Camion fără autorizație de transport, oprit la frontieră

Miercuri, 20 Mai 2026 13:30 | Publicat în Regional
Poliţiştii din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei (PTF) Galați-Rutier efectuează cercetări în privinţa unui cetăţean moldovean, aflat la volanul unui automarfar, care a prezentat la control o autorizație specială de transport ce s-a dovedit a fi falsă. Un moldovean în vârstă de 37 de ani, șofer al unui ansamblu rutier format dintr-un cap tractor și o semiremorcă, s-a prezentat la PTF Galați-Rutier pentru efectuarea formalităţilor de control pentru a ieși din ţară. ...

Șoferiță din Galați, rănită grav într-o depășire

Joi, 11 Decembrie 2025 14:30 | Publicat în AUTO
O femeie în vârstă de 64 de ani a ajuns la spital, după ce mașina pe care o conducea s-a izbit puternic de un vehicul de mare tonaj. Accidentul s-a petrecut pe DN 25, pe raza localității Braniștea. Femeia, din Independența, se îndrepta spre casă, când a vrut să depășească o autoutilitară cu remorcă ce circula în fața sa. La revenirea pe banda de mers, nu s-ar fi asigurat destul, iar șoferul autoutilitarei nu ar fi avut vreme să oprească pentru a-i face loc să intre pe fi ...

Un șofer din Galați a distrus un apeduct din secolul al XVIII-lea

Vineri, 24 Octombrie 2025 15:00 | Publicat în DIASPORA
Un gălățean, șofer de tir, a ajuns ”vedetă” în Spania, dar și pe Internet, după ce a intrat în plin, cu camionul, într-un apeduct, în orașul El Pont de Suert. Conducătorul auto a susținut că ar fi trecut ”din greșeală” prin edificiul care datează din secolul al XVIII-lea, estimând probabil eronat înălțimea acestuia. Impactul cu vehiculul de mare tonaj a provocat ruperea unuia dintre piloni şi prăbușirea unei bucăți din partea superioară a apeductului. Din feri ...
Un șofer a murit și un altul este în stare critică în urma unui teribil accident rutier petrecut în această seară pe DE 85, în localitatea Domnești, în județul Vrancea. Un tir înmatriculat în Galați, plin cu azotat de amoniu, a derapat pe șosea după ce un cauciuc ar fi explodat, iar șoferul nu a mai putut controla direcția. Vehiculul scăpat de sub control a ajuns pe contrasens, unde a lovit frontal un alt tir, condus de un ucrainean. În urma impactului devastator, ambii ș ...
Festivalul Truck Tuning Art 2025, desfășurat în Cetatea Alba Carolina, a adus laolaltă peste 300 de camioane tunate din țară și străinătate, într-un spectacol dedicat pasionaților de mașini grele și personalizate. Printre vedetele evenimentului s-a numărat și camionul GL 78 ECO, al firmei gălățene EcoAgrotec, care a obținut cel mai mare punctaj și a fost desemnat „best truck of the show”.   Această distincție onorează munca și creativitatea echipei din Galați, care ...
Apropo de recrudescenţa, în ultima vreme, a unor ideologii extremiste, cum să nu le vină unora idei, când şi imaginea lui Nicolae Ceauşescu este folosită pentru a fi pusă pe căni care se vând în zonele turistice sau, mai nou, iată, se plimbă nestingherită pe drumurile patriei şi poate şi ale Europei, sunt forma unui colant de pe spatele unui camion. Ce uită nostalgicii aceştia este că regimul dictatorial comunist, sub toţi liderii săi, inclusiv Nicolae şi Elena Ceauşescu ...

