Baza nautică de la Bascov a găzduit, zilele trecute, ultimele două competiții de kaiac-canoe din ace ...

A doua sesiune a bacalaureatului. Peste 800 de absolvenţi gălăţeni intră, de luni, în examene

Potrivit Inspectoratului Şcolar Judeţean, pentru susţinerea celei de-a doua sesiuni a examenului naț ...

„Micul Astronom prin Univers” revine la Galați

Complexul Muzeal de Științele Naturii „Răsvan Angheluță” anunță deschiderea înscrierilor pentru cea ...

Echipa „Vox Machina” a elevilor de la CNMK, premiată la Festivalul Boovie 2026

Echipa „Vox Machina” de la Colegiul Național „Mihail Kogălniceanu” Galați a obținut Locul I - catego ...

”ByteForce”, în semifinalele unei competiții internaționale de robotică

La doar câteva săptămâni după câștigarea celei mai prestigioase distincții din cadrul FIRST Tech Cha ...

Dansul care uneşte comunitatea. Spectacol în piaţeta de la Biserica Greacă (FOTO)

Piaţeta de la Biserica Greacă a fost pur şi simplu neîncăpătoare pentru numărul mare de gălăţeni car ...

O familie din Galați își plânge câinele mort în chinuri. Proprietarii susțin că animalul ar fi fost otrăvit în curtea casei

Pentru o familie din Galați, curtea casei a devenit locul unei amintiri dureroase. Proprietarii pove ...

Jurământul lui Hipocrate, pe 430 de voci. Ceremonia absolvenţilor Facultăţii de Medicină şi Farmacie din Galaţi - promoţia 2026

Emoții mari, dar şi bucuria reuşitei, a unor speranțe și visuri împlinite! Asta au trăit din plin ab ...

Spital duhovnicesc, oază de pace și de liniște. Mănăstirea din staţiunea Lacu Sărat, după 30 de ani

Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon” din stațiunea Lacu Sărat, judeţul Brăila, a primit,  în ...

Un român a cucerit Madridul cu „apele” de oțel ale cuţitelor pe care le făureşte

Fără să se fi născut într-o familie de fierari, fără vreo nicovală moştenită ori vreun secret transm ...

Cine promovează istoria şi frumuseţile României în Luxemburg: „Architecture: Man versus Nature”

„Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg”, aflaţi ...

Tânăr gălățean, mort în Italia după ce a sărit în râu să-și salveze fratele

O familie din comuna gălățeană Matca trece printr-o dramă greu de imaginat, după ce un tânăr și-a pi ...

Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg

O spectaculoasă expoziție fotografică în aer liber poate fi vizionată, până pe 31 august 2026, pe ga ...

„Pungi antirisipă” într-o rețea de supermarketuri (și) din Galați

Lidl România a introdus în magazinele sale „Punga antirisipă”, o nouă inițiativă menită să contribui ...

Blocarea sistemului informatic al CNAS, un carusel al frustrărilor

„Nu pot să vin zilnic la farmacie să văd dacă pot să îmi iau medicamentele!”, ne-a spus, luni, o găl ...

Pilda vindecării lunaticului. Rugăciune, credință și post la Dunărea de Jos

În a X-a duminică de la Rusalii, la Sfânta Liturghie, în Catedrala Arhiepiscopală din Galați, și nu ...

Dezinsecţie la sol, trei nopţi la rând. Primăria ne recomandă să închidem ferestrele

Primăria municipiului Galați a anunţat că, în perioada 10 – 12 august 2026, între orele 22.00 și 06. ...

Ce părere au gălățenii despre evenimentele care închid traficul din centrul orașului

Evenimentele publice organizate în centrul Galațiului au adus, în ultimii ani, mii de oameni în stra ...

Galaţiul îşi premiază excelenţa, dar n-o şi păstrează. Ce ar schimba tinerii la oraşul lor?

„Doar o premiază, nu o şi păstrează...”, acesta a fost un comentariu pe care l-am primit la articolu ...

La numai 22 de ani, între Harvard și Wall Street. Gălățeanca Alexandra Mihailopol, creatoarea unei platforme-unicat pentru femeile din România

Gălățeanca Alexandra Mihailopol tocmai a fost admisă la Harvard Business School prin programul 2+2, ...

Vecinii care vor să producă împreună energie și să investească în viitorul cartierului

În timp ce tot mai mulți români caută soluții pentru facturi mai mici și o mai mare independență ene ...

Pictorul Neluș Oană, la a șaptea expoziție personală deschisă la Galați. Poeme cromatice aduse „acasă”

Stabilit din 1989 în Australia, la Melbourne, dar prezent din 2003 aproape în fiecare vacanță de var ...

Muzeul „Teodor Cincu” din Tecuci şi-a stins luminile arhitecturale

Deşi luminile arhitecturale pun în valoare şi adaugă farmec monumentalei clădiri a Muzeului de Istor ...

PORTRET. Adevărat ospăț vizual oferit de Vasile Trandafir, un acuarelist redutabil

Cu creația plasticianului Vasile Trandafir gălățenii s-au întâlnit în octombrie – noiembrie 2025, câ ...

Descoperire arheologică la Băleni. Ritualuri funerare de acum 5.000 de ani

„O cercetare arheologică preventivă desfășurată la Băleni, județul Galați, în punctul Movila/Kurganu ...

Galațiul, oraș verde sau oraș de beton? Cum văd gălățenii schimbarea la față a municipiului

Odată cu lucrările de modernizare a Falezei Dunării, una dintre zonele cele mai iubite ale Galațiulu ...

Încă un milionar în Galați. Orașul nostru, în istoria marilor câștiguri la Loto

Premiul de categoria I la tragerea Loto 5/40 de joi, în valoare de aproape un milion de lei, a fost ...

Tot cu „avioane” pe hârtie! Ce au decis autorităţile de mediu cu privire la aeroportul Galaţi-Brăila

„Planul Urbanistic Zonal «Aeroport Internaţional Galaţi-Brăila», cu amplasamentul în comunele Lieşti ...

Ce concedii își mai permit gălățenii și cât sunt dispuși să cheltuiască. Vacanța se face anul acesta cu calcule la leu

Pentru unii gălățeni, bagajele de vacanță sunt deja pregătite. Pentru alții, planul de concediu a ră ...

Scandal la băutură, pe o terasă din Drăgănești. Un bărbat a fost tăiat pe față de un consătean

Un scandal a degenerat duminică seară, la o terasa din Drăgănești, și s-a încheiat cu un tânăr de 26 ...

Căutați pentru furt și înșelăciune, doi tineri au ajuns în arest la Galați

Doi tineri, unul de 20 de ani și celălalt de 18 ani, pe numele cărora instanțele au emis mandate de ...

Un bărbat a băut până și-a omorât tatăl, cu un cuțit, în Micro 40. Ucigașul este recidivist

Un conflict între un tată și fiul său s-a terminat tragic, într-un apartament din Micro 40. Fiul, af ...

Acuzat de tentativă de omor după o bătaie soră cu moartea, la Galați. Victima a fost lovită cu bâta în cap

Un bărbat din Galați este acuzat de tentativă de omor, după ce, în urma unui scandal, ar fi pus mâna ...

Ștefania vine la Galați. Concert cu intrare gratuită, pe terasa Shopping City

Gălățenii sunt așteptați joi, 13 august, pe terasa Shopping City Galați, unde Ștefania va susține un ...

Premieră la vecini. 128 de treceri de pietoni, iluminate de LED-uri alimentate cu sisteme autonome

128 de treceri de pietoni de pe drumurile județene din Brăila au fost echipate cu sisteme dedicate d ...

Un trofeu şi o pleiadă de premii câştigate de artiştii „Voces” din Galaţi la „RIMINI FEST”, în Italia

Trofeul la secţiunea Grupuri şi o pleiadă de premii I, II şi III cucerite la International Competiti ...

Duminică, petrecem româneşte şi greceşte în Centrul Galaţiului

Dacă n-aveţi deja planuri pentru duminică seară, ce spuneţi de o petrecere pe ritmuri tradiţionale r ...

Laptop gaming sau ultrabook pentru liceu: diferența se vede după orele de curs

Un laptop poate rula jocurile preferate și totuși să fie o alegere obositoare pentru școală. Îl cari ...

Dyson Airwrap vs. Ondulator ceramic: de ce structura firului de păr este singurul detaliu care contează cu adevărat

Dacă buclele dispar înainte să ieși din casă, iar părul rămâne aspru după fiecare sesiune de coafat, ...

Cum alegi laptopul potrivit pentru muncă fără să plătești pentru specificații inutile

Cauți un laptop pentru muncă și ajungi să compari procesoare, nuclee, memorie RAM și denumiri care p ...

Colebil și Panzcebil dispar temporar de pe rafturile farmaciilor

Două dintre medicamentele utilizate frecvent pentru afecțiuni digestive nu mai pot fi comercializate ...