Fiul lui Alain Delon, Alain-Fabien, a intentat un proces împotriva fratelui și surorii sale, solicitând anularea testamentului actorului, scrie La Stampa, preluată de Rador - Radio România.  Conform informațiilor Le Monde, Alain-Fabien deține dovezi medicale nepublicate anterior care demonstrează că, atunci când a semnat un al doilea testament, actorul nu mai avea putere de discernământ, pe fondul accidentului vascular cerebral suferit în 2019. Drept urmare, Alain-Fabien, fiul ce ...

Tu știi de ce îi pasă copilului tău?

Sâmbătă, 30 August 2025 00:05 | Publicat în EDITORIAL
Din ciclul ”ce mai gândesc ai noștri tineri care mâine-poimâine ne vor spune ”eu îți plătesc pensia”” (asta dacă între timp noțiunea de pensie nu va deveni un moft desuet), ar fi poate important să nu omitem un detaliu ce poate defini cumva profilul viitorului adult ”conștient și asumat”: de ce le pasă lor, ce li se pare important, acceptabil și prioritar? Constat un paradox în construcția psihologică și etică a celor mai tineri: se vor a fi ”open mind”, care ...

Excursie la mănăstiri pentru 50 de copii din Matca

Vineri, 29 August 2025 10:00 | Publicat în Regional
Conform unui comunicat al Arhiepiscopiei Dunării de Jos, parohiile Matca I, II, V și VII au organizat, pe 26 august 2025, o excursie pentru tineri la mănăstirile din apropierea Iașilor lui Eminescu și a Sfintei Cuvioase Parascheva. Pelerinajul se înscrie în programul de tabere și activităţi cu tinerii "Vacanța din pridvorul Bisericii", desfăşurat, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Casian, pe tot parcursul vacanţei de vară. Astfel, 50 de copii, part ...
Timp de cinci zile, Muzeul de Istorie "Teodor Cincu" din Tecuci a devenit un veritabil laborator al creativității, unde tradiția și tehnologia s-au întâlnit pentru a oferi copiilor o experiență educativă memorabilă. Tabăra de educație STEAM a reunit participanți curioși să descopere legătura dintre meșteșugurile vechi, patrimoniul cultural și metodele inovatoare de învățare. Școala de Vară "Clubul INSPIR. Tabăra de educaţie STEAM la Muzeu" a fost organizată de Asocia ...
Publicația online clubulcopiilor.ro a realizat recent o hartă cu cele mai bine cotate atracții pentru copii din România. Spre surprinderea multora, Galațiul nu a fost inclus, deși orașul și împrejurimile sale oferă experiențe variate, de la aventuri pe apă și în pădure, până la descoperiri culturale și științifice. Publicația a împărțit destinațiile în două categorii: „locații-vedetă”, cu peste 5.000 de recenzii, și „destinații în plină ascensiune”, cu m ...

Cine are intrare liberă la MINA Pop-Up Galați

Joi, 21 August 2025 16:30 | Publicat în EVENIMENT
Pentru persoanele cu dizabilități și organizațiile sau asociațiile dedicate copiilor Ziua porților deschise la MINA Pop-Up Galați va fi pe 25 august 2025. Potrivit anunțului publicat pe pagina de Facebook, în această zi persoanele cu dizabilități și ONG-urile dedicate copiilor în nevoie vor avea acces gratuit la toate show-urile imersive din programul muzeului: „Van Gogh”, „Lumea Subacvatică”, „Constelații Interioare”, „Dinozaurii” și „Cosmos”. „Organizați ...