Poza zilei. Spațiile verzi de pe Domnească, udate cu... camionul

Miercuri, 02 Aprilie 2025 15:30 | Publicat în Regional
Adevărul este că nici nouă nu ne-a venit să credem când am surprins această operațiune, pe strada Domnească. Și nu se întâmpla pe 1 aprilie, ca să bănuim că-i vreo farsă! Un muncitor uda cu furtunul spațiile verzi modernizate de pe strada Domnească, iar furtunul era conectat la un... camion. Un alt lucrător îi dirija prin strigături atât pe colegul cu furtunul, cât și pe șoferul de la volanul camionului. Obișnuiți să vedem spațiile verzi irigate cu cisternele Apă Ca ...
Traficul rutier a fost blocat la ieșirea din localitatea Costache Negri după ce un camion a fost cuprins de flăcări violente, în cursul zilei de luni 2 decembrie. Incidentul s-a petrecut în timpul deplasării și nu a antrenat și alte vehicule. Șoferul vehiculului plin cu frigidere și mașini de spălat ce urmau să le fie distrubuite sinistraților din localitățile afectate de inundații a observat fum ieșind de sub capotă, ceea ce l-a determinat să tragă pe dreapta. Încercări ...

Trafic blocat la Șendreni. O minoră a fost lovită de un camion

Vineri, 29 Noiembrie 2024 18:15 | Publicat în EVENIMENT
Accident grav pe DN 25, în apropiere de Galați. Traficul rutier a fost blocat după ce e un camion a acroșat o adolescentă de 15 ani, care voia, se pare, să traverseze strada pe un marcaj pietonal. Șoferul nu ar fi observat-o pe minoră din cauza aglomerației și a vizibilității reduse și a accidentat-o grav. Potrivit primelor informații, victima este în stare critică și a fost preluată de un echipaj SMURD, în vederea acordării primului ajutor și al transportării la Spitalul ...

Camion cu balast, răsturnat la Slobozia Conachi

Miercuri, 16 Octombrie 2024 16:23 | Publicat în TRAFIC
O autoutilitară plină cu balast a fost implicată într-un eveniment rutier soldat, din fericire, doar cu pagube materiale. Accidentul s-a petrecut miercuri după-amiază, în centrul localităţii Slobozia Conachi, pe DJ 251, după ce șoferul ar fi luat o curbă cu viteză prea mare. Vehiculul încărcat s-a dezechilibrat pe șosea și s-a răsturnat pe o parte, fără a surprinde un alt vehicul sau persoană. Conducătorul auto, aflat singur în cabină, a scăpat teafăr. A fost necesar ...
Pagina 1 din 2

Suflă vântul la Galaţi. Cod galben instituit de meteorologi

După arşiţă şi instabilitate atmosferică, judeţul Galaţi a intrat sub un alt Cod galben, instituit d ...

CNAIR schimbă sistemul de tarifare rutieră. De când se aplică noile reguli

Șoferii care circulă pe autostrăzile, drumurile expres și drumurile naționale din România vor avea p ...

Avertizare hidrologică imediată: Cod portocaliu la Galaţi

Galaţiul se află sub Cod portocaliu - o avertizare hidrologică imediată, valabilă până pe 8 august, ...

Victorie în instanță pentru Valentin Boldea. Fostul director al DSP Galați revine în instituție și primește drepturile salariale

La aproape zece ani de când a fost suspendat din funcție și la trei ani după ce a fost achitat defin ...

Peste 100 de jandarmi vor fi mobilizați la Iarmarocul Moldovenesc din Tecuci

Peste 100 de jandarmi din Galați, sprijiniți de colegi de la Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău, vor ...

CNAIR avertizează șoferii asupra unui portal neautorizat de vânzare a rovinietei

Șoferii care cumpără rovinieta online trebuie să fie atenți la site-urile prin care fac plata. CNAIR ...

Almira Urban Village, oază de lux în inima Galațiului

„Cartierul celor 10” – propunerea de proiect pe care „Viața liberă” a lansat-o atât în cotidianul on ...

