De la manşa avionului, pe vidanjă

De la manşa avionului, pe vidanjă
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

*Când îţi sare rahatu-n ochi. „Cu presiunea asta, dacă nu eşti atent cum dai, îţi sare tot rahatu-n ochi”, avea să constate ,la „Şef sub acoperire”, Radu Merica, directorul general al companiei RER, mânuind stângaci furtunul cu care spăla toaleta ecologică. Cu nici jumătate de oră în urmă, îl văzusem în zbor, la manşa avionului personal, iar acum era ucenic pe utilajul de vidanjare. O activitate cu aport mic la cifra de afaceri, pe care îl bătea gândul să o închidă, dar nu înainte de a vedea şi înţelege cum e să cureţi toate toaletele publice din parcurile Buzăului. Prima concluzie? Că e nevoie de măşti de protecţie şi de bonuri de masă cu o valoare mai mare. Şi că trebuie să stai bine cu stomacul până te obişnuieşti cu mirosul. Cât despre decizia strategică: „Mai presus de afacere, este vorba despre oameni, de aceea decizia mea va ţine cont în primul rând de ei”, a declarat la Pro Tv.

Răvăşitoare a fost, însă, povestea Danei, omul de bază într-o staţie de sortat deşeuri, care, pentru că e analfabetă, şi-a inventat propriul sistem de notare a funcţionării aparatelor şi a deşeurilor sortate. Munceşte de la 14 ani, e diabetică şi insulinodependentă, şi îşi îngrijeşte mama bolnavă de cancer. O poveste cât o lecţie de viaţă. Şi o emisiune care chiar merită urmărită: „Şef sub acoperire”, la Pro Tv.

Citit 2275 ori Ultima modificare Vineri, 20 Septembrie 2019 17:59

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.