Copiii descoperă magia cărților

Joi, 21 August 2025 15:30 | Publicat în EVENIMENT
Miercuri, Biblioteca Județeană „V.A. Urechia” – Filiala nr. 2 „Paul Păltănea” a primit vizita unui grup de copii din comuna Valea Mărului, însoțiți de bibliotecara Bibliotecii Comunale „Prof. univ. dr. Marcel Crihană”, Silvia Macovei.   „Copiii au admirat cu atenţie și interes rafturile pline de cărţi cu povești și poezii, enciclopediile cu tematică variată și bogat ilustrate. Marea lor majoritate au vizitat filiala pentru prima dată, aflând condițiile de î ...
Un strop de magie artistică a cuprins, zilele acestea, zona de joacă din Grădina Publică, unde un artist talentat a transformat asfaltul într-o pânză de poveste. Folosind unelte modeste – cretă colorată – creatorul anonim a adus la viață personaje îndrăgite din desene animate.   Siluete familiare din „Uimitoarea lume a lui Gumball” și „Micul meu ponei: Prietenia este magică”, redate cu o precizie uimitoare, par desprinse direct de pe ecran. Chiar și cu o paletă cr ...
Între 18 și 22 august, Biblioteca Estivală din Grădina Publică îi invită pe cei mici, dar și pe cei mari, să retrăiască bucuria jocurilor de altădată, în cadrul săptămânii „Joc și joacă”. Activitățile se vor desfășura zilnic, între orele 9,00 și 13,00.   Cine nu își amintește de Elasticul, Țară, țară, vrem ostași, De-a v-ați ascunselea sau Șotron? Vara aceasta, aceste jocuri prind din nou viață, iar fiecare dimineață va fi transformată într-un prile ...
Fundația Comunitară Galați a deschis a V-a ediție a programului Științescu, menită să susțină inițiative educaționale non-formale în județul Galați. Ediția din 2025 vine cu un buget de 116.500 lei și vizează obiective specifice, printre care: susținerea învățării prin activități practice STEAM, introducerea tinerilor în Agricultura 4.0 și tehnologiile aplicate în mediu și alimentație, dezvoltarea proiectelor de ecologie urbană și familiarizarea copiilor cu tehnolo ...
Pagina 9 din 35

USR vrea să interzică păcănelele și jocurile de noroc în Galați

Consiliul Local Galați ar putea decide dacă permite sau nu existența păcănelelor și a jocurilor de n ...

Accidentele de teren nu țin cont de continent

Ieri la Galați, astăzi în Nebraska   La ieșirea din sezonul rece, când temperaturile cresc brusc ș ...

Jandarmii viitorului, calificați la locul de muncă la Galaţi

Teoria ca teoria, dar practica ne poate omorî! Pentru ca acest lucru să nu se întâmple, elevii de la ...

Angajații din Damen, trimiși în șomaj tehnic. În așteptarea marilor contracte, Şantierul Naval taie din salarii

Austeritatea economică lovește, oficial, încă un obiectiv strategic al Galațiului. Șantierul Naval D ...

Incendiu la o vulcanizare din județ. Victimele, transportate la spital (VIDEO)

În această după-amiază, forțe și mijloace din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență al j ...

Gălățeanca Paula Cristea, laureata Premiului pentru Carieră și Excelență, la prima Gală a Sportului Paralimpic din România

Prima Gală a Sportului Paralimpic din România a recunoscut și onorat contribuția unei gălățence la m ...

Demnitate, alinare și speranță. Începe construirea Centrului Integrat de Îngrijiri Paliative, o investiție de 25 milioane de lei

Astăzi, Consiliul Judeţean Galaţi a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru construirea, la Gal ...

Lupte de stradă pentru un concubin! O femeie și-a păruit rivala și a înjunghiat-o în public

Nu mai puțin de opt ani au trecut de un incident violent care s-a soldat cu rănire gravă a unei tine ...

„Step by Step”, modernizarea s-a încheiat

Primăria municipiului Galaţi anunţă încheierea lucrărilor de modernizare a clădirii în care funcţion ...

Licitaţie pentru extinderea unei grădiniţe recent modernizate

Extindere, după o modernizare cu fonduri europene, iată investiţia de care va beneficia Grădinița Nr ...

Dotarea Școlii Gimnaziale Doamna Nica Valea Mărului - NEWSCHOOL

COMUNICAT DE PRESĂ „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!”  Finalizare proiect Comun ...

Strategal - Funcționăm pentru a vă sprijini

  10 Februarie 2026 Comunicat de presă   În perioada 14.12.2023 - 31.12.2029, Asociația Grupul d ...

Cinci importante posturi de director, scoase la concurs în Galați

Trei posturi de director general și două de director economic au fost scoase la concurs la Galați, p ...

