Cum va fi vremea la început de săptămână

Luni, 04 Mai 2026 00:05 | Publicat în UTILE
Vremea va rămâne închisă, dar se va încălzi semnificativ. Cerul va fi în general noros, însă se va însenina peste noapte. Temperaturile maxime diurne vor urca până spre 22 de grade Celsius, în timp ce minimele nocturne vor ajunge la 6 grade Celsius. Vântul va sufla slab spre moderat, din sector nordic, cu viteze de 10-15 km pe oră. Presiunea atmosferică va fi de circa 766 mm coloană de mercur, iar umiditatea se va situa între 40 şi 55 la sută. ...

1 Mai cu zăpadă, în zonele montane

Joi, 30 Aprilie 2026 18:30 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a anunțat că în noaptea de miercuri spre joi a nins pe mai multe șosele din județele Brașov și Covasna. Este vorba despre drumurile aflate în zonele montane. Din cauza condițiilor meteo, autoritățile au fost nevoite să trimită utilajele de deszăpezire în misiune şi le-au transmis șoferilor că le recomandă să circule cu prudență. Comparativ cu anii trecuți, temperaturile în această perioadă sunt mai scăzut ...

Zi de 1 Mai fără ploaie, dar cu nori

Vineri, 01 Mai 2026 00:00 | Publicat în UTILE
Vremea va rămâne închisă astăzi, dar va fi o singură zi de pauză, pentru că aversele se vor relua începând de sâmbătă. Cerul va fi în general acoperit de nori, pe parcursul întregii zile. Temperaturile maxime diurne vor urca până spre 14 grade Celsius, în timp ce minimele nocturne vor ajunge la 7 grade Celsius. Vântul va sufla slab spre moderat, din sector nordic, cu viteze de 10-15 km pe oră. Presiunea atmosferică va fi de circa 769 mm coloană de mercur, iar umiditatea s ...
Vremea rece şi închisă, cu reprize de ploaie, va continua şi în prima parte a zilei de astăzi. Începând de după-amiază, precipitaţiile se vor restrânge, dar cerul va rămâne în general noros. Temperaturile maxime diurne vor coborî până la circa 10 grade Celsius, în timp ce minimele nocturne vor ajunge la 3 grade Celsius. Vântul va sufla slab spre moderat, din sector nordic, cu viteze de 10-15 km pe oră. Presiunea atmosferică va fi de circa 766 mm coloană de mercur, iar umid ...

Vreme închisă și temperaturi în scădere la Galați

Miercuri, 29 Aprilie 2026 00:00 | Publicat în UTILE
Vremea va fi dominată astăzi de averse, fiind anunţate ploi pe parcursul întregii zile, dar şi la noapte. Cerul va fi în general acoperit. Temperaturile maxime diurne vor coborî la circa 14 grade Celsius, în timp ce minimele nocturne vor ajunge la 5 grade Celsius. Vântul va sufla slab spre moderat, din sector nord-estic, cu viteze de 10-15 km pe oră. Presiunea atmosferică va fi de circa 764 mm coloană de mercur, iar umiditatea se va situa între 65 şi 85 la sută. ...

Săptămână cu vreme schimbătoare, de la ploaie la soare

Luni, 20 Aprilie 2026 10:00 | Publicat în EVENIMENT
Vremea va fi schimbătoare în întreaga țară pe parcursul acestei săptămâni, cu debut mai cald decât normalul perioadei, urmat de o răcire treptată și accentuată după 21 aprilie, potrivit prognozei emise de Administrația Națională de Meteorologie. Ploile vor cuprinde majoritatea regiunilor după 20 aprilie, iar local se vor acumula cantități importante de apă. Spre finalul intervalului, temperaturile vor începe să crească din nou, apropiindu-se de mediile perioadei. În pe ...

Cer senin şi temperaturi în creştere

Miercuri, 15 Aprilie 2026 00:00 | Publicat în UTILE
Astăzi, vremea va fi frumoasă, iar cerul, predominant senin pe tot parcursul zilei. Temperaturile sunt şi ele în creştere, situându-se între minima nopţii, de 6 grade Celsius, respectiv, maxima zilei, de 16 grade Celsius. Vântul va sufla dinspre sud, sud-vest şi sud-est, cu viteze între 4 şi 7 km la oră şi intensificări în rafale de până la 16 km la oră. Presiunea atmosferică se situează în jurul valorii de 766 mm coloană de mercur.  ...

