Meteorologii au emis, marți dimineață, o nouă atenționare Cod galben de ploi torențiale și vânt puternic, valabilă în 26 de județe din sudul, estul și centrul țării, inclusiv Galaţi, până miercuri dimineață, la ora 3.00. În acest interval, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, care se va manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului (rafale de 50-70 km/h). În intervale scurte de t ...
Meteorologii au emis, luni dimineață, o alertă Cod galben de ploi torențiale și intensificări ale vântului, valabilă pentru 25 de județe, printre care şi Galaţiul, până diseară, precum și o informare de vreme rea care vizează toată ţara, până joi seara. Codul galben este în vigoare luni, între orele 12.00 şi 23.00. În acest interval, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, care se va manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice ...

Alertă meteo de ploi torențiale şi vijelii

Vineri, 25 Aprilie 2025 15:00 | Publicat în SOCIETATE
Meteorologii au emis, vineri, mai multe atenționări de vreme rea, valabile până duminică dimineaţa în mai multe zone din țară, inclusiv judeţul Galaţi, unde se anunţă perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. În prima parte a intervalului, până sâmbătă dimineaţă, se vor semnala averse, descărcări electrice și intensificări ale vântului cu rafale de 50-60 km/h, vijelii și căderi de grindină. În perioade scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de ap ...

Vreme neobișnuit de caldă și ploi, în următoarele zile

Marți, 22 Aprilie 2025 11:15 | Publicat în Regional
Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), care a publicat prognoza pentru următoarea lună, temperaturile se vor situa peste valorile obişnuite în săptămâna 21-28 aprilie, cu maxime de 23-25 de grade și minime de 8-10 grade. Pentru perioada minivacanţei de 1 Mai, sunt prognozate temperaturi uşor mai coborâte decât cele normale pentru această perioadă, cu maxime ce se vor situa în jurul a 14 grade şi minime de numai 2 grade. Vremea va deveni din nou mai caldă d ...

Cer variabil şi vreme în continuare rece

Miercuri, 09 Aprilie 2025 00:00 | Publicat în UTILE
Astăzi, cerul va fi variabil, parţial senin în prima parte a zilei. Vremea se va menţine rece, temperaturile fiind cuprinse între 1 grad Celsius, minima nopţii, şi 9 grade Celsius, maxima zilei. Presiunea atmosferică se situează în jurul valorii de 747 mm coloană de mercur, iar umiditatea relativă se va plasa între 36 şi 81 la sută. Vântul va sufla cu viteze între 8 şi 12 km/h, cu intensificări în rafale până la 38 km/h. Sunt posibile averse de ploaie, probabilitatea de p ...

Ploi și vânt în toată ţara, până sâmbătă seara

Miercuri, 26 Martie 2025 13:00 | Publicat în Regional
Meteorologii au emis o informare de ploi abundente și intensificări ale vântului, valabilă până sâmbătă, 29 martie, la ora 18.00, pentru toate regiunile ţării. „Ploile vor avea îndeosebi caracter de aversă și, mai ales prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 15-25 litri/mp, iar în sud-vestul țării vor ajunge la peste 50-70 litri/mp. Începând din după-amiaza zilei de joi, 27 martie, vântul va avea intensificări în jumătatea de sud a țării, cu viteze în genera ...

Se intensifică măsurile de siguranță în zonele calamitate

Miercuri, 18 Septembrie 2024 17:26 | Publicat în Regional
Ca urmare a instituirii stării de alertă în județul Galați, efectivele de jandarmi care acționează în zonele inundate au fost suplimentate cu 45 de militari din cadrul Grupării Mobile Constanța. Astfel, până marți, 25 septembrie, cei 45 de jandarmi constănțeni vor suplimenta forțele de ordine din Galați, iar împreună cu poliția vor trece la menținerea ordinii publice în următoarele localități: Slobozia Conachi, Cuza Vodă, Pechea, Costache Negri și Cudalbi."Începând d ...
Pagubele produse în județul Galați au fost determinate, în proporţie de 60-65%, de cantități de precipitații de peste 200 l/mp, înregistrate, în timp scurt, cu caracter de aversă, ce au produs scurgeri importante de pe versanți, torenți şi pâraie, producând viituri rapide pe râurile mici din bazinele hidrografice (inundații de tip fulger). Cantitățile de precipitații record au provocat inundații cu probabilitate de revenire de o data la 100-120 de ani, se arată într-un do ...

