Un bărbat în vârstă de 58 de ani din județul Galați a fost luat cu forța de la domiciliu după ce soția sa, care obținuse un ordin de protecție împotriva lui, l-a dat pe mâna poliței. În ultimele zile, femeia în vârstă de 54 de ani, din satul Malu Alb, comuna Drăgănești, a sunat de mai multe ori la 112 reclamând că soțul ei o amenința cu moartea. Prima dată, polițiștii au constatat că hotărârea judecătorească, emisă pe o perioadă de două luni, fusese încălca ...
Numărul mare de documente depuse în cele două dosarele de concordat ale Liberty Galați ar putea duce la blocajul sistemului informativ al instanțelor de judecată, motiv pentru care Tribunalul a decis o serie de măsuri care să împiedice această situație.  Potrivit unui comunicat al instanței de vineri, 5 decembrie, documentele depuse de cele peste o mie de părți din cele două dosare vor fi doar menționate, fără a mai fi atașate.  ”Având în vedere complexitatea și volum ...

Cât va afecta Europa reducerea trupelor americane

Vineri, 05 Decembrie 2025 18:15 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Generalul Alexus Grynkewich, comandantul suprem al forțelor aliate din Europa, a subliniat că NATO este pregătită să răspundă oricărei crize, în ciuda îngrijorărilor tot mai mari privind strategia militară a administrației Trump și posibila redistribuire a trupelor către zona Indo-Pacific.  Potrivit Mediafax, Generalul a afirmat că are ”încredere în capacitățile Europei și Canadei”, insistând că pregătirea operațională a NATO nu este afectată de tensiunile polit ...
Cele trei state sunt părți într-un acord major pentru lansarea Coridorului Marea Egee - Marea Neagră, consolidând conectivitatea regională, comerțul și mobilitatea UE-NATO.  Grecia, Bulgaria și România au semnat oficial la Bruxelles un acord de referință care stabilește Coridorul Vertical Marea Egee - Marea Neagră, consolidând conectivitatea regională și avansând un proiect de o importanță geopolitică semnificativă, scrie Ekathimerini, citat de Mediafax. Îmbunătățir ...

Germania își mărește armata

Vineri, 05 Decembrie 2025 16:15 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Parlamentul Germaniei a adoptat vineri o lege nouă a serviciului militar, care are ca scop să mărească efectivele Bundeswehr și să atingă obiectivele NATO, informează Mediafax. Această decizie este luată în contextul în care tensiunile cu Rusia determină apeluri la consolidarea capacităților de apărare în întreaga Europă. Legea introduce un sistem dublu: un serviciu voluntar și, dacă înscrierile nu sunt suficiente, se recurge la recrutarea obligatorie, în funcție de nece ...

Femeile dintr-o țară europeană închiriază soți cu ora

Sâmbătă, 06 Decembrie 2025 10:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Este penurie de bărbați în Letonia, țară în care femeile sunt nevoite să-și angajeze „soți pentru o oră” care să le ajute la treburile casnice, informează Mediafax.  Un raport Eurostat recent arată că ponderea femeilor în Letonia este cu 15,5 la sută mai mare față de bărbați – de peste trei ori rata medie din Uniunea Europeană. La populația de peste 65 de ani, sunt de două ori mai multe femei decât bărbați, după cum relatează World Atlas. Publicația britan ...
UPDATE 5 decembrie: Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați au anunțat că l-au reținut pe autorul omorului din seara zilei de 4 decembrie, din fața unui bloc din Micro 40, și că urmează să îl ducă în fața unui judecător de la Tribunalul Galați cu propunere de arestare preventivă pentru omor calificat și tulburarea liniștii și ordinii publice.  Suspectul reținut are 70 de ani și nu ar fi avut alt motiv să îl înjunghie pe bărbatul în vârstă de 42 d ...
Un bărbat în vârstă de 35 de ani și-a pierdut viața în această seară, după ce mașina pe care o conducea a pătruns pe contrasensul unui drum județean. S-a întâmplat în nordul județului, în afara localității Berești-Meria, mașina acestuia lovind în plin un autoturism în care se aflau doi soți din localitate, un bărbat de 57 de ani și o femeie de 56 de ani. Ambii au fost grav răniți și au fost transportați la spital, pentru îngrijiri medicale. ”Polițiștii din c ...
Cinci tineri au ajuns la spital, în cursul nopții de duminică spre luni, după ce mașina în care se aflau s-a răsturnat în afara carosabilului, în comuna Brăhășești. Trei dintre răniți sunt minori, cel mai tânăr, un băiat de doar 15 ani, fiind și cel mai grav rănit. El a fost găsit inconștient la locul accidentului, având un traumatism cranian sever. A fost stabilizat pe loc de echipajele medicale, iar mai apoi a fost transportat la Spitalul de Pediatrie. Ceilalți tineri ...
Președintele francez Emmanuel Macron a anunțat că mii de voluntari cu vârste cuprinse între 18 și 19 ani vor începe să servească în armată anul viitor, odată cu prezentarea unui nou program menit să consolideze forțele armate franceze, pentru a răspunde preocupărilor crescânde legate de amenințarea Rusiei, informează Mediafax. Tinerii voluntari vor servi timp de zece luni, numai pe teritoriul Franței continentale și în teritoriile de peste mări, nu în operațiuni militar ...
Pagina 32 din 187