Poza zilei. Şi grădinile se pregătesc de Paşti

Luni, 06 Aprilie 2026 15:00 | Publicat în Regional
Prin cartiere, nu doar gospodinele sunt ocupate cu curăţenia şi pregătirea caselor înaintea sărbătorii pascale, ci şi florile de prin grădini se întrec să înflorească, laolaltă cu pomii fructiferi. În spaţiile verzi de pe la parterul blocurilor, se văd urmele muncii susţinute de curăţare a grădinilor, iar florile de sezon - zambile, narcise, toporaşi - deja şi-au cam încheiat misiunea, după doar câteva zile de temperaturi mai ridicate. Pe ici, pe colo, se pot vedea, c ...

Meteo. Luni cu soare, marți cu frig

Luni, 06 Aprilie 2026 00:00 | Publicat în UTILE
Prima zi a săptămânii aduce o vreme de vară, însă de marţi se va răci semnificativ. Temperaturile maxime diurne vor urca spre 24 de grade Celsius, în timp ce minimele nocturne se vor situa în jurul valorii de 7 grade Celsius. Vântul va sufla slab spre moderat, din sector vestic, cu 10-20 km pe oră. Presiunea atmosferică va fi de circa 766 mm coloană de mercur, iar umiditatea se va situa între 55 şi 60 la sută. ...

Atenție, a început sezonul căpușelor!

Sâmbătă, 04 Aprilie 2026 08:30 | Publicat în MAGAZIN
Cu primele zile însorite de martie și creșterea temperaturilor peste 10°C, natura revine la viață, iar odată cu ea apar și căpușele. Aceste mici insecte devin active imediat ce solul se încălzește, preferând zonele cu iarbă înaltă, tufișurile umede și lizierele de pădure. Deși par inofensive la prima vedere, căpușele pot transmite afecțiuni serioase, precum boala Lyme, motiv pentru care prevenția este esențială atunci când ieșim la iarbă verde sau în parcuri. Pro ...
Pagina 2 din 13

Artist gălăţean, premiat de Ministerul Culturii din Republica Moldova

Pentru lucrarea „Despre rocadă”, artistului plastic gălăţean Constantin-Adrian (Cornel) Corcăcel i-a ...

Despăgubiri pentru distrugerile cauzate de drone

Cetăţenii români vor putea fi despăgubiți pentru distrugerile cauzate de drone sau de fragmente ale ...

S-a montat ultima secțiune din tablierul metalic al noului pod peste Siret

Joi, 3 septembrie, constructorul român UMB Spedition a montat ultima secțiune a tablierului central ...

O mașină de poliție, implicată într-un accident la Galați

O mașină de poliție a fost lovită, joi, 3 septembrie, într-o intersecție din Galați. Accidentul s-a ...

Istorica Biserică din Ciureștii Noi, județul Galați, înnoită în Duh și Adevăr

În 30 august, în ziua prăznuirii Sfântului Ierarh Varlaam, Mitropolitul Moldovei, în zi de hram, în ...

Pe 5 septembrie, Via Dobrogeana începe la Galați! Traseu turistic ce va pune în valoare bogățiile naturale și culturale din județul nostru

Există drumuri care leagă locuri. Și există drumuri care leagă oameni, povești și comunități.    " ...

Inflația îi întoarce pe români de la portbagaj la sacoșă

„Românii nu se mai duc o dată la săptămână sau la două săptămâni la un hipermarket, de unde să plece ...

Olga Onea: doi ani de Senat, două partide

În doar doi ani de mandat parlamentar, Olga Onea a ajuns la al doilea partid politic. Aleasă senato ...

Senatorul George Ştefănache şi-a anunţat demisia din USR. Reproşuri aduse filialei gălăţene

Printr-o postare pe pagina publică de Facebook, senatorul George Ştefănache şi-a anunţat demisia din ...

Via Dobrogeana prinde contur. Unde şi când va fi marcată Borna Zero în municipiul Galaţi

„Via Dobrogeana”, drumul care continuă unirea, pornind din Galați – despre care aţi putut afla din z ...

Cu câţi bani sunt remuneraţi şefii Consiliului Judeţean Galaţi. Topul veniturilor nete în 2026

Pentru că sunt remunerați din bani publici, ni se pare normal ca gălăţenii să ştie cu cât sunt plăti ...

ANALIZĂ. Euro s-a retras spre 5,255 lei

La jumătatea săptămânii, leul a reușit să se aprecieze față de principalele valute. Excepție a făcut ...

Peste 20.000 tone de mărfuri, operate în porturile gălățene de nave sub pavilioane „exotice”

Peste 20.000 de tone de mărfuri diverse, de la rapiță și până la fier vechi, erau operate, miercuri, ...

Ecologizare pe calea ferată din Regionala Galați, de ziua „Let's Do It, Romania!”