Primarul Ionuț Pucheanu îi dă cu reforma peste nas premierului Ilie Bolojan

Într-o intervenție la Digi24, primarul municipiului Galați, Ionuț Pucheanu, prim-vicepreședinte PSD ...

Gospodărire Urbană a bulibăşit grav date publice privind decesele. Primăria Galaţi, obligată să facă precizări

Primăria municipiului Galaţi a fost nevoită să vină cu precizări privind numărul deceselor, al înhum ...

UPDATE. O groapă din centrul Galaţiului a „atacat” o autoutilitară Ecosal (FOTO)

O adevărată desfăşurare de forţe şi aproximativ trei ore de eforturi susţinute au fost necesare pent ...

Peste 1.000 de kenyeni, înrolați de Rusia pentru războiul din Ucraina

Sute de bărbați kenyeni, adesea fără niciun trecut militar, s-au trezit forțați, după ce au ajuns în ...

Negocierile „dificile” de la Geneva s-au terminat fără rezultate concrete

Ucrainenii și rușii au încheiat miercuri negocierile de la Geneva, cu mediere americană, fără rezult ...

General rus din GRU, ținta unui asasinat la Moscova

Un înalt oficial militar rus, general-locotenent Vladimir Alekseev, a fost transportat de urgență la ...

Discuțiile pentru pace de la Abu Dhabi, fără progrese reale

Ucraina și Rusia au efectuat joi un schimb de prizonieri, convenit în timpul negocierilor de la Abu ...

Secretele unei memorii de fier până la vârste înaintate

Multă vreme s-a crezut că declinul creierului este un proces inevitabil, odată cu înaintarea în vârs ...

Adolescent tăiat foarte grav într-o sticlă, operat cu succes la Galaţi

O intervenție chirurgicală complexă, realizată la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sf. Ap. I ...

Instruire medicală tactică a jandarmilor gălățeni

Jandarmeria Galați a demarat, începând de vineri, 6 februarie, un amplu program de pregătire medical ...

Icre contaminate cu o bacterie periculoasă, retrase din Kaufland

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a anunțat joi, 5 ...

Autostrada Energiei, veste bună pentru combinatul siderurgic gălăţean

În decembrie anul trecut, Comisia Europeană a adoptat Pachetul European pentru Rețele Energetice, un ...

Euro ar putea ajunge la sfârșitul anului aproape de 5,20 lei

Fluctuațiile pe care le-au avut principalele valute față de leu au fost minime, în timp ce indicii R ...

Liberty și Electrica, acord pentru proiecte energetice comune

Aşa cum deja am anunţat, Grupul Electrica a semnat marți, 24 februarie, un Memorandum de Înțelegere ...

Firma unor foști studenți navaliști, investiție de șase milioane de euro

Compania GLO Marine anunță o investiție de aproximativ 6 milioane de euro într-o nouă unitate integr ...

“U” Cluj - Oțelul 4-0. Gata cu șansele la play-off

Partida de vineri seară, pierdută de gălățeni, scor 4-0, pe terenul celor de la “U” Cluj a consemnat ...

Duel cu repetiție pentru CSM Arcada

VOLEI. Au trecut doar trei zile de la meciul din "Cupa României" dintre CSM Arcada și SCMU Craiova, ...

Cu ce stări de spirit intră echipele gălățene de liga a III-a în focul jocurilor oficiale

În acest weekend, se încheie vacanța competițională și pentru echipele gălățene participante în cel ...

Dublă cu studenţii. Din sportul gălăţean

HOCHEI. Vineri şi sâmbătă, Pationarul "Dunărea" va găzdui o dublă partidă CSM Galaţi - Sportul Stude ...

Pleiadă de premii naționale pentru elevii Liceului de Arte „Dimitrie Cuclin”

Elevii Liceului de Arte „Dimitrie Cuclin” se bucură de apreciere și de recunoașterea talentului și a ...

Peste 500 de profesori și studenți din țară, în fața Palatului Cotroceni

Peste 500 de profesori, cărora li s-au alăturat și studenți, au protestat, miercuri, 25 februarie, î ...

Burse de mobilitate pentru studenți, de până la 2.000 euro

Fundația "Friends for Friends", cu sprijinul financiar al BRD Groupe Société Générale, a lansat prog ...