Trupul minorului dispărut în apele Siretului a fost găsit

Minorul dispărut duminică în apele Siretului a fost găsit, în această dimineață, pe malul râului, în ...

Căutați pentru furt și înșelăciune, doi tineri au ajuns în arest la Galați

Doi tineri, unul de 20 de ani și celălalt de 18 ani, pe numele cărora instanțele au emis mandate de ...

Post de inginer, vacant la Primăria Galaţi

Primăria municipiului Galaţi are nevoie de un inginer specializat în electromecanică sau electrotehn ...

Radarul nu i-a iertat pe vitezomanii din Galați. Amenzi de aproape 570.000 de lei și 26 de permise reținute

439 de șoferi au fost sancționați de polițiștii gălățeni, într-o singură săptămână, pentru încălcare ...

Muzeul „Teodor Cincu” din Tecuci şi-a stins luminile arhitecturale

Deşi luminile arhitecturale pun în valoare şi adaugă farmec monumentalei clădiri a Muzeului de Istor ...

„Construim pentru oameni, plantăm pentru viitor | Modernizăm drumurile județene între E581 – Berheci, Nărtești, Gohor – Corcioveni – Brăhășești”

„Astăzi am semnat cu constructorii contractul de lucrări pentru un important proiect de infrastructu ...

Femeie acroșată de tren, lângă Stoicani

O femeie de 60 de ani a fost victima unui accident pe calea ferată, produs luni la prânz, pe raza Re ...

PROPUNERE. Credite garantate de stat pentru carburanți cu plata în rate

Transportatorii, fermierii și alte firme care consumă cantități mari de benzină și motorină ar putea ...

Casa Artelor devine (şi) centru de informare turistică. Galaţiul, promovat ca destinaţie atractivă pentru vizitatori

Cu votul aleşilor locali, Casa Artelor a fost preluată din administrarea Teatrului Național de Operă ...

Contract atribuit în iunie, lucrări demarate în august. Investiţie în Valea Oraşului

Potrivit datelor din portalul achiziţiilor publice, pe 18 iunie 2026, a fost atribuit contractul de ...

„Arta cinematografică”, sub schele. Cum se lucrează la viitorul sediu al Teatrului „Gulliver”

„Arta cinematografică” - decoraţiunea murală de pe frontonul fostului Cinematograf „Ţiglina” - a fos ...

Consilierii locali ai PNL Galaţi: „Votul acordat proiectului de modernizare a Falezei nu reprezintă un cec în alb”

Proiectul de modernizare a Falezei Dunării – aflat deja în execuţie cu fonduri europene atrase de Pr ...

Training personalizat pentru șomerii gălățeni

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Galați anunță că este partener în proiectu ...

ANALIZĂ. Cotațiile euro au urcat la 5,277 lei

Cu o zi înainte de decizia agenției Moody's privind ratingul suveran al României, dealerii bancari a ...

Liberty Galați, la un pas de rezolvarea litigiului de la cadastru cu cehii de la Ostrava

Liberty Galați și administratorii săi concordatari au reușit să obțină, la Oficiul de Cadastru și Pu ...

ANALIZĂ. Piața locală este prudentă înainte de decizia Moody's

Vineri seară, agenția de evaluare Moody's urmează să anunțe decizia sa în privința ratingului Români ...

Stjepan Tomas, semnal de alarmă după eșecul cu Petrolul. Cere întăriri și o altă atitudine din partea jucătorilor actuali

Oțelul a suferit prima înfrângere din actuala ediție a Superligii, scor 0-1, pe terenul Petrolului P ...

Petrolul - Oțelul 1-0. Primul eșec al sezonului, la capătul unui joc slab al gălățenilor

Oțelul Galați a suferit primul eșec din actuala ediție a Superligii, fiind învinsă cu scorul de 1-0 ...

Canotorii de la CSS Galați, locul al treilea la Bascov

Campionatul Național rezervat cluburilor sportive școlare a prilejuit întâlnirea, la Bascov, pentru ...

Baschetbaliștii de la CSM Galați și-au aflat programul din Liga Națională

Formația masculină de baschet CSM Galați și-a aflat programul pentru ediția 2026-2027 a Ligii Națion ...

„Micul Astronom prin Univers” revine la Galați

Complexul Muzeal de Științele Naturii „Răsvan Angheluță” anunță deschiderea înscrierilor pentru cea ...

Echipa „Vox Machina” a elevilor de la CNMK, premiată la Festivalul Boovie 2026

Echipa „Vox Machina” de la Colegiul Național „Mihail Kogălniceanu” Galați a obținut Locul I - catego ...

”ByteForce”, în semifinalele unei competiții internaționale de robotică

La doar câteva săptămâni după câștigarea celei mai prestigioase distincții din cadrul FIRST Tech Cha ...

CATEDRA. Premiul I și mențiune pentru Colegiul Național „Costache Negri” la Boovie 2026

Boovie 2026, Ediția a XI-a, a adus Colegiului Național „Costache Negri” (CNCN) din Galați premiul I, ...

Jurământul lui Hipocrate, pe 430 de voci. Ceremonia absolvenţilor Facultăţii de Medicină şi Farmacie din Galaţi - promoţia 2026

Emoții mari, dar şi bucuria reuşitei, a unor speranțe și visuri împlinite! Asta au trăit din plin ab ...

Spital duhovnicesc, oază de pace și de liniște. Mănăstirea din staţiunea Lacu Sărat, după 30 de ani

Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon” din stațiunea Lacu Sărat, judeţul Brăila, a primit,  în ...

Rochii de poveste, printre opere de artă din patrimoniul gălăţean

Veritabile opere de artă – materializate în rochii – au putut fi admirate printre valoroase lucrări ...

Grădina Sfântului Ilie din cartierul gălăţean Ada Marinescu. Comunitatea, expresie a speranţei, credinţei şi dragostei

În 20-a zi a lui Cuptor, curtea Bisericii „Sfântul Proroc Ilie” din Galați s-a transfigurat într-o g ...

Un român a cucerit Madridul cu „apele” de oțel ale cuţitelor pe care le făureşte

Fără să se fi născut într-o familie de fierari, fără vreo nicovală moştenită ori vreun secret transm ...

Cine promovează istoria şi frumuseţile României în Luxemburg: „Architecture: Man versus Nature”

„Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg”, aflaţi ...

Tânăr gălățean, mort în Italia după ce a sărit în râu să-și salveze fratele

O familie din comuna gălățeană Matca trece printr-o dramă greu de imaginat, după ce un tânăr și-a pi ...

Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg

O spectaculoasă expoziție fotografică în aer liber poate fi vizionată, până pe 31 august 2026, pe ga ...

Dezinsecţie la sol, trei nopţi la rând. Primăria ne recomandă să închidem ferestrele

Primăria municipiului Galați a anunţat că, în perioada 10 – 12 august 2026, între orele 22.00 și 06. ...

Poza zilei. Trece vara… băncile din Ţiglina I, tot lipsă la apel

„Potrivit autorităţilor locale, sunt patru bănci care lipsesc. «Vor fi montate bănci noi și le vom r ...

Centrul de zi al Asociației „Sfântul Antonie cel Mare”. Vacanță în pridvorul bisericii pentru 100 de copii

Ateliere de artă, jocuri interactive, poezii şi cântece religioase le-au oferit copiilor participanţ ...

Atenție la apelurile false! Escrocii folosesc numărul SRI pentru a cere date și bani

Serviciul Român de Informații (SRI) avertizează asupra unei noi metode de înșelăciune prin telefon. ...

Ce părere au gălățenii despre evenimentele care închid traficul din centrul orașului

Evenimentele publice organizate în centrul Galațiului au adus, în ultimii ani, mii de oameni în stra ...

Galaţiul îşi premiază excelenţa, dar n-o şi păstrează. Ce ar schimba tinerii la oraşul lor?

„Doar o premiază, nu o şi păstrează...”, acesta a fost un comentariu pe care l-am primit la articolu ...

La numai 22 de ani, între Harvard și Wall Street. Gălățeanca Alexandra Mihailopol, creatoarea unei platforme-unicat pentru femeile din România

Gălățeanca Alexandra Mihailopol tocmai a fost admisă la Harvard Business School prin programul 2+2, ...

Vecinii care vor să producă împreună energie și să investească în viitorul cartierului

În timp ce tot mai mulți români caută soluții pentru facturi mai mici și o mai mare independență ene ...

Trecutul trăiește și prin cartea de istorie. Cronica unei cărți-document despre Galațiul de odinioară

Recent, sub prestigioasa semnătură a autoarelor Violeta Ionescu (cunoscută și reputată jurnalistă, a ...

Biserica Greacă – prin obiectivul unuia dintre cei mai importanți fotografi ai Galațiului

O imagine-simbol a artei fotografice, realizată în 1906 de renumitul fotograf gălățean George Maksay ...

Clubul umoriștilor gălățeni, în „VERVĂ” la 50 de ani. Antologie umoristică aniversară, lansată la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor

Recent, sub egida Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Galați și a Clubului Umoriștilor „VERVA” ...

Clubul de vacanță al Bibliotecii „V. A. Urechia” revine în august

Filiala nr. 2 „Paul Păltănea” a Bibliotecii Județene „V.A. Urechia” Galați organizează, în perioada ...

Încă un milionar în Galați. Orașul nostru, în istoria marilor câștiguri la Loto

Premiul de categoria I la tragerea Loto 5/40 de joi, în valoare de aproape un milion de lei, a fost ...

Tot cu „avioane” pe hârtie! Ce au decis autorităţile de mediu cu privire la aeroportul Galaţi-Brăila

„Planul Urbanistic Zonal «Aeroport Internaţional Galaţi-Brăila», cu amplasamentul în comunele Lieşti ...

Ce concedii își mai permit gălățenii și cât sunt dispuși să cheltuiască. Vacanța se face anul acesta cu calcule la leu

Pentru unii gălățeni, bagajele de vacanță sunt deja pregătite. Pentru alții, planul de concediu a ră ...

Ce nu are acum Faleza Dunării şi ar putea avea în 2028. O tiroliană, pe lista dorinţelor

O Faleză a Dunării modernizată şi accesibilă, stabilă şi ferită de inundaţii, cu o zonă pietonală „u ...

Caz cutremurător la Frumușița. Un gălățean și-a omorât în bătaie tatăl de 83 de ani

O tragedie greu de imaginat s-a petrecut în comuna gălățeană Frumușița, unde un bătrân de 83 de ani ...

Un gălățean a fost jefuit de soțul prostituatei pe care o vizitase pentru servicii sexuale

Ceea ce trebuia să fie o întâlnire cu o prostituată s-a transformat într-un coșmar pentru un gălățea ...

O gălățeancă a ajuns la închisoare într-un dosar de grup infracțional organizat

O femeie de 38 de ani din Galați a fost găsită de polițiști și dusă la închisoare, după ce Tribunalu ...

26 de noi polițiști la IPJ Galați, pregătiți pentru intervențiile din stradă

Cei 26 de agenți de poliție încadrați recent la Inspectoratul de Poliție Județean Galați au trecut d ...

Poza zilei. Un porumbel cu mult… tupeu

Adevărul este că porumbeii care au „cucerit” zone importate din Galaţi au devenit tot mai curajoşi. ...

Programul de sprijin pentru fertilizări in vitro dă startul înscrierilor. Care sunt condițiile de eligibilitate

Cuplurile căsătorite sau necăsătorite, dar și femeile singure care își doresc un copil vor putea sol ...

Brăila Plaza. Un nou mall se construiește în orașul vecin

Grupul imobiliar românesc NestPlus, prin divizia NestPlus Plaza, a semnat cu Exim Banca Românească u ...

O gălăţeancă a câştigat „Trofeul Tinereții” la Amara

Gălăţeanca Briana-Ioana Gușu este marea câştigătoare a Festivalului „Trofeul Tinereții” Amara 2026. ...

Cum alegi laptopul potrivit pentru muncă fără să plătești pentru specificații inutile

Cauți un laptop pentru muncă și ajungi să compari procesoare, nuclee, memorie RAM și denumiri care p ...

Credit online fără blocaje - pașii care scurtează cererea și întârzierile

Când ai nevoie de bani pentru o reparație, o factură sau o cheltuială neașteptată, ultimul lucru pe ...

„Hidratare pentru pacienții seniori”, toată luna august, în farmaciile Dona

Lanțul de farmacii Dona prelungește până pe 31 august inițiativa „Hidratare pentru pacienții seniori ...

Spider Solitair – un joc de cărți relaxant care îți pune mintea la contribuție

Spider Solitair este varianta cea mai populară a jocurilor de solitaire. Este favorita oamenilor car ...