Soţul unei gălăţence, la ”Survivor Romania”

Soţul unei gălăţence, la ”Survivor Romania”
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

* Carieră. Nu, nu-l căutaţi printre concurenţi. Nu e nici între „Războinici”, nici între „Faimoşii” "celui mai dramatic reality televizat", după cum este prezentat „Survivor Romania”, difuzat de Kanal D. Este chiar prezentatorul emisiunii, Dan Cruceru, soţul unei gălăţence, politiciana Cristina Ancuţa Pocora, despre care aţi putut citi, în anii trecuţi, în „Viaţa liberă”.

Mi-am amintit de ea auzindu-l pe jurnalist spunându-i unei concurente, Graţiela Duban, că şi lui îi este foarte dor de familie şi în special de copii. Dar că îl mai alină faptul că măcar îi vede şi aude în fiecare seară, la telefon. Cruceru nu făcea decât să răsucească un cuţit mare în rana deja deschisă în sufletul Graţielei şi al tuturor celor care au venit la Survivor, lăsându-şi acasă familiile dragi. Despre care nu vor şti absolut nimic până când nu părăsesc competiţia. Chiar şi Dan Cruceru a mărturisit pe „TatiCool”, unul dintre cele mai importante nume din zona influencerilor de parenting, că dacă n-ar fi fost soţia, Cristina, n-ar fi acceptat să plece vreme de cinci luni departe de familie, în Republica Dominicană. Şi că a plecat cu sufletul rupt în două, dar avea şi un vis profesional de îndeplinit! Un vis pe care soţia l-a înţeles şi l-a încurajat să-l transforme în realitate. Straşnice femei, gălăţencele!

Citit 6392 ori Ultima modificare Miercuri, 22 Ianuarie 2020 20:15

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.