Parfum, bijuterie și identitate, în analiză la Universitatea „Dunărea de Jos”

În perioada 26-28 februarie 2026, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați găzduiește cea de-a doua ...

Cum a fost petrecerea publică de Revelion 2026 la Galaţi (FOTO & VIDEO)

Mai puţin numeroşi decât în anii trecuţi, sute de gălăţeni au salutat intrarea în 2026 la petrecerea ...

Mii de gălăţeni, la Festivalul de Datini şi Obiceiuri. Emoţie, credinţă şi colinde, la Dunărea de Jos

Cea mai frumoasă colindă a copilăriei noastre, „O, ce veste minunată!”, s-a înălţat din glasurile un ...

Pâinea care adună oamenii în Galați. O poveste despre tradiție, familie și rostul lucrurilor (GALERIE FOTO)

Dimineața începe devreme la MonAmour. Înainte ca orașul să se trezească, nu departe de Baia Comunală ...

Şantier sub lumina proiectoarelor, la Palatul „Simion Gheorghiu” (FOTO)

În lumina proiectoarelor special instalate, pe şantierul Palatului „Simion Gheorghiu” se lucrează şi ...

„Anul nou care n-a fost”, la Viena

Producția cinematografică „Anul nou care n-a fost”, în regia lui Bogdan Mureșanu, deschide, pe 19 fe ...

Afacerea de succes a unei gălățence în Italia. Tatiana și-a găsit fericirea printre ziare

Stabilită în Italia de peste 30 de ani, gălățeanca Tatiana Vizureanu este proprietara singurului chi ...

O familie din Galați vrea să-și aducă mortul din Italia, dar nu are bani

Un bărbat din județul Galați a murit în condiții încă neelucidate în Italia, țară în care se afla de ...

Galațiul și Cahulul, legate din nou prin cale ferată

Județul Galați se conturează ca un punct esențial în noile planuri de cooperare în domeniul infrastr ...

Cui i-e frică de Scufiţa Roşie? Vernisaj de ilustraţie de carte pentru copii la Muzeul de Artă Vizuală

Într-o atmosferă caldă, beneficiind şi de prezenţa multor copii, însoţiţi de părinţi, a fost vernisa ...

Cum se solicită transfer la o altă unitate școlară

Unele inspectorate școlare au publicat condițiile specifice de ocupare a posturilor didactice/catedr ...

Război într-un bloc gălățean, din cauza băii comune

De multe ori, traiul în comun la bloc se transformă într-o adevărată luptă, iar liniștea și căldura ...

Iluminat cu LED pe 18 străzi din municipiul Galați

Nu mai puțin de 18 străzi din municipiul Galați vor beneficia de iluminat public economic, grație un ...

Cristina Bleandură, mesaj de unitate şi un colind pentru cititorii „Vieţii libere” (VIDEO)

Redacția „Viața liberă” a avut pe 22 decembrie o invitată specială: Cristina Bleandură, solistă și a ...

„Dacă am avea iar premier de la Galaţi sau Brăila, lucrurile s-ar schimba fantastic”. Interviu cu primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu

Despre Galaţi şi dezvoltarea lui, despre banii pentru investiţii şi lucrările afectate, despre locur ...

Ce face Primăria cu datoria de 10 milioane de euro a Combinatului: „Am încercat să fim parte din rezolvare, nu din problemă”

„Primăria municipiului Galaţi a încercat să ajute pe cât de mult a putut și să nu încurce situația d ...

„Cravata galbenă”, un film care aduce oamenii împreună. Premieră de gală la Galați (FOTO)

Luni, 24 noiembrie, de la ora 19,00, are loc la Cinema City Galaţi proiecţia de gală, în prezenţa un ...

Luptăm pentru Mihai, „dăruind din suflet”. Campanie caritabilă a elevilor şi studenţilor

Echipa din cadrul proiectului „Dăruiește din suflet” a ales un tânăr brăilean de 15 ani căruia să-i ...

O gălățeancă are nevoie de sprijin pentru chimioterapia salvatoare

Este pentru a doua oară în decurs de un an în care Diana Stănescu este în situația de a răspunde une ...

Alege să fii voluntar în lupta împotriva cancerului!