Meteo 14-15 septembrie

Sâmbătă, 14 Septembrie 2024 06:00 | Publicat în UTILE
În acest weekend, cerul va fi variabil, cu şanse importante de averse. Temperaturile maxime vor avea valori de 25°C sâmbătă și 22°C duminică. Minimele nocturne sunt estimate la 12°C sâmbătă și 13°C duminică. Există șanse de precipitații de 50-60%. Vântul va atinge viteze cuprinse între 10 și 15 km/h. Presiunea atmosferică va oscila în jurul valorii de 763 mm coloană de mercur, iar umiditatea relativă va avea valori cuprinse între 68 și 79%.(Informaţii din surse on ...

Cod galben de ploi în Galaţi, până la ora 23.00

Miercuri, 11 Septembrie 2024 11:11 | Publicat în EVENIMENT
Meteorologii au emis, miercuri, o avertizare Cod galben de ploi, până la ora 23.00, pentru jumătate dintre județele țării, printre care şi Galaţiul. Avertizarea de vreme rea este valabilă în Dobrogea, Muntenia, jumătatea de sud a Moldovei, estul și sud-estul Transilvaniei și nord-estul Olteniei, unde vor fi perioade cu averse torenţiale, însoţite local de descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Se vor semnala mai ales averse, iar în interval ...
Pagina 4 din 5

UPDATE. O femeie de 80 de ani cu Alzheimer a dispărut în Galați. Ați văzut-o?

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Galaţi a revenit cu veşti bune: „Femeia a fost identificată pe raz ...

Blocarea sistemului informatic al CNAS, un carusel al frustrărilor

„Nu pot să vin zilnic la farmacie să văd dacă pot să îmi iau medicamentele!”, ne-a spus, luni, o găl ...

Street FOOD Festival, la Galaţi. Ediţie aniversară în Grădina Publică

Preparate delicioase din toată lumea, concerte cu intrare liberă, un DJ Spot unde dansul nu se opreș ...

Septuagenar beat criță, ajuns la spital după ce a căzut din căruță

Un bărbat de 71 de ani din Tudor Vladimirescu a ajuns la spital după ce s-ar fi dezechilibrat și ar ...

ANALIZĂ. Euro revine peste pragul de 5,24 lei

Marțea aceasta a dispărut euforia de la începutul săptămânii, după decizia de vineri seară a Moody's ...

„Pungi antirisipă” într-o rețea de supermarketuri (și) din Galați

Lidl România a introdus în magazinele sale „Punga antirisipă”, o nouă inițiativă menită să contribui ...

Preluare PressHub: Reportaj în satul unde un clip de pe TikTok a transformat o ambulanță într-o țintă

Povestea ambulanței care răpește copii este o veche legendă urbană est-europeană, transmisă și adapt ...

Scandal la băutură, pe o terasă din Drăgănești. Un bărbat a fost tăiat pe față de un consătean

Un scandal a degenerat duminică seară, la o terasa din Drăgănești, și s-a încheiat cu un tânăr de 26 ...

Casa Artelor devine (şi) centru de informare turistică. Galaţiul, promovat ca destinaţie atractivă pentru vizitatori

Cu votul aleşilor locali, Casa Artelor a fost preluată din administrarea Teatrului Național de Operă ...

Contract atribuit în iunie, lucrări demarate în august. Investiţie în Valea Oraşului

Potrivit datelor din portalul achiziţiilor publice, pe 18 iunie 2026, a fost atribuit contractul de ...

„Arta cinematografică”, sub schele. Cum se lucrează la viitorul sediu al Teatrului „Gulliver”

„Arta cinematografică” - decoraţiunea murală de pe frontonul fostului Cinematograf „Ţiglina” - a fos ...

Consilierii locali ai PNL Galaţi: „Votul acordat proiectului de modernizare a Falezei nu reprezintă un cec în alb”

Proiectul de modernizare a Falezei Dunării – aflat deja în execuţie cu fonduri europene atrase de Pr ...

Training personalizat pentru șomerii gălățeni

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Galați anunță că este partener în proiectu ...

ANALIZĂ. Cotațiile euro au urcat la 5,277 lei

Cu o zi înainte de decizia agenției Moody's privind ratingul suveran al României, dealerii bancari a ...

Liberty Galați, la un pas de rezolvarea litigiului de la cadastru cu cehii de la Ostrava

Liberty Galați și administratorii săi concordatari au reușit să obțină, la Oficiul de Cadastru și Pu ...

ANALIZĂ. Piața locală este prudentă înainte de decizia Moody's

Vineri seară, agenția de evaluare Moody's urmează să anunțe decizia sa în privința ratingului Români ...

Stjepan Tomas, semnal de alarmă după eșecul cu Petrolul. Cere întăriri și o altă atitudine din partea jucătorilor actuali

Oțelul a suferit prima înfrângere din actuala ediție a Superligii, scor 0-1, pe terenul Petrolului P ...