O gospodărie din Cerțești a fost distrusă de flăcări după un scurtcircuit

O gospodărie din comuna gălățeană Cerțești a fost cuprinsă de flăcări, miercuri seară, după ce un sc ...

Şase cluburi sportive gălăţene ar putea primi bani de la bugetul local

Cum se împart 5 milioane de lei la şase cluburi sportive vor stabili consilierii locali ai Galaţiulu ...

UPDATE. A venit Garda la Primăria Galaţi, pentru Faleza Dunării. Povestea conferinţei de presă a primarului Ionuţ Pucheanu

De aproape o săptămână, nemulţumirile, temerile şi acuzaţiile gălăţenilor cu privire la modernizarea ...

Până unde (mai) este deschisă Faleza Inferioară a Dunării. Continuă mobilizarea pentru salvarea arborilor

„Vor să taie copacii!”, „… taie copacii!”, acestea au fost cuvintele pe care le-am auzit cel mai des ...

Autoritățile gălățene nu au identificat sursa mirosului neplăcut semnalat în mai multe cartiere din oraș

„Comisia mirosului” înființată de Prefectura Galațiului, așa cum am numit-o într-un articol publicat ...

ANALIZĂ. Piața locală este prudentă înainte de decizia Moody's

Vineri seară, agenția de evaluare Moody's urmează să anunțe decizia sa în privința ratingului Români ...

UPDATE. Tren blocat pe raza Regionalei CFR Galați, după ce un cablu rupt a căzut peste linia de contact

Circulația trenului IR 1661 București Nord – Iași este temporar întreruptă în stația Mizil, pe raza ...

Piața auto pierde teren. Înmatriculările de mașini noi au scăzut cu aproape 30% în iulie față de anul trecut

Românii au cumpărat mai puține autoturisme noi în luna iulie a acestui an, comparativ cu aceeași per ...

ANALIZĂ. Euro a urcat la 5,25 lei

O tendință de apreciere a monedelor față de euro s-a manifestat, marți, la nivel regional. BNR a an ...

Alți doi foști jucători ai Oțelului și-au găsit echipe

Doi dintre fotbaliștii care s-au despărțit în această vară de Oțelul și-au găsit noi angajamente, du ...

Djordje Pejici, antrenor secund la echipa de volei CSM Galați

Djordje Pejici se alătură proiectului CSM Arcada Galați, în calitate de secund al noului antrenor pr ...

Derbi adjudecat de Sporting Liești. Meci cu 6 goluri în Cupa României

Mijlocul acestei săptămâni a programat o nouă etapă în populara competiție națională „Cupa României“ ...

Din sportul gălățean. Jucătoare de tenis din Galați, primul loc la un turneu brăilean

TENIS. Gălățeanca legitimată la Clubul Dacia, Carolina Ciobotaru (foto), a dominat meciurile turneul ...

”ByteForce”, în semifinalele unei competiții internaționale de robotică

La doar câteva săptămâni după câștigarea celei mai prestigioase distincții din cadrul FIRST Tech Cha ...

CATEDRA. Premiul I și mențiune pentru Colegiul Național „Costache Negri” la Boovie 2026

Boovie 2026, Ediția a XI-a, a adus Colegiului Național „Costache Negri” (CNCN) din Galați premiul I, ...

Săptămâna tainelor marinărești, la Biblioteca Estivală din Grădina Publică

Copiii și adolescenții din Galați sunt așteptați, între 3 și 7 august, la Biblioteca Estivală din Gr ...

Preşedintele României, Nicuşor Dan, deplânge moartea unui matematician gălăţean – profesorul universitar Florian Luca

Preşedintele României, Nicuşor Dan, a publicat, sâmbătă seară, pe pagina sa de Facebook, un mesaj em ...

Jurământul lui Hipocrate, pe 430 de voci. Ceremonia absolvenţilor Facultăţii de Medicină şi Farmacie din Galaţi - promoţia 2026

Emoții mari, dar şi bucuria reuşitei, a unor speranțe și visuri împlinite! Asta au trăit din plin ab ...