Proiectul „Dăruiește din suflet” lansează începând cu 23 februarie 2026 cea de-a doua ediție și este ...

Speranță printre ruine pentru o familie din Braniștea

Primăria comunei Braniștea, în parteneriat cu Instituția Prefectului – Județul Galați, a distribuit ...

Actrița gălăţeană Elena Emandi, nominalizată la Gala Premiilor UNITER

Actrița Elena Emandi și textul dramatic „Viața, moartea și învierea domnului Valentin Ionescu”, pus ...

„Tradiții și obiceiuri la început de primăvară”, la Centrul Cultural

În această perioadă, Centrul Cultural „Dunărea de Jos” a îmbrăcat straie de sărbătoare și și-a desch ...

„Bujor” și „Regina nopții” revin pe scena gălățeană

Teatrul Dramatic „Fani Tardini” invită publicul gălăţean la cele două spectacole programate la sfârș ...

În ce stadiu sunt lucrările de la Cinematograful “Arta” din Tecuci

Vești bune pentru iubitorii de cultură din Tecuci. Lucrările de consolidare și modernizare la Cinema ...

Raport revoltător: Direcția Silvică Galați a făcut cheltuieli de personal peste cifra de afaceri

Direcția Silvică Galați se numără printre structurile din cadrul Regiei Naționale a Pădurilor – Roms ...

Cum a ajuns noul târg auto… depozit de vechituri (FOTO)

Noul Târg Auto - pentru amenajarea căruia Primăria Galaţi a cheltuit peste 6,9 milioane de lei - a a ...

Îngrijirea spațiilor verzi de la Grădina Botanică Galați și maimuțele din Olanda

Licitația pentru amenajarea și întreținerea spațiilor vezi de la Grădina Botanică și Grădina Zoologi ...

Cine și de ce defrișează malul gălăţean al Dunării. Răspunsuri ale Primăriei Galați

Un proiect în valoare de 981.000 de euro, conform planului de afaceri, ar trebui să se materializeze ...

Constructorii campioni ai contractelor cu Primăria Galați, în 2025. TOP 10

Revitalizarea Falezei Dunării, modernizarea Depoului de tramvaie nr. 1, a bulevardului Siderurgiștil ...

De ce nu s-a demolat niciun restaurant de pe Faleză. „În cel mai rău caz, ajungem în postura de a-i despăgubi”

După ce a obţinut suspendarea executării dispoziţiei de demolare a construcţiei de pe malul Dunării, ...

Gogomănii, golănii şi ţepe, în Galaţiul anului 2025. Să privim înapoi… şi să luăm aminte!

Bun găsit în Galaţiul gogomăniilor, golăniilor şi al ţepelor pe care - cu sau fără voia noastră - le ...

Memoria comunităţii: Gălăţeni de valoare pe care i-am pierdut în 2025

2025 şi-a luat „tributul” lăsându-ne mai săraci în oameni de valoare. Galațiul a pierdut personalită ...

Consiliul Judeţean Galaţi ar putea deveni partener pentru „Via Dobrogeana”

„Via Dobrogeana”, drumul care continuă unirea, pornind din Galați, despre care aţi putut afla din zi ...

S-a stabilit cum se face decontarea voucherelor de vacanță

Guvernul a aprobat normele de decontare a voucherelor de vacanță, relatează Agerpres. Beneficiarii ...

Stațiuni românești care și-au pierdut turiștii (foto)

Stațiunea Vidra din județul Vâlcea, unde Ceaușescu visa să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă, sa ...

Zeci de turiști salvați de salvamontiști

Salvamontiştii au anunţat, duminică, că în ultimele 24 de ore au primit 39 de apeluri prin care li s ...

Criminal recidivist, trimis în judecată pentru un atac cu lopata

Un infractor deosebit de periculos din Galați, nu demult eliberat din pușcărie, unde a stat închis p ...

Forță și cătușe, tactică de intervenție la parcări ilegale. Agenții de la Locală nu glumesc cu litera legii (VIDEO)

În Galațiul încă acoperit de nămeți necurățați, care fac dificilă în multe zone deplasarea pietonilo ...

Cum a ajuns criminal un hoț pe care pușcăria nu l-a vindecat

Un bărbat în vârstă de 39 de ani din județul Galați, cunoscut cu multiple probleme cu legea, cumulat ...