Petrolul - Oțelul 1-0. Primul eșec al sezonului, la capătul unui joc slab al gălățenilor

Oțelul Galați a suferit primul eșec din actuala ediție a Superligii, fiind învinsă cu scorul de 1-0 ...

Canotorii de la CSS Galați, locul al treilea la Bascov

Campionatul Național rezervat cluburilor sportive școlare a prilejuit întâlnirea, la Bascov, pentru ...

Baschetbaliștii de la CSM Galați și-au aflat programul din Liga Națională

Formația masculină de baschet CSM Galați și-a aflat programul pentru ediția 2026-2027 a Ligii Națion ...

„Micul Astronom prin Univers” revine la Galați

Complexul Muzeal de Științele Naturii „Răsvan Angheluță” anunță deschiderea înscrierilor pentru cea ...

Echipa „Vox Machina” a elevilor de la CNMK, premiată la Festivalul Boovie 2026

Echipa „Vox Machina” de la Colegiul Național „Mihail Kogălniceanu” Galați a obținut Locul I - catego ...

”ByteForce”, în semifinalele unei competiții internaționale de robotică

La doar câteva săptămâni după câștigarea celei mai prestigioase distincții din cadrul FIRST Tech Cha ...

CATEDRA. Premiul I și mențiune pentru Colegiul Național „Costache Negri” la Boovie 2026

Boovie 2026, Ediția a XI-a, a adus Colegiului Național „Costache Negri” (CNCN) din Galați premiul I, ...

Jurământul lui Hipocrate, pe 430 de voci. Ceremonia absolvenţilor Facultăţii de Medicină şi Farmacie din Galaţi - promoţia 2026

Emoții mari, dar şi bucuria reuşitei, a unor speranțe și visuri împlinite! Asta au trăit din plin ab ...

Spital duhovnicesc, oază de pace și de liniște. Mănăstirea din staţiunea Lacu Sărat, după 30 de ani

Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon” din stațiunea Lacu Sărat, judeţul Brăila, a primit,  în ...

Rochii de poveste, printre opere de artă din patrimoniul gălăţean

Veritabile opere de artă – materializate în rochii – au putut fi admirate printre valoroase lucrări ...

Grădina Sfântului Ilie din cartierul gălăţean Ada Marinescu. Comunitatea, expresie a speranţei, credinţei şi dragostei

În 20-a zi a lui Cuptor, curtea Bisericii „Sfântul Proroc Ilie” din Galați s-a transfigurat într-o g ...

Un român a cucerit Madridul cu „apele” de oțel ale cuţitelor pe care le făureşte

Fără să se fi născut într-o familie de fierari, fără vreo nicovală moştenită ori vreun secret transm ...

Cine promovează istoria şi frumuseţile României în Luxemburg: „Architecture: Man versus Nature”

„Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg”, aflaţi ...

Tânăr gălățean, mort în Italia după ce a sărit în râu să-și salveze fratele

O familie din comuna gălățeană Matca trece printr-o dramă greu de imaginat, după ce un tânăr și-a pi ...

Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg

O spectaculoasă expoziție fotografică în aer liber poate fi vizionată, până pe 31 august 2026, pe ga ...

Dezinsecţie la sol, trei nopţi la rând. Primăria ne recomandă să închidem ferestrele

Primăria municipiului Galați a anunţat că, în perioada 10 – 12 august 2026, între orele 22.00 și 06. ...

Poza zilei. Trece vara… băncile din Ţiglina I, tot lipsă la apel

„Potrivit autorităţilor locale, sunt patru bănci care lipsesc. «Vor fi montate bănci noi și le vom r ...

Centrul de zi al Asociației „Sfântul Antonie cel Mare”. Vacanță în pridvorul bisericii pentru 100 de copii

Ateliere de artă, jocuri interactive, poezii şi cântece religioase le-au oferit copiilor participanţ ...

Atenție la apelurile false! Escrocii folosesc numărul SRI pentru a cere date și bani

Serviciul Român de Informații (SRI) avertizează asupra unei noi metode de înșelăciune prin telefon. ...

Ce părere au gălățenii despre evenimentele care închid traficul din centrul orașului

Evenimentele publice organizate în centrul Galațiului au adus, în ultimii ani, mii de oameni în stra ...

Galaţiul îşi premiază excelenţa, dar n-o şi păstrează. Ce ar schimba tinerii la oraşul lor?

„Doar o premiază, nu o şi păstrează...”, acesta a fost un comentariu pe care l-am primit la articolu ...

La numai 22 de ani, între Harvard și Wall Street. Gălățeanca Alexandra Mihailopol, creatoarea unei platforme-unicat pentru femeile din România

Gălățeanca Alexandra Mihailopol tocmai a fost admisă la Harvard Business School prin programul 2+2, ...

Vecinii care vor să producă împreună energie și să investească în viitorul cartierului

În timp ce tot mai mulți români caută soluții pentru facturi mai mici și o mai mare independență ene ...

Trecutul trăiește și prin cartea de istorie. Cronica unei cărți-document despre Galațiul de odinioară

Recent, sub prestigioasa semnătură a autoarelor Violeta Ionescu (cunoscută și reputată jurnalistă, a ...

Biserica Greacă – prin obiectivul unuia dintre cei mai importanți fotografi ai Galațiului

O imagine-simbol a artei fotografice, realizată în 1906 de renumitul fotograf gălățean George Maksay ...

Clubul umoriștilor gălățeni, în „VERVĂ” la 50 de ani. Antologie umoristică aniversară, lansată la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor

Recent, sub egida Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Galați și a Clubului Umoriștilor „VERVA” ...

Clubul de vacanță al Bibliotecii „V. A. Urechia” revine în august

Filiala nr. 2 „Paul Păltănea” a Bibliotecii Județene „V.A. Urechia” Galați organizează, în perioada ...

Încă un milionar în Galați. Orașul nostru, în istoria marilor câștiguri la Loto

Premiul de categoria I la tragerea Loto 5/40 de joi, în valoare de aproape un milion de lei, a fost ...

Tot cu „avioane” pe hârtie! Ce au decis autorităţile de mediu cu privire la aeroportul Galaţi-Brăila

„Planul Urbanistic Zonal «Aeroport Internaţional Galaţi-Brăila», cu amplasamentul în comunele Lieşti ...

Ce concedii își mai permit gălățenii și cât sunt dispuși să cheltuiască. Vacanța se face anul acesta cu calcule la leu

Pentru unii gălățeni, bagajele de vacanță sunt deja pregătite. Pentru alții, planul de concediu a ră ...

Ce nu are acum Faleza Dunării şi ar putea avea în 2028. O tiroliană, pe lista dorinţelor

O Faleză a Dunării modernizată şi accesibilă, stabilă şi ferită de inundaţii, cu o zonă pietonală „u ...

Caz cutremurător la Frumușița. Un gălățean și-a omorât în bătaie tatăl de 83 de ani

O tragedie greu de imaginat s-a petrecut în comuna gălățeană Frumușița, unde un bătrân de 83 de ani ...

Un gălățean a fost jefuit de soțul prostituatei pe care o vizitase pentru servicii sexuale

Ceea ce trebuia să fie o întâlnire cu o prostituată s-a transformat într-un coșmar pentru un gălățea ...

O gălățeancă a ajuns la închisoare într-un dosar de grup infracțional organizat

O femeie de 38 de ani din Galați a fost găsită de polițiști și dusă la închisoare, după ce Tribunalu ...

26 de noi polițiști la IPJ Galați, pregătiți pentru intervențiile din stradă

Cei 26 de agenți de poliție încadrați recent la Inspectoratul de Poliție Județean Galați au trecut d ...

Poza zilei. Un porumbel cu mult… tupeu

Adevărul este că porumbeii care au „cucerit” zone importate din Galaţi au devenit tot mai curajoşi. ...

Programul de sprijin pentru fertilizări in vitro dă startul înscrierilor. Care sunt condițiile de eligibilitate

Cuplurile căsătorite sau necăsătorite, dar și femeile singure care își doresc un copil vor putea sol ...

Brăila Plaza. Un nou mall se construiește în orașul vecin

Grupul imobiliar românesc NestPlus, prin divizia NestPlus Plaza, a semnat cu Exim Banca Românească u ...

O gălăţeancă a câştigat „Trofeul Tinereții” la Amara

Gălăţeanca Briana-Ioana Gușu este marea câştigătoare a Festivalului „Trofeul Tinereții” Amara 2026. ...

Dyson Airwrap vs. Ondulator ceramic: de ce structura firului de păr este singurul detaliu care contează cu adevărat

Dacă buclele dispar înainte să ieși din casă, iar părul rămâne aspru după fiecare sesiune de coafat, ...

Cum alegi laptopul potrivit pentru muncă fără să plătești pentru specificații inutile

Cauți un laptop pentru muncă și ajungi să compari procesoare, nuclee, memorie RAM și denumiri care p ...

Credit online fără blocaje - pașii care scurtează cererea și întârzierile

Când ai nevoie de bani pentru o reparație, o factură sau o cheltuială neașteptată, ultimul lucru pe ...

„Hidratare pentru pacienții seniori”, toată luna august, în farmaciile Dona

Lanțul de farmacii Dona prelungește până pe 31 august inițiativa „Hidratare pentru pacienții seniori ...