Aurică Totolici, cântărețul de muzică populară arestat pe 8 iulie pentru viol și rele tratamente asupra mai multor minori, este vizat de noi acuzații de abuz. Anchetatorii au anunțat că au extins cercetările, demarate inițial cu două victime, și în privința unui al treilea minor, un băiat, elev al artistului care ar fi trebuit să îi predea cursuri de canto. Băieții au susținut în fața procurorilor că au fost agresați sexual și nu numai de către cântărețul în vâ ...
Jurnalistul Radu Adrian Bogdan, fondatorul primului ziar în limba engleză din România, a încetat din viață duminică, 4 august 2024. Născut la Galaţi, pe 25 septembrie 1941, Radu Bogdan lasă în urmă o activitate bogată în slujba condeiului, atât ca ziarist comentator de politică externă, cât şi ca scriitor.A absolvit Facultatea de Drept din Bucureşti (în 1964), unde a obţinut şi titlul de doctor în Drept (1987). Din octombrie 1964 până în decembrie 1989, a fost coment ...

Mircea Lucescu e noul selecționer

Luni, 05 August 2024 15:29 | Publicat în SPORT
Mircea Lucescu a acceptat oferta Federației Române de Fotbal. Va fi noul antrenor al echipei naționale, după ce Edi Iordănescu n-a dorit să continue după ce a participat inclusiv la Euro 2024, iar Gică Hagi, prima variantă pe lista FRF, a refuzat oferta săptămâna trecută.Potrivit Hotnews.ro, Mircea Lucescu a mers luni la sediul FRF, unde a discutat timp de 4 ore cu Răzvan Burleanu și Mihai Stoichiță. La final, el i-a anunțat pe șefii de la Casa Fotbalului că e de acord să p ...
Un eveniment rutier soldat, din fericire, doar cu pagube materiale, a avut loc duminică după-miază, pe strada Barboși din cartierul Micro 17. Două vehicule, o autoutilitară și un autoturism, s-au ciocnit frontal după ce șoferul dubiței a pierdut controlul volanului și a pătruns pe contrasens. Asta au stabilit polițiștii, chemați să intervină deoarece conducătorii auto nu s-au putut înțelege amiabil, pe fondul stării avansate de ebrietate vecină cu coma alcoolică, în care ...
UPDATE ora 12,00: Minora dată dispărută în cursul serii de sâmbătă a fost găsită nu departe de casă, la domiciliul unui băiat, tot pe raza comunei Fundeni. Polițiștii care o dăduseră deja în urmărire au preluat-o și urmează să o încredințeze familiei, după ce se vor asigura că minora nu a fost victima vreunei infracțiuni.  Încă o fată din județul Galați a pus poliția în alertă după ce și-a pus și familia pe jar, plecând de acasă fără să spună unde ...
Incidentul aplanat cu poliția a avut loc joi după-amiază, pe Autostrada A1 Deva-Nădlac, într-un microbuz de transport persoane. Protagoniști, o pasageră de 24 de ani, din Galați, și șoferul, un bărbat de 44 de ani, care s-au luat la ceartă din cauza rutei pe care se deplasa mijlocul de transport și care nu ar fi corespuns cu destinația la care dorea să ajungă tânăra. Altercația violentă a impus intervenția polițiștilor, care au stabilit circumstanțele conflictului, dar ...
O femeie din județul Galați a fost arestată și riscă cel puțin zece ani de închisoare pentru că și-a ucis concubinul în urma unui conflict izbucnit pe fondul consumului de alcool Tragedia s-a consumat în locuința pe care cei doi o împărțeau, în cursul după-amiezei de miercuri, 31 iulie. Pe fondul consumului de alcool, schimbul de replici s-a transformat în acte de violență din partea bărbatului, care și-ar fi lovit concubina. Aceasta a pus mâna pe un cuțit să se apere, ...

Cutremur de magnitudine 4,1, în Vrancea

Joi, 01 August 2024 15:37 | Publicat în EVENIMENT
Un cutremur cu magnitudinea de peste 4 a avut loc joi după-amiază în zona seismică Vrancea. Institutul Național pentru Fizica Pământului a anunțat inițial că seismul a avut magnitudinea 4,7, pentru ca ulterior să îl revizuiască la 4,1, a anunțat Hotnews.ro. Conform INFP, seismul s-a produs la ora 15:08:58 (ora locală a României) Inițial, Institutul Național pentru Fizica Pământului a anunțat că seismul a avut magnitudinea 4,7, ceea ce ar fi însemnat că a fost cel mai pu ...
Administrația Națională de Meteorologie a actualizat codul galben de caniculă valabil joi în jumătatea de sud a României, și a emis alte două coduri (galben și portocaliu) avertizând că valul de căldură va acoperi vineri trei sferturi de țară, anunță Hotnews.ro. Joi, 1 august, în Banat, Oltenia, Muntenia, Dobrogea continentală și sudul Moldovei va fi caniculă și disconfort termic, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) local va atinge pragul critic de 80 de unități. ...
A fost panică într-o gospodărie de pe strada Brașov din Galați după ce o magazie în care erau depozitate lemne pentru foc a fost cuprinsă de flăcări, în cursul dimineții de joi, 1 august. Proprietarul, în vârstă de 78 de ani, a sărit cu mâinile goale să stingă focul, numai că nu a reușit și s-a ales cu arsuri care au necesitat îngrijiri medicale din partea echipajului SMURD, care l-a transportat ulterior la spital. Sarcina stingerii focului, care amenința să se extind ...
Pagina 10 din 33