Unde și pentru ce se mai dă șpagă în Galați. Meteahna de care nu putem scăpa

„Șpagă”, cuvânt rostit adesea în șoaptă sau înlocuit cu formula mai blândă „atenție”, tocmai pentru ...

Drone deasupra comunei Țepu, timp de o lună

Primăria Comunei Țepu informează cetățenii că, în perioada 12 februarie - 12 martie 2026, compania O ...

Bunicii singuri sunt victime sigure pentru tâlhari! Atacuri la indigo în județul Galați

Mai multe tâlhării comise în ultimele luni pe raza județului Galați arată că hoții nu au nici teamă, ...

Crima care a îngrozit județul de Anul Nou a ajuns la Tribunal. Suspectul riscă 25 de ani de închisoare

Un bărbat în vârstă de 65 de ani din județul Galați riscă ani grei de închisoare, după ce a omorât u ...

Proiect major de reducere a riscului de inundații, în pregătire în judeţul Galaţi

După ce judeţul Galaţi a fost devastat de furia apelor, dovedindu-şi din plin vulnerabilitatea, un p ...

DIPLOMĂ (dosarele XYZ)

Şi poate chiar am să ajung/ tocmai la marginile tale, măcar o clipă să-nţeleg/ de ce, de unde, până ...

SIGUR CĂ DA! (dar nu se poate!)

Nu „panta rhei” mă ţine lămurit/ că sunt nemişcător în admirare pentru acest (ne)clar necunoscut/ di ...

AȘA (dar... altfel)

De-un timp (ne)tot, stă-n miezul tăcerii din adâncul (ne)mărginit şi gratis al întâmplării sale, şi ...

OFRANDĂ (la mormântul lui Georgel Grecu - Țărnă Ușoară!)

Vă jur, în sfârşit, să se mire (mereu)/ şi sclavii şi regii: am râs şi am plâns şi-am iubit şi-am u ...

La început a fost... ADN-ul!!!

Conform unei Cărţi scrise de nişte ingineri/doctori specialişti/experţi în Istoria apariţiei/dispari ...

Am să-l caut pe Bătrân

Promiteam în ziarul de ieri că am să scriu şi am să public cel mai frumos poem despre vârsta senectu ...

Bătrânul... şi Poghibala

Ieri... bătrânul urcă încet, foarte încet, greoi, nesigur pe sine! Are cam optzeci şi cinci de ani ş ...

Documentare... la ”Evaziunea Sentimentală” (XVI)

Da, coborâm sub Demisol! Mă cocoţ pe taburet şi aşez portretul madamei Maria lângă portretul meu! Si ...

Supravieţuitor al iadului de la Suraia, îşi caută familie

Pentru orice iubitor de animale, dar, de fapt, pentru orice OM, mărturiile despre iadul animalelor d ...

Tort de biscuiți cu cremă de ciocolată. Reţetă de post

Tortul de biscuiți cu cremă de ciocolată este un desert ușor și rapid, care te încântă în orice mome ...

Injurii la Gala premiilor BAFTA

Academia Britanică a reacționat la controversa din jurul premiilor BAFTA de duminică seară, unde act ...

Rețetă reinterpretată de salată de boeuf, variantă fără carne, pentru perioada de post

Salata de boeuf este un preparat culinar festiv tradițional, care constă dintr-un amestec de legume ...

Ce să mâncăm seara pentru a avea un somn odihnitor

O cină recomandată trebuie să fie ușoară, bogată în proteine și legume, dar și săracă în carbohidraț ...

Când este cel mai bun moment pentru un circuit în Uganda

Uganda surprinde prin varietate: safari clasic în parcuri naționale bine conservate, gorile de munte ...

Protejarea Datelor Financiare: Sfaturi de Top Privind Securitatea Cibernetică Pentru Securitatea Economică

Atacurile nu arată mereu spectaculos. Uneori sunt tăcute. Un e-mail fals. O parolă slabă. Un laptop ...

Cum scapi de iritațiile provocate de bijuterii

Alergia la bijuterii, cunoscută medical sub numele de dermatită de contact, este o reacție neplăcută ...