Spital duhovnicesc, oază de pace și de liniște. Mănăstirea din staţiunea Lacu Sărat, după 30 de ani

Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon” din stațiunea Lacu Sărat, judeţul Brăila, a primit,  în ...

Rochii de poveste, printre opere de artă din patrimoniul gălăţean

Veritabile opere de artă – materializate în rochii – au putut fi admirate printre valoroase lucrări ...

Grădina Sfântului Ilie din cartierul gălăţean Ada Marinescu. Comunitatea, expresie a speranţei, credinţei şi dragostei

În 20-a zi a lui Cuptor, curtea Bisericii „Sfântul Proroc Ilie” din Galați s-a transfigurat într-o g ...

Un român a cucerit Madridul cu „apele” de oțel ale cuţitelor pe care le făureşte

Fără să se fi născut într-o familie de fierari, fără vreo nicovală moştenită ori vreun secret transm ...

Cine promovează istoria şi frumuseţile României în Luxemburg: „Architecture: Man versus Nature”

„Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg”, aflaţi ...

Tânăr gălățean, mort în Italia după ce a sărit în râu să-și salveze fratele

O familie din comuna gălățeană Matca trece printr-o dramă greu de imaginat, după ce un tânăr și-a pi ...

Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg

O spectaculoasă expoziție fotografică în aer liber poate fi vizionată, până pe 31 august 2026, pe ga ...

UPDATE. Codul portocaliu de caniculă care vizează și Galațiul, prelungit până vineri

UPDATE. Galațiul va rămâne în zilele de miercuri, joi și vineri (5, 6 și 7 august) sub cod portocali ...

Mănăstirea din Toflea susţine sute de familii defavorizate. Hrană, îmbrăcăminte și medicamente oferite săptămânal

De doi ani, Mănăstirea „Sfinţii Trei Ierarhi şi Sfântul Voievod Ştefan cel Mare” din localitatea Tof ...

Ministerul Sănătății activează măsurile pentru caniculă. Recomandări pentru populație

Județul Galați se află sub avertizare Cod galben de caniculă, iar Ministerul Sănătății a activat măs ...

Mai mult socializare decât protest. Viitorul Falezei a mobilizat, la Elice, aproximativ 200 de gălăţeni

„Mobilizare pentru viitorul Falezei”, evenimentul creat pe Facebook de PACT pentru Galaţi, a adunat ...

Ce părere au gălățenii despre evenimentele care închid traficul din centrul orașului

Evenimentele publice organizate în centrul Galațiului au adus, în ultimii ani, mii de oameni în stra ...

Galaţiul îşi premiază excelenţa, dar n-o şi păstrează. Ce ar schimba tinerii la oraşul lor?

„Doar o premiază, nu o şi păstrează...”, acesta a fost un comentariu pe care l-am primit la articolu ...

La numai 22 de ani, între Harvard și Wall Street. Gălățeanca Alexandra Mihailopol, creatoarea unei platforme-unicat pentru femeile din România

Gălățeanca Alexandra Mihailopol tocmai a fost admisă la Harvard Business School prin programul 2+2, ...

Vecinii care vor să producă împreună energie și să investească în viitorul cartierului

În timp ce tot mai mulți români caută soluții pentru facturi mai mici și o mai mare independență ene ...

Clubul umoriștilor gălățeni, în „VERVĂ” la 50 de ani. Antologie umoristică aniversară, lansată la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor

Recent, sub egida Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Galați și a Clubului Umoriștilor „VERVA” ...

Clubul de vacanță al Bibliotecii „V. A. Urechia” revine în august

Filiala nr. 2 „Paul Păltănea” a Bibliotecii Județene „V.A. Urechia” Galați organizează, în perioada ...

