A cântat ”Copacul” de parcă l-a tăiat cu drujba

A cântat ”Copacul” de parcă l-a tăiat cu drujba
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

* Jandarmul şi X Factor. „Eşti foarte simpatic! Sunt convinsă că vom avea un performance paralizant!”, i-a spus Loredana jandarmului urcat pe scena X Factor, în timp ce îl sorbea din priviri. Bărbatul tocmai povestise despre prima lui misiune: „Am început în forţă, am avut 10 august cu foarte multe lume, ştiţi şi voi cum s-au desfăşurat lucrurile. În momentul în care mă echipam şi mă duceam către Piaţa Victoriei mă gândeam: băi, ce caut eu aici? Că eu sunt o fire mai artistică”.

Ca să nu înjuraţi degeaba, reţineţi că e vorba de 10 august 2019, nu de revoltătorul 10 august 2018. Aş fi nedreaptă dacă n-aş recunoaşte că tânărul jandarm chiar avea un timbru puternic. Bun, poate pentru cântece ostăşeşti, sub drapel, pentru corul jandarmilor, dacă el există. Însă prestaţia artistică de la X Factor a fost şocantă. „Muşti dubios cuvintele! Îmi pare că n-ai diacritice”, i-a spus în faţă Florin Ristei, cel care l-a şi oprit din cântat. „Tu vii din Slatina, dar a sunat într-o limbă străină”, a răsucit cuțitul Ștefan Bănică.

Cu trei Nu-uri și un Da din partea Deliei, tânărul ofițer a părăsit concursul, dar a lăsat urme: „Mamă, a distrus piesa asta, jandarmul! Cu tot respectul pentru meseria lui, a masacrat-o!”, comenta Ristei. Bietul "Copac!" Fie-i drujba uşoară...

Citit 1696 ori Ultima modificare Duminică, 04 Octombrie 2020 18:41

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.