Deficit comercial de 12,7 miliarde de lei

Marți, 12 Iulie 2022 05:00 | Publicat în ECONOMIE
Deficitul comercial al României a crescut la 12,7 miliarde de euro în primele cinci luni ale anului, cu 3,8 miliarde de lei, sau peste 40 la sută, mai mult decât în perioada similară a anului trecut, potrivit Institutului Naţional de Statistică (INS). Acest rezultat a fost obținut în condițiile în care, în primele cinci luni din acest an, exporturile au crescut cu 23,5 la sută, până la 36,9 miliarde de euro, iar importurile s-au majorat cu 28,1 la sută, la 49,6 miliarde de euro. ...
România va avea un rol-cheie în reconstrucţia Ucrainei, având în vedere poziţia strategică, a declarat ministrul Economiei, Florin Spătaru. Acesta a ținut să sublinieze și rolul-cheie pe care Galațiul îl are în reconstruirea și reconsolidarea economică a Ucrainei. Încă de la începutul războiului din Ucraina, Galațiul s-a aflat ”în linia întâi” în sprijinirea Ucrainei, fie că a fost vorba de primirea fluxurilor de refugiați, în relocarea unor companii, dar și în ...
Ultimele 48 de ore au adus un val de migranți la cele două puncte de trecere a frontierei de pe raza județului. Pentru cele două zile, Poliția de Frontieră Galați a raportat că cel mai mare flux, de 730 de persoane, s-a înregistrat prin vama de la Galați, în timp ce pe la Oancea au intrat 439 de persoane. Astfel, 1.169 este numărul total de refugiați ajunși în ultimele 48 de ore în județul nostru, duminică fiind raportați 621 de refugiați. Oamenii sosiți în ultimele 48 de ...

Pod nou, peste Tisa, la granița cu Ucraina

Duminică, 10 Iulie 2022 19:30 | Publicat în Actual
A fost semnat contractul pentru execuţia podului rutier peste râul Tisa dintre România şi Ucraina, în valoare de aproape 148 de milioane lei şi o lungime totală de 261,2 metri, a anunţat preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Ionel Bogdan. Proiectul va fi finanţat prin Programul Operaţional Infrastructură Mare - POIM, durata de implementare prevăzută fiind de 24 de luni. Actualmente, traficul rutier dintre România şi Ucraina se face pe un pod construit din lemn la înc ...
Premierul Nicolae Ciucă afirmă, într-o postare pe Facebook, că anunţul INS privind creşterea economică, cu 5,1% în primul trimestru al anului, faţă de trimestrul IV 2021, la 343,678 miliarde lei, arată că economia din România a reuşit o performanţă şi este evident că păstrarea cotei unice, încurajarea investiţiilor şi a mediului de afaceri sunt vitale pentru păstrarea acestui trend pozitiv.”Economia României este în creştere, o spun datele Institutului Naţional de St ...
Premierul Nicolae Ciucă a declarat, joi, că interconectorul de gaze Grecia - Bulgaria este extrem de important pentru reţeaua de transport către Europa. Prim-ministrul efectuează o vizită de lucru în Republica Elenă, cu prilejul operaţionalizării interconectorului de gaze Grecia - Bulgaria."Este un interconector cât se poate de important pentru tot ce înseamnă reţeaua de transport gaze către Europa. Practic, acest interconector va asigura legătura între reţeaua care trece prin ...
România este al doilea mare exportator european de grâu după Franța și primul exportator de porumb. Prețurile produselor agricole aproape s-au dublat, iar producătorii autohtoni vor să crească și producția de plante tehnice. Seceta face ravagii peste tot în lume. În condițiile în care țara noastră este în pragul colapsului financiar, Guvernul ar trebui să-și fructifice șansa agricolă și să investească masiv în irigații. Dar până acum n-a pus două paie cruce. Iar de ...

Un președinte exhaustiv

Joi, 07 Iulie 2022 00:00 | Publicat în TV MANIA
* Dispreț prezidențial. "Cred că v-am răspuns exhaustiv", l-am auzit de două ori pe președintele Klaus Iohannis rostind această frază pe post de răspuns la două întrebări cât se poate de întemeiate ale jurnaliștilor: draftul privind legile securității și posibilitatea de a fi succesorul actualului șef al NATO. În "exhaustivitatea prezidențială" se simțea un soi de infatuare, ca să nu spun un dispreț flegmatic mascat față de pretențiile unor jurnaliști de a li se ră ...
Cristina Rusu, profesoara de Geografie din Bistrița care a învins statul român la CEDO, este un exemplu de avertizor de integritate hărțuit cu procese și ignorat de autoritățile din domeniu. Povestea ei este pe cât de tristă pe atât de spectaculoasă: a dezvăluit neregulile de la Olimpiada Națională de Geografie, dar Inspectoratul Școlar Județean Bistrița-Năsăud și, apoi, Ministerul Educației nu doar că au refuzat să le investigheze, dar s-au întors împotriva Cristinei ...

La masă cu trandafirii, pentru binele României

Marți, 05 Iulie 2022 00:00 | Publicat în TV MANIA
* Figurant și arogant. Nu dați cu piatra în mine, așa i s-a părut a fi Rareș Bogdan viitoarei lui soții, fapt de care mi-am amintit privindu-l duminică noapte, la „40 de întrebări cu Denise Rifai”. Sincer, la cum se lungeau răspunsurile lui, m-am gândit că Denise o să taie vreo 15 întrebări ca să n-o apuce zorii în emisiune. Jur, mi-a crescut glicemia aflând ce fire sensibilă e politicianul, cum e fascinat de flori şi iubea el lăcrămioarele în copilărie, cum și-a cu ...
Pagina 11 din 269