Sărituri îmbrăţişate şi maimuţăreală cu stropi

Sărituri îmbrăţişate şi maimuţăreală cu stropi
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

* Splash. „N-are nici pă dracu’! Asta-i vrăjeală”, striga de la masa juriului Nea Mărin, în vreme ce Marga de la Clejani abia se trezise din „leşinul” de pe platforma de cinci metri a bazinului, convinsă că a sărit deja în apă. Într-o costumaţie de show pentru adulţi – corset negru lucios, ciorapi de plasă, o mantie cu paiete – făcuse un progres faţă de antrenamentele pentru „Splash! Vedete la apă”. Renunţase la pantofii cu toc înalt cu care se fâţâise pe trambulină şi apoi se bălăcise în bazin. Iar singura ei grijă era doar să nu i se spargă silicoanele la soare. Înţeleg nevoia de divertisment facil – ca să nu spun de maimuţăreală penibilă – a unui show tv, dar mi se pare că o astfel de manifestare duce în derizoriu eforturile şi riscurile pe care şi le asumă alţi concurenţi, precum Alina Puşcaş. De la zece metri, Alina, mama a trei copii, dar cu siluetă de adolescentă, a executat o riscantă săritură îmbrăţişată. Explicând că ea crede în puterea iubirii și a unui cuplu perfect, a ales să sară împreună cu antrenorul Cătălin Cozma. Cea mai mică mişcare pe care Alina ar fi făcut-o în timpul saltului ar fi dus la o accidentare gravă! În finala serii, Alina a încercat o săritură de la trei metri, din stând pe mâini, dar a ratat pentru că i-a alunecat o palmă. A reluat, apoi, cu succes execuţia, doar pentru a-şi dovedi că poate. Şi a putut!

Citit 1229 ori Ultima modificare Duminică, 22 August 2021 19:17

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.