19 septembrie 2026 este ziua în care românii se mobilizează în cadrul Campaniei Naționale de Curățen ...

Ce soluții are agricultura românească pentru a ieși din criza de lichiditate

Agricultura locală trece printr-o criză de lichiditate de durată, care s-a acutizat în ultimii ani. ...

Atletul paralimpic Marian Petria, dublu campion național. Din sportul gălățean

ATLETISM. În Capitală au avut loc întrecerile turneului final al Campionatului Național de atletism ...

Sporting Liești și-a îndeplinit visul din Cupa României. Din sportul gălățean

Meciul de miercuri din prima etapă a grupelor Cupei României, dintre Sporting Liești și Dinamo, poat ...

Sporting Liești a plătit tribut începutului slab în duelul cu Dinamo

Sporting Liești a debutat cu o înfrângere în noua ediție a grupelor Cupei României. Formația gălățea ...

Sporting Liești primește vizita liderului Superligii, Dinamo

Eveniment deosebit în viața echipei Sporting Liești, formație care evoluează în Liga a III-a. Califi ...

Peste 275 de milioane de lei pentru profesori. Prima de carieră a fost plătită

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a finalizat plata primei de carieră pentru c ...

Profesorii spun „NU” noii legi a salarizării

Un „NU” categoric! Acesta este mesajul pe care cadrele didactice îl transmit actualului guvern, după ...

Rechizite pentru un început de școală cu șanse egale. „Primul Clopoțel” dedicat copiilor din Hanu Conachi

Fundația Dicor Academy a lansat campania „Primul Clopoțel”, prin care strânge fonduri și rechizite p ...

500 de lei pentru rechizite și haine de școală. Cine poate primi banii în noul an școlar

Copiii din familii cu venituri mici pot primi și în anul școlar 2026-2027 un sprijin de 500 de lei p ...

Poveste poliţistă în Cartierul Dunărea. O gălăţeancă a câştigat concursul organizat de Ministerul de Interne

Aurelia Ledaru, plutonier în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Galați, a fost desemn ...

„Loggia di Galazzi”, prima lojă masonică din spațiul românesc. Aspecte istorice ale francmasoneriei la Dunărea de Jos

Dintr-o perspectivă ştiinţifică, francmasoneria reprezintă și acum o latură a istoriei autohtone și ...

Din Jorăşti, la performanţa sportivă şi şcolară. Povestea de succes a Larisei şi a lui Roberto Tufă

„Larisa Tufă este o tânără handbalistă care a fost remarcată pentru calitățile sale la nivel naționa ...

Spectacol pe Dunăre de Ziua Marinei. Mii de gălățeni au urmărit parada navelor

Gălățenii au venit, sâmbătă după-amiază, cu mic, cu mare, pe Faleza Dunării, pentru Ziua Marinei Rom ...

Aleasă Miss Jura, o gălăţeancă are şansa de a concura pentru Miss Franța. Théodora Dragomir-Perrodin are nevoie de susţinere

Născută în Galaţi, Théodora Dragomir-Perrodin a fost aleasă Miss Jura 2026 și concurează acum la tit ...

Un român a cucerit Madridul cu „apele” de oțel ale cuţitelor pe care le făureşte

Fără să se fi născut într-o familie de fierari, fără vreo nicovală moştenită ori vreun secret transm ...

Cine promovează istoria şi frumuseţile României în Luxemburg: „Architecture: Man versus Nature”

„Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg”, aflaţi ...

Tânăr gălățean, mort în Italia după ce a sărit în râu să-și salveze fratele

O familie din comuna gălățeană Matca trece printr-o dramă greu de imaginat, după ce un tânăr și-a pi ...

Galațiul are nevoie de 30 de voluntari pentru copiii și tinerii instituționalizați

Asociația "Ajungem MARI" caută 30 de oameni care să petreacă trei ore pe săptămână alături de copiii ...

Asociația de Sprijin pentru Părinți și Copiii cu Autism Galați lansează proiectul „WINGS”

Asociația de Sprijin pentru Părinți și Copiii cu Autism (APCA) Galați, în calitate de lider de proie ...

Harta cabinetelor stomatologice din Galați. Unde sunt dentiștii când ai nevoie de ei

Ați observat că, de cele mai multe ori, durerea de dinți pare să te lovească mai ales în weekend, câ ...

A început Campionatul Reciclării în Galați și Brăila, cu premii totale de 10.000 de lei

Ai în casă echipamente electrice și electrocasnice – unele chiar grele, gen frigider sau mașină de s ...

Proiectul-unicat al Galațiului care poate „repara” Dunărea navigabilă. „Hub-ul” gălățean de la malul fluviului, ignorat de autorități

Fără nicio îndoială, Galațiul are cea mai mare concentrație din țară de specialiști în navigație, în ...