Săptămâna bunelor maniere, la Biblioteca Estivală din Grădina Publică

După „Ştiinţă distractivă”, „Sport, nutriţie şi sănătate”- temele săptămânilor anterioare - Bibliote ...

Fiică a meleagurilor gălățene, pe o monedă de argint emisă de BNR

Banca Națională a României (BNR) lansează în circuitul numismatic, începând cu data de 27 iulie, o m ...

Tot cu „avioane” pe hârtie! Ce au decis autorităţile de mediu cu privire la aeroportul Galaţi-Brăila

„Planul Urbanistic Zonal «Aeroport Internaţional Galaţi-Brăila», cu amplasamentul în comunele Lieşti ...

Ce concedii își mai permit gălățenii și cât sunt dispuși să cheltuiască. Vacanța se face anul acesta cu calcule la leu

Pentru unii gălățeni, bagajele de vacanță sunt deja pregătite. Pentru alții, planul de concediu a ră ...

Ce nu are acum Faleza Dunării şi ar putea avea în 2028. O tiroliană, pe lista dorinţelor

O Faleză a Dunării modernizată şi accesibilă, stabilă şi ferită de inundaţii, cu o zonă pietonală „u ...

UPDATE. Sălile de jocuri de noroc rămân în oraş. Vot final în Consiliul Local

Cu 14 voturi „pentru”, 4 „împotrivă” şi 4 abţineri, Regulamentul privind autorizarea, amplasarea și ...

Un gălățean a fost jefuit de soțul prostituatei pe care o vizitase pentru servicii sexuale

Ceea ce trebuia să fie o întâlnire cu o prostituată s-a transformat într-un coșmar pentru un gălățea ...

O gălățeancă a ajuns la închisoare într-un dosar de grup infracțional organizat

O femeie de 38 de ani din Galați a fost găsită de polițiști și dusă la închisoare, după ce Tribunalu ...

26 de noi polițiști la IPJ Galați, pregătiți pentru intervențiile din stradă

Cei 26 de agenți de poliție încadrați recent la Inspectoratul de Poliție Județean Galați au trecut d ...

Șofer cu un permis prea „mic” pentru un ansamblu rutier atât de mare

Marți dimineață, 28 iulie, în jurul orei 9.00, un echipaj al poliției de frontieră de la Foltești, a ...

Brăila Plaza. Un nou mall se construiește în orașul vecin

Grupul imobiliar românesc NestPlus, prin divizia NestPlus Plaza, a semnat cu Exim Banca Românească u ...

O gălăţeancă a câştigat „Trofeul Tinereții” la Amara

Gălăţeanca Briana-Ioana Gușu este marea câştigătoare a Festivalului „Trofeul Tinereții” Amara 2026. ...

Caravană de screening pulmonar gratuit în Galați. Numărul cazurilor de tuberculoză din județul nostru, peste media națională

Începând de marți, 4 august, locuitorii din mai multe comunități ale județului Galați vor avea acces ...

Scurtmetraje româneşti premiate, la Teatru pe Ţeavă

O seară dedicată cinematografiei românești contemporane va fi găzduită vineri, 7 august, începând cu ...

„Hidratare pentru pacienții seniori”, toată luna august, în farmaciile Dona

Lanțul de farmacii Dona prelungește până pe 31 august inițiativa „Hidratare pentru pacienții seniori ...

Spider Solitair – un joc de cărți relaxant care îți pune mintea la contribuție

Spider Solitair este varianta cea mai populară a jocurilor de solitaire. Este favorita oamenilor car ...

Ce se întâmplă în casă când afară sunt 38 de grade și tu setezi aerul la 18

August e luna în care aerul condiționat trece de la „moft" la „necesitate". Temperaturile depășesc f ...

Rutina de styling care chiar economisește timp și păstrează părul îngrijit

Când programul devine aglomerat, iar oglinda cere soluții rapide, rutina de coafat trebuie să fie ma ...