Casa de Pensii clarifică problema celor 2,2 milioane de recalculări controversate

Când făptura superbolă/halucinantă a ieşit, ieri, din magazinul doamnei Maria de pe strada Uitării, n-am rezistat tentaţiei de a mă uita după ea! De a mă uita lung, năucit, convins de Adevărul rostit de poetul Ioanid Romanescu: „dacă există un dumnezeu, nu poate fi decât femeie”! Sigur că da! M-am uitat lung şi vrăjit şi blocat... şi subiect de discuţie între alde gură-cască la fotbal, la motociclete, la novele televizate şi la limuzine, adică nişte cvasi/analfabe ...

Eu n-am ştiut să mor la timp şi cu folos, m-am fofilat şi am trăit fraudulos, printre mizerii şi candori,/ de mii şi mii şi mii de ori... şi sunt sătul de râs şi plâns până la os! Când mi-a şoptit cuvântul meu că-s tare prost i-am reproşat că voroveşte pe de rost, l-am ocărât ca pe-un candriu,/ în loc să vreau să-nvăţ, să ştiu că vine timpul scump al preţului de cost! Cuvântul meu s-a speriat de-aşa dezmăţ şi a plecat spre nicăieri, cu traista-n băţ... ...

Din când în când, cam de câteva ori într-o viaţă lungă sau scurtă sau bună sau rea sau grea sau uşoară sau seacă sau plină sau... mi se întâmplă să întâlnesc, să mă întâlnească şi să mă minuneze câte o Alcătuire Perfectă, adică o Femeie fără nici măcar un cusur! Ieri, spre exemplu, în magazinul doamnei Maria, pe strada Uitării, am rămas stupefiat când a intrat o fetişcană să cumpere nu ştiu ce! Jur, parcă înghiţisem un hectar de ciuperci halucinogen ...

Şi fulger, şi tunet... şi-mi dă îndeajuns,/ primesc fără frică, să am de uimire, de foame, de dor,/ de stare... adică, aşa, pe tradus şi-nţeles mai uşor,/ chiar moartea să-mi pară o floare de colţ la ureche, balsam,/ dulceaţă amară şi cană cu apă alături, (des)cânt/ de pasăre-n frunză, plus-minus nimic... şi că sunt condamnat/ la viaţă ascunsă! Şi fulger, şi tunet... aşa, cum atunci,/ prin râpi mari şi sfinte, prin inişti cu linişti, prin lanuri cu maci... ...

Draga mea încă Rătăcitoare prin poghiazurile Deşertăciunii, nu ştiu dacă-ţi mai aduci aminte când şi cum ţi-am spus că toate reginele sunt femei, însă nu toate femeile sunt regine, dar pot să-ţi mărturisesc (fără nici o rezervă de sinceritate) că tu nu eşti nici Regină şi nici Femeie! Cred că aceasta-i cauza pentru care-s îndrăgostit lulea de tine, numai şi numai de tine! Pe celelalte le-am venerat pe gratis, adică fără nici o investiţie sentimentală, fără nic ...

Ş-acum l-aud... bătea la geam şi mă striga - zicea că-i Singur pe Pământ şi că nu are un loc al lui, numai al lui... şi i-am deschis cuviincios: era Cuvântul de Onoare! Venea de mult, dintr-un demult şi dintr-un timp tulburător, sfinţit de Mama şi de Tata, şi dintr-un spaţiu-n care Lacrimile dor, iar Veşnicia niciodată nu e gata! Şi a tăcut... ş-apoi (mi)-a zis că-i azvârlit de colo, colo... parc-ar fi un fitecine, parcă n-ar fi cel care-a fost la Început, şi (mi)-a ...

Începe să se audă şi să se vadă că răsare Soarele! Lângă alunul din primitoarea ogradă a lui Rică, vinul domnesc şi liniştea eminesciană se comportă ca şi cum cercul nostru ezoteric nu dă semne de osteneală, nu vrea să se desfăşoare după una dintre cele mai devastatoare metafore din lirica doamnei Iolanda Cremene: „linia dreaptă este un cerc odihnindu-se”! Maiorul se uită la mine şi parcă vrea să mă determine! Şi chiar mă determină! Uite-aşa: „trebuie să ...

Mă-nclin în faţa frumuseţii tale, mă faci să uit, să ocolesc urâtul tot, tu-mi ţii pe mers şi sufletul şi steaua când văd ş-aud şi ştiu şi cred că nu mai pot! Din ochii tăi ca două catedrale îmi dai să beau şi râs şi plâns până la fund - numai aşa mai are loc iertarea celui ce-am fost un păcătos şi încă sunt! Îngenunchez şi-mi fac o cruce mare, să vezi şi tu şi să-nţelegi cât sunt de mic sub semeţia ta necunoscută, pe care-o vreau şi o aştept ş- ...

Da, sigur că da... numai Mihai Eminescu şi Ştefan cel Mare beau astfel de vin! Vin sfinţit cu Sapa şi cu Lacrima şi cu Sufletul răzeşilor din partea de Nord a Moldovei de Sud, mai cu samă! Vin pe care l-au visat şi l-au râvnit atâtea lifte mizerabile! Vin pe care Fiul lui Dumnezeu îl Face din Apa straşnic apărată de Căţelul Pământului şi murmurată-n atâtea şi atâtea Fântâni! Fântâni de unde-şi ia Viaţă cea mai frumoasă Limbă de pe Pământ: Limba Română! Fânt ...

Cea mai dureroasă şi adâncă tăcere începe să se întâmple când vezi o pasăre moartă pe cărarea dintre cuib şi cântec, dintre a fost odată ca totdeauna şi este odată ca niciodată! Şi stai lângă pasărea fără timp, te uiţi în susul zădărniciei şi te asculţi pentru ultima oară: această pasăre fără mândrie şi fără prejudecată a umplut văzduhul cu viaţă şi cu descântare, însă nu a visat şi nu a râvnit şi nu a cerut să fie aplaudată! Şi stai lângă ...