Cât sunt dispuși gălățenii să strângă cureaua pentru a face economie la curent

Seceta și nivelul foarte scăzut al Dunării au pus România într-o situație complicată din punct de ve ...

Ce părere au gălățenii despre evenimentele care închid traficul din centrul orașului

Evenimentele publice organizate în centrul Galațiului au adus, în ultimii ani, mii de oameni în stra ...

Dramaticul gălăţean aniversează 71 de ani

Cu monumentalul sediu proaspăt eliberat din schele, Dramaticul gălăţean are un motiv în plus de sărb ...

UPDATE. Trei actriţe din Galaţi, la Gala HOP

Gala HOP - Gala Tânărului Actor îşi va desemna câştigătorii în această seară de duminică, 30 august ...

Expoziția „Culorile verii”, o manifestare a diversității genurilor picturii, la Muzeul Spiritualității Creștine de la Dunărea de Jos

Deschisă în prezența și cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, expoziția personală „ ...

Gălăţeanul Grigoraş Moisă, din nou pe scena Festivalului „Mamaia”

Tânărul solist gălățean Grigorie Moisă – Grigoraș, așa cum îi spune mai toată lumea – va urca din no ...

Cazurile de violență asupra femeilor care au zguduit Galațiul în 2026: victime bătute, sechestrate și amenințate

Femei bătute, amenințate, răpite, sechestrate sau atacate în plină stradă. Unele au ajuns la spital, ...

Containerele inteligente au ieşit din garanţie. Cele mai multe nici nu au fost puse în funcţiune

Bun găsit în Galaţiul situaţiilor cel puţin curioase, dacă nu paradoxale! În care autorităţile local ...

Galațiul, oraș verde sau oraș de beton? Cum văd gălățenii schimbarea la față a municipiului

Odată cu lucrările de modernizare a Falezei Dunării, una dintre zonele cele mai iubite ale Galațiulu ...

Încă un milionar în Galați. Orașul nostru, în istoria marilor câștiguri la Loto

Premiul de categoria I la tragerea Loto 5/40 de joi, în valoare de aproape un milion de lei, a fost ...

Percheziții și în Galați într-un dosar de pornografie infantilă. Cinci persoane au fost reținute

Cinci persoane au fost reținute într-un dosar de pornografie infantilă, după ce anchetatorii au stab ...

Nepot arestat preventiv după ce a incendiat casa mătuşii lui din Iveşti

Un bărbat, în vârstă de 46 de ani, din localitatea Ivești, județul Galați, a fost arestat preventiv, ...

Tânără de 23 de ani, arestată preventiv pentru 30 de zile, după ce ar fi lovit un polițist

Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați a dispus, pe 31 august, măsu ...

Hoț brăilean, prins și încarcerat de polițiști în Galați

Vineri, 28 august, n-a fost o zi cu noroc pentru un tânăr brăilean de 21 de ani pe numele căruia Jud ...

Brăileanul Cristian Ciauşu, abonat la Premiul al II-lea la Mamaia

Pentru al doilea an la rând, brăileanul Cristian Ciauşu a câştigat Premiul al II-lea la secţiunea So ...

Trafic intens la frontiera Galațiului. Poliția de Frontieră ia măsuri pentru evitarea cozilor

Sfârșitul sezonului estival vine cu trafic mai intens la granița de est, iar polițiștii de frontieră ...

Înghețată „made in Galați”, la Nibiru

Krantz, producătorul de îngheţată artizanală din Galaţi, şi-a deschis primul sau spaţiu fizic în Nib ...

UPDATE. Observațiile astronomice din Galați ale eclipsei de Lună din noaptea aceasta, anulate

Complexul Muzeal de Științele Naturii „Răsvan Angheluță” Galați a anunțat, printr-o postare pe pagin ...

Picioarele mici au nevoie de alegeri mari

  Există o diferență uriașă între a cumpăra încălțăminte pentru un copil și a cumpăra încălțăminte ...

Ruptura de stoc la cutii de pizza în weekend: cât costă și de ce afectează doar distribuitorii fără importator

Lipsa stocului în vârful de sezon nu este un accident - este o consecință directă a structurii lanțu ...

Schimbarea pe care nu o vei regreta peste ani

Renovarea unei locuințe pornește adesea de la o nevoie imediată: o cameră pare învechită, finisajele ...

Riviera din propria curte: de ce cucerește trendul mediteraneean grădinile în această vară?

Nu mai e nevoie de bilet de avion ca să simți atmosfera unei vacanțe din sudul Europei. Cel